■ Dan Ghelase

PROGRAM SECTORIAL

PROPUNERI PENTRU UN PROGRAM ECONOMIC
Moto-uri:
-”Progres fără repere, tradiţie şi continuitate … nu este progres!” – Ioan Paul II
-“Toate relele de care este bântuită România şi care-i distrug viitorul provin din cauză că românii nu pun politică în economie şi economie în politică.” – Dionisie Pop Marţian

I. PRINCIPII

1. Analiza perspectivelor oricărei activităţi economice urmează două criterii (după Mihail Manoilescu):

– Randamentul naţional = intensitatea producţiei raportată la mijloace, gradul de valorificare a resurselor interne, serviciul socio-economic realizat

– Rentabilitatea privată

2. Creşterea capabilităţilor ţării poate fi spectaculoasă prin recuperarea susţinută a celor plecaţi şi formaţi în sistemul Vestic.

3. Necesitatea refacerii demnităţii naţionale, motor şi factor de echilibru al întregii activităţi economico-sociale, prin recuperarea continuităţii dinaintea ocupării postbelice a ţării.

4. In condiţiile globalizării şi pieţei libere, ca ţară cu resurse umane, naturale şi geopolitice medii, România poate progresa funcţie de perspectiva şi direcţiile imprimate de conducerea statului, tranziţia actuală fiind un sistem nefiabil.

II. GENERALITATI

Randamentul industriei este de cca.9 ori mai mare ca al agriculturii, prin investiţii în utilare productivitatea putând creşte teoretic nelimitat, spre deosebire, la a doua existând dependenţă de suprafaţa şi mecanizarea relativ limitate. Corespunzător mecanizării creşte şi calificarea forţei de muncă, salarizate superior. Oricum, necesarul de bunuri de consum şi pentru infrastructura ţării nu poate fi susţinut integral numai de o agricultură endemic înapoiată.

Industria şi comerţul exterior sunt activităţi intercondiţionate, dezvoltarea excesivă a uneia dăunând celeilalte prin resursele atrase. Echilibrul trebuind fi menţinut este de prevăzut pe viitor încurajarea producţiei prin metode vamale.

La fel, dezvoltarea activităţii de soft din cadrul IT impietează asupra priorităţii extinderii utilizării calculatorului ca unealtă de asistare a proiectării şi organizării producţiei, realizează bunuri nu petru uzul direct al ţării şi scoate inteligenţe din implicarea în sectorul tehnologic, mare producător de locuri de muncă.

Costul unui produs realizat într-o serie mică, specifică în general industriei autohtone cuprinde o pondere de cca.10% valoare manoperă, 40% valoare material şi energie, 40% regie de fabricaţie (amortizarea utilajelor şi clădirilor). Este de remarcat absurditatea eficientizării pe seama restructurărilor de personal, minoră faţa de (dez)organizarea ce lungeşte ciclul de producţie, cu dobânzi catastrofale la capitalul imobilizat în furnituri. Precum şi amortizmentele la mijloacele fixe vechi de peste 20 de ani şi care nu pot fi valorificate altfel nici ca fier vechi.

Măsurile luate dovedesc inadecvarea politicii manageriale, total depăşite în îmbinarea cerinţelor producţiei moderne, organizării, asigurării calităţii, marketingului. Este obligatorie o reaşezare a suprastructurii decizionale, rezultate în urma unui proces de contraselecţie şi a influenţei grupărilor de interese divergente.

Principala preocupare a momentului trebuie să fie salvarea potenţialului uman, tot mai redus numeric şi deprofesionalizat, relansarea pregătirii de noi cadre printr-o politică susţinută şi unitară.

Puţinele fabrici rămase funcţionale, cu regia de fabricaţie drastic redusă vor subcontracta orice lucrări pentru firme vestice, spre a nu se opri şi a asimila treptat organizarea şi principiile actuale.

Parcurile industriale pornite ca scop în sine trebuie înfiinţate în jurul unor nuclee tehnologice de tradiţie, pentru susţinere reciprocă, în principal fabrici de aviaţie sau alte uzine militare cu continuitate de cca. un secol (Cugir, Braşov, Reşiţa etc).

Imperativele industriei moderne, conceptul “just-in time”, integrarea “CAD-CAM”şi flexibilitatea au impus economia de mijloace: rezumare la concepţia produsului şi materializarea ei prin montarea de elemente universale (60-80%) luate de la reţele de furnizori (calitate şi termene precise). Rămâne o complectare minoră cu fabricate speciale, rezultând o reducere majoră a combinatelor în favoarea eliberării unor capacităţi pentru IMM-uri.

Piaţa mondială este controlată de mari companii transnaţionale agregate organic, posesoare de “know-how” şi finanţe ce nu pot fi concurate, dar care pot fi cointeresate în colaborări reciproc avantajoase, cu ofertă de piaţă şi mână de lucru ieftină.

In fine, în colaborare cu Vestul trebuie creată o infrastructură de furnizori (la fel şi pt agricultură) de componente universale, integraţi în circuitele internapţionale.

In aceasta direcţie trebuie menţionat că din cauza naţionalizărilor de după război o serie de mari firme străine care activau benefic în România au fost deposedate de bunurile ce le posedau, deşi acţionau în virtutea garanţiilor statului. După revenirea la regimul de legalitate, după ’89, neretrocedarea la cererile repetate în 1993-1995-1997 a atras o stingere a interesului de colaborare, un quasi-boicot. Se cer măsuri imediate.

