■ Alexandru Nemoianu

DESPRE O «COMISIE» ŞI «COMUNICATELE» EI

De mai multa vreme intre Episcopia Romana Ortodoxa de la „Vatra”,reprezentanta autentica a duhului ortodox romanesc in Lumea Noua,cea care a stat,stanca de neclintit in fata urgiei bolsevice,si contraptia adusa in existenta de comunistii romani,asa zisa „arhidioceza” misionara,se poarta un dialog.

Scopul,in bunatatea credinciosilor Episcopiei „Vatra”,ar fi fost de a  darui contraptiei pomenite o sansa de pocainta,de indreptare.Din nefericire acest lucru pare a fi cu neputinta.”Lupul parul si-l schimba,dar naravul ba”.

Mai rau membrii,unii membrii,ai comisiei insarcinate cu acest „dialog” au cazut in capcana comunista ,au intrat in „dialog” cu necuratul,lucru care nu trebuie facut niciodata,si s-au ratacit.

Acesti cativa membrii ai „comisiei” au ajuns sa se autoconvinga ca o „unire”,in fapt subordonare,catre Patrirhia Romana ar fi ceva bun,ar putea aduce ceva bun.Mai rau, aceiasi membrii au ajuns sa adreseze punctul lor aberant de vedere ca pe ceva personal.Ei au devenit incapabili sa vada raul din lumea fosta comunista,modul in care acest rau,prin cancerul coruptiei, a inveninat tot ce exista in trupurile administrative ale „puterii” din Romania,fie ele laice ori ecleziastice.

„Comunicatele” pe care le emite,cand si cand,aceasta „comisie” sunt ele insele ,sau ar trebui sa fie,motiv de ingrijorare.

Ca parere personala,ca opinie a semnatarului acestor randuri,ele sunt intocmite intr-un mod  ambiguu si avad de scop sa promoveze ideea nefericita a „unirii”,recte subordonarii catre Patriarhia fost comunista in forma si actual comunista in spirit.Tot ca parere personala,ca opinie,aceste „comunicate” sunt intocmite de catre profesionisti ai raului,posibil,fost propagandisti comunisti.”Comunicatele”  promoveaza un punct de vedere personal,ceeace este de neiertat,al unor indivizi si ele (comunicatele) o fac  ocolind cu premeditare mentionarea neregulilor sau nelegiuirilor comise de urmasii comunistilor si institutiile lor ecleziastice.

Graba cu care unii membrii ai „comisiei” promoveaza ceeace,din nou,in opinia mea,este o catastrofa istorica,margineste  o intentie ,constienta si inconstienta,de sinucidere institutionala.

Dar este credinta mea ferma ca oamenii de bine vor reusi sa opreasca acest proces nefericit si ca aceiasi oameni vor  reusi sa duca mai departe visul oricarui Ortodox din Lumea Noua,cel de a avea o jurisdictie canonica Americana.Iar dincolo de asta orice Ortodox,chiar si unii membrii ai „comisiei”,ar trebui sa stie ca in Ortodoxie unitatea sta rezamata pe participarea in comuniunea Tainelor si pe comuniunea in Credinta si nu pe autoritate administrativa si mai ales una avand in frunte pe Patriarhul „bogatilor”!

_________________

LOCUL EPISCOPIEI ROMÂNE ORTODOXE DIN AMERICA“

Istoria Episcopiei Române Ortodoxe din America este parte a istoriei grupului Românilor-Americani. Fără o bună cunoaştere a trecutului Românilor-Americani, nu vor putea fi bine înţelese nici organizarea şi nici locul pe care Episcopia îl are azi.

Românii-Americani sunt un grup cu trăsături distincte şi cu o identitate bine stabilită, care aparţine naţiunii Americane. Românii care s’au aşezat în America de la începuturile veacului şi până în zilele noastre, toţi fără excepţie, au trecut prin experienţe similare la capătul cărora au devenit ceeace sunt astăzi.

Grupul Românilor-Americani are ca trăsături distincte păstrarea unor tradiţii specifice, a unei structuri sufleteşti unice, şi mai ales păstrarea credinţei părinţilor noştri. In acelaşi timp, Românii-Americani au preluat modul de viaţă american şi şi-au însuşit principiile fundamentale ale Americii. In timp mulţi, mai ales cei născuţi aici, au pierdut folosul limbii române, dar acest lucru nu i-a făcut mai puţin Români-Americani. Era inevitabil şi necesar ca şi instituţiile grupului nostru să evolueze şi să devină ale locului, instituţii româno-americane. Instituţii capabile să slujească pe cei care sunt născuţi aici, pe cei care au sosit aici mai curând şi pe copii noştri care toţi vor fi ai Americii. In acelaşi timp, aceste instituţii au dovedit că sunt capabile să păstreze acele caracteristici care ne fac distincţi şi cu o identitate inconfundabilă.

In acest context şi dintr-o atare perspectivă evoluţia Episcopiei Ortodoxe Române din America nu poate surprinde. Mai mult devine limpede că această evoluţie nu a fost la întâmplare.

In mod firesc această Episcopie a devenit mai întâi autonomă şi apoi, păstrându-şi deplina autonomie, s’a alăturat unei ierarhii care este a întregii Americi şi care astfel se şi numeşte: Biserica Ortodoxă a Americii.

Deci surprinde foarte neplăcut faptul că azi anumite comentarii adresează negativ acest loc al Epis copiei Române Ortodoxe din America. Mai exact, anumite articole apărute în ziare de limbă română ale grupului nostru, au declarat că Episcopia este supusă „ruşilor” şi că ea ar trebui să se aşeze sub ascultarea Patriarhiei „Mamă.”

Evident cei ce au făcut asemenea comentarii nu ştiu multe nici despre trecutul Episcopiei noastre şi nici despre cel al Bisericii Ortodoxe a Americii. Această acuză adusă Episcopiei, că ar fi supusă „ruşilor,” a mai fost adusă şi ea venea din partea regimului comunist dornic să controleze instituţiile Românilor-Americani. Conţinutul şi goliciunea acuzei au fost pe larg şi în detaliu explicate la timpul său. A fost arătat că Biserica Ortodoxă a Americii nu este nicidecum „rusească” ci este o instituţie bisericească ce doreşte a cuprinde pe toţi dreptmăritorii din America, indiferent de originea lor etnică. Cu destul regret nu putem întreba azi cui poate folosi reluarea unor anacronice formulări din arsenalul propagandistic comunist.

Dar încă mai mult, ideea reîntoarcerii la Biserica „Mamă” s’a încercat a fi acreditată moral printr’o invenţie. S’a spus că ar exista un „testament” al Arhiepiscopului Valerian care ar îndemna către o asemenea „reîntoarcere.” Fapt este că un asemenea testament şi deci asemenea „îndemnuri” nu există. Atât „testamentul” cât şi „îndemnurile” sunt o plăsmuire a unor imaginaţii avântate, sau a unor zvonuri iresponsabile.

Dar discuţia în jurul oportunităţii existenţei unei Bisericii (a unei organizări ierarhice autocefale) Ortodoxe Americane şi a oportunităţii apartenenţei Episcopiei Române Ortodoxe din America la ea se poate pune şi dintr-o perspectivă istorică.

întemeierea, consolidarea şi dezvoltarea administraţiilor bisericeşti locale nu a fost un lucru uşor în trecutul Bisericii Ortodoxe. Autori-tăţiile sau aranjamentele de administrare bisericească preexistente au privit întotdeauna cu suspiciune şi gelozie încercările de a forma noi dieceze. In trecutul Românilor acest lucru a fost mai vădit ca oriunde. Mitropolia Ungrovlahiei (a Ţării Româneşti) s’a făcut doar prin lungi pertractări şi sub condiţii destul de umilitoare puse de scaunul Patriarhiei din Constantinopol. Mitropolia Moldovei, întemeiată la finele veacului al XIV-lea, a stat câţiva ani sub afurisenia aceleiaşi Patriarhii, căreia nu i se supusese îndeajuns. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române doar cu greu s’a primit şi recunoscut de acelaşi scaun. Şi lista poate să continue.

Nu este deci de mirare că în anii din urmă, eforturile de formare a unei administraţii bisericeşti ortodoxe americane atotcuprinzătoare a întâmpinat atâta opoziţie. Nu este de mirare nici faptul că efortul Episcopiei Române Ortodoxe din America de a-şi afla locul firesc a fost combătut, rău interpretat, sau chiar falsificat grosolan.

Alăturarea Episcopiei Române Ortodoxe din America la Biserica Ortodoxă a Americii, nu a însemnat de loc subordonarea către „ruşi,” cum tot repetă unii fie din necunoaştere, fie din rea credinţă, fie din amândouă la un loc. Aşa cum istoria Românilor-Americani este parte a istoriei Americane, tot astfel ortodoxia Românilor-Americani trebuie să fie parte a ortodoxiei americane.

Episcopia Română Ortodoxă din America este parte a Bisericii Ortodoxe a Americii, dar ea nu abandonat valorile şi tradiţiile strămoşilor noştri, ci le păstrează cu străşnicie, le face cunoscute şi le îmbogăţeşte.

Cei care aşa de grăbiţi sunt gata cu soluţii „administrative” ar trebui să ştie că unitatea Bisericii Ortodoxe este asigurată de ceeace ea este, trupul mistic al lui Isus. Iar regăsirea unul cu altul o putem afla doar prin dragostea creştină cum lămurit ne arată Apostolul Neamurilor… „Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

_________________

CEAS GREU PENTRU BISERICA PRAVOSLAVNICĂ

Biserica Ortodoxa,Dreptmaritoare,Ortodoxa,din tot locul trece prin clipe grele.

Enormul credit moral,practic nelimitat,dat conducerii bisericesti de catre „popor”,laici,de catre „vaduva saraca”, a fost risipit cu nepasare si inconstienta.

Fara indoiala ca vinovati de acest lucru sunt in primul rand Inaltul cler,dar si clerul de rand,(evident cu notabile dar din nefericire mai degraba singulare exceptii).Fara indoiala ca modul de comportament al acestui cler,”inalt” si de rand, a fost iresponsabil si in asemanare unei haite de lupi rapitori.Probabil ca in acest trist comportament ,fara glorie, a „stralucit” Patriarhia Romana si Intai Stataorul ei care si-a castigat tristul renume de „Patrtiarh al bogatilor”,a carui gheara se indreapta si spre Lumea Noua cu complicitatea,constienta sau inconstienta a clerului local, incapabil sa inteleaga proportiile de catastrofa istorica pe care le-ar avea o subordonare catre Patriarhia Romana a jurisdictiilor ortodoxe americane. Dar despre clerul romanesc,”inalt ” si de rand,se mai poate spune ceva.

Este fara indoiala ca inaintasii lor imediati au facut foarte multe compromisuri tragice si condamnabile cu regimul bolsevic.Dar acei oameni inca mai aveau o anume „clasa”,inca mai pastrau amintirea comportamentului cuvincios.Noul cler,”inalt” si de rand,nu mai are acea amintire si ce il defineste,repet cu anume rare exceptii,este nu imporalitatea,ci amoralitatea.Este suficient sa mentionam modul in care concluziile Congresului Episcopiei „Vatra” au fost sfruntat fals prezentate de catre mijloacele de informare ale Patriarhiei.

Este un ceas in care Ortodoxia sangera,un ceas de incercare.Dar raspunsul ,si acuma,este la indemana tuturor si a fiecaruia.

Din nou se cere ascultata porunca si indemnul;”fiti sfinti,caci si Tatal vostru din ceruri Sfant este.”

Rasuna din nou chemarea la sfintenie,la sfintenie personala,la restabilirea legaturii personale intre Ziditor si cei ziditi.Iar acest lucru facut ,Cel care sta deasupra vietii si a mortii va arata din nou ca stie si poate sa apere si sa mantuiasca ceeace este al Lui,poate si stie ceasul cand sa vanture ca pleava asezarile netrebnice ale acestei lumi si pe slujitorii lor.

