■ Ion Măldărescu

PROFETUL ŞI OSANALELE

„Errare humanum est, perseverare diabolicum”
Am citit, într-o prestigioasă revistă românească, un text în cuprinsul căruia, sub „sugestivul” titlu

”HORIA ROMAN PATAPIEVICI – SAU PROFETUL BATJOCORITOR”

cineva ridica osanale de o asemenea amploare încât presupun ca şi-a consumat întregul stoc de superlative… … concret:

„Enorma erudiţie… Erudiţia autorului fizician este sclipitoare. Se glosează un amalgam (compozit) de izvoare, greu departajabile de enunţurile aforistice tăioase, mereu între picanterie şi metaforism menit a înveli textul în hlamidă de sărbătoare”. (cam pestilenţial mirositoare sunt izvoarele „profetului”)

„…Profetul Horia Roman Patapievici devine vizionar Tofflerian…” (… Mai lipsea să-l aşeze lângă Nostradamus…)

„…Un super-ego incendiat, controlându-şi delirul… (Gândul mă duce la Van Gogh, dar el a lasat ceva umanitatii. Oare după ce îşi va tăia urechea, ce va lăsa „profetul”în urmă ?)

…şi capabil să exploreze interiorul unei mari conştiinţe civice” (Care, „există, dar „profetului”) îi lipseşte cu desăvârşire”

„… semiotician rece, ultra-lucid, dar paradoxal pătimaş…”

(Curat, paradoxal, coane Fănică!)

„…autorul român este un Umberto Eco, dar mai corect spus, este el însuşi, Horia Roman Patapievici! „ (De ce nu PLATON sau ARISTOTEL? Domnul Acest „Umberto Eco alogen” a fost cocotat pe un soclu , pe cât de înalt, pe atât de instabil. Când oamenii vor cunoaşte adevărata faţă a „marelui filozof”, când va fi aşezat la locul ce i se cuvine, consecinţele impactului cu „solul”, pricinuit de inevitabila cădere vor fi direct proporţionale cu înălţimea de la care „bustul-hologramă” se va prăbuşi şi se va destrăma în milioane de particule patibular-poluatoare).

„…Horia Roman Patapievici un înţelept bătrân cu inimă de adolescent, dacă

nu al regresiunilor în copilărie…” (Oare, să fi avut „profetul” o copilărie atât de frustrată?)

„…Oricât extremele îi acuză sorgintea alogenă, acest mare filozof român, are accentul revelatoriu în tot ce scrie, al matricei mioritice, tragice şi blagian transcedentale”. (Presupun că acest URIAŞ nu poate şi nu trebuie comparat, nici în glumă, cu pigmeii ca: Eminescu, Iorga, Noica, Cioran, Conta, Eliade…)

*

Redau mai jos un articol pe care l-am scris, în anul 2005, când „Profetul”, ca invitat al unui post local de televiziune a avut o prestaţie lamentabilă. S-a găsit şi atunci cineva extaziat de personalitatea faraonică a „noului Mesia” a „cântat” asemenea domnului domnul „E” „aria osanalelor”. Din păcate, după „garnitura” de superlative gratuite, neîntemeiate şi domnia sa pare a fi un „intelectual tulburat”. Nu de mult, sub aceeaşi semnătură au mai apărut osanale amplificate referitoare la un potenţial pacient al Spitalului nr. 9 din Bucureşti. Se pare ca domnul „E” a intrat in rolul „avocatului diavolului”…

*

CUCERIREA „EVERESTULUI”

Dintre iniţiativele, cu adevărat remarcabile ale uneia din televiziunile urbei de provincie se detaşează aceea de a aduce şi a dialoga cu vârfurile culturii şi artei româneşti, ale mass-media ori cu personalităţi aparţinând altor domenii. Prin micuţa sală a „Cafenelei literare” s-au succedat oameni ai condeiului, penelului, ai muzicii ori slujitori ai Thaliei, mai mult sau mai puţin cunoscuţi şi apreciaţi. Toate bune şi frumoase, dar… există, din păcate, şi un „dar” care nu a trecut neobservat, ca şi „perlele” scăpate de câţiva protagonişti ai acestor întâlniri. Prestaţiile moderatorilor, nu întotdeauna inspirat desemnaţi, s-au situat, uneori, mult sub aşteptări, chiar dacă printre auditori s-a găsit de fiecare dată cineva inspirat care a „dres busuiocul” şi a reuşit să salveze onoarea gazdelor.