Agricultura este bazată pe exploataţii ineficiente actual. Improprietărirea, deşi a urmat altora trei aplicate în România şi care au fost notoriu criticate în epocã pentru neprevederea mijloacelor de producţie pentru împroprietăriţi are ca efect scăderea treptată a suprafeţelor cultivate şi acapararea speculativă a unor moşii uriaşe, fără precedent.

Studii profunde şi de durată ale ICAR-ului (Inst. de Studii Agronomice al României) antebelic au fundamentat imperativul loturilor familiale de 3-5 ha ca optim pentru interesul naţional şi de 10-20 ha ca rentabilitate privată optimă. In condiţiile în care ţăranul proprietar câştigă de cca.3 ori mai mult ca argatul pe moşie. In consonanţă cu statistica UE, care dă o medie actuală de 19,3 ha pe fermă. De menţionat că salariul argatului creşte la moşiile de peste 100 ha, prin lucrul intensiv.

In SUA, Canada şi Argentina, cu alte condiţionări istorice, agricultura este foarte rentabilă pe mari exploataţii organizate industrial, sistem ce poate aparţine Europei viitorului, dar a fost catastrofal URSS-ului.

Un randament superior se poate obţine la livezi şi vii de peste 20 ha. De asemenea prin agroturismul ecologic şi creşterea vitelor din zonele colinare sau exploatări piscicole raţionale (utile ecosistemului).

Cele expuse se pot materializa numai prin intervenţia statului (teorie fundamentată de Mihail Manoilescu), populaţia având dreptate când 80% aşteaptă locuri de muncă de la guvern, indirect prin politica economică materializată în jocul taxelor vamale, fiscalitate şi credite preferenţiale, dirijarea învăţământului, recompense morale şi materiale.

Si deoarece interesele statului în înmulţirea locurilor de muncă (pt prezervarea minimului de 3 ha familial la sat), a salariilor relativ ridicate din industrie prin valorificarea resurselor ieftine ale ţării nu s-ar putea realiza spontan, pe fondul unei rentabilităţi private scăzute.

De menţionat că până la război România s-a situat tot pe un loc codaş în Europa (dar la o diferenţă mică) la indicatorii economici, cu excepţia celor de creştere – egali cu cei ai Japoniei în epocă – neîntrerupţi nici în perioada crizei economice mondiale ‘29-’33.

III. PROPUNERI DE OBIECTIVE ECONOMICE

A. INDUSTRIE – “Protecţie şi flexibilizare!”

TERMEN SCURT (4ani)

1. Stimularea revenirii celor rămaşi în străinătate, cu înaltă calificare şi cetăţenie vestică

– Lege pentru prioritate la posturile bugetare bine salarizate şi împroprietărire cu lot intravilan

– Complectarea legilor corpurilor profesionale şi prevederea mecanismelor de evaluare-ierarhizare a diplomelor

2. Inflaţia îndelungată distrugând fondurile circulante ale fabricilor se va introduce un moratoriu asupra impozării în industriile de stat, în special referitor la amortizmentele mijloacelor fixe.

3. Toate capacităţile de producţie încă funcţionale vor fi închiriate firmelor vestice cu bonitate, numai cu obligativitatea executării reparaţiilor curente, pentru producţie subcontractată.

4. Retrocedarea demonstrativă, amiabilă a bunurilor naţionalizate marilor companii vestice, cu selectarea numai a celor rămase integrale (nedivizate la moştenitori), cifră de afaceri de peste 100 milioane US$ şi cu capacitate majoră de investiţii.

5. Facilităţi fiscale şi concesionări de piaţă pentru reţelele de distribuţie a componentelor universale, cu aranjamente de producţie în contrapartidă.

6. Reorientarea înfiinţării parcurilor industriale în incinta marilor uzine cu tradiţie, cu acordarea uzufructului închirierii către nucleele de bază.

7. Infiinţarea unui organism de atestare a manageriatului reprezentant al statului, cu direcţie şi asistenţă UE.

8. Campanie publică prin mas-media de achiziţionare a produselor româneşti, iar pentru mijloacele de producţie sau transport, de valoare mare, din import, obligativitatea plăţii parţiale prin contrapartidă de acelaş specific.

9. Reînfiinţarea Societăţii Naţionale de Credit Industrial bazată pe mijloace oferite de stat şi Banca Naţională, în special prin împrumuturi guvernamentale.

10. Protecţie vamală a producţiei industriilor care produc ceva mai scump decât străinătatea, dar asigură un mare serviciu social şi valorificarea resurselor interne excedentare (ceramică, chimie, farmaceutică, sticlărie etc). De asemenea privilegii privind scutiri de taxe, reduceri pe căile ferate şi prioritate la materiile prime.

11. Contigentări la exportul de materii prime.

TERMEN LUNG (10 ani)

1. Măsuri active contra monopolizării particulare pe piaţa resurselor, transporturilor, comercializării. De exemplu stimularea creerii de unităţi mici siderurgice sau producătoare de energie.

2. Revitalizarea şi reprofilarea industriei militare de înaltă tehnicitate cu licenţe şi contrapartide NATO

3. Refacerea şi stimularea învăţământului profesional, în special a celui preuniversitar de ucenici, arte şi meserii (unele dispărute azi: argintărie, pielărie de lux, cofetărie etc), proiectanţi, maiştri.

