~Ionuţ Ţene – recente

ULTIMA DECIZIE A SFÂNTULUI SINOD: PUPAT PIAŢA INDEPENDENŢEI

IL Caragiale nu a murit. El a fost prezent la ultima şedinţă a Sfântului Sinod al BOR. De fapt, spiritul lui genial, care i-a caracterizat aşa de bine pe români, s-a pogorât peste câţiva înalţi ierarhi. Nu se putea altfel. Dacă politica şi societatea românească este caragialiană, atunci şi o parte a bisericii noastre nu trebuia să se dezmintă. Sincer, deşi am semnat apelurile societăţii civile creştine şi am fost alături de reprezentanţii mănăstirilor ortodoxe, care au cerut caterisirea lui IPS Nicolae Corneanu, nu m-am aşteptat ca Sinodul să procedeze radical. Am crezut că, măcar o să-l pensioneze la o mănăstire pe bătrânul ierarh, după ce a înveninat suflarea ortodoxă cu împărtăşirea din pocalul catolicilor. Mai mult, era şi o ocazie de a mai întineri Mitropolia Banatului şi a o primeni moral. Pentru cine nu ştie, IPS Nicolae Corneanu face parte din acei ierarhi ortodocşi, care au învăţat de foarte tineri că „pactul cu diavolul”, în speţă cu Se curitatea, te urcă repede în ierarhia B.O.R. Încă înainte de a se instaura comunismul Nicolae Corneanu a fost racolat de Siguranţă, ca mai apoi să fie preluat cu reţeaua de informatori de către Securitatea comunistă după 1948. Aşa că drumul spre măririle ierarhice i-au fost deschise. Cu un spirit maleabil schimbărilor vremurilor, IPS Nicolae Corneanu a ajuns mitropolit. După Revoluţia din Decembrie 1989, văzând că roata istoriei s-a întors, a clamat public că regretă că a colaborat cu Securitatea comunistă. Astfel, a fost luat repede în braţe de o parte din intelighenţia cosmopolită şi ea, la rândul ei, „agăţată” de „băieţi” cu un paşaport pentru marile oraşe ale Occidentului, când pozau ca victime şi dizidenţi. A devenit şi regalist şi ecumenist că aşa era la modă în anii 90, iar acum odată cu intrarea României în Europa unită să devină şi pro-catolic îi oferă o oarecare legitimitate în cercurile religioase in ternaţionale. Că s-a împărtă şit la o liturghie catolică pe neaşteptate a fost o surpriză pentru mulţi. Pentru cine cunoaşte mentalitatea oamenilor care se dau după vremuri şi nu sunt „supt vremi”, vorba cronicarului, nu ar trebui să fie nici o surpriză. Ei pot fi securişti, comunişti, ecumenişti, democraţi, catolici, numai să fie în tendinţă cu cerinţele „modei”. Nu văd cum un ierarh catolic, care ar participa la o liturghie ortodoxă, ar sări „lovit de transă” să smulgă pocalul împărtăşaniei de la un înalt ierarh ortodox, să zicem de la PF Daniel, şi să se împărtăşească singur. Oare ce ar zice elitele intelectualităţii catolice? În fapt, gestul lui IPS Nicolae Corneanu a înveninat cu neîncredere relaţiile între ortodocşi şi catolici. Ba, mai mult, a adâncit schisma în cadrul Bisericiii Ortodoxe Române, între aşa zişii „ecumenişti” şi „tradiţionalişti”. De aceea, fapta lui IPS Nicolae Corneanu nu mi se pare sinceră şi singular ă, ci încadrată într-un curen t ierarhic de părăsire, de abandonare, a „rugului aprins” şi a canoanelor ortodoxe izvorâte din trăirea Sfinţilor Părinţi. Eu nu am puterea credinţei pentru a judeca, dar ierarhii noştri o puteau face. În acest context grav, decizia Sfântului Sinod pusă în legătură cu textul evanghelic al „iertării păcătosului” seamănă mai degrabă cu finalul unei piese de I.L. Caragiale. Credincioşii ortodocşi văd cu durere cum ierarhi ai Bisericii se îndepărtează de dreapta credinţă, preferând atitudini amorale în numele unităţii internaţionale. O parte din ierarhii Bisericii noastre se îndepărtează de morală şi de credinţa străbună. Se pare că ajungem vremurile în care, noi, românii nu ne mai putem găsim alinare la unii capi ai Bisericii. Ar fi păcat şi tragic pentru acest popor, care a suferit prea mult, să mai accepte să fie minţit. E destul că ne mint politicienii, nu vrem să fim induşi în rătăcire şi de ierarhii, care î nţeleg prin ecumenism renunţare a la fundamentele credinţei noastre milenare. A venit vremea ca zgura să se îndepărteze de pe aurul viu al credinţei, pentru ca românul să poată distinge trăirea creştină de impostura unui ecumenism prost înţeles şi greşit aplicat. De aceea, decizia Sfântului Sinod al B.O.R. nu poate fi percepută de către credincioşi ca un semnal al unităţii, ci ca o manevră disperată a unor ierarhi, ce se poartă asemenea unor funcţionari religioşi, de a arunca o perdea de fum peste Adevăr, într-o vreme când trebuie să se despartă apele de uscat.

Anunțuri