_________________

NE APROPIEM DE CLIPA DE CRIZA SI DE DEFINITIE

Am revenit “acasa” dupa cateva zile petrecute in Pittsburgh si Allentown (o suburbie a Philadelphiei). Totul a fost normal si decent,fara surprize.Ca semnificativ am retinut trecerea prin sudul Philadelphiei,unul dintre ghettourile “afro-americane”.O atmosfera sinistra,de abandon si decadere,poate cumva asemantor unui Berlin in Mai 1945,dar fara dimensiunea tragica.Pur si simplu sinistru!
#
In ce priveste “lepadarile” unora dintre colaboratori sincer imi pare un semn bun.Se alege graul de pleava. De fapt,parafrazand,nu sunt surprins ca multi se “leapada” , sunt surprins ca atata de multi raman statornici.
#
Cand am incheiat paragraful anterior mi-a venit un gand. “Lepadarile” de care amintiti sunt in anume fel de asteptat.In continuare cred ca sunt un semn bun.Cred ca ne apropiem de clipa de “criza”,de definitie,cand cantitatea se schimba in calitate. In aceste momente decisive , foarte multi se inspaimanta.Este asemenea “momentului adevarului”,clipa cand torea dorul” goes for the kill”.In asemenea momente este nevoie de tarie de caracter si , efectiv, credinta.Este unul din momentele cand limpede se vede ca traim,in ceeace are importanta, spiritual.Facem alegerea ,fara posibilitatea de a mai da inapoi, intre una ori alta.
#
Intreaga dimineata,mereu cand am pus data,in loc de Martie scriam Noiembrie.Probabil este o reactie inconstienta legata de vremea de afara,sfarsit de Noiembrie).
#
Ce mi se scrie despre precipitarea lucrurilor in Romania nu poate fi decat bine.Atunci cand sobolanii incep sa se devoreze sfarsitul unei “epoci” este aproape.(De altfel si aici asistam la simptome similare;scandalur i, ” anchete “, etc . Evident facute prin oameni tinand de aceiasi categorie.Dar in atari imprejurari se pot intampla schimbari mari.)
#
Noaptea este spre sfarsit si ziua este aproape.Nu am indoiala de asta.Si nici macar nu ne putem imagina ce uluitor va fi rasaritul cel nou!


_______________

DESPRE TRANSHUMANŢĂ, INTELECTUALII SATELOR ŞI VETRELE UNDE SE COACE PÂINE

# Ieri seara si astazi dimineata m-am gandit exact la atitudinea fata de “transhumanta”si ,prin extindere,la modul in care “autenticul” trebuie pastrat.Cazul “transhumanta” este ,cred,semn bun.

“Interzicerea” ei,de catre functionari cretini si necinstiti,o primisem ca pe o lovitura personala.Nu am avut nici o indoiala ca acea prostie nu se va aplica.(In termeni practici pur si simplu nu era cu putinta ca branza cea mai buna din lume sa fie “interzisa”.Asta nu se poate!)Dar “revenirea” asupra deciziei cretine dovedeste clar ceeace spuneati.Ca trebuiesc aflate caile de a merge “imprejurul” formei impuse de stapanire.In acest domeniu nu imi fac mari griji.De mii de ani stim sa facem asta.As putea zice ca o facem cu “manierism”. Dar acest esafodaj “eurocaca” va dura asa de putin incat nici nu trebuie facute planuri de lunga durata.Mai degraba trebuie gandit la ce va fi dupa “eurocaca”.Actuala stapanire a facut enorm de mult rau si nu in ultimul rand,practicand un rusofobism idiot.De fapt in ultima vreme ma tot gandesc la modul in care gandirea politica a celor de dinainte de 1848 ar putea fi valorificata.Sunteti familiari cu “Amintirile Maiorului Grigore Locusteanu”?

16 Mai

# Articolul lui Dan Ciachir din “Ziua” mi-a facut….ziua.Este un articol splendid.In primul rand este vorba de bun simt.Bunul simt,echilibrul romanesc ,care in clipele de restriste razbate clar,raspicat.In acelasi timp acest articol este un avertisment limpede dat “intelectualilor”.In acest punct sunt putin intristat.

Semnatarii aia nu sunt “intelectualii” romani,sunt niste paraziti imputiti,niste prostituate pentru betivi fara parale.De fapt acei indivizi si-au jucat cartea.GDS se prabusesete.Caci singura lor sansa este instaurarea unei dictaturi de tip “ceka”.Asta,Slava Domnului, nu se poate.

Iar intelectualii sunt cei de la “Almajana” si tot ce se aseamana ei si,fara falsa smerenie,oameni care simt cu aceia. Cu toata siguranta ca nu avem adversari puternici, avem adversari jegosi, cutitari, adunatura rasuflata.

18 Mai

# Ultimele doua eseuri din “Monitorul Imobiliar” m-au fascinat si mi-au dat sentimentul,odata tonic si odata amar, al faptului ca trebuie sa acceptam “inevitabilul” ce este “scris”.

Fara indoiala ca satele,prin care foarte adesea intelegem vetrele unde se coace paine dar se pastreaza forma vesnica romaneasca, se preschimba azi asa cum s-au preschimbat intotdeauna.

Ceeace cred este ca schimbarea va afecta doar decorul si forma,nu si esenta.Emotionanta descrierea catunului pierdut. Prin 2001 am avut o experienta asemanatoare.

In locul de bastina al familiei Boldea(in Borloveni) ,un loc numit “Sfarleac”,am cautat urma “colibei”,de fapt locuinta stramoseasca pastrata din memorie,refacuta mereu si mereu,ultima data prin anii 30.Din fotografii si povestiri stiam ca fusese o casa solida,cu pivnita,fantana,acareturi. Am facut cautarea insotit de un localnic care stia bine casa,robotise pe langa ea. Nu am mai putut gasi nimic.Nici o urma.Doar bauiala cladirii se mai afla acoperita de salcami.Stiu ca sentimentul pe care l-am avut a fost nu de dezamagire ci al unei “luminari”.Important era nu urma a ceeace fusese o casa ci faptul ca eu nu o uitasem si o cautam. Uneori trec prin momente de indoiala,stiu bine ispite,privind rostul incapatanarii mele pentru ce ar trebui sa fie.Sunt valuri care vin si trec,urca si coboara,uneori in functie de ceasurile zilei. In jur sunt inca pomi infloriti si aer proaspat.

# Evident ca “satul ” romanesc are viitor.Cele spuse sunt cateva solutii si in intregul sau eseul este un indemn la o “sistematizare” a bunului simt.(Din nou sunt cateva “divagari”(”jab”-uri” cum se spune in partea locului) suculente.Spre exemplu expozeul despre atitudinea fata de “taranul prost”.)

In esenta ar trebui oprit jaful si deliberata secatuire a satelor de oameni si resurse.(Expozeul despre “apa curenta” este eminent.Din nou vin cu “cazul Borloveni”.Si acolo au bagat tevi in pamant si chiar au ridicat un soi de “dig” pentru un bazin de acumulare.Atata ca cimentul a fost furat si “digul” era un morman nisipos pe care prima ploaie mai zdravana l-a ras.Dar in context ma gandesc la modul incapatanat in care am insistat pentru pastrarea fantanii casei ca principala sursa de apa.Si principala sursa de apa a ramas ca si acuma doua sute de ani!)

Aceste eseuri sunt,dupa parerea mea, trepte esentiale pentru intelegerea clipei romanesti pe care o traim.Este un alt caz in care reactia imediata nu are importanta.”Caci inauntru s-a implinit”.

# Saptamanile ce au premers au avut rost solid.Apele s-au separat,stim bine cine este “dusmanul” si stim exact ce poate(Slava Domnului nu mare lucru,gainarii).Ce se va intampla maine nici nu are importanta.De fapt mi se pare ca nu poate exista indoiala ca vom invinge.

Iar ploaia care a venit,daca mai era nevoie,arata raspicat ca Dumnezeu este cu noi.

21 Mai

_______________

UN SCANDAL: „DES-PROPRIETĂRIREA“

In goana salbateca si indecenta a “restitutirilor” ,catre cine merita si mai ales catre cine nu merita,se uita ca simultan cineva este desproprietarit.Iar acel cineva este Neamul Romanesc.Sa fim bine intelesi.

In nici un chip nu urmaresc sa fac manifest politic si de actualitate.Prin Neamul Romanesc nu inteleg de fel “poporul muncitor” sau “clasa muncitoare”,prin Neamul Romanesc inteleg suma Romanilor care duc pe umeri povara istoriei si care o duc pastrand cu indaratnicie identitatea lor,”modelul existential romanesc”.Acest Neam nu este o masa,este suma unor persoane,fiecare dintre ele unica si fara egal. Acest Neam si aceste persoane sunt desproprietarite.

Exemplele ce se pot da sunt fara numar.

De la “retrocedarile obscene in favoarea casei de Hohenzollern-Duda,la cele facute in favoarea descendentilor “printesei” Ileana (zis Maica Alexandra),la “retrocedarile “din parcul Herastrau, etc. Dar nu la astea ma voi referi ci la cele din Ardeal.

In satul Ciuguzel,judetul Alba, suprafete considerabile si aproape toata padurea din hotarul satului,au fost “retrocedate” catre descendenti ai familiei Banffy.Ceeace este insa scandalos este faptul ca nu au fost retrocedate posesile avute de acea familie intre razboaie, ci chiar pamanturi avute inainte de 1 Decembrie,1918,pamanturi pentru care fusesera compensati de catre Statul Roman in anii 20 ai veacului trecut.Este obscen ca “retrocedari” s-au facut pana si in favoarea descendentilor Banffy care intrau in categoria “optantilor” unguri.Acei dintre ungurii din Ardeal care , in anii 20 ai veacului trecut au optat pentru cetatenia maghiara.Acei “optanti” toti,au fost despagubiti de catre Statul Roman,in urma unui celebru proces pledat de catre Nicolae Titulescu.Reamproprietarirea lor azi,de noua stapanire globalista,este un scandal Dar acest act dovedeste limpede un scop.

Acest scop este marginalizarea Neamului Romanesc.O marginalizare economica dar care are de scop silirea lui in situatii limita care ar face nespus de grea pastrarea identitatii.Momentul istoric este cumplit si toti cei care simt romaneste ar trebui sa o inteleaga.

_______________
CE CRED

Am aflat despre rezultatul referendumului din Romania.Evident ca sunt dezamagit dar nu descurajat.

Istoria Romanilor nu se sfarseste ea intra intr-o alta etapa a unei faze istorice inceputa mai demult.Este vremea desteptarii si mai ales a optiunilor morale personale.Aceste optiuni sunt si vor deveni obligatoriu si de ele,de acest optiuni personale, va atarna ce va fi Neamul Romanesc.In afara de propria persoana nimeni,absolut nimeni ,nu va putea fi invinovatit ori felicitat.

In 19 Mai vremea iluziilor a luat sfarsit.

Este vorba despre iluziile privind “democratia”,”voturile populare”,etc.Ca orice iluzie si acestea erau periculoase caci se intemeiau pe nimica,pe dorinte caldicele.Deci este mai bine ca s-au risipit.

In termeni practici aceasta mai inseamna ca sistemul instaurat dupa Decembrie 1989,asa cum era,s-a spulberat ca stare de iluzie dar si ca realitate.Este limpede ca el nu va putea produce nimic bun.De fapt era normal.

Sistemul din Romania,chiar daca este nespus de incomod de acceptat,era unul care acomoda pe castigatorii uni razboi.Iar acei castigatori aveau si au in vedere orice ,mai putin interesele Neamului Romanesc.Deci sistemul impus,direct si indirect,de “ei” poate acomoda doar interesele “lor”.Ca asa este ne dovedeste imprejurarea ca Neamul,care nu greseste niciodata, a inteles asta de mult;din aceasta cauza nici nu s-a mai dus sa voteze.Acest Neam stia ca in cadrul sistemului impus, a regulilor impuse ,nu are ce si cum “castiga”.Din punctul asta de vedere ar trebui sa fim bine intelesi.Dar, asta fiind realitatea, se pune intrebarea ce se va intampla si ce este de facut.Incepand din aceasta clipa.

In termeni imediati posibilitatea de exprimare libera va fi limitata iar posibilitatea de “opozitie” redusa la decor.In acelasi timp insa posibilitatea de actiune nu va putea fi limitata.Regulile capitalismului salbatec fac cu neputinta acest lucru.Daca posibilitatea de actiune nu exista atunci capitalismul nu exista.Necuratul contine contradicitii in sine,Slava Domnului!

Deci pentru cei care sunt pentru Neamul Romanesc caile de actiune ar trebui sa se concentreze asupra castigarii “mintilor si inimilor” Neamului Romanesc. Iar acest lucru se poate face promovand fara limita valorile fundamentale,crestine,nationale,traditionale.Atata vreme cat acest lucru va fi facut si atata vreme cat vom sti ca nu trebuie sa ne fie frica de un adversar care nu este alta decat o unealta a unor interese,sa nu avem indoiala: Vom Invinge!
SUS INIMA!
19 Mai

_______________

UN APEL !

Acum !

Existenţa noastră se cuprinde între trecut prezent şi viitor. Suntem neputincioşi să schimbăm trecutul (cel mult putem învăţa ceva din el) şi neştiutori privind viitorul. În fapt, ne aflăm prinşi într-un prezent, clipa imediată, „acum”, fără sfârşit.