4. Continuarea unor retrocedări demonstrative (în domenii de interes major pentru politica economică) a bunurilor naţionalizate către companii vestice mijlocii, pentru impulsionarea atragerii investitorilor

B. AGRICULTURA – “Reformă pentru exploataţii raţionale!”

TERMEN SCURT (4 ani)

1. Legiferarea obiectivului statului de generalizare a loturilor agricole individuale de 3…20 ha, prin:

-impozite reduse

-oprirea împroprietăririi cu loturi mai mici

-ajutoare de stat, credite preferenţiale, dezvoltarea vânzărilor în rate de unelte şi materiale pe sistemul actual al electrocasnicelor

-activitate susţinută de instructaje agricole, coordonare a culturilor şi sprijin prin primării şi echipe itinerante de specialişti

2. Reînfiinţarea Camerelor Agricole Judeţene pt optimizarea culturilor şi a comercializării producţiei, rezolvarea litigiilor.

3. Reinfiinţarea Societăţii Naţionale de Credit Agricol (similară celei pt industrie).

4. Politică de facilităţi fiscale pentru fabricile de prelucrări alimentare.

5. Restabilirea monopolurilor statului tradiţionale pentru tutun şi alcool.

TERMEN LUNG (10 ani)

1. Reînfiinţarea de ferme de stat model pt şcolarizare şi producerea de seminţe şi altoiuri.

2. Reînfiinţarea şcolilor agricole pt cadre medii.

3. Politică vamală protecţionistă.

4. Strategie unitară a exploatării piscicole, stimularea construirii de iazuri, refacerea unei părţi din marile bălţi ale Dunării cu rol major în ecosistem.

5. Stimulare a investirii în livezi şi vii intensive cu soiuri superioare.

_______________

EMINESCU PLURIVALENT – CONCEPŢII ECONOMICE

Există un interesant eseu din 1935 al lui MIHAIL MANOILESCU, inginer-economist, profesor universitar, fost ministru şi preşedinte AGIR, care revelează surprinzător capacitatea şi concepţiile geniului nostru naţional ca “economist şi încă unul de linie mare”.

– Eminescu şi-a însuşit o solidă cultură economică citind lucrările lui Adam Smith, Karl Marx şi Friedrich List – teoreticianul intervenţionismului şi protecţionismului statului în industrie, ce a stat la baza politicii economice a României de după 1880.

– Eminescu a avut cunoştinţe matematice reale, înţelegând profund valoarea acesteia în dezlegarea tainelor universului prin cuantificarea numerică a fenomenelor, ca în apologia savantului:

Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr

Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr…

– Marele poet a fost concomitent şi un gânditor metodic şi riguros:

… liberalii iau în sens absolut ideile cetite şi nerumegate din autorii străini, pe când pentru noi adevărurile sociale, economice, juridice nu sunt decât adevăruri istorice. Adică teoriile sunt valabile pentru un anumit popor şi un răstimp din evoluţia lui.

Corelând şi noi, poziţia expusă se referă la epoca de criză economică produsă de tratatul dezastruos cu Austro-Ungaria, după care – şi prin influenţa ideilor poetului – la sfârşitul sec.XIX s-a marcat o cotitură radicală spre făurirea României moderne.

Ca în toate domeniile abordate, Eminescu s-a ridicat împotriva a tot ce era copie şi import de gândire, fără discernământ (azi modelele “japonez”, “suedez”, “irlandez” etc):

Căci aproape tot ce a ajuns clasic în economia politică este – pentru o ţară agricolă ca a noastră – fals.

Concepţia economică a lui a avut la bază ideea de dreptate, exprimată pe trei direcţii: independenţa economică, dreptatea socială şi specificul naţional:

Si în ştiinţa economică ceeace este adevăr în Occident, poate fi minciună în Orient.

Pornind de la realitate:

Cel mai rău pentru un popor este sărăcia. Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine, fără să existe corelativul ei economic e curat muncă zadarnică.

Calităţile morale (mentalitatea?) ale unui popor atârnă – abstrăgând de climă şi de rasă – dela starea sa ecnomică. Blândeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţumit, că a avut ce-i trebuia (relativ)., Eminescu socoteşte sărăcia ca o mare inferioritate naţională care paralizează toate puterile sufletului colectiv.

Privind echitatea raporturilor de schimb (în epoca fals considerată a “leului-valută” şi a “grâului de aur”) atrage atenţia:

Tăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat din străinătate. O naţiune care produce grâu poate trăi foarte bine – nu zice ba – dar niciodată nu va putea să-şi îngăduie luxul naţiunilor industriale înaintate.

Făcând apologia industrializării, Eminescu îl devansează pe Manoilescu:

Si ce e într-adevăr o naţie agricolă pe lângă una industrială? Cât un răzeş, oricât de vrednic, pe lângă un boier cu 100 000 pogoane într-un hotar.

Se opune deci hotărât acelora care vor să impună o activitate unilaterală, care anchilozează puterile naţionale:

Să nu restrângem pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta concurenţa, la agricultură.

Este adeptul protecţionismului statului, când într-un articol din “Timpul” exultă la ştirea că Skupcina sârbească a adoptat un tarif vamal protecţionist.

De menţionat că pentru încurajarea produselor autohtone prin forţa exemplului, la Iaşi, Eminescu şi Creangă se îmbrăcau numai în haine de “şiac” ţesut în postăvăriile ţărăneşti.

Privind echitatea socială, poetul precizează:

Cine nu dă muncă muşchiulară trebuie să dea muncă intelectuală.

