Elena Buică: „Au trecut doi ani de când marele cărturar Artur Silvestri s-a înălţat la cer“

Au trecut doi ani de când Dumnezeu a deschis catastiful Său şi l-a strigat pe nume pe apostolul culturii noastre, Artur Silvestri. Fiind om de seamă, l-a trimis pe Sfantul Andrei să-i lumineze calea. Şi astfel, cu doi ani în urmă, alesul om, Artur Silvestri, a luat calea spre deplina armonie spirituală, acolo unde îşi poartă nemurirea. Şi-a plănuit din timp modul prin care mai poate comunica cu cei rămaşi în urma lui şi ne-a lăsat operele sale. De cealaltă parte a lumii, privindu-ne din înaltul cerului, acum el primeşte dragostea şi preţuirea noastră, un ocean de recunoştinţă.

Au trecut doi ani şi vorbim la trecut, dar el este prezent printre noi. Îi simţim prezenţa când ne aplecăm asupra scrierilor sale, îl simţim în faptele şi gândurile zilnice prin care ne-a transmis idealul său de a sădi încrederea în viaţă şi lecţia iubirii de semeni. N-ar fi putut să facă altfel, fiindcă Dumnezeu a revărsat în el înţelepciune, blândete, bunătate, cuminţenie apostlică, demnitate umană.

Au trecut doi ani şi vor mai trece alţii, dar vom fi mereu pătrunşi de prezanţa sa când îi vedem ochii în fotografii, acei ochi de neuitat, în care încape o lume, ochi cu o privire părtunzătoare, plini de curiozitate izvorată dintr-o minte iscoditoare, ochii care-ţi spun că nu poţi lua cu uşurinţă nimic, priviri care-ţi spun ca nu-ţi îngăduie lenea gândului în dialog cu el, ochi plini de viaţă care te trezesc adresându-se cu înţelegere, caldură, sinceritate şi bunătate.

Om liber în spirit, întreaga fiinţă şi-a construit-o în jurul convingerii că sobrietatea înălţimilor morale la care trebuie să se afle, în acelaşi timp trebuie îndulcită cu căldura blândă a profundelor înţelegeri umane fără margini, convingeri care au izvorât din lectura cărţilor sfinte şi din relaţiile apropiate cu pesonalităţi ale bisericii cu profundă credinţă şi înţelepciune pe care i-a avut model.

Au trecut doi ani şi eu îi simt prezenţa, deşi nu ne-am văzut niciodată, dar atât cât ne-am cunoscut, deşi scurtă vreme, am simţit că fac parte şi eu din viaţa sa pe care cu dărnicie o împărţea tuturor semenilor săi.

Au trecut doi ani şi umbra sa nu se poate despărţi de noi şi datorită doamnei sale, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, care îndeplineşte cu succes misiunea de a continua proiectele sale culturale şi cultivarea posterităţii sotului. E lăudabil demersul său misionar făcut cu dăruire şi har, cu inteligenţă afectivă, cu tenacitatea unei luptatoare ce ne aminteşte de  Vitoria Lipan, eroina lui Mihail Sadoveanu. Merită toată admiraţia noastră pentru deplina reuşită în climatul actual care bruiază valorilor noastre româneşti şi lasă minime şanse ca un asemenea demers să se facă auzit.

Au trecut doi ani şi îi simţim prezenta, dar dureros îi simţim şi lipsa fizică între noi. Faptele bune la care ne-a îndemnat, el le-ar fi făcut cu mult mai bine. Ne-ar fi fost de mare folos  să fie alături de noi în momentele grele prin care trece ţara acum. In acest răstimp s-au petrecut multe schimbări în ţară, de parcă lumea a luat-o razna,  parcă s-a debusolat, oamenii orbecăie, nu-şi mai găsesc drumul şi în această privinţă ne lipseste marele OM, MODELUL la care să ne raportăm. Prezenţa sa ne-ar fi adus un colţ de cer curat care să se întindă peste această lume cotropită de lăcomie, minciună, falsitate, vanitate şi ipocrizie cotidiană. Ar fi fost un balsam împotriva urii, invidiei, a răutăţii, un îndemn spre fapte ziditoare. Ar fi rămas neschimbat, cum l-am cunoscut, acelaşi om opusul grosolăniei fără pereche şi al obrăzniciei de mahala care s-au înteţit şi ne-au inundat scena politică, presa, televiziunea, strada, adică tot. Gata să se bată pentru o idee, s-ar fi implicat în tumultul dialogului cu fervoare fără să-şi piardă vreodată eleganţa şi buna-cuviinţă, capabil să vadă obiectiv şi drept. Importante ar fi rămas  pentru el argumentele şi nu persoana. În faţa furtunilor care s-ar fi revărsat asupra lui ar fi stat în picioare şi demn. Nu i-ar fi lipsit energia, entuziazmul, dorinţa adevărată de a face bine, toleranţa, înţelegerea faţă de oamenii nedreptăţiţi şi intoleranţa faţă de cei ce asupresc. Ne-ar fi dăruit aceeaşi bunătate necondiţionată în cel mai simplu şi direct mod cu putinţă izvorâtă din adâncul inimii sale generoase, pentru că aşa îi era firea, simplu, discret, firesc, delicat.

În aceste vremuri tulburi ar fi rămas acelaşi optimist, profund ataşat valorilor naţionale şi ortodoxe, nezdruncinat în credinţa revigorării neamului nostru astăzi îngenuncheat. Ne-ar fi insuflat în continuare credinţa că în istoria veche a acestui popor de pe aceste tărâmuri există o fibră puternică şi că aceasta funcţionează de la sine, acolo unde s-a refugiat întotdeauna fiinţa natională în vremuri grele ca cele de acum.

Ziditor şi pasionat, ar fi continuat să participe la cultura neamului nostru. Din cărţile sale am fi respirat în continuare esenţe scumpe. Cuvintele lui ne-ar fi transmis greutatea unor idei şi am fi preluat din fiecare literă învăţăminte. Greu de cuprins în vorbe nestematele pe care ni le-ar fi lăsat acum când se afla în culmea puterii sale de creaţie.

Dar n-a fost să fie aşa. Şi-a trăit viaţa pe repede inainte, a luat-o înaintea timpului şi a timpurilor.

 

Au trecut doi ani şi timpul nu ne-a vindecat de Artur Silvestri. Aşezându-se prea repede la locul de veşnică odihnă, ne-a lăsat un gol pe care nu-l mai poate umple nimeni. Personalitatea sa e născatoare  de vii aduceri-aminte, de respectuoasă pomenire, semn că unii oameni trăiesc şi în nemurire.

ELENA BUICĂ – Toronto