În atari împrejurări, singura acţiune care are importanţă pentru noi, pentru fiecare din noi şi pentru mântuirea noastră, stă în alegerea pe care o facem în clipa prezentă şi iute trecătoare a lui „acum”. Această condiţie este exactă pentru lumea „mare” şi pentru „lumea” fiecăruia dintre noi. Personal, aş putea exemplifica cele afirmate prin cazul Casei Boldea, casa strămoşilor mei materni din satul Borlovenii Vechi, Valea Almăjului, Banat.

Acea casă, cu o istorie de peste două sute de ani, a asigurat existenţa familiei mele şi a făcut cu putinţă continuitatea ei demnă. Acolo, după două cataclisme istorice, căderea Imperiului şi coşmarul bolşevic, familia mea s-a putut aduna, reculege şi a putut redeveni semnificativă social. În momentul de faţă nici măcar nu sunt sigur dacă cei vii controlăm destinul casei ori destinul casei ne controlează pe noi. Dar ce este cu adevărat important este faptul că această dependenţă de destin mi-a confirmat că „acum” este singura clipă în care putem face o opţiune cu urmări, între bine şi rău.

*

Întotdeauna lucrurile „mari” şi „importante” (şi încă mai vârtos soluţionarea lor) pot fi aflate în detaliile existenţei imediate şi în „universul” (întotdeauna mic şi la îndemână) care ne înconjoară. Câteva exemple pot fi ilustrative.

Foarte adesea ne frământăm pentru problemele „mari” ale lumii şi politicii naţionale ori internaţionale şi suntem grăbiţi cu soluţii energice şi îndrăzneţe, dar suntem mai şovăielnici atunci când întrebări similare ne privesc personal: care este starea din familia noastră? suntem ori ba credincioşi, unul altuia? ne gospodărim cu bună cuviinţă? suntem capabili să rezolvăm, cu pace, diferenţele ce le vom fi având cu neamuri ori vecini? etc. În acelaşi timp, ne străduim să aflăm despre locuri depărtate şi cheltuim să vedem tărâmuri aşezate peste mări şi ţări, fără să băgăm de seamă că „universul” este lângă noi, efectiv, cade pe fiecare dintre noi. Cu aceste gânduri în minte, am îndrăznit să spun că Ţara Almăjului, din Banat, este, în fond, „universul”. Ţara Almăjului este o vale intramontană aşezată în lungul râului Nergăn (ori Nera, cum au ales să-i spună învăţaţii de ocazie). A fost locuită din vremi imemoriale, fără exagerare, dintotdeauna. Vechimea aceasta este încă uşor de simţit celui care va avea răbdare să colinde hotarul, fie şi al unui singur sat din Almăj. Lesne va fi cu putinţă să se observe semnul eternităţii, care înseamnă modelul existenţial românesc alcătuit din înţelegerea vie a spiritualităţii ortodoxe, dreptmăritoare, pravoslavnice. În Almăj, vom afla efectiv totul. Bucurii şi dureri, dărnicie şi zgârcenie, credinţă şi înşelăciune, autentic şi impostură, frumuseţe şi urâciune, chiar şi aspecte aberante, ţinând de viaţa cea mai intimă. Totul. Dar, în ce priveşte relaţia dintre oameni, în Almăj există încă ceva ce în bună măsură în restul lumii a dispărut. Mai există relaţia personală, omenească dintre locuitori care, într-un fel ori altul, sunt neamuri. Există încă o înţelegere şi o trăire care transformă simplul act al existenţei în viaţa. Aceasta înseamnă priceperea faptului că nu sunt suficiente principii ca dreptatea, ordinea, folosul şi altele asemenea. Ele, aceste principii, excelente în sine, alcătuiesc doar elementele teoretice ce pot contribui la alcătuirea unei civilizaţii. în termeni practici, ele sunt „planul” după care se zideşte o casă. Dar pentru a trece de la stare potenţială la fiinţă mai este nevoie de puţină blândeţe, înţelegere, dragoste, bunăvoire şi într-ajutorare. Acestea din urmă sunt uneltele şi căile prin care planul se face clădire şi clădirea se face cămin cald şi vatră primitoare. Trăind această înţelegere, în Almăj oamenii, când se văd, încă îşi dau bineţe unul altuia, îşi stau în ajutor, la bucurii şi necazuri, încă mai ştiu ce înseamnă şi ce trebuie să fie dulceaţa vieţii. În acelaşi timp, în Almăj putem afla toate formele vieţii, de la cele mai simple la cele misterioase şi toate frumuseţile lumii în care Dumnezeu i-a aşezat pe oameni. Cel care va sta seara ori noaptea la un „rând”, în una dintre numeroasele mori aşezate pe râurile de acolo, va şti ce înseamnă taina unui loc „bântuit” de duhuri ori „muroni”, cel ce va sta o vreme la o colibă va şti ce înseamnă truda de a îmblânzi natura şi de a schimba sălbăticia în cosmos, cel care va înţelege viaţa unui sat almăjan va şti ce sunt şi ce au fost comunele şi oraşele libere. Asemenea, cel care va petrece o zi de vară în lungul luncii Nerei ori la „împreunarea apelor” (Prigorului cu Merganul) va şti ce înseamnă şi farmecul şi spaima junglei, iar cel ce va urca, într-o după amiază fierbinte, pe Dâlma ori Coasta Pătaşului, va şti ce este deşertul şi singurătatea africană. Cel ce se va afunda în codrii Borloveniului şi apoi va urca pe culmea Semenicului va trece în lumea fără de pereche a curăţiei absolute. Nu înseamnă că în Almăj sunt cele mai frumoase locuri din lume, dar înseamnă că locurile de acolo sunt la fel de frumoase ca altele de aiurea! Almăjul este o lume dar, fiindcă suntem în vremelnicie şi trăim prin comparaţii, una mai bună, mai aproape de cea în care „ne-a vrut Dumnezeu”. Un loc pentru care merită să trăieşti şi să mori şi în a cărui ţărână este o cinste şi binecuvântare să te odihneşti.

*

Destinul, în ultimă instanţă, înseamnă împlinirea rostului pentru care am fost aduşi în existenţă, în fiinţă. El este eminamente personal, unic, irepetabil şi, ca urmare, se înfăţişează în forme nenumărate, infinite. Mai înseamnă că el (cutare destin individual) este întotdeauna nu important, ci cel mai important, decisiv. Vorbăria despre destine „majore” şi „minore” nu este decât flecăreală. Nimeni nu a fost adus în existenţă „la întâmplare” ori „secundar”. Toţi şi fiecare venim cu o misiune de împlinit şi acea misiune are rost în împlinirea planului cosmic care, în fapt, s-a desăvârşit. Dincolo de aceste generalităţi, împlinirea destinului înseamnă opţiunea dintre bine şi râu. Cu cât această opţiune este mai categorică, mai răspicată cu atâta mai mare „răsunet” (de fapt, urmare) va avea destinul personal. Că aşa este, cu exemplară modestie şi eleganţă, ne-o arată vieţile sfinţilor.

Acei oameni, care prin faptele lor s-au făcut vase alese ale Duhului Sfânt, sfinţii au căutat să facă tot ce era cu putinţă să fugă de slava lumii. Rezultatul, după veacuri, este că ei sunt cunoscuţi, închinaţi, „faimoşi”. Spre a da un singur exemplu. Sfântul Antonie cel Mare, care s-a nevoit vreme de peste o sută de ani în pustiul Tebaidei, este cunoscut de toată lumea creştină. Mă întreb câţi dintre cei ce au auzit de Sfântul Antonie cel Mare ar fi în stare să numească doi, doar doi, dintre împăraţii romani ce i-au fost contemporani. Deci, din punct de vedere al împlinirii rostului existenţial, al „destinului”, fala şi recunoaşterea contemporanilor, la fel ca şi standardele lor, nu au nici un fel de importanţă. Nici una! Încă mai complicate devin însă lucrurile atunci când luăm la socoteală şi faptul că destinele individuale nu există ca unităţi „singulare”, în stare „pură”. Ele toate se întrepătrund, stau în legătură unele cu altele, sunt în comuniune. Aici se arată parte din înţelepciunea divină. „Inegalitatea” şi, încă mai exact, „deosebirile”, „diferenţierile” (pe care doar cei ai acestei „lumi” şi ai stăpânitorului ei o „deplâng”), este calea spre mântuire. Doar prin existenţa „inegalităţii” se poate manifesta mila şi se pot arăta virtuţile individuale, care pot mântui. Aceasta mai înseamnă că soluţia cea mai simplă, mai la îndemână, de a nu fi complice la rău este de a fi mereu, în orice circumstanţă, de partea celor slabi şi năpăstuiţi, a celor care „pierd”.

În acelaşi timp, ca persoane, suntem determinaţi istoriceşte, în timp şi spaţiu. în această împrejurare ataşamentul, respectul şi responsabilitatea pentru „loc” au, la rândul lor, importanţă şi urmare. Respectul pentru tradiţia locului şi datoria „sfinţirii” lui înseamnă, în ultimă instanţă, înţelegerea faptului că suntem în comuniune cu cei care au fost înaintea noastră, cu cei care ne sunt contemporani şi cu cei ce vor veni după noi. Mai înseamnă şi faptul că suntem aşezaţi într-un anume „loc” după un plan care nu este altul decât cel al mântuirii noastre, individuale şi colective. „Modelul” mântuirii ne stă deschis în faţă întotdeauna. Acolo unde există tradiţie mântuitoare nu avem decât a o urma. Asemenea, în locurile „noi”, fără tradiţie ori cu una rea, se cuvine ca încet, cu răbdare, cu blândeţe, dar fără tăgadă să promovăm valorile mântuitoare şi să creăm tradiţie nouă şi de folos. Vieţile îmbunătăţite sunt exemplele şi modelele care trebuie să ne însufleţească şi, cu modestie, ar trebui să căutăm să le urmăm şi să le aşezăm, ca realitate vie, în locul ce ne-a fost dat şi, astfel, să îl sfinţim, să îl aducem în starea în care, la început, a şi fost.

Existenţa noastră este determinată de trecut, prezent şi viitor. Dar mereu trebuie să ne fie limpede că trecutul nu îl putem schimba (cel mult putem învăţa din el) iar viitorul este întotdeauna părere dacă nu părere de sine. Clipa decisivă, şi căreia, şi pentru care suntem răspunzători, este cea prezentă, acum. În această înţelegere, aş vrea să mărturisesc câteva lucruri.

În drumurile pe care existenţa m-a purtat, am putut să văd că toţi, şi fiecare, nu suntem suma „realizărilor” noastre ci reflectarea comportamentului nostru de caracter consecvent. În curgere logică, aceasta mai înseamnă şi răspunderea ce o avem faţă de cei care ne-au premers, cei fără număr plecaţi din Valea Plângerii mai înaintea noastră.

Nu am nici un fel de îndoială că respectul pentru truda lor şi pentru înţelegerea vieţii pe care ne-au transmis-o ne poate îndreptăţi sau condamna. Mai mult decât atâta, am putut să văd cum, în cea mai crudă, competitivă şi nemiloasă societate pe care istoria lumii a cunoscut-o, aceia dintre Români care au fost în stare să îşi păstreze identitatea au fost cei care, conştient ori inconştient, s-au aninat de modelul existenţial al străbunilor lor. Iar oportuniştii, „victorioşii”, aceia care s-au ploconit stăpânilor vremelnici au trecut într-o ruşinoasă uitare mai repede decât ne putem imagina. În urma lor nu a rămas nici măcar pulbere.

Acum este ceasul în care veriga noastră se poate lega de lanţul vieţii şi tot acuma putem să spargem şi irosi mica noastră contribuţie la aceasta verigă. Viaţa, în toată superba ei diversitate, a biruit şi alegerea uitării şi morţii poate fi doar a noastră; fără rost şi fără noimă.

Să nu fie aşa!

_______________

”CASA BOLDEA” DIN BORLOVENII-VECHI SI MAREA UNIRE : CATEVA GANDURI

Zona Banatului “muntos” a avut o istorie deosebita dominata ,avand de caracteristica principala,independenta,libertatea locuitorilor ei.
Din cele mai vechi timpuri,sub conducerea fruntasilor locali,a cnezilor,locuitorii acestei zone au avut rosturi nobiliare,adica libertatea individuala si dreptul de a purta arme.In schimb ei trebuiau sa apere zona de navaliri din afara.
Aceste rosturi s-au perpetuat in tot cursul vremii,in vremea ocupatiei otomane prin nesupunere,prin “lotrie”,iar in vremea dominatiei hapsburgice sub si in sistemul “granitei militare”.

Foarte multe dintre amanuntele istorice au fost prezentate in studii,articole,lucrari beletristice(si citez aici pe Ion Marin Almajan si lucrarile lui,”Matusa mea Maria Theresia” si “In afara Gloriei”).Ceeace as vrea sa amintesc aici sunt cateva amanunte care pot fi ilustrate prin cazul Vaii Almajului si al “casei” Boldea din Borlovenii-Vechi.