Si parcă ni se adresează astăzi:

Si ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în adunările dumneavoastră pe reprezentanţii capitalurilor şi fabricilor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc, care să se deosebească de fabrica de mofturi ale “Telegrafului” şi ale “Românului” şi de fabrica dumneavoastră de palavre din dealul Mitropoliei?

Interesant că Eminescu a avut concepţii politice de dreapta, preconizând:

Solidaritatea de bunăvoie sau impusă prin legi a cetăţenilor unui stat, o organizare strictă în care individul e numai mijloc pentru întreţinerea şi înflorirea colectivităţii.

Cu accente sociale:

Rau este că au căzut răzeşii; rău că au căzut breslele.

Si elemente de logică marxistă, apreciind fenomenele sociale şi naţionale ca derivate ale transformării raporturilor economice.

Concluzionând, Mihail Manoilescu subliniază perenitatea ideilor şi principialitatea lor: “Numai cine asimilează cultura Occidentului, dar îi răspunde cu o reacţiune critică este un gânditor şi o personalitate” iar “un geniu naţional adevărat se cunoaşte totdeauna prin aceea că renaşte cu fiecare generaţie creatoare şi înfloreşte, din nou, cu fiecare primăvară a neamului!”

_______________
SĂ PUNEM ECONOMIE ÎN POLITICĂ ŞI POLITICĂ ÎN ECONOMIE

Gândind viitorul, îndemnul lui Dionisie Pop Marţian, fruntaş ardelean dinainte de 1900 este din nou valabil azi. Excesul de politicianism trebuie să facă loc analizei lucide, gestionate de intelectualitatea tehnico-economică, singura care poate citi viitorul şi dirija evoluţia pozitivă.

Mircea ELIADE sublinia că evenimentele zilei prezente sunt rezultatul unui joc de forţe descărcat cu mulţi ani înainte, de către anumite imponderabile care n-au putut fi surprinse de masa contemporanilor. “Ce se întâmplă azi sunt numai acţiuni ale căror nuclee kinetice au fost demult create!”

La o constanţă a factorilor naturali, într-o conjunctură politică favorabilă pe care o are România (extinderea NATO, ajutoare şi credite pentru dezvoltarea pieţii, condiţiile geostrategice) dezvoltarea depinde numai de concepţia politico-economică a conducerii ţării.

Reputatul economist Mihail MANOILESCU arăta că politica economică este o chintesenţă a politicilor industrială şi comercială aflate într-un raport complimentar: când una se dezvoltă prea tare, cealaltă este afectată.

Tot el făcea demarcaţia între industriile care produc mai ieftin ca străinătatea – fiind capabile de export (petrolul, lemnul, tutunul şi alcolul) şi industriile care produc mai scump ca străinătatea – având nevoie de protecţie. Prima categorie se bazează pe bogăţiile epuizabile ale ţării, dar asigură statului venituri mari prin export.

Si a doua categorie este de mare interes naţional. Oferă bunurile necesare traiului, asigură locuri de muncă excedentului populaţiei din agricultură şi valorifică resursele naturale disponibile. In faţa concurenţei străine aceste industrii au fost protejate de domnitori din cele mai vechi timpuri, ele având o productivitate de cca 9 ori mai mare ca a agriculturii. Pe când agricultura are posibilităţi relativ limitate de dezvoltare (suprafaţa dată), industria îşi poate creşte productivitatea infinit, proporţional cu gradul de investiţii .

Prin protecţie, cum era cea legiferată în România modernă antebelică se pot asigura preţuri interne sub nivelul mondial – conform intereselor şi politicii de modernizare a statului. Se materializează prin bariere vamale, taxe şi alocarea creditelor.

Trebuie de menţionat că în 1923 a fost înfiinţată Societatea Naţională de Credit Industrial cu mijloace oferite de stat şi Banca Naţională, în special prin împrumuturi guvernamentale din străinătate.

Fabricile, în majoritate private şi dezvoltate organic aveau conduceri interesate în dezvoltare şi eficienţă, valorificând corect creditele.

In contrast, putem reflecta la relatarea rusoaicei Marinei SABANOVA, profesor doctor în sociologie la Novosibirsk. In eseul “Societatea post-totalitară ca expresie a libertăţii nonjudiciare” ea dă cifrele Dumei de Stat a Rusiei privind criminalitatea recentă care ţine sub control 40% din întreprinderile private, 60% din cele de stat şi 50-85% din bănci. Nu sunt publicate cifrele noastre, care sunt probabil apropiate.

Pe lângă contribuţia majoră la avuţia naţională, protecţia industriei are şi efecte de ordin social şi cultural. Prin ea se valorifică iscusinţa naturală a poporului, constituind o şcoală a creaţiei specifice. Tot ea determină forţa apărării ţării şi asigură cele necesare construirii oraşelor, transportului şi comunicaţiilor, îmbrăcării populaţiei.

Principiile împământenite şi consolidate în vremea României Mari au fost metodic înlocuite după ocuparea ţării şi aservirea intereselor economice. Comerţ exterior dezechilibrat, exploatarea oneroasă a resurselor naturale, proporţia dintre ramuri dictată, preţuri artificiale. Totul a fost învăluit în ceaţa unei economii politice “fabricată” în altă parte, dar încă persistentă şi azi în minţile noastre.