Una dintre ediţiile acestor manifestări, mult mediatizată şi cu multă vreme înainte de producerea ei, s-a consumat într-o zi de vineri, când Horia Roman Patapievici şi-a prezentat ultima sa carte. Fără a-i contesta merite reale, mărturisesc că nu mă număr printre „fanii” numitului personaj, mai cu seamă după ce i-am citit dejecţiile din volumul „Politice” (pe care vă invit să îl lecturaţi şi dumneavoastră).

Luând în considerare motivul amintit, nu am dat curs invitaţiei de a participa la întâlnire şi am preferat să urmăresc desfăşurarea „ostilităţilor” pe ecranul televizorului.

Când vrei să afli dacă cel sau cei aflaţi în faţa camerei de luat vederi mint, telespectator fiind, închizi ochii şi asculţi; convingeţi-vă! Ei, bine, pe parcursul emisiunii menţionate am închis ochii de mai multe ori…

M-a frapat o ciudată şi izbitoare asemănare între perechea moderator-invitat şi o mai veche serie de emisiuni realizate săptămânal la un post naţional de televiziune unde se făceau „profeţii despre trecut”. Acolo, moderatorul „ridica mingea la fileu”, iar interlocutorul o lovea cu lăbuţa. Totul a mers bine până când „Oracolul din Dămăroaia” – despre el este vorba – a făcut imprudenţa de a răspunde invitaţiei la o discuţie cu „colericul” Cristian Tudor Popescu, pe parcursul căreia acesta din urmă l-a tocat aşa de mărunt, încât am crezut că trecerea „oracolului” la cele veşnice este inevitabilă.

Asemenea cuplului amintit, în acea zi, moderatorul, complexat fiind de prezenţa „intelectualului tulburat” (la propriu – cred eu), din faţa sa, i-a servit migiile domnului Horia Roman Patapievici în acompaniamentul perceptelor lui Fukuyama, invitatului rămânându-i nu foarte dificila misiune de a improviza şi „broda” după placul inimii. Din păcate pentru ei, s-a găsit şi aici un fel de „Cristian Tudor Popescu” local, însă unul ponderat şi deferent, care i-a prezentat eroului serii o altfel de abordare decât cea pe care deja o cu care se acomodase. „Prefer să discutăm această problemă în particular, dar de altfel v-aţi răspuns singur la întrebare…” a replicat aiurea marele guru… şi s-a grăbit să „tragă cortina”…

Expunerea eroului serii, de altfel atent studiată şi neobişnuit de echilibrată, abilă, parşivă chiar, în conţinutul căreia (în concepţia sa, pentru a fi mai uşor de înţeles de asistenţa provincială) a plantat, cu generozitate, inserţii expresive care au avut darul de a-i dezveli spoiala de eleganţă ostentativă afişată prin papionul atârnat la gât şi ţinuta neobişnuită. În acest fel a reuşit să impresioneze până la extaz pe câţiva dintre cei prezenţi, care dădeau aprobator şi slugarnic din cap, după fiecare cuvinţel rostit de „marele filozof”. A mai pomenit, printre altele, şi de „graniţibilitate” (Mi-am amintit de Coana Chiriţa şi „furculisionul” ei, dar ce să facem? Cu atâtea „super-ultra-neologisme” se întâmplă deseori să vorbim „peltic” limba română… Am căutat şi în DEX însă nu am găsit nici o explicaţie pentru acest cuvânt, fie ea chiar trasă de păr; (vă rog, dacă aveţi cunoştinţă de semnificaţia cuvântului, expediaţi-o pe adresa Academiei Române pentru a fi introdusă „urgent” în dicţionar).