Acesti locuitori cu rosturi nobiliare,dupa statutele medievale,nu aveau nimic de a face cu decorul romantic care insoteste constructiile imaginare.Acei oameni erau tarani si cel mai adesea tarani saraci.Dar aceasta imprejurare nu ii facea mai putin nobili.
Dar circumstanta ca erau liberi, ca aveau dreptul si vointa de a apara ceeace era al lor cu arma,la caz de nevoie, faptul ca rosturile militare ii purtau in locuri si imprejurari diferite,ii facea sa fie mental pregatiti sa accepte si sa infrunte “noul”.Ei acceptau “noul” istoric dar ramaneau incrancenati in rostul lor existential,in traditia lor romanesca si a “locului’.
In veacul al XIX-lea aceasta deschidere mentala s-a manifestat prin grija de a da “inainte” si inca mai vartos prin trimiterea ,macar unora dintre copii,la “carte”. Asa a fost cazul “casei” Boldea din Borlovenii Vechi. Dascalul Pavel Boldea si-a trimis copii la scoala si unul dintre ei a dat inainte si a devenit fruntas in randul preotimii militare ortodoxe din armata imperiala chesaro craiasca. Colonelul K.u.K Pavel Boldea a devenit fruntas dar in sufletul lui a ramas ceeace fusese din nastere,un taran din Borloveni,cu grija pentru fratii si rudenile mai mici,cu grija pentru satul si “tara” lui,Almajul.

Cazuri ca similare au fost numeroase intre Romanii banato-ardeleni in veacul al XIX-lea.Oameni care de la starea de fruntasi satesti au devenit fruntasi provinciali,profesionisti care stiau sa functineze in lumea “noua” si oameni care pastrau intacte valorile morale taranesti..Ei sunt cei care au facut cu putinta trecerea intregii “romanimi” banato ardelene pe o treapta noua a intelegerii politico sociale si ei sunt cei care,in esenta anonim,au facut cu putinta Marea Unire din Decembrie,1918.Nu prin acte “eroice” personale,ci prin statornicia in valoare si tarditie romaneasca mostenita din generatie de taran in generatie de taran,prin valorificarea a mii de ani de “vigoare taraneasca”.

_______________

CE SCUMP VA FI PLATITA ACEASTA OPTIUNE !

Cu anume parere de rau ma simt obligat sa va spun cateva ganduri.

In momentul de fata a fi “pentru” inlaturarea lui Traian Basescu inseamna a fi contra “curentului “.O campanie de “informare”(de fapt dezinformare) prin mijloace care sunt ale “unanimitatii” ideologice in Romania dar si ale canalelor de informare destinate Romaniei si aflate in afara hotarelor romanesti , se da de ceasul mortii in favoarea personajului penibil ,Traian Basescu.Fel de fel de “argumente” sunt aruncate si , foarte trist , acceptate de catre o populatie obosita , infricosata , dezorientata , strivita sub nevoia zilei : “comunismul”, cripto-comunismul , ” securitatea ” , ” Uniunea Sovietica “, Rusia etc . , etc . Sunt foarte putini care stau sa vada ca a ” lupta ” contra unui comunism , care nu mai exista de 17 ani , este exercitiu in inutilitate , ca a ” lupta ” contra unei ” Uniuni Sovietice ” care nu mai exista de aproape doua decenii este absurd , ca a te “opune ” unei Rusii , aflata la peste o mie de kilometri de hotarele Romaniei , este prostie etc ,etc. Dar dramatic este ca aproape nimeni nu isi da seama de pericolul real care pandeste Romania si pe fiecare locuitor al ei : dictatura.

In momentul de fata optiunea electoratului roman nu este intre politicieni ” buni ” si “rai”, nici macar intre “mai buni” sau “mai rai”.Toata clasa politica din Romania , si nu numai de acolo , este rea !

Optiunea este de a vota pentru orice si oricine ar putea tine dictatura , instaurarea ei , mai departe de realizare .In acest context este , sau ar trebui sa fie , limpede ca o congregatie , un “colegiu”, mai anevoie ar putea instaura dictatura decat un singur individ si acela uns cu toate alifiile.

Cei care nu pot pricepe acest lucru nu vor sa o faca , nu pot sau , inca mai probabil , sunt necinstiti sufleteste.Un vot pentru Traian Basescu inseamna o invitatie la dictatura .Si , Doamne , ce sump va fi platita o asemenea optiune!

_______________

O RESTITUIRE EXCEPTIONALA : MONOGRAFIA COMUNEI PATAS, SCRISA DE PREOT VASILE POPOVICI

In anii imediat anteriori izbucnirii Primului Razboi Mondial ,Preotul Vasile Popovici publica,pe spese proprii, “Monografia Comunei Patas”. In 2007 ,”Societatea culturala TARA ALMAJULUI” a republicat aceasta lucrare,in editura Worldpress din Timisoara,sub ingrijirea lui Ileana Crasovan.

Aceasta aparitie publicistica are o valoare exceptionala nu numai pentru Tara Almajului ci pentru afirmarea miscarii de afirmare a identitaii locale romanesti, a “specificului” romanesc,in general. Parintele Vasile Popovici,autorul monografiei, a pastorit in satul Patas din ultimul sfert al veacului al XIX-lea si pana in 1929.El era coborator dintr-un sir de preoti “graniceri” si a fost tata si bunic de preot si invatator. Patasul este un sat asezat in Valea Almajului,din Banatul muntos,care nu este alta decat o “tara” romaneasca,”un cnezat de vale”,al carui inceput nu poate fi asezat altunde decat in vremea imediat post edenica.De altfel autorul arata limpede ca satul,pomenit in documente inca in veacul al XV-lea,s-a alcatuit din asezari anterioare care au “roit”,dupa modelul satelor romanesti.Urmele acelor asezari anterioare erau vizibile la data cand parintele Vasile Popovici isi alcatuia monografia. Lucrarea adreseaza aspecte diverse; istorie,statistica, viata economica,viata sociala,viata culturala.Numeroasele statistici,informatie exacta(nume de familii,de locuri),informatiile despre port,obiceiuri culinare,etc.,fac din aceasta lucrare un document istoric cu valoare si semnificatie carturareasca vesnica.Fara indoiala ca cele mai emotionante sunt paginile care cuprind descrierea obiceiurilor locale:la nastere,nunta,moarte si la diferite ocazii: Craciun,An Nou,Paste,Sfantul Gheorghe,Sanziene,etc.

“Monografia comunei Patas” este un document istoric exceptional.Ea este de fapt o cronica de sat scrisa cu smerenie si cu o dragoste si intelegere a vietii romanesti pe care putini o mai au azi.Imprejurarea ca monografia a fost scrisa in superba si eroica limba a intelectualitatii ardealo-banatice de dinainte de “Marea Unire” ii confera o dimensiune speciala.Preotul Vasile Popovici nu a facut istorie,el a facut ceeace doar marii poeti pot infaptui:”cu-n fir pe care-l trag din stele/ei leaga vremile “ntre ele.”

_______________

RE-BARBARIZAREA- UN SIMPTOM

În ianuarie 2004, în miez de noapte, în casa lui din Borlovenii Vechi, prietenul meu Ion Bănuş a fost atacat sălbatec şi a scăpat cu viaţă prin minune, datorită tăriei lui de caracter. Dacă el ar fi spus, sub tortură, cele ce ticăloşii care l-au atacat doreau să afle, fără îndoială că ar fi fost ucis. Faptul că Ion a îndurat suferinţa, câştigând timp, a dat posibilitatea satului să se mobilizeze, ceea ce le-a făcut pe bestii să fugă îngrozite.

Cei care l-au atacat au acţionat în manieră „commando”. Erau înarmaţi, echipaţi de asalt, cu măşti pe faţă. Este evident că ei erau profesionişti ai răului, ţinând de o organizaţie mai mare de răufăcători. Este foarte posibil ca acele bestii să fi avut un „informator”, o iscoadă în sat şi o gazdă. Este iarăşi posibil ca ei să fi fost în cârdăşie cu cei care, de câţiva ani, fac trafic de carne vie spre spaţiul iugoslav, folosind ca „paravan” una dintre crâşmele satului (In acest context, este limpede că lipsa de fermitate morală a satului în legătură cu dezmăţul acelei crâşme şi neruşinarea patroanei, descendentă a uneia dintre familile decăzute ale satului, care fusese asociată cu bestialităţile comuniste, este greu plătită azi şi în viitorul imediat de către întreaga comunitate). Dar, aproape sigur este că acei bandiţi sunt parte a unei reţele care acţionează dinspre şi în cârdăşie cu bandele de răufăcători din spaţiul iugoslav. Într-un context mai larg, ce s-a întâmplat în Borlovenii lui Ion Bănuş este un simptom al rebarbarizării lumii şi o indicaţie despre ceea ce este „noul imperiu” al lumii.

În locurile unde, din 1990 încoace, noul imperiu (i. e. SUA) a lovit fără milă nu a rămas decât prăpăd, ruină, haos şi fărădelege. Bande de răufăcători bântuie şi terorizează o populaţie îngrozită şi adusă la marginea disperării (Cazul cel mai fioros este al „generalului” Dotsum din Afganistan. Un monstru sadic pe care, din oportunism politic, ministrul de război al SUA a avut cinismul de a-l numi, „un om înţelept”). Acest simptom, întâmplarea tragică din ianuarie 2004 petrecută în Borloveni, arată limpede esenţa „noului imperiu”, care este dorinţa, conştientă ori inconştientă, de a distruge. Această trăsătură aşează „noul imperiu” în fioroasa companie a celui asirian, mongolo-tătar şi sovietic. Dacă aceasta poate fi o consolare, atunci trebuie arătat că viaţa acestui tip de imperiu a fost întotdeauna foarte scurtă.

_______________

DESPRE OMENIE

Una dintre cele mai frumoase si mai miscatoare vorbe romanesti,care mai poate fi auzita in sate,este “vino sa te omenesc” sau “am fost omenit”.In inteles imediat ” a omeni” pe cineva inseamna a primi pe cineva in casa si a ii darui o bucata de paine,un pahar de apa,o vorba buna sau toate la un loc .Iar a “fi omenit” inseamna a primi cele amintite mai inainte.Dincolo de frumusetea exprimarii,dincolo de ilustrarea celei mai autentice trasaturi romanesti,cea care leaga demnitatea de modestie si modestia de eleganta,”a omeni” inseamna o profunda,absoluta intelegere a rostului de a fi in fiinta si o traire Ortodoxa cutremuratoare.Mai dovedeste aceasta vorba ca Romanii sunt un popor nu vechi,ci stravechi,cu o identitate si intelegere de sine care trece de vremea istorica si ne duce “la inceput”.

A “omeni” inseamna intelegerea si trairea deplina,constienta si pururea “angajata”, a starii in care ne aflam, a existentei noastre nu ca “indivizi”,numere sociale si economice,dar ca “persoane”,existente constiente de sine si de cele din jur.”Persoana” este intotdeauna constienta de sine,constienta de relatia cu Ziditorul si constienta ca realizarea ei nu se poate implini decat in “comuniune”, in relatie cu semenul sau.Iar realizarea relatiei cu semenul,care inseamna trairea creatoare a iubirii,inseamna a jertfi;fara nadajde de recompensa imediata alta decat un zambet,o multumire,o strangere de mana,o aducere aminte.”Persona” nu poate fiinta decat in relatie mutuala, care este necesar de respect si ideal ar trebui sa fie de dragoste,din adancc in adanc si pana la o cuprindere universala,”soborniceasca”.Prin “fata” sa si prin “cuvintele” sale, persoana sta in comuniune cu cei din jur si prin ele se mantuie ori se osandeste.

“Omenia” exprima toate cele pomenite si le implica pe toate.In aceasta stare de “omenie”si in trairea ei vom putea intelege bine cele spuse in Luca 16,9,:”Si Eu va spun: Faceti-va prieteni din bogatia nedreapta,pentru ca atunci cand veti saraci,sa va primeasca aceia in corturile cele vesnice.”

_______________

HORIA ROMAN PATAPIEVICI ESTE UN PROST!

In numarul din 1 Noiembrie 2007 al gazetei “Romania Libera” a fost gazduit un soi de interviu si au fost publicate o seama de cugetari ale acestui suflet pierdut. Una dintre aceste cugetari atrage atentia si ea dovedeste ca acest personaj sinistru este in realitate un prost.HRP spunea ca “traditionalistii” ar fi anchilozati in “forma” si ar sta,poate inconstient,in adversitate “modelului”.Mai departe acelasi personaj conchide ca “traditionalistii” ar “trada” modelul si s-ar afla sub inspiratia “duhului” pe care cred ei (traditionalistii) ca i-ar sta impotriva.Cateva lucruri.