_____________

SEMIDOCTISMUL CÂŞTIGĂ TEREN

Moto: “Exista entuziasti fara capacitate si acestia sunt, cu adevarat, oamenii periculosi”

Propun atentiei un neologism, venit din Occident, neexistand inca in DEX, dar care are o deosebita semnificatie astazi pentru activitatea tehnico-economica si evaluarea elementelor tranzitiei de la noi.

Capabilitatea complecteaza notiunea de “capacitate”, ca talent si putere de infaptuire -teoretice, prin simtul practic al realitatii, al limitelor si posibilitatilor ei.

Capabilitatea exprima o capacitate verificata si profesionalizata (reproductibila), atestata prin examinare specifica riguroasa.

Entuziasmul unei initiative, fara capabilitate compromite obiectivele tintite.

Capabilitatea este carcteristica unui sistem organizat si atestat logic, inginereste, dupa regulile standardelor Asigurarii Calitatii (ISO-9000).

Capabilitatea unei organizatii poate fi apreciata intuitiv, pe baza experientei profesionale, prin observarea conditiilor tehnico-economico-sociale sau evaluata de inspectori specializati in metodologia de Control a Asigurarii Calitatii prin auditarea calitatii organizarii, regulilor si normelor existente si a nivelului respectarii lor.

Intuitiv, cand un fabricant iti vorbeste de micronii produselor lui si vezi ca nu are in dotarea controlului decat sublere sau micrometre vechi si neverificate metrologic de ani multi, lucreaza cu scule “alezoare” si calibre romanesti (care n-au scazut sub clasa 8-a de precizie) stii ca este vorba numai de “mandrie muncitoreasca” prost inteleasa si semidoctism. La fel, cand receptia si depozitarea materialelor nu se face atent si isi ia fiecare ce vrea, cand nu exista norme si standarde in anumite zone, cand salariatii se considera nedreptatiti si n-au incredere in patronat.

Capabilitatea este importanta, deoarece in lume realitatile pietei situeaza pe primul plan al schimburilor economice criteriul seriozitatii in respectarea termenelor angajate si constantei calitatii.

In acelas timp, la noi se generalizeaza bravada lui “Multi vede, putini cunoaste!”, ascendentul fortei politice, tupeul banului si inconstienta semidoctismului.

Mass media cauta firesc realizari exceptionale, dar nefiresc din lipsa culturii tehnice lauda avioane, medicamente minunate, autovehicule de teren, utilaje tehnologice, arme napraznice, scule ingenioase premiate la saloane internationale.

Nu se ia in consideratie capabilitatea fabricantului, neconfirmata de nimeni (sau, cel mult de un atestator neatestat la randul lui), care n-a parcurs procedurile specifice de incercari, tehnologie stabilizata, documentatie verificata, etapele de lansare (prototip pentru incercari, preserie, serie “0″ etc), materiale si componente improprii si neatestate, ateliere si laboratoare declasate, rezultand exponate strict de expozitie. Chiar daca uneori s-ar gasi exaltati sa cumpere de la stand, ofertantul nu este pregatit sa vanda nimic.

Prin firea lucrurilor, tranzitia societatii determina pe moment un sistem nefiabil.

Inginerul de conceptie, care ar trebui sa fie o capacitate selectionata prin exigenta treptelor invatamantului, consolidata de practica si educatie continua (atestate) isi ofera produsul muncii unui finantator. Acesta ar trebui sa cunoasca precis resursele si valorile curente, in concordanta cu cerintele de marketing -potentialul pietei si nivelul concurentei. Astazi insa, multe din aceste cerinte sunt alterate, mostenind consecintele trecutei “epoci de aur”, activismul transformat in politicianism nu-si utilizeaza forta in asigurarea unui cadru economoc stimulativ, ci mai mult pentru trafic de influenta, oportunisme, populisme si interese de grup.

Specialistii cu experienta si viziune se pensioneaza, semidoctismul castiga teren, cei cu bani devin sfidatori, impiedicand din rasputeri avansarea spre libera concurenta care i-ar anihila.

Se introduc distorsiuni, ca cea privind prioritatea nationala a dezvoltarii tehnicii de calcul, de slab interes direct pentru economia nationala insa de responsabilitate relativa (produsul muncii este asamblat si valorificat peste hotare), in detrimentul sectoarelor tehnologice -baza de recladire a tuturor ramurilor industriei si de asigurare a unei ponderi mari de locuri de munca.

In aceasta situatie se impune o solidarizare a intelectualilor ( denumiti astfel dupa latinescul intus +legere=a citi in intuneric, a prevedea viitorul) lucizi, cu pivot inginerii, cei mai adaptati realitatii pragmatice si a eficientei.

Este astfel de semnalat – in spiritul expunerii prezente – o inversare “cauza-efect”dintr-un stralucit eseu recent pe tema mentalitatilor omului de azi (postmodern). Pesimist se constata trecerea de la societatea centrata pe constructia de noi masini, la cea in care se cauta numai produse fabricate de masini. Nu este insa un decadentism, ci reflexul modernitatii de a cauta calitatea controlata si constanta, a unui sistem de productie industrial care isi gestioneaza stiintific capabilitatile.

In incheiere este de mentionat ca inca din 1894 Corpul Inginerilor din Romania isi exprima capabilitatile prin obiective precise: utilitatea si scopul profesiunii, reglementarea precisa a atestarii profesionistilor si, prin acestea, apararea intereselor societatii care recurgea la serviciile lor.