Ecourile aceastei întâlniri n-au întârziat să apară, astfel că după câteva zile, într-un cunoscut şi serios cotidian, cineva a publicat „Mesajul omului recent către …”. Pe măsură ce citeam „mesajul” am fost cuprins de senzaţia teleportării printr-un „tunel al timpului”, cu vreo două, trei decenii în urmă. Am simţit nevoia acută să privesc, din nou, data apariţiei ziarului. Da, era totuşi mileniul trei. Pentru a fi mai explicit, voi reproduce aici câteva expresii mai mult decât grăitoare. (Apreciez că scriitura în cauză ar fi bine să nu ajungă sub ochii lui Horia Roman Patapievici pentru că, în locul lui m-aş ascunde de ruşine şi nu aş mai da prin oraşul respectiv încă nouă ani de zile, dar cine ştie ? Nepătrunse sunt căile Domnului !)

Osanalele sunau cam aşa:

„…aşteptat de o sală plină de admiraţie…”(”imensa” sală putea oferi găzduire unui număr de cel mult douăzeci de oameni; oricum, presupun că ar fi putut fi plină cu oameni nu „de admiraţie”)

„…Everestul spiritului contemporan românesc a vorbit auditoriului” – impresionaţi de apariţia acestui nou Mesia (Sic!)

… „ Ca într-o catedrală duminicală, vocea directorului Institutului Cultural Român şi-a susţinut tezele preferate…” – (vocea… o nouă entitate !?) …

„ cel mai sfredelitor dintre observatorii României”… (asta mai lipsea…vezi „Politice”)

„Nobleţea unuia dintre ultimele produse româneşti de clasă a fascinat complet audienţa”… („nobleţe” manifestată printr-un limbaj extrem de elevat: „ … bou, mişculaţii, modernizare erotică făcută perfect organic şi desigur, frecventul, până la obsesie, O. K.!… (elevat şi curat româneşte!)

„…vremea nu va fi niciodată suficientă pentru efervescenţa cu care eseistul reuşeşte să transpună totul”… şi tot aşa până la capătul „mesajului”.

Un strop de decenţă şi de demnitate nu strică nimănui, fapt demonstrat cu multă prisosinţă de remarcabila prestaţie, consumată în acelaşi context şi unanim apreciată, a lui Dan Puric – pe care l-aş audia oricând cu plăcere. (Apreciez că „intelectualul tulburat” ar avea foarte multe de învăţat de la marele mim).

… Este doar o părere…

EPILOG GROTESC

Semnatarii osanalelor menţionate mi-au amintit că hârtia este cel mai răbdător lucru din lume iar textul prezentat dumneavoastră este doar o opinie personală, nedorind a constitui o replică sau debutul unei polemici.

Dacă punem faţă în faţă textul domnului „E” şi articolul din cotidianul local, observ o uluitoarea asemănare de gândire şi o pronunţată „exteriorizare a unui anumit raport servil” faţă de „super-ego-ul incendiat” (am citat din scriiturile Everestului spiritului contemporan românesc şi ale domnului „E”)

Mai lipsea ca domnul „E ”să-l numească, pe Horia Roman Patapievici „Geniul Carpaţilor” şi garnitura ar fi fost completă. Presupun că acum, la aproape două decenii de la asasinarea politică a cuplului Ceauşescu, dacă ar mai trăi şi ar citi „HORIA ROMAN PATAPIEVICI – SAU PROFETUL BATJOCORITOR” însuşi Nicolae Ceauşescu ar rămâne mut de uimire şi s-ar îmbolnăvi de invidie.

Rod al „trudei neobosite” pentru promovarea valorilor culturale şi spirituale ale „matricei mioritice” Institutul Cultural Român, condus cu cea mai abilă „pricepere” de obiectul osanalelor domnului „E”, a fost premiat recent de organizaţia Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender (LGBT) din Suedia pentru “încurajarea şi sprijinirea comunicării între comunitatea LGBT din România şi cea din Suedia, vizibile în special în proiectul său de colaborare cu Festivalul Moonbow din cadrul Stockholm Pride 2007

Şi iar zic:

„Curat murdar, Coane Fănică!”

______________

ŢIGANIADA – RETROSPECTIVĂ ÎN “ACTUALITATEA CLASICILOR”

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?…”

Se pare că Ion Luca Caragiale, permanentul nostru “contemporan” a fost temporar, “detronat”, Ion Budai Deleanu, revenind brusc în actualitatea românească. În loc să avansăm spre “normalitate”, conducătorii României şi-au instalat cortul în “buricul ţării”, unde se “alintă” mai abitir decât eroii “Ţiganiadei”.