Este limpede ca HRP-Animalul si cercul pe care il reprezinta sunt in panica.

Sunt in panica deoarece stridenta neghioaba a necuvintelor lor a intrecut masura.In loc sa se fi rezumat la rotiri de ciomag si la injuraturi directe,domeniu in care acesti indivizi au reale aptitudini,ei s-au avantat in cugetari si cu asta au gresit grav.Dar pentru a fi specific.

HRP-Animalul nu intelege lucruri elementare.

El nu pricepe ca “traditia” inseamna viata in duh si exprimarea, creatoare si mereu originala, a modelului prim in timpul istoric.Dar autenticitatea ‘traditiei” este data exact de loialitatea ei fata de “model” si de imprejurarea ca ea,”traditia”,este mereu consecventa cu sine,nu se contrazice,nu se dezbina.”Traditia” nu este o “forma” ci trairea intensa a “fondului”.

Dar asta Horia Roman Patapievici -Animalul nu poate pricepe caci este un prost!

_______________

NOI TREBUIE SĂ RECUNOAŞTEM VRĂJMAŞUL

Bucurestiul “nostru” este sub un atac nimicitor. Iata ce spunea si despre ce spunea avertizand Prea Fericitul Teoctist, cand pomenea de “vrajmasul”! Dar inca mai poate fi o posibilitate. Poate acest atac sfruntat va atrage dupa sine un raspuns nimicitor din partea Puterii sub a carei pavaza stau Bucurestii. Iar daca nu , inseamna ca rostul “nostru” este si mai imperativ. Nu este clipa sa cedam, acuma este “scaldatoarea Vitezda”! Ceea ce a facut Prea Fericitul este in taramul miracolului. Nu stiam , dar nici nu sunt surprins, ca a numit pe fata pe cei care ii stau impotriva: “Vrajmasul”. Oricum timpul nu lucreaza pentru “ei”. Cred in chipul cel mai limpede ca “noi” trebuie sa recunoastem vrajmasul, sa ii stim caile dar la nici un caz sa nu devenim obsedati cu descrierea lui. Asta i-ar face placere caci direct si indirect ne-am arata frica si fascinatie. Ii stim numele si caile dar ,dincolo de asta , grija noastra este cum sa il eliminam si trece in non-existenta unde apartine. Exact asa cum se spune, la noi a fost mereu “ondulare”, cucerire si contraofensiva si intotdeauna biruinta a arhetipului, a modelului vesnic.Iar acest fenomen este in tot locul. “Formele” rezistentei,asa de frumos enumerate uneori si , intre ele , superbul “gospodaresc”, se infatiseaza sub nenumarate haine dar intotdeauna reusesc sa reimpuna “modelul”.

_______________

PACTUL CU DIAVOLUL

Tragedia Neamului Rom\nesc este prăpastia şi încă mai exact starea antitetică, dintre „formă“ şi „fond“. Iar „forma“ a însemnat şi înseamnă suprstructură, „stăpânirea“ şi toate cele ce ţin de ea, inclusiv drumurile şi împărţirea administrativă a teritoriului, iar „fond“ a însemnat şi înseamnă Neamul Românesc, istoria lui multimilenară şi înţelegerea de către el a rostului vieţii, „modelul existenţial românesc“, care este din veci. Că aşa este poate fi lesne de ilustrat prin situaţiile ce bântuie Neamul Românesc de la jumătatea secolului al XX-lea.

Stăpânirea bolşevică a însemnat apriga prigonire a Ortodoxiei şi a Tradiţiei Româneşti şi, promovarea, laudă deşănţată, a „imperiului“ acelei zile, Uniunea Sovietică şi ideologia „internaţionalismului proletar“. Noua „stăpânire“, instalată la începutul anilor ’90 al aceluiaşi veac sângeros, înseamnă insulta Ortodoxiei şi a Tradiţiei Româneşti şi lauda imperiului zilei, NATO şi SUA şi promovarea ideologiei demonice a „globalismului“. Aceste „stăpâniri“ au fost şi sunt slujite de către intelecualitatea fripturistă, „elita de mahala“, „banda“. O intelectualitate care reprezintă o ruşine istoricaă şi un exemplu absolut fără precedent de josnicie morală şi în fapt amoralitate. Despre ruşinea naţională ce o poate produce o asemenea, cu adevărat, monstruasă coaliţie, dintre o „formă“ impusă şi o intelectualitate amorală, ne vorbeşte o cutremurătoare circumstanţă dată în vileag în iunie 2007. O împrejurare care arată sinistra consecinţă a pactului încheiat cu necuratul.

Un raport întocmit de către fostul procuror general al Elveţiei, a dezvăluit ororile noului univers concentraţionst, ale noului „gulag“, promovat de către Statele Unite, universul închisorilor „secrete“.

Acestea sunt închsiori „secrete“, aflate în ţări care nu dau doi bani pe însăşi ideea de „drepturi ale omului“. În aceste găuri ale iadului dispar oameni consideraţi adversari ai „noii ordini internaţionale“. Ce se petrece cu acei oameni este inimaginabil. Este suficient de arătat că lor nu li se spune nici măcar de ce anume sunt sunt vinovaţi. Dar cu totul înspăimântător este faptul că aceste locuri ale durerii se află pe teritoriul României şi Poloniei. Să fim bine înţeleşi.

Aici nu este vorba dacă cei care trec prin iadul închisorilor „secrete“ sunt „buni“ ori „rai“. Este vorba de faptul că cine torturează în secret şi în afara legii este, din punct de vedere moral, sub victima lui.

Raportul amintit spune limpede că pentru a fi admise în NATO şi pentru a primi sprijinul Statelor Unite aceste două ţări au trebuit să semneze acorduri, „secrete“, în care se angajau să admită închisorile sinistre de care pomeneam. Mai mult în Irak au fost Români care au participat la „interogatorii“ şi ei au câştigat admiraţia torţionarilor americani şi „internaţionalişti“ („contractori“) pentru „priceperea“ cu care smulgeau „mărtirusiri“.

Iată dar că şi „stăpânirea“ din România poate câştiga laude; nu prin competenţă, nu prin caracter ci prin „priceperea“ de a tortura. Doar un oligofren nu va înţelege că până ce această „pricepere“ va fi folosită asupra proprilor stăpâniţi nu este decât un timp scurt, foarte scurt. Iar această perspectivă ne vorbeşte despre consecinţa pactului încheiat cu cel rău. Şi să nu ne amăgim.

Pentru cele ce se întâmplă fiecare suntem răspunzători. Nimeni nu va putea să pretindă că a fost strict o victimă a „circumstanţelor“. Acest gen de scuză este tot o ispită. Căci nimeni, niciodată nu şi-a putut alege vremea sau circumstanţele existenţei. Dar ce a făcut sau face din ele a putut şi trebuie să aleagă. Şi pentru acestă alegere va fi îndreptăţit sau osândit pentru totdeauna.

Cu aceste detalii în faţă ne putem întreba ce înseamnă „stăpânirea“ din România de azi? Tortura, „drepturile“ homosexualilor (un alt scandal, în care dezmăţul şi scârba sunt înfăţişate drept „tolerantă“), ce?

Nu am îndoiala că aceste orori au stârnit mânia Celuia care poate şi ştie vremea când să vânture stăpânirile acestei lumi ca pleava.

_______________

TRĂIM VREMI TÂLHĂREŞTI

Stirea despre o alternativa sau modificare a Legii Fundamentale a Romaniei prin pana unor mercenari nemernici de teapa lui Liiceanu si Tismeneanu , m-a indurerat dar nu m-a surprins. Asa-zisul “referendum” si rezultatul lui ma incredintasera ca timpul pana la o lovitura de stat si un regim totalitar este scurt,foarte scurt.S-a dovedit ca era mai scurt chiar decat crezusem. Dar aceasta panica spre dictatura dovedeste criza sistemica a “noii ordini internationale”.Poate ca acest fel de administrare va dura o vreme,care in timp istoric nu inseamna decat foarte putin,si cu toata siguranta ca acest timp va fi masurat in suferinta omeneasca.Dar ca “noua ordine” se va prabusi cu rusine nu am indoiala.In acelasi timp modul in care populatia Romaniei se lasa manevrata si tarata intr-o aventura politica organizata de huligani este jalnic. Cei care spun in aceste conditii adevarul isi asuma risc dar si cinste.Iar ca adevarul nu se masoara in procente de aprobare nici nu mai trebuie discutat. Dumnezeu sa aiba mila de noi!

# In continuare sunt obsedat de ideea ca o noua Constitutie a Romaniei ar putea fi intocmita de catre un grup de aventurieri si huligani politici(Liiceanul,Tismeneanul si alti eiusdem farinae).Dar scopul unei noi Constitutii este simplu. Acea intocmire ar fi conform cu tiparul ordonat de “marele sfat” pentru Europa de Est;regimuri “prezidentiale”(absolutiste adica) in care vor fi tolerate,pana la o limita, decoruri “democratice”,o presa “bine temperata” si intimidata,un parlament decorativ si cam atata.(Asta este situatia in Ucraina,Georgia,Azerbaidjan)Ce este de necrezut este neputinta de a actiona impotriva acestor machinatiuni sinistre,blocajul fortelor politice.Faptul ca se cauta a actiona repede este dovada ca pana si acel “referendum” a fost parte din scenariu;modalitate de a ridica popularitatea unui cadavru politic(si care va fi rapid inlaturat).Rapiditatea de “miscare” dovedeste esenta hoteasca a intregului proces si faptul ca “ei” stiu bine ca populatia se va dezmetici foarte repede si va vedea incercarea,grosolana,de inselaciune.Nu inteleg de ce fortele politice care sunt nu vestesc acest lucru cu voce tare.Ma tem ca lovitura de stat este mult mai aproape decat credeam. Aveti bine grija de tot ce faceti.Traim vremi talharesti.

_______________

DE CE ESTE HORIA ROMAN PATAPIEVICI UN PROST (II)

Acuma cateva zile am avut ocazia sa comenteze cateva neghiobii ale lui Horia Roman Patapievici despre “Traditia” si am avut bucuria sa conchid ca el este un prost.La cele spuse as mai adauga cateva ganduri.

HRP avea indrazneala sa spuna cum ca “Traditia” ar trebui mereu schimbata si ca cei care se definesc “traditionalisti” ar sta impotriva duhului “Traditiei”.Asa cum spuneam HRP nu pricepe si face demonstratii in rea credinta si in slujba puterilor intunerecului.

Traditia inseamna intotdeauna viata si este facatoare de viata.Ea este alcatuita din intelegerea rostului existentei asa cum s-a mutat el din generatie in generatie in cuprinsul aceluias Neam;cu obiceiuri,concepte,modele de rationament,dragoste vesnica,viata vesnica,inoire vesnica.Mereu noua si intotdeauna aceiasi;continuitate datatoare de viata si etern consecventa cu sine.

Dar aceste lucruri el nu le pricepe caci, asa cum am mai avut bucuria si privilegiul sa o spun,Horia Roman Patapievici este un prost.

_______________

DIALOG INUTIL

Pe pagina de web a Arhiepicopiei Romane Misionare din America,entitate adusa in existenta in anii 50 ca “alternativa” si mijloc de promovare al intereselor regimului bolsevic din Romania;dupa cunoscuta tactica a intemeierii de organizatii paralele,a aparut o scrisoare adresata de catre Patrtiarhul Daniel al Patriarhiei Romane catre Arhiepiscopul Nicolae al pomenitei entitati.Acea scrisoare ,datata in 11 Martie,2008,dovedeste cateva lucruri.

Scrisoarea este de o agresivitate si brutalitate care uluieste si care, de catre majoritatea oamenilor, ar fi socotita jignitoare.

Aceiasi scrisoare,prin forma si spirit, arata ca “autonomia deplina” fagaduita pomenitei entitati este strict apa de ploaie.Iar aceasta imprejurare ar trebui sa fie semnal de alarma pentru oricine ar contempla soliditatea unor “fagaduinte” date de catre zisa Patriarhie.

Scrisoarea este emisa dupa incheierea unui dialog cu o comisie a Episcopiei de la “Vatra”.(Acel dialog s-a incheiat printr-un “comunicat comun” cu continut controversat.)

Aceiasi scrisoare arata ,dupa parerea si in opinia mea, ca in dialogul ce il poarta Patriarhia se afla in flagranta rea credinta.Este usor de dovedit acest lucru.

In urma cu cateva luni cateva persoane au alcatuit un “exarhat”(!?) ortodox roman in Lumea Noua. Acele persoane au cerut Patriarhiei sa le admita sub “ascultarea” ei.Ca a recunoaste o noua “jurisdictie”, in conditiile in care una,sub ascultarea Patriarhiei, exista avand ,cel putin teoretic “,misiunea de a griji de ortodocsi romani din Lumea Noua (acea entitate “misionara” de care pomeneam) ar fi un oximoron, o contradictie in sine si de sine, pentru Patriarhie este limpede.Dar faptul ca aceasta “optiune” este pastrata dovedeste ca Patriarhia negociaza ,repet ,dupa parerea mea, in flagranta rea credinta, la limita rusinoasa a santajului.

