■ Cora Saurer Chioreanu (Elveţia)

PRICEPEREA PĂSTRĂRII UNUI FEL DE-A FI ÎN SĂRBĂTOARE (ep. III şi IV)

III

Amintirea momentului românesc legat de Crăciun e poate mai vie şi ne ajută să menţinem aici un autentic spirit de conservare a memoriei sărbătorii româneşti decât în alte părţi, existând câteva tradiţii regionale elveţiene care ni le rememorează pe cele ale noastre. Elveţieni iiubesc sărbătoarea la români, la care participă cu înflăcărare de câte ori sunt invitaţi ( în România şi aici) , ei iubesc de asemenea să invite români, care participă la fel de înflăcărat la sărbătorile lor tradiţionale. Şi ca să începem cu pregătirile de sărbătoare, amintesc aici tradiţia Ignatului, tăiatul porcului la români, care cel puţin pentru bănăţeni şi pentru ardeleni, rămâne un moment de referinţă în pregătirea Crăciunului. Regăsim această tradiţie aproape identică în satele din Jura-ul elveţian sub numele de bouchoyade sau în cele din spaţiul bernez sub numele de metzgete, moment la fel de sărbătoresc ca în orice sat românesc. Aici se fac mai puţini şorici pârliţi dar la fel de mulţi cartaboşi şi sângerete. Iar masa comună a sătenilor, a grupului de participanţi la sacrificiu este o adevărată pomană a porcului. Tot în pregătiri, gospodinele se înmulţesc în ajunul Crăciunului la Piaţă, dar nu la piaţa artizanilor tradiţional prezenţi în spaţiul germano saxon în toate târgurile, ci la adevărata piaţă de produse regionale, unde de multe ori preţurile sunt mai rezonabile decât în buimăceala globalizării de super-market. ( Nepunînd la socoteală plăcerea tocmelii sau a discuţiei despre ceea ce ultimii ţărani ai Europei – tragic, dar aşa este- ne aduc pe mese). Româncele îşi schimbă reţete, cu jurăminte că … iese ceea ce scrie acolo, chiar dacă măsura e…cât se cere, sau după ochi, ceea ce este imposibil de aplicat în marea ştiinţă a gastronomiei. Răspunsul la nedumerire este… că deşi eşti nepriceput/ă în execuţie, ai mai văzut, ai mai gustat, ca român/că ştii sigur şi cât se cere şi cât cuprinde. De ce pun bară la feminin? Pentru că spre surpriza tuturor la cursurile RO-CHance de bucătărie şi de tradiţii româneşti dinaintea Crăciunului nu puţini sunt bărbaţii ( da, da, chiar şi români) care participă alături de tinere doamne, elveţiene căsătorite cu români, de românce plecate de mai mult sau mai puţin timp de la şurţa mamei, copii ( cea mai tânără participantă a fost o fetiţă elveţiană de 12 ani, care cu siguranţă nu ştia nimic despre România decât că îi place salata de vinete – gustată undeva) sau tineri români de generaţia a doua, care dureros de nedrept nu mai vorbesc româneşte… Aceste cursuri sunt un element de legătură sezonală şi sărbătorească ( le facem de trei – patru ori pe an, înainte de Crăciun, de Paşti şi încă unul toamna unde perpetuăm tradiţia conservelor de casă).

IV

Colinzi pentru cei care colindă lumea Un alt moment de sărbătoare românească, aici în Elveţia, în prag de Crăciun este prezenţa aproape anuală a unui cor de colinde românesc, venit prin grija asociaţiilor elveţiene. Cu tristeţe constatăm că nici o instituţie românească de stat nu a făcut nici un efort spre a ne alina exilul cu colinde….sau dacă a făcut-o a făcut-o atât de discret încât noi nu am aflat de ea…. Ne consolăm însă în calitatea emisiunii de colinzi de pe DRS2 , programul doi naţional elveţian, care prin grija muzicianului şi muzicologului Jurg Solothurnmann[2] ne-a încântat auzul pe 24 seara cu tot ce poate fi mai frumos, mai autentic din tradiţia românească a colindului păgân maramureşan până la elaboratele versiuni corale ale Filarmonicii din Iaşi şi a singularului cor Madrigal. Ne consolăm şi cu muzica grupului elveţian la folia[3], care şi-a pus… busuioc în păr concepând nu numai un disc de excepţie de autentică muzică populară românească, dar şi un tradiţional festival de muzică populară românească şi din Balcani, care are loc anual în oraşul Laupen[4], în a doua duminică din ianuarie. Pe lână numărul mare de atenţii televizive pentru tradiţia românească, cu precădere de provenienţă germană, dar care pot fi captate şi în Elveţia ( este de luat în consideraţie faptul că aproape zilnic pe posturile germane această tradiţie românească este prezentă prin câte un film documentar – conform siteului internet www.rennkuckuck.de care are o rubrică specială cu emisiunile cu şi despre România în spaţiul germanofon), anul acesta ne-am bucurat de o manifestaţie oarecum special-românească, prezenţa la Berna a lui DJ Shantel[5] ( Stefan Hantel) în turneu cu Bucovina Club[6] 2, o compilaţie muzicală cu tonalităţi autentice româneşti care aduce pe ringul de dans dub-ul actual, dansul popular bucovinean şi cântecul românesc de pahar, ameliorat cu o fanfară ţigănească şi cu tradiţionala muzică yiddisch de Kletzmer. Deşi pare îndrăzneaţă acţiunea, această muzică conferă o privire spre est, spre tradiţiile sărbătoreşti pluriculturale din spaţiul românesc mult mai accesibilă decât academicul export cultural atât de dorit de unele instituţii româneşti.

Evident e că sărbătoarea românească în diaspora elveţiană, cât de pre-creştină pare ea este profund legată şi de prezenţa bisericii ortodoxe româneşti în mai toate centrele urbane de aici. Sfinţenia slujbei religoase ortodoxe în limba română cu învăţămintele ei, rămâne un loc privilegiat de întâlinre a românilor din Elveţia pe lângă cozonaci şi pom de Crăciun, cu preoţi tineri şi entuziaşti, cu toate frumoasele colinde creştineşti cântate în cor de toţi ce prezenţi în biserică.

Iar dacă sărbătorim, nu putem să nu ne şi transmitem câteva urări unii altora, celor de dincolo, din afară, dar şi celor de acasă. Pe lângă toate cele bune de prosperitate şi sănătate am vrea ca dorinţele noastre legitime să se îndeplinească. Exagerate aceste dorinţe… de deşteptare, de luminare a celor pe care noi i-am votat (votul diasporei a fost din păcate doar statistic decisiv….) sperând să obţinem mai mult decât indiferenţă şi continuitate în diplomaţia românească din diasporă (diplomaţie care în mare parte a sărbătorit prin reprezentanţii ei de neclintit mai multe Crăciunuri aici decât mulţi dintre noi…)[7], sperând ca vocea noastră vie şi păstrătoare de limbă şi tradiţii româneşti să fie susţinută nu numai de asociaţii ci şi de cei care decid soarta şi imaginea românilor. Şi nu numai a celor de acasă. Mai mânaţi, măăăi!

_____________________

Cora Saurer Chioreanu, trăieşte scrie şi predă la Berna, Elveţia unde împreună cu soţul ei, Dorin Dragoş conduce organizaţia independentă de promovare a culturii şi limbii româneşti, RO-CHance

______________