După 1989 mulţi „bronzaţi” au părăsit România, luând pieptiş cărările mai puţin străbătute de est-europeni, în a doua jumătate a secolului trecut. Au bătătorit „drumurile europene”, vânzând creaţiile artizanale proprii, din bronz autentic, drept „bijuterii” şi inele din aur de 24k. Alteori, abuzând de naivitatea oamenilor impresionaţi de „suferinţele” cerşetorilor, prezentau spectacole cu talentul şi dăruirea actorilor profesionişti, pentru a primi recompensă pentru spectacolul oferit, bani sau altfel de bunuri. Invidioşi pe succesul „cetăţenilor români de etnie rromă” – conform canoanelor oficiale – s-au găsit şi destui „cetăţeni români de etnie română”, care au făcut ţara şi neamul de râs comiţând furturi, crime sau alte infracţiuni. Consecinţele nu au întârziat prea mult, asfel că cetăţenilor români li se aplică astăzi, de-a valma, în unele state ale Uniunii Europene, tratamente discriminatorii şi chiar cu caracter xenofob. În acest timp, cei de „externe” hibernează în încălţările statului, fără a o ripostă adecvată. Cu un gust amar şi conştient de faptul că românul este inventiv, schiţând o grimasă întreb: dece nu am proceda ca alţii? Dece nu iniţiem un mic „gescheft”, denunţând „micul holocaust” al începutului de mileniu trei şi, cine ştie, asemenea evreilor, poate scoatem ceva parale pentru corectarea bugetului ?…

Mai comozi dar mai inventivi, români ori alogeni, unii s-au profilat pe obţinerea de venituri şi bunuri, fără părăsirea teritoriului naţional. După ce s-au recalificat ca frizeri, au tuns „la zero” pădurile ţării, alţii, specializaţi în activitatea comercială au vândut, pe nimica toată, orice: vase maritime sub denumirea de fier vechi, cumpărând apoi – pe banii statului – fier vechi cu denumirea de vase de luptă. Lucrând mai în profunzime, cineva a reuşit – performanţă nu prea lesne de atins – să-şi însuşească şi să vândă bogăţiile subsolului ţării, combustibilii fosili, aurul negru românesc, petrolul şi gazele naturale. E-adevărat, n-a facut-o de unul singur, asociaţii s-au preocupat de salvarea imaginii şi de prevenirea consecinţelor neprevăzute. Avem şi specialişti în domenil rutier, extrem de preocupaţi de şoselele României sau de protejarea industriei autohtone de automobile, chiar dacă pentru asta nesocotesc atenţionările UE … riscurile „meseriei”…

Din rândurile „elitei” conaţionalilor noştri, câţiva au penetrat Parlamentul României, alţi câţiva au ajuns miniştri sau chiar mai mult (doar şi de acolo se poate scoate ceva, nu?). Din păcate, pentru noi, „muritorii de rând” goana după putere a atrofiat contactul cu realitatea şi datoria faţă de interesele cetăţenilor, ale unor personalităţi cu cele mai înalte poziţii oficiale. Doar astfel pot fi explicate disputele în văzul lumii, ca la uşa cortului. Sub lumina reflectoarelor ei încearcă să-şi smulgă unul altuia părul, fără menajamente (scuzaţi vă rog, mi-a scăpat, doar unul mai are ceva podoabă capilară) şi să-şi compromită adversarul.

Pe fondul neînţelegerilor mai vechi, recentul prilej de dispută a fost declanşat prin nominalizarea de către Primul ministru, pentru ocuparea fotoliului vacant de la justiţie, respectiv neacceptarea propunerii de către Preşedintele României. Din precedentul creeat în anul 2007, în condiţii aproape similare, prin neinspirata instalare, pe scaunul lui Titulescu a unei persoane care şi-a dovedit cu prisosinţă incompetenţa şi calificativul de „campion al gafelor”, nu s-a învăţat nimic. Fapt regretabil, orgoliile nu se opresc aici.