Sa continui un dialog in aceste imprejurari este,in parerea mea, pierdere de vreme si de bani.

_______________

MINORITATEA CRUCII

“Intrati prin poarta cea stramta ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care apuca pe ea”(Matei 7,13). Aceste cuvinte din Sfanta Evanghelie ne avertizeaza limpede despre un mare pericol ce pandeste lumea istorica: confuzia intre “majoritate” si Adevar. Intre aceste doua stari nu exista legatura sau decurgere cauzala. Opinia majoritatii ,cel mai adesea ,este determinata de catre moda ,subordonarea fata de caile cele mai hedoniste ale lumii , si de catre “putere”,”stapanire” ,ale carei voi nicicand nu au avut sau au legatura cu Adevarul . Atat “moda” cat si “stapanirile” au fost si au ramas in stare adversa , antitetica ,Adevarului . Intotdeauna .
Aceasta realitate poate fi exemplificata in fel si chip si o singura ilustrare poate fi suficienta. In aceasta vreme se discuta despre situatia Ortodocsilor Romani -Americani si se contempla o eventuala unire canonica sub Patriarhia Romana .Nu este rostul acestor randuri de a discuta daca aceasta initiativa este “buna” sau “rea”. Personal cred ca ea este impotriva logicii istoriei Romanilor-Americani . Oricum , se ofera ca argument “pentru”o eventuala unire, situatia Mitropoliei Ortodoxe Antiohiene din America , faptul ca ea se afla in relatie canonica fata de Biserica Antiohiana . Comparatia si argumentul sunt false. Ortodocsii Antiohieni sunt o minoritate care , direct si indirect , este persecutata . Loialitatea lor sta fata de Credinta lor si nu fata de o putere statala.
Patriarhia Ortodoxa Romana este Biserica de Stat si ea a fost si a ramas intr-o relatie subordonata si foarte adesea slugarnica fata de statul roman.O subordonare a Ortodocsilor Romani-Americani fata de Patriarhia Ortodoxa Romana ar insemna si o subordonare fata de statul roman . Acest lucru nu poate fi pozitiv.

Exemplul oferit dovedeste cat de periculoasa este confuzia dintre “adevar” si parerea “majoritatii”. Si inca ceva.
Sa nu uitam niciodata ca nu a existat vreodata “minoritate” ca cea in care s-a aflat Fiul lui Dumnezeu pe Cruce .”Minoritatea” Crucii ar trebui sa ne fie ideal suprem.

_______________

OPORTUNISMUL ROMÂNESC ŞI CÂTEVA PRINCIPII DE GEOPOLITICĂ

Este un fapt ca geografia nu poate fi schimbata.
Este un fapt ca cei care au in mana painea pana la urma ii stabilesc si pretul de vanzare.
Este un fapt ca trebuie sa socotesti de zece ori sfaturile venite de peste mare si tara mai inainte de a te certa cu un vecin care are painea in mana.
Este un fapt ca smecheriile politice se platesc.

*
Adunarea NATO de la Bucuresti a fost un esec care trebuia anticipat.NATO este o structura anacronica si tinand de o epoca apusa,razboiul rece.In alte vorbe este un dinozaur mort.
Cu adevarat grav este faptul ca acest cadavru este preumblat de catre administratia aberanta a unui stat ne european(SUA),stat sustinut slugarnic de administratii fripturiste de tip Traian Basescu.S-a incurcat in joc si a iesit mototolit rau.Nu este sanatos sa te bagi in joaca celor mari!

*
De prea multa vreme politica externa a Romaniei este captiva oportunismului,binelui de o clipa.Romania a platit asta de fiecare data amar si in plus a pierdut dreptul la respect.
Ceeace in mod paradoxal acesti oportunisti nu vor sa inteleaga este ca geografia nu poate fi schimbata.
Romania va fi vecina cu Serbia si cu Rusia in veci.Sa te certi si sa iti insulti vecinii pentru “aliati” aflati la mii de kilometrii distanta si care in esenta nu se sinchisesc de Romania,este semn de prostie.Oportunismul in problema Kosovo va fi aspru platit de Romania .Istoria intotdeauna stie sa se razbune.
*
!Obsesile rusofobe iau forme absurde,paranoice.
Europa “veche” este Europa care conteaza si care duce greul.Administratiile marioneta ,tip Basescu,nu au importanta.
Germania si Franta inteleg bine ca fara cooperarea cu Rusia democratica si fara acomodarea intereselor ei nu poate fi pace si prosperitate in Europa. Administratia Bush a facut destul rau Statelor Unite si ar fi absurd ca acest rau sa fie extins in Europa.
“Analistul stupid ” roman nu pricepe ca razboiul rece s-a terminat si ca a ramane captivi modelelor de politica externa ale razboiului rece este dovada de anacronism si lipsa de imaginatie(cel putin!).
Marea Britanie stie sa faca politica externa si pentru asta nu are lipsa de validari din partea “analistului stupid ” .
Atitudinea pragmatica a Marii Britanii inseamna recunoasterea faptului ca Rusia este o mare putere,o sursa de materii prime care nu poate fi ignorata si ca interesele Rusiei trebuiesc luate in consideratie si acomodate.Doar in acest fel poate fi bine pentru toti.
Daca orice “analist stupid ” ,care graieste in chipul politicii externe Basescu (oportunism fripturist), demonstreaza absurditatea acelei politici.
Iar acuzele cu spioni , KGBisti si etc. tin de decorul razboiului rece.Tatal lui George W. (actualul presedinte dislexic al SUA) a fost seful CIA.Ce “securist “mai mare ne putem imagina?
*
“Aliatul” Marea Neagra! Absolut penibil. Ce nu intelege ” analistul stupid “ este ca dintre toate traile limitrofe Rusiei doar Romania,de fapt clica politica, se mai incapataneaza sa ignore geografia.Rusia este o mare putere si va avea o mare influenta in zona.Iar Marea Neagra nu poate schimba cu nimica aceasta realitate.
“Occidentul” si-a rezolvat problemele energetice.Purtand grija independentei energetice a Occidentului Romania ramane cu buza umflata.
Este ultima sansa pentru Romania de a avea legaturi decente cu exportatorul rus.Este limpede ca nu Romania este in situatia de a pune conditii.Daca Traian Basescu va continua sa se obrazniceasca fara rost, Romanii vor avea de platit din greu.

Si inca o stupiditate :NATO factor de stabilitate in Balcani ! Acest imbecil nu stie ca NATO a distrus Serbia fara rost,fara motiv,fara provocare? De necrezut!
*
Intre marile puteri deci doar Rusia nu ar avea dreptul sa isi urmareasca interesele!Epocal!
Serbia ar trebui sa fie recunoscatoare ca a fost bombardata salbatec si ca este dezmembrata.Rusia ar trebui sa fie recunoscatoare ca este inconjurata cu rachete si baze militare.Dar batranul securist se da de ceasul mortii ca in Serbia ar putea sa apara baze rusesti!Oare nesimtirea batranetii sa nu aiba limita?

*
Romania este o tara ocupata de interese straine.Mai rau ,ocupata de catre o tara neeuropeana(SUA).Slugarnicia “puterii” din Romania este abjecta.Dar pretul il vor plati,si foarte curand,toti Romanii.
Cine nu invata din istorie,va trebui sa o repete!
Iar trogloditii din politica romana fac ceeace stiu sa faca Romanii,sa atace pe cel cazut,sa dea cu cutitul pe la spate.Turcanu(Pitesti) nu a fost exceptia ci regula la Romani.
_______________
PERMANENTA VINOVĂŢIE

Semnificatia ruperii provinciei Kosovo-Metohia din trupul Serbiei este multipla.

In primul rand Serbia trebuia “pedepsita” pentru a fi cutezat sa se opuna “imperiului”.

“Imperiul”, emanatie a negativitatii pure , nu stie nici sa ierte , nici sa uite si nici sa invete . El are doar dreptate , evident “dreptatea” lui, si o tenacitate inspirata de negativitatea pura care l-a si adus in fiinta.Mutilarea Serbiei mai semnifica si un act de exercitare a “puterii”, care inseamna capacitatea de a genera suferinta fara teama de consecinte.

Dar dincolo de asta actul, samavolnic,incalcand si batjocorind fiecare si toate legile care ar trebui sa guverneze comunitatea mondiala, reprezinta un raspicat avertisment adresat tuturor tarilor lumii,”faceti ceeace “imperiul” porunceste sau veti pati ca Serbia”.In orice clipa va dori “imperiul”!

Insa acest act samavolnic petrecut pe scena mondiala este de fapt consecvent cu mentalitatea puterilor intunecate.

Aceste puteri,toate,au alcatuit si alcatuiesc coduri de “legi” si normative,publice si secrete,care fac din toti oamenii potentiali vinovati,apti a intra sub incidenta viitoarei represiuni,prigoane,care poate fi declansata oricand voieste “puterea”.

Semnificativa nu este dimensiunea represiunii, a prigonei,intr-un anume moment istoric (desi, fara indoiala ,sub semnul individului dimensiunea ei are importanta),ci faptul ca toti si fiecare poate sa ii fie victima.

Starea calduta nu ajuta nimanui.In orice clipa aceasta stare poate inceta.In orice clipa putem deveni victime daca nu vom intelege ca libertatea noastra nu trebuie sa stea sub voia cutarei “puteri” si nu vom intelege si nu ne vom lua raspunderea pentru adevarul fundamental ca “pretul libertatii este vigilenta neconteninta”.

_______________

POPORUL NEVĂZUT

Siliţi să trăiască în comunităţi mici şi cu mijloace de apărare reduse, românii s au adaptat, s-au înfrăţit cu locul şi, mai exact, cu arealul care îi putea hrăni şi apăra, locul unde puteau avea pace, iar restul teritoriului îl ignorau până la a-l socoti inexistent, căci nefiindu-le de vreun folos chiar inexistent şi era. În acest fel, atât de uşor se poate înţelege de ce românii nu apar în izvoarele medievale sau în cronicile despre curgerea neamurilor prădalnic-migratoare; ei erau feriţi din calea năvălitorilor şi îşi duceau viaţa lor, profund ortodoxă, în văile mici în care năvălitorii nu puteau ajunge şi nici nu îşi dădeau interesul să ajungă. Câştigul ce l-ar fi avut jefuind două, trei mici case ţărăneşti nu ar fi plătit pregătirea logistică a incursiunii. Ţăranii români apar, aşadar, ca o populaţie specializată în a fi nevăzută de răul din afară. Viaţa lor era aşa de curată încât nevăzuţi erau de alţii, deşi ei se aflau în vecinătatea imediată. Civilizaţia ţărănească românească transcende imediatul, urâtul, josnicia şi teroarea istoriei şi se strămută într un alt tărâm, ascuns sau nu, mai exact, neapropiat.
În hainele sale albe, sacerdotale în care arau pământul, ţăranii români, azi ca totdeauna stătători în hotare, ca al Borloveniului. aşteaptă cu credinţă darul făgăduinţei pentru cei înţelepţi: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechile omului n-au auzit şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El.” (Pavel I Corinteni, 2-9).

_______________

PROSTIA CA VIRTUTE

De mai bine de un secol tot soiul de “luminati” cauta sa acrediteze ideea ca singura posibilitate a Romanilor de a fi pentru totdeauna fericiti ar fi sa preia ,in intregime si fara rezerva,in forma si spirit,”valorile” apusene.Acest mesaj neghiob a fost si este purtat prin intelectualii mercenari,bugetofori si campioni ai amoralitatii,”elita de mahala”.Cei care au stat si stau,neclintiti in jurul celor care se constituie ca stapanire vremelnica.Oricine ar fi acea stapanire.Oricine.

Mai nou aceasta “elita de mahala” se da de ceasul mortii propovaduind necesitatea convertirii Romanilor la ideologia satanica a “globalizarii” si abandonarii cat mai grabnice a Traditiei Romanesti si a credintei Drept Maritoare.

Acesti amagitori si vanduti nu iau o clipa la socoteala imprejurarea ca o civilizatie nu se masoara in inzestrarea ei tehnica,un criteriu nespus de fragil si lesne schimbator,ci in respectul aratat valorilor vesnice si mai ales vietii.Masurata sub cumpana celor in urma amintite civilizatia romaneasca se gaseste intro categorie net superioara “apusului”.Sa nu uitam ca civilizatia romaneasca este parte componenta a Bizantului(care inseamna tot spatiul Ortodox), probabil deplina si desavarsita intelegere a rostului omului pe pamant.