_____________

AVUŢIA ŞI DEMNITATEA NAŢIONALĂ

Motto: ”Fiecare neam are o linie a lui de propasire si stralucire, care face cu putinta un maximum de manifestare pentru fiecare generatie, o continuare a sfortarilor si o imbogatire a culturii nationale neincetat de-a-lungul veacurilor. Cei care nesocotesc aceasta linie se indeparteaza de istorie si isi imping propria lor natie spre decadere.”
D.GUSTI

Prezentul, perioada de tranzitie ca orientare si redefinire ne indeamna pe fiecare la autoevaluare, cautare de repere si adevar nemistificat pentru gestionarea resurselor in actiunea viitoare.

Ca atare va propun sa revenim asupra subiectului “avutia nationala” cu un excurs in nuanta mai putin specific inginereasca, dar plin de semnificatii.

Recapituland, avuţia naţională conţine o valoare care exprimă eficienţa muncii curente, ca organizare şi valorificare, plus un uzufruct al preluării şi exploatarii unui patrimoniu (infrastructura nationala, creatiile tehnico-stiintifice si culturale, legaturi de afaceri si monopoluri).

Este o definire a componentelor relativ complecta, careia insa, mai ales astazi trebuie sa-i adaugam un element in plus: demnitatea nationala.

Suntem saraci pentru ca asa ni se spune si ni se arata in jur. Nu consideram bogatia sufleteasca a poporului roman, valoarea spirituala si intelectuala, credinta ce poate muta muntii!

Dupa o calatorie in Occident, pe drumul de intoarcere spre Est se instaleaza treptat derizoriul si saracia, intai parcurgand Ungaria, accentuat in Romania, dar si mai tare mai departe… Ce simtiti,rusine sau durere si manie pentru nedreptate?

Inducerea sentimentului de rusine pentru poporul tau are efecte napraznice asupra venitului national. Este distrusa solidaritatea si moralul in lupta pentru indeplinirea obiectivelor, forta de munca este indemnata sa-si paraseasca tara pentru realizare pe alte meleaguri, dar, mai ales se pierd tinerii cei mai capabili -dezastru echivaland cu un quasi-genocid. Si stim cum a fost pedepsit raposatul presedinte si pentru multimea auto-exilatilor din vremea sa. Prin cei minim 600.000 plecati si dupa 1989, cu pondere mare de elemente cu initiativa si perspectiva, viitorul pe termen mediu este sever afectat. Iar prin insuflarea sentimentului de nemultumire si lipsa de incredere se produce anarhie si nerespectarea progresiva a legilor si moralei.

In paralel, sistemul afectiv al individului – familia, neamul, satul sau orasul in care traieste, subunitati sociale ale natiunii – este atacat prin denigrarea religiilor pamantene si prozelitismul altor culte de aiurea care propun alte ierarhizari si centre de putere. Particularul confirmand generalul sunt de notorietate recenta imixtiunile din onorabilul cult musulman, de sorginte fundamentalista – siita, sunita, talibana etc si gravele prejudicii atrase, ca imagine, dar mai ales prin victimele umane – negatie totala a credintei.

In aceste timpuri de marasm moral cauti sa intelegi prezentul si indreptarea viitoare culegand parerile reperelor intelepciunii si totodata cercetand trecutul, cu elementele lui perene.

De ce spune venerabilul Ioan Paul II ca aici este “Gradina Maicii Domnului”?

De ce prusacul rege Carol I, personaj de mare probitate, devenit ctitorul Romaniei moderne (epoca sa i-a avut pe Eminescu, Creanga, Caragiale/ Grigorescu, Andreescu, Luchian/ Maiorescu si Hasdeu), la izbucnirea Primului Razboi Mondial a declarat neutralitatea armata a tarii, in contra intereselor neamului sau si sacrificandu-si astfel legaturile personale si de sange?

De ce englezoaica regina Maria si suita sa purtau cu mandrie la ocaziile de mare gala, costume populare romanesti?

De ce inainte de “epoca de aur”comunist tinerii eminenti, dar saraci trimisi cu burse in Apus se intorceau firesc in tara, chiar in proportie de peste 100%, aducandu-si unii sotii straine?

Pentru stadiul tehnicii si conditiilor civilizate de aici sau al bogatiilor care din cauza pradaciunilor si subdezvoltarii ne-au situat dintodeauna in coada Europei?

Nu, ci pentru ceva care le transcede, de valoare spirituala, faurita in patru milenii, ceeace simti colindand tara, citindu-i pe Iorga sau Eliade, ascultand intr-o biserica un sfatos preot predicand sau explicand traditiile locului.

Povestind despre originea neamului, Nicolae Iorga subliniaza ca acesta s-a format cu cca.2000 de ani inainte de Isus, din tracii stabiliti aici, de factura sedentara, sateasca, fragmentati de insule de sciti nobili si razboinici,”agatarsii”, cu mari influente ilire evidente in stabilirea pe inaltimi greu accesibile si fortificate. Apoi, prin cucerirea romana provincia a avut satele romane pe vatra satelor trace, mai tarziu cetatile domnitorilor romani s-au asezat unde erau cetatile romane, astfel ca unde sunt orasele noastre sunt centrele cvilizatiilor anterioare. Spre deosebire de sudul Dunarii, aici s-au pastrat in mare parte asezarile in aceleasi locuri si cam cu aceleasi nume, hartile Tarilor Romane cuprinzand hartile satelor cu hrisoave stramosesti au coincis ca hotare din cele mai vechi timpuri.