Fac precizarea că nu sunt înregimentat politic şi nu am vreo simpatie pentru vreunul din cei doi scandalagii. Dacă prestaţia primului om din stat nu se ridică, cred eu, la exigenţele şi sobrietatea pe care o impune funcţia, întreb totuşi: cum îşi poate permite, procedural, primul ministru al unui stat european democrat să nu răspundă invitaţiei la o discuţie împreună cu şeful statului, îm scopul soluţionării problemelor de interes naţional şi să nu poată fi tras la răspundere? Chiar dacă pare o simplă speculaţie, din declaraţia Preşedintelui rezultă că primul ministru nu-i răspunde nici la telefon şi, din bun simţ subscriu întrebării ipotetice: „…dacă era vorba de o situaţie de siguranţă naţională?”

În cele din urmă, conform ultimelor ştiri difuzate de mass-media românească, întâlnirea dintre cei doi, Preşedintele României şi premier s-a consumat undeva, ascunsă de privirile indiscrete, rezultatul întâlnirii, fiind păstrat cu discreţie. Gura târgului spune că fiecare a ţinut-o pe-a lui, aşa că nu a întârziat să apară şi reacţia „subiectului” disputei, exprimată „în ton cu muzica” , asta mai lipsea din „spectacol”…

Oare Parlamentul României nu are nimic de spus?

Orgolii, ambiţii şi interese personale, ţigănisme la nivel înalt, restul… nu contează.

Nu contează că România a ajuns un fel de „Cenuşereasă” a Europei!

Nu contează că printre membrii Parlamentului European astazi se află (paradoxal, din partea României) unul din cei mai mari duşmani ai ţării, preocupat mai mult de desmembrarea ei!

Nu contează că preţurile au sărit în aer, iar moneda naţională s-a aruncat din lac în puţ. „Aprecierea” preţurilor a cunoscut o escaladare în progresie geometrică, comparativ cu „creşterea negativă” a nivelului de trai şi cu puterea de cumpărare ale românilor!

Nu contează că se impune achitatea unor sume din ce în ce mai „pipărate” pentru plata facturilor – consecinţă a aceloraşi „aprecieri” succesive ale preţurilor la gaze, la carburanţilor, la apă, la energiei electrică, în mod indirect chiar şi la aerul pe care-l respirăm!

Nu contează că românilor nu le mai ajung banii să achite obligaţiile către prestatorii de servicii – fie vorba între noi, de calitate îndoielnică: energia electrică, telefon, radio şi televiziunea… ca să nu mai pomenesc de întreţinerea de la bloc!

Guvernul a aruncat câţiva bănuţi în buzunarele pensionarilor, îngrijindu-se, după cum se poate constata, să le vâre acum, mâna în aceleaşi buzunare pentru a-i recupera. Ca o bizarerie, tot guvernanţii ne spun că o ducem din ce în ce mai bine, iar noi, proştii nici nu ne dăm seama cât de recunoscători ar trebui să le fim…

Dacă în afara ţării scursurile de la marginea societăţii româneşti ne-au compromis în faţa Europei, „păruiala” prezentată pe prima scenă a României, la care asistăm neputincioşi de doi ani de zile, pune capac la toate. Cred că până şi ţiganii ne arată cu degetul, râzând de noi cu gura până la urechi… poate chiar şi cu un strop de invidie…
În actuala conjunctură, când România se află – a câta oară? – într-o situaţie extrem de delicată pe plan internaţional, când „Ţarul” de la răsărit începe să-şi arate muşchii iar „stăpânii lumii” se vor întâlni şi vor juca barbut cu viitorul omenirii, chiar aici, la noi, pe malurile Dâmboviţei, comportamentul celor două înalte personalităţi oficiale, investite cu încredere din partea populaţiei, constituie o sfidare inacceptabilă.

Să nu ne fie de mirare când România, prinsă între ciocan şi nicovală, va fi pusă la colţ de „stăpânii lumii”, cărora – dincolo de interesele acestora din urmă – comportamentul „iubiţilor noştri conducători” le dau apă la moară.

*

Poate că niciodată, după 1989, cuvintele unui om care a trăit demn şi a murit demn, pentru ţară, nu au fost mai actuale, nu au avut un prilej mai potrivit pentru a fi citate :

„Fii bun, fii drept şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor este PATRIA, este veşnicia neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim întotdeauna, chiar dacă nu ne nţelegem de fiecare dată!”
13 ianuarie 2008

______________

Anunțuri