In Bizant pedeapsa cu moartea era doar arareori folosita.Chiar si la caz ca se pronunta o condamnare la moarte ea putea fi apelata in fata Imparatului si in chip obligatoriu executarea ei se amana cu treizeci de zile.Exact pentru a da vreme de corectie a unei sentinte pripite.

In Rusia “kieviana”,in codul de legi al Printului Vladimir Monomahul(1113-1125),pedeapsa cu moartea era interzisa si asemenea interzise erau mutilarea si tortura.Iar in anul 1503 Sfantul Nil “Sorski”,de la sihastria Sora din tinutul de peste Volga,vehement cuvanta impotriva acumularilor de averi de catre cinul calugaresc.El propovaduia saracia si slujirea aproapelui in nevoie.Acelasi Sfant osandea,pana la asemuirea cu pacatul sinuciderii,violenta impotriva celor abatuti de la credinta, a “ereticilor”.El cerea ca impotriva lor doar “sabia” Cuvantului sa fie folosita. Sa ne aducem aminte de orgiile de sange comise de catre “luminatii” Apusului in aceiasi vreme, si mai apoi,in chip egal, “reforma” si “contra reforma”.

Aceste putine exemple oferite,si carora nenumarate altele le-ar putea si le pot fi adugate,arata limpede ca pretinsa superioritate a “apusului” fata de “rasarit” este un fals si o teza sfruntata.Este expresia lipsei de cinste sufleteasca a unor intelectuali care poarta necuvinta ca pe o demnitate si prostia ca pe o virtute.

_______________

TRĂDAREA ELITELOR

IZVOARELE ISTORICE ALE ROMANISMULUI

Viata romaneasca, de cateva veacuri, a fost si este tulburata de un fenomen extrem de periculos;de tradarea,constienta ori nu, a elitelor sau oricum a suprastructurilor intelectuale.
De mai multe veacuri si inca mai exact de cand au inceput sa fie trimisi la scoli “straine”,prea multi dintre intelectuali au revenit hotarati sa schimbe viata si intelegerea vietii romanesti cu “modele” de import. Pana la un punct este posibil ca acesti indivizi sa fi fost de buna credinta dar fara indoiala ca in majoritatea lor ei au fost de rea credinta si dusmani romanismului in intelesul de model existential romanesc,intelegere romaneasca a diferentei dintre bine si rau.Cel mai adesea promotorii “modelelor” de import au ales sa insulte violent traditia romaneasca ,credinta romaneasca (si cu preferinta Biserica Ortodoxa) si statornicia romaneasca.
Inca mai periculos,introducerea modelelor straine a fost calea sigura prin care subjugarea straina devenea nu numai posibila ci direct necesara. Din fericire au continuat sa persiste vocile adevarului,au continuat sa rasune glasurile celor care auzeau autenticul romanesc si vointa lui nezdruncinata de a fi. Acesti oameni de bine s-au izbit insa de o piedica si pana la un punct, s-au lasat prinsi intr-o cursa;cea a “izvoarelor”istorice.

Adeptii modelelor de import,”vandutii”, cu dibacie satanica au stabilit reguli ale unui joc absurd si si-au arogat si dreptul de a schimba regula jocului cand le venea la indemana. (Ca exemplu as da doar imprejurarea ca o catastrofa istorica, cucerirea romana, a fost prezentata ca “act de nastere” al Poporului Roman ,ca Biserica Ortodoxa a fost descrisa ca forta “reactionara”, ca revolutia franceza a fost descrisa ca reteta a fericirii,etc.,etc.) Consecvent cu aceasta intelegere anapoda toate izvoarele apologetice romane, scrierile de lauda aduse lui Traian, propaganda desantata a Imperiului si apoi scrierile apologetice despre “modelele” urmatoare au fost considerate ca “izvoare”istorice autentice , iar cele ce vesteau altceva au fost batjocorite si ignorate. Iar exemplele pot continua pana azi.) Asa cum spuneam oamenii de bine s-au lasat prinsi in aceasta cursa si au incercat sa raspunda in limitele unui joc fara reguli sau cu reguli care faceau cu neputinta demonstratia lor. In atari imprejurari singura solutie este de a refuza “regula” absurda si a folosi alt soi de “izvoare”. Iar aceste izvoare sunt foarte la indemana.

In primul rand realitatea vie,faptul ca Romanii, ca fire sunt altfel decat cei descrisi in “modelele” vandutilor,faptul ca dupa persecutii salbatece,fara precedent in istoria romaneasca,Neamul a ramas Ortodox,Dreptmaritor.

Urmeaza apoi flagranta diferenta intre forma impusa si cea reala,organica. Orice hotar satesc ne va arata starea antitetica intre forma si fond.

Iar izvoarele care trebuiesc folosite sunt traditia si traditia fruntasilor spirituali ai Neamului. Asa sunt Vietile Sfintilor Romani, Vietile calugarilor imbunatatiti inca in viata, relatarile preotilor si cantorilor bisericesti, care sunt traditie vie,din om in om, din vremi imemoriale,etc. Daca vom cerceta aceste izvoare vom vedea ca “modelele” impuse nu sunt decat vopsea ieftina care sta nepotrivit peste un trup viu,autentic, nemuritor.

_______________

VATRA

Pentru comunitatea Romanilor-Americani si inca mai vartos pentru cei Ortodocsi,”Vatra Romaneasca”,sediul Episcopiei Romane Ortodoxe din America,din hotarul oraselui Grass Lake din sudul Statului Michigan ,are un loc special.

Un loc special geografic, dar mai ales duhovnicesc.

De peste saptezeci de ani acel loc retras si cumva tainic ,din sudul Statului Michigan , a devenit un teritoriu al gandului,al inimii,al buneivoiri.

Obtinut cu greu,cu jertfe ale unor oameni fundamental foarte saraci,mentinut cu enorme sacrificii,intr-o vreme in care ghiara nefasta,mortala ,a comunismului demonic statea asupra tuturor si a toate,”Vatra Romaneasca” a vietuit, a crescut,s-a dovedit vie,indestructibila.

Episcopul Policarp Morusca,intemeietorul “Vetrei Romanesti” , a ales acest loc binecuvantat ca sediu al nou intemeiatei Episcopii Ortodoxe Romane din America. Episcopul Policarp nu a trait decat putin la “Vatra”.Vitregia vremii,careia toti si toate ii sunt supusi,l-a indepartat de turma sa.Dar, in putinii ani si scurta vreme cat a stat acolo,el a iubit locul si i-a dat rost existential.

Este bine sa nu fie uitat ca Episcopul Policarp a fost un Ierarh Roman-American.Un ierarh care a inteles,si a inteles bine,ca turma lui este alcatuita nu din “Romani in America” ci din Romani-Americani,oameni care apartin tarii in care se afla dar care pastreaza si duc mai departe “modelul existential romanesc”,intelegerea romaneasca a rostului vietii.Episcopul Policarp a mai stiut ca aceasta identitate se poarta si poate fi purtata indiferent de limba vorbita,romana stramosilor si deci eminamente a primilor emigranti si a amintirilor dar,mai ales,in limba tarii,Engleza,limba prezentului si a viitorului.Caci Episcopul Policarp a stiut ca turma s-a nu este una in “exil”,marginala,nesemnificativa, ci una care apartine Neamului American.Ca asa a fost ne-o devedeste cea mai folosita si memorabila exprimare a Episcopului intemeietor,”Va primesc asa cum sunteti!”Este de amintit ca la primul Congres al Episcopiei tinut la “Vatra” a participat si Episcopul Grec al Americii,mai tarziu Patriarhul Ecumenic,Athenagoras. Cu acest prilej cei doi ierarhi au planuit o adunare a tuturor ierarhilor Ortodocsi din America,adunare ce ar fi fost gazduita la “Vatra”.Este limpede ca Episcopul Policarp stia ca viitorul Ortodocsilor Romani-Americani trebuie si va fi, intr-o jurisdictie canonica Americana iar a membrilor ei,din punct de vedere soia,politic si economic in sanul si ca parte a Neamului American.

Dupa plecare grabnica a Episcopului Policarp si dupa ce regimul bestial comunist, instalat cu arme straine, in Romania, au facut cu neputinta revenirea Pastorului la turma sa,”Vatra Romaneasca” a trecut prin clipe grele.Dar nu s-a plecat!

Lupi lacomi , imbracati in blana de oaie ,naimiti de catre bestiile comuniste,au navalit in turma Ortodocsilor Romani-Americani si au cautat sa cotropeasca “Vatra Romaneasca”.

Binecredinciosii nu s-au lasat jefuiti.

Au stat in calea cotropitorilor si a impostorilor si,ajutati de legea dreapta a Tarii lor,Statele Unite ale Americii,i-au scos cu rusine pe cei nevrednici.

Ei si-au ales lor Pastor tanar si vrednic care nu i-a lasat la nevoie,pe Prea Sfintitul si mai apoi Inalt Prea sfintitul Episcop si apoi Arhiepiscop VALERIAN D.Trifa,de intreit binecuvantata pomenire.

Implinirile acestei pastoriri indelungate au fost foarte numeroase si este dincolo de scopul acestui articol sa le enumere.Aici vom cauta sa pomenim doar cateva dintre realizarile exceptionale realizate la “Vatra Romaneasca”.

In primul rand conceptia despre rostul “Vetrei Romanesti” a fost schimbata.

A fost data uitarii ideea romantica dupa care “Vatra” ar fi putut fi,simultan, o unitate agricola(o “ferma”) productiva si sediu si resedinta a Episcopiei.

Ideea de “ferma” a fost abandonata,pamantul agricol a fost dat in arenda,iar restul a fost preschimbat intr-un frumos parc.Cladirile au fost preschimbate in dormitor,”casa ARFORA”,pranzitor,”sala Avram Iancu” si spatiu de depozitare,George Pomutz”. S-au mai adugat cladiri,un dormitor modern pentru coii veniti la taberele de educatie religioasa,si un mare pavilion pentru pranzul si festivitatile organzate la “Vatra”.

Cladirea principala,”casa mare”,a fost reparata temeinic si acolo sedea Episcopul si functionau birourile Episcopiei.

La “Vatra”,din primii ani ai anilor 50′,s-au organizat tabere de educatie religioasa pentru tineri.La acele tabere,tinerii din Episcopie,invatau despre credinta lor,indrageau Episcopia lor,sediul ei,”Vatra Romaneasca”, si se puteau intalni.

Tot in anii 50 ai veacului al XX-lea s-a inaltat Biserica si Capela de la “Vatra”,cu hramul “Nasterea Maicii Domnului”.

In anii 70 ai veacului al XX-lea pe pamantul daruit de catre “Vatra”(printr-un contract de inchiriere in perpetuitate), s-a ridicat sediul “Centrului de Studii si Documentare al Romanilor-Americani”(The Romanian-American Heritage Center) care,din 1988 poarta numele “Valerian D. Trifa”.Acest Centru este o institutie independenta,”neaducatoare de profit” sub legile Statului Michigan,dar care are relatii cu totul speciale cu Episcopia Romana Ortodoxa din America,cu “Vatra” ,sub a carei inspiratie a venit in fiinta.Acest Centru adaposteste cea mai importanta colectie de documente istorice privind trecutul Romanilor-Americani si,din 1984,el sopreste si este in purtarea de grija a semnatarului acestor randuri.

In toata aceasta perioada de crestere si devenire “Vatra Romaneasca” s-a consolidat drept inima a Ortodoxiei Romano-Americane care,prin inainte vederea Arhiepiscopului VALERIAN, a devenit parte indestructibila a Ortodoxiei Americane.Asa cum prevazuse ,inca de la primul Congres al Episcopiei organizat la “Vatra” in 1938,Episcopul Policarp.

In titanica sa lucrare(si ma refer,in acest articol, exclusiv la cea dusa pentru “Vatra”) Arhiepiscopul VALERIAN a fost ajutat de catre ,si citez selectiv,din memorie, Parintii : John Toconita, Vasile Hategan, Eugene Lazar si multi voluntari,intre ei,din nou selectiv si din memorie,Martha Gavrila, Augustin Vincent,Virginia Vincent, Traian Lascu,John si Ana Mercea,Stelian Stanicel,Sylvia Baia(Lupsor) si multi altii.

De peste un sfert de veac “Vatra Romaneasca” se afla in paza IPS Arhiepiscop NATHANIEL, a carui intelepciune ,modestie si blandete sunt egalate doar de ,ale sale,calda,peste masura de mare profunzime, smerenie si eleganta duhovniceasca.

Noua pastorire a inceput in conditii grele dar ele au fost depasite.

“Vatra” a crescut si s-a inaltat.Ea a intrat deplin in veacul al XXI-lea,fizic si spiritual.