Si mai subliniaza marele savant ca Tarile Romane sau format foarte incet, organic, una dupa exemplul si cu ajutorul celeilalte, iar ardelenii find supusi mitropoliilor din ele se obisnuisera sa vada steagurile cu vulturul Munteniei si zimbrul Moldovei si pe Domnii lor in strana de la biserica…

Mircea Eliade complecteaza istoricul, sintetizand ca demnitatea romanesca s-a pastrat ferm si imbogatit, in principal prin rezistenta taranimii si aportul intelectualilor.

Dupa Iorga, spre deosebire de Apus, cel mai sarac taran dintodeauna statea drept la judecata suprema a domnitorului, drept pastrat cu mari jertfe in batalii, statul fiind personificat pentru el de un om bun, drept si viteaz si caruia i se adresa ca si Celui de Sus cu “Tu, Doamne”.

Eliade remarca rezistenta taranilor din ultima mie de ani la navalirile barbare si asimilarea cu o putere prodigioasa a elementelor etnice straine, fara alterarea structurii specifice si a puterii de creatie, pastrand si pamantul si libertatea. Spre deosebire de alte popoare care au disparut sau au devenit cenusii si sterpe.

Amuzant si magulitor este ca si faimosul academician francez Frederic Dard, cu pseudonimul San Antonio, autor al seriei de romane omonime face intr-unul dintre ele un lung expozeu relativ la aceste caracteristici, exprimandu-si uimirea si admiratia.

Cat despre intelectuali, Eliade demonstreaza puterea de influentare a inteligentei si poeziei in istorie, in special prin momentul Mihai Eminescu. Prin articolele politice (de dreapta) Eminescu a marcat ideologia multor generatii si, chiar viata natiunii, care si-a insusit in mare parte indemnurile, viziunea si logica sa. La fel cu el, Hasdeu, Parvan Iorga, Nae Ionescu, Blaga, Brancusi, Rebreanu si altii au asimilat masiv culturile universale aventurandu-se in toate geografiile spiritului din istorie, ramanand in final nemarcati de influente si profund nationali in creatie. Asemeni lui Dante, Shakespeare, Cervantes, Rabelais sau Goethe.

In contrast (si in 1935, ca si mai apoi), libertatea spirituala a creatorilor intelectuali sau populari a fost atacata de spiritele marginite, de pseudointelectualii fara structura, sterpi, amorfi si bolnavi, fara traditie si geniu, caracteristici periferiei urbane. Mahalaua n-a putut asimila elementele eterogene nou venite, generand o colectivitate fara demnitate, grotesca (vezi manelele de azi), stralucit combatuta caricatural de marele Caragiale. Stilul de cafenea, verva de secatura sceptica, proverbul mixt si impur al intelepciunii de sluga si enciclopedismul de gazetar nu ne reprezinta, diferenta fiind cea dintre intelectualul creator si parvenitul papagal.

Dupa ocuparea tarii aceasta adversitate a fost utilizata stiintific in recrutarea “cozilor de topor” si a turnatorilor in procesul de aservire prin distrugerea fiintei nationale si a demnitatii, sistematic si continuu pana azi, cand mass-media si in special televiziunile au un efect devastator. Sub eticheta stangista este folosita prin ricoseu si dreapta politica.

Se pot exemplifica actiuni in acest sens:

– Distrugerea elitei intelectuale in inchisori si lagare, in frunte cu presedintele Academiei Romane – Alexandru Lapedatu si punerea la index pentru o lunga perioada (nici acum nu exista integral si nu s-au intocmit exegeze complecte) a lucrarilor lui Iorga, Eliade, Goga, Gusti, Vulcanescu,…

– Stergerea realizarilor Romaniei Mari din cei 25 de ani interbelici cu ritm de dezvoltare similar cu al Japoniei, neintrerupt nici in perioada crizei din 1929-1933, cand restul lumii a regresat! S-au aplicat transferul de cronologie, trucajul documentar, ignorarea, denigrarea sau chiar distrugerea. Incepand cu calea ferata Bumbesti-Livezeni executata pana in ‘44 in proportie de 80% (punctele cele mai dificile), continuata de vechii ingineri carora li s-au adaugat un activism de parada generator de pagube si intarzieri si care a fost prezentata ca o mare victorie a brigazilor muncitoresti… Deoarece grosul marii industrii a fost realizat atunci, fabricile Malaxa de tevi si motoare din Bucuresti (Republica+Faur), Electroputere-Craiova, Otelariile Resita, Hunedoara, Nadlac, industria din Brasov (exceptie Tractorul/ IAR noua producatoare de tractoare, dar fosta de avioane) sau chiar Halele Obor nu apareau in albumele turistice sau de propaganda decat prin imagini interioare sau detalii de fatada, in locul vederilor ample sau perspectivelor aeriene sugestive. Romanii fiind obisnuiti din vechi timpuri cu asistenta medicala gratuita, asigurata de filantropi si stat, cati stiu ca a existat un sistem de Case de Asigurari Sociale si de Sanatate perfect pus la punct, cu spitale moderne, sanatorii si dispensare, cluburi si stadioane muncitoresti si camine de ucenici civilizate (vezi ghetourile de nefamilisti dupa 50 de ani de “progres”)?

