~Ion Marin Almăjan: „Între veşnicia cuvântului scris şi biruinţa faptei. Câteva gânduri prieteneşti despre cărturarul şi scriitorul Artur Silvestri“

Iată că bărbatul tânăr, ascuns spăimos în stufărişul bărbii, lăsând vederii fruntea înaltă, aristotelică,ochii negri, privirea scurtătoare aruncată provocator peste ochelari, după ce a stăbătut vămi şi punţi, a ajuns în pragul vârstei căreia i se spune, nu ştiu dacă pe drept sau doar aşa, din convenienţă, vârsta înţelepciunii.Pe tânărul al cărui chip l-am înfăţişat mai înainte l-am cunoscut în redacţia revistei „Luceafărul”, revistă literară cu un program care nu fusese infestat nici de academism şi nici de aerul parsiv al elitismului. Luceafărul nu se ruşina şi nici nu avea indispoziţii atunci când erau rostite sau scrise cuvintele mari, precum: patrie, patriotism, iubirea faţă de străbuni, fie ei geto-daci, fie romani.La acel program al Luceafărului, în paginile căruia scriitorii, mai ales cei tineri, încercau să-şi spună cuvântul mai voalat, mai sibilinic, despre lumea în care trăiau, am aderat amândoi, eu de pe poziţia prozatorului, dânsul de pe cea a criticului literar. Ne-am întâlnit, în acel timp la câteva manifestări literare, la Timişoara, unde Artur Silvestri,căci despre el este vorba, m-a surprins plăcut sărindu-mi în apărare, la Chişineu Criş ( de unde este această fotografie ) sau în alte locuri. Apoi, un timp, legăturile noastre s-au întrerupt, ca să-l regăsesc după 1990, desigur cu chipul însemnat de trecera anilor şi cu o carieră de excepţie, însumând doctorate la mari universităţi, studii, cărţi de istorie literară românească, apărute în engleză,germană, rusă, spaniolă, chineză.Activitatea laborioasă a cărturarului, scriitorului şi cercetătorului Artur Silvestri cuprinde o uluitor de largă paletă de preocupări.De la critica şi istoria literară, la cea de editor, creator şi conducător al unor reviste on line, precum „Luceafărul românesc”, „Neamul românesc”, „Ecoul”, „Epoca”, „Floarea darurilor”, „Monitor cultural”, „Tânărul scriitor”, „O carte pe zi”, Analize şi fapte etc, unele dintre ele amintind de publicaţii mari, glorioase, create şi conduse de personalităţi de prim rang ale culturii române.Toate aceste publicaţii sunt puse sub egida Asociaţiei Române de Patrimoniu, ea însăşi născocire a lui Artur Silvestri.Înşirate astfel, toate acestea par seci, de o importanţă oarecare. Privite în miezul lor, ele sunt acte extrordinare, de mare importanţă pentru eistenţa, continuitatea şi vizibilitatea culturii române, în Europa şi în lume.Scriitori de limbă română din toată lumea:din Australia, Canada, America de nord, din Europa, Asia, Africa simt nevoia să se adune în albia acestor reviste, să-şi exprime liber, după propria voinţă, opiniile, să-şi publice creaţiile simţind în matca limbii mame bucuria fraternităţii, apartenenţei la bătrânul lor neam.Şi, nu în ultimul rând, sărind în apărarea patrimoniului cultural şi spiritual românesc, împotriva tuturor denigratorilor, demolatorilor, strâmbătorilor de gust şi de morală.

Patronând aceste publicaţii, înviorându-le cu spiritul lui cartezian, angajându-şi condeiul în polemici şi în bătăliile pentru vestejirea ticăloşiilor celor fără de neam şi fără de ţară, Artur Silvestri rămâne, până la urmă, omul tainic, cu rădăcinile într-o lume arhaică, lumea Bizanţului, a primilor scriitori creştini, a străpărinţilor.Căci, Artur Silvestri este un documentat şipasionat apărător al străvechimii:”Întâiul şi cel mai profund sentiment, scrie el în Revolta fondului neconsumat, prefaţă la volumul „Cazul Zaharia Strancu” , eseu datat Bucureşti 1986, ce trebuie a se configura va fi deci acela al străvechimii, arătând concervări nu doar antropologice, şi o continuitate, din toate punctele de vedere, impunătoare, ci şi puteri de a re-genera periodic o civilizaţie alcătuită demult şi transmisă fără preschimbări esenţiale până la noi.Această formulă de străvechime ce continuă în cadrele geografice tradiţionale şi a cărei iradiaţie este, pentru aceste părţi ale lumii, pare a fi însă, deopotrivă, o formulă de civilizaţie europeană, aflată, ca şi altele ce contribuiră în felul lor la procese de cristalizare diverse şi înrudite într-o contemporaneitate impresionantă cu obârşiile Europei . Această Europă a obârşiilor cuprinde, prin geto-daci şi pe romani, având în compoziţia ei pe eleni, pe celţi, pe germanici şi pe iberi, popoare vechi, adică, a căror aşezare pe teritorii de acum tradiţionale s-a făcutde timpuriu şi nu s-a mai tulburat oricâte modificări vremelnice ar fi fost posibile şi ce amestecuri s-ar fi produs.”

Opera de prozator a lui Artur Silvestri este restrânsă dar nu lipsită de profunzime şi frumuseţe artistică.Apocalypsis cum figuris, de pildă, şapte nuvele fantastice adunate în volumul publicat în 2005 sunt, ca să-l citez pe A:I.Brumaru: „ parabolele fiinţării la ultima frontieră-aceea a disoluţiei şi pierderii lor fatale în fiinţa care, poate fără de vrere, numai le-a născocit.”În realitate, doar în aparenţă, opera de creaţie a luiArtur Silvestri pare atât de restrânsă, căci fiecare din eseurile publicate conţin în ele fiinţa creatorului, singura ratiune de-a fi , „singura realitate necontestabilă este realitatea operei noastre, unde timpul se opreşte”( Coperte de cărţi posibile, prefaţă la volumul „ Intermundi”)

Dacă timpul se opreşte în realitatea operei noastre, intrând în încremenire, poate în veşnicia cuvântului scris, timpul nostru biologic este condus după alte legi ce ţin de voinţa Bunului Dumnezeu. Cum prietenul Artur Silvestri se află abia la marginea dintre maturitate şi senectute, îi doresc din tot sufletul să se bucure de roadele şi tihna acesteia din urmă, pe măsura zbaterilor şi creaţiilor sale atât de preţioase, de importante pentru cultura română, să-şi continue, în acelaşi timp, opera, să rămână, cu aceeaşi vigoare, pe baricadele luptei pentru supravieţuirea fiinţei române, în bătălia neamurrilor cu neantul globalizării.
Timişoara 26 nov.2008 Ion Marin Almăjan
ION MARIN ALMĂJAN

Anunțuri