– Cultivarea derizoriului nesemnificativ. Recent au fost publicate memorii ale fostului rege Carol II, scrise la batranete si pline de resentimente meschine. Se pare ca personajul a fost unul din cei mai slabi domnitori, un “om neviteaz”, influentabil si oscilant. Dar, totusi era un intelectual de inalta clasa si patriot, cu mari merite social-culturale, in totala contradictie cu sugestia memoriilor. Sub patronajul sau au fost create sau dezvoltate o serie de institutii stiintifice si culturale de mare prestigiu, sugestive prin enumerare; numai in Bucurestiul anului 1938 existau: Societatea Regala Romana de Geografie, Institutul Geologic, Inst.de Cercetari si Experimentatie Forestiera, Inst.de Cercetari Bio-hormonale, Inst.de Chimie Agricola si Alimentara si cel de Chimie Industriala, Inst.Veterinar Pasteur (un mare complex central, nu o cladire minora in capatul Giulestiului, ca azi), Inst.Medical “V.Babes”, Inst.National Zootehnic, Inst.de Seruri si Vaccinuri “I.Cantacuzino”, Inst.de Fiziologie Animala, Inst. Roman de Energie, Inst.Experimental al Tutunului, Inst.de Organizare Stiintifica a Muncii incorporand Comisia de Normalizare, Asociatiunea Romana pt Studiul Conjuncturii Economice, Inst.Meteorologic Central cu 172 statiuni si 900 centre pluviometrice in tara (cate mai sunt azi?), Inst.Geografic Militar, Inst.de Cercetari Agronomice, Inst.de Igiena si Sanatate Publica, Inst.Social Roman, Asociatia Stiintifica pt Enciclopedia Romaniei cu centru de informare si documentare, Asociatia pt Progresul Social, Inst.Central de Statistica editor al Anuarului Statistic+Buletinului Statistic Trimestrial+Buletinului Demografic+Buletinului Preturilor lunar (”nu se vopsea gardul”), Inst.Economic, Inst.de Studii Sud-Est Europene, Academia de Stiinte, Academia de Medicina, Inst.de Balneologie “Prof.A.Teohari” (turism sustinut stiintific, nu cu “draculisme”), Inst.Botanic, Inst.de Literatura, Fundatia Universitara Carol I (Biblioteca Centrala Universitara + loc de intrunire pt studenti + ajutor la tiparirea tezelor sau altor lucrari stiintifice) si Fundatia pt Literatura si Arta Carol II. Aceasta a subventionat tiparirea a peste 150 de volume “in slujba ridicarii morale a poporului si care pot sa difuzeze in intrega natiune cunostintele de care este neaparat nevoie”.

– Negarea traditiilor si specificului local prin introducerea fortata a unor institutii si organizari nefiresti, ca de exemplu a exploatatiilor agricole-gigant. Mihail Manoilescu, bazat pe statisticile temeinice ale ICAR-ului arata in 1939 ca optimul -ca interes national – al marimii gospodariei taranesti raportat la densitatea populatiei il reprezinta cea de 3-10ha, rentabilitatea maxima obtinandu-se la 10-20ha. Date confirmate de statisticile actuale ale UE care confirma pentru Apus media de 19,6ha a fermelor agricole. Se poate adauga, intradevar, ca pentru argatii agricoli (fara pamant) care au venituri de cca 1/3 din cele ale taranilor cu pamant, salariul optim il obtin pe exploatatiile de peste 100ha.

– Falsificarea istoriei tarii si a personalitatilor care au determinat-o, din ratiuni de manipulare. Dupa ce 50 de ani s-a cautat distrugerea statuilor, acum reconstruim intr-o prioritate nefireasca si total inoportuna. Pana la o reevaluare complecta si o acceptare a opiniei publice, Mihai Antonescu a fost un militar roman cu mari merite in Primul Razboi Mondial, stralucit strateg si organizator al armatei, dar cu deficiente tipice in treburile civile, abordate cu “mana forte”. Nu facem deloc asocierea cu actuala tendinta generala din lumea civilizata de demilitarizare chiar a conducerilor fortelor inarmate si controlul lor civil, pentru evitarea tocmai a genului de excese ca cele imputate fostului nostru maresal.

Tranzitand spre elementele directe care determina avutia nationala sunt de observat aprecierile lui Const.Radulescu-Motru privind relativa neperseverenta in munca la romani, cu atentionare pentru prezent. Fruntasul filozofiei interbelice recunoaste acest handicap, explicand insa ca este o deficienta de educatie si rau exemplu. Traditional omul din popor era foarte perseverent, nedespartindu-se de ogorul si ocupatia sa ( cu toate ca era insuficient si nerentabil), existand sate intregi de pescari, ciobani, carutasi sau viticultori sau chiar tipuri sociale caracterizate de port si ocupatie: banatean, ungurean, moldovean. Neperseverenta a aparut in sec.XIX prin inoirea organizarii statului si inmultirea politicienilor si slujbasilor. Functiile la stat fiind usoare si banoase s-au creat o multime improvizate, dupa exemplul din Franta sau aiurea, ocupate fara selectie. Sistemul generalizat a pervertit natura ereditara.

Sa ne regasim demnitatea si sa actionam tenace si responsabil pentru prosperitate.

Economicul dictand politica statelor exista conjuncturi de interese sau elanuri ale opiniei publice imprevizibile, precum cea in care America presedintelui Wilson a sprijinit major formarea Romaniei Mari, succesiv votului Sfatului Tarii din Basarabia, pentru realipire la o tara aflata intr-una din situatiile cele mai critice ale Primului Razboi Mondial.

_____________

Anunțuri