Cladirile au fost imbunatatite,aspectul fizic inca mai mult sporit,proprietatea a crescut ,prin intelepte noi achizitii iar .In anii 90 ai veacului trecut, un nou sediu administrativ,modern,frumos, a fost inaltat.La ridicarea acestui Centru Administrativ de mare importanta au fost donatiile facute de catre :George Gavrila, Rucsanda Sarbu de Bota,Diacon John Bujea si Dr. Eleanor Bujea.

Noul sediu este impunator si functional deopotriva.El este prevazut cu birouri moderne,exceptional spatiu de depozitare arhivistica si cu o frumoasa sala muzeistica ,aflata in amenajare.

Taberele de educatie religioasa au devenit inca mai potrivite cu scopul propus.In inteleapta revizuire a “curriculum” si in grijirea lor Arhiepiscopul NATHANIEL a fost asistat,si din nou citez din memorie si selectiv, de catre Parintii: Remus Grama, Ian Pac Urar,Calinic Berger, Joseph Morriss, Anton Fruza, George Ursache,Cosmin Antonescu si inca multi laici dedicati.

In buna gospodarire a “Vetrei” bunul ierarh a fost ajutat de catre oameni de mare caracter si nadejde.

Florence Serb,care a stat neclintita langa Arhiepisco,la bine si la rau.

Mark Chestnut,una dintre cele mai admirabile si mai destoinice personalitati care a vietuit la “Vatra”.Dincolo de exceptionalele calitati profesionale Mark Chestnut se distinge prin angajament uman,politete,grija de aproapele si eleganta sufleteasca.Ca exemplu poate fi data preocuparea si blandetea lui pentru animalele mici,pentru vietuitoarele care trebuiesc ocrotite.Mark este proverbial pentru efortul ce il depune pentru salvarea animalelor abandonate,hranirea pasarilor la vreme de Iarna grea si blandetea cu care se poarta cu toti acesti frati mai mici ai nostri.(Intre altele el a daruit semnatarului acestor randuri un catelandru parasit,pe Brutus,daruindu-i,in acest chip si una dintre cele mai mari bucurii ale existentei sale.)Fara indoiala ca acestea dovedesc un suflet bun si nobil,cavaleresc.

Cu totul remarcabil este Diaconul David Oancea,redactorul “Soliei”si cancelarul Sfintei Episcopii..

David Oancea este o personalitate probabil fara egal.Bunatatea,cumsecadenia,grija pentru toti si toate,graba cu care isi ajuta smeneii sut,dupa cunostinta semnatarului acestor randuri,fara egal.

Marele Ierarh a mai fost ajutat la “Vatra” si de catre Parintele Marin Mihalache,invatatul Dinu Cruga si Manuela Cruga.

“Vatra Romaneasca” este un asezamnt unic.Un asezamant care cuprinde, “in nuce”,concentrat, istoria si devenirea Romanilor-Americani,care sunt parte a Lumii Noi pastrand “modelul existential romanesc”.

_______________

DESPRE ” SPUMEGAREA ” STAPANIRII SI NOI : VA FI ” ORI , ORI “!

DESPRE ” SPUMEGAREA ” STAPANIRII SI “NOI”:VA FI ” ORI,ORI “! # Multumesc pentru ca am putut citi textul lui Ion Marin Almajan ” Bocet “

Acest text trebuie retinut ca manifestare a durerii pentru o vreme vitrega identitatii romanesti si personalitatii romanesti.Dar cred ca vestea despre “caderea” Romaniei se va dovedi falsa.Bocetele noastre nu sunt manifestari ale capitularii ci strigate de lupta.

Nu avem puterea sa ne alegem vremea in care suntem lasati dar avem obligatia de a folosi acea vreme spre bine.

Stiu bine ca Ion Marin Almajan este un om de nadejde si care nu va sovai.La fel de bine stiu ca acest bocet este unul de manie,o manie care va fi ziditoare.

Cred ca dupa toate cele petrecute , “noi” nu mai avem cale inapoi.Va fi ori,ori!

# Distrugerea “raportului Tismeneanu” era de asteptat.Daca vom socoti toate imprejurarile , de fapt nici nu a luat foarte mult timp pana la organizarea unei riposte.Aceasta riposta va fi foarte durerosa pentru “putere”. Nu este vorba doar de distrugerea unui document vicios , este ceva mult mai important. Este dovada ca “puterea” este incapabila sa isi alcatuiasca o ideologie,nu credibila,macar functionala,fie si pe termen scurt. Aceasta “putere” este “pe branci”.Nu am indoiala ca “presa electronica” a avut un rol decisiv in rapida trezire a lumii romanesti.

# Am citit si un alt articol , despre “supravegherea totala” (si comentariile) Asta ar vrea “ei”.Din fericire sunt niste cretini.Imensa cantitate de informatie este adunata dar nu sunt si nu vor fi capabili sa o analizeze.Contabilitatea este de la necuratul si intelegerea este dar de la Dumnezeu. Si “darul” nu se risipeste!Pana una- alta, singurul lucru ce il pot face este sa chinuie nevinovati fara rost(de fapt dandu-si “arama” pe fata si adunand ura) si sa piarda rusinos un razboi in care luptatorii pentru libertate sunt inarmati cu flinte.Pana la “supravegherea totala” mai va” ragaz!

Astea sunt sperietori si porunca este fara echivoc:”nu va temeti!”.

# Despre spumegarea stapanirii nu ar trebui sa va faceti grija.Asa trebuie sa se intample. Spumegare de acelasi fel o are si stapanirea de aici.Stare de tagaduire,de negatie, sfruntare,minciuna aberanta,panica.Este uluitor cum se preschimba fizic acesti “conducatori”,de fapt sclavi ai patimilor lor si batjocura a necuratului.Modul cum chipurile lor se slutesc.Este de fapt inspaimantator!
In adevar in momentul de fata suntem confruntati de instalarea noului sistem de sclavie universala,sistem in care va trebui sa platim pentru ingaduinta de a respira.Cu toata siguranta ca asta nu mai are legatura cu “capitalismul”.Este un nou sistem al celor “alesi”.Dar nu cred ca asta va putea avea durata in timp.Fiind un asalt decisiv pe taram spiritual , obligativitatea inchinarii la impostura negativitatii,raspunsul va fi dat tot pe taram spiritual,prin Cuvantul.
_______________

NU TREBUIE SĂ FIM ABĂTUŢI

12 Septembrie, 2007

Am aflat despre rezultatul alegerii de Patriarh.Cu siguranta putea fi mult mai bine dar tot nu avem motive sa fim abatuti si mai cu seama nici unul sa ne simtim batuti.”Au castigat o lupta nu si razboiul”.

Cateva lucruri.

Exista o unanimitate de opinie privind caracterul lui “33″.Deci aceasta unanimitate de opinie va lucra impotriva planurilor “mari”.Oricum le va intarzia si va trebui,cel putin o vreme,sa toarne apa in vin.

Nu este putin lucru caci timpul nu este de partea lor.Niciodata.

A existat o opozitie credibila.Oameni care pe fata au avut indrazneala sa se opuna.Iarasi nu este putin lucru.

Necuratul nu poate “lucra” cu opozitie,are nevoie de unanimitate si urale.Altfel planurile lui slabanoage sunt risipite,fiind in fapt iluzie,minciuna.

Ortodoxia nu este “papism” si aici sta marea binecuvantare.Descentralizarea creatoare,egalitatea scaunelor episcopale,fac cu neputinta instalarea raului absolut.Cei “rai” uita asta.In Ortodoxie este necesar consens si asta sta in stare antitetica necuratului care, asa cum ziceam, nu poate lucra decat foarte repede,emotional si superficial(de fapt lacrimogeneria este apanajul superficialitatii,al “mahalalei”,al “neamului prost”)si are nevoie de unanimitate,mai intotdeauna obtinuta prin violenta.Orice intarziere,soliditate,REALITATE, alunga iluziile,singurele ce le poate crea “tatal minciunii”.

Nu fiti tristi!

Cu toata dragostea,

_______________

PRIMA INSTITUŢIE A ROMÂNILOR-AMERICANI: “BORTURILE”

Românii veniţi în America la începutul secolului al XX-lea au avut de înfruntat destule greutăţi. Ei a trebuit să schimbe peste noapte un mod de viaţă întemeiat pe tradiţie şi rânduială repetitivă cu unul bazat pe schimbări rapide şi agresivitate în folosirea oportunităţilor. În plus acei primi români-americani a trebuit să înveţe foarte repede să funcţioneze într-o societate industrială cu reguli stricte şi nemiloase, au avut de trecut bariera lingvistică şi, pentru destul de lungă vreme, au suferit în urma prejudecăţilor şi discriminărilor.

Pe plan personal primii imigranţi români veniţi în America, la fel ca toţi imigranţii veniţi dinaintea lor şi la fel ca toţi imigranţii veniţi după ei, a trebuit să traverseze agonizanta perioadă a „împăcării“ credinţelor despre America aduse de-acasă cu realitatea americană care au aflat-o.

Într-o formă care făcea, cel puţin până la un punct, haz de necaz, acest proces de reconciliere conceptuală a fost exprimat în una dintre cele câteva poezii populare române-americane ce s-au păstrat până azi. (Puţinul folclor român-american de la începutul veacului a fost adunat prin grija unui inimos animator al vieţii comunitare din acei ani, jurnalistul Neculai Cucuiat Zamfirescu, mai bine cunoscut sub pseudonimul lui literar Vaida Receanul, căci fusese născut în Vaida Recea.)

„Foaie verde mărgărit, / Auzit-am auzit, / Auzit-am prin Ardeal, / De şoafălă şi vilbar, / Despre ele auzeam, / Dar ce sunt habar n-aveam. / Despre şoafălă mi-am zis, / C’o fi vreo masă de scris. / Despre vestitul vilbar, / Credeam c-o fi călimar. / Dar aici când am venit, / Văzui că m-am păcălit. / Vilbarul e roaba rea, / Duc feară grele cu ea, / Iar şoafălă e lopata, / Care-mi încârligă spata“.

(În legătură cu limba folosită este de menţionat că românii-americani au fost total neinteresaţi în „puritatea“, limbii. Termenii noi pe care îi întâlneau îi preluau fără mari complicaţii adaptându-i regulilor limbii române. Astfel au intrat în vocabularul lor: „gohat“-ul (de la „go ahead“, „dă-i înainte“); „horiap“-ul (de la „hurry up“, „grăbeşte“); „vilbar“-ul ( de la „wheel barrow“, „roabă“); şoafălă (de la „shovel“, „lopată“), etc. Dar despre idiomul românilor-americani vom avea ocazia să mai vorbim.)

Dar rămâne un admirabil adevăr istoric că românii emigraţi la începutul veacului au reuşit să facă faţă tuturor greutăţilor ce i-au întâmpinat cu mare repeziciune, curaj şi remarcabilă inventivitate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă prima instituţie: a românilor-americani, „boarding-house“-ul (casă şi masă) sau, cum era numit în comunitate, „bortul“.

În anii 1895-1906,când primul val mai mare de români a atins ţărmurile Lumii Noi, majoritatea era compusă din bărbaţi relativ tineri sau oricum, în putere, veniţi singuri. Această situaţie era datorată credinţei adusă acasă conform căreia şederea în America ar fi urmat să fie de scurtă durată, suficientă pentru a aduna ceva bani şi costul biletului de întors înapoi; „mia şi drumul“. În plus, venind în necunoscut bărbaţii au socotit că era mai prudent să vină singuri.

Puţinii români care veniseră cu nevestele şi care au fost mai întreprinzătoare şi-au dat repede seama că pot câştiga mai mult şi mai sigur găzduind pe conaţionalii lor decât lucrând în fabrici, la drumuri sau în mine. Ei au deschis localuri în care să îşi găzduiască pe plată conaţionalii, „boardinghouse“, pe care românii le-au numit „borturi“.

De regulă un „bort“ era o clădire modestă de lemn cu un etaj. La „parter“ se găsea o bucătărie mare, care adăpostea şi enormele albii pentru spălat rufe, sala de mâncare, „prânzitorul“, care avea o masă lungă şi scaune simple, iar în faţă era un soi de ceardac acoperit pe care l-au numit „porcii“-ul preluând termenul englezesc „porch“. La etaj erau două sau trei încăperi în care erau paturile de dormit, în medie un „bort“ adăpostea între 25 şi 30 de oameni dar în unele cazuri se ajungea şi la 50 sau 60 de „pensionari“. De cele mai multe ori un pat era folosit de doi oameni care lucrau în „şifturi“ „shift“, „tură“) alternative, ziua şi noaptea. Borturile cultivau cu gelozie „patriotismul“ local şi ele găzduiau oameni veniţi din acelaşi sat sau sate vecine, înrudiţi între ei sau care se cunoşteau bine.

Ceea ce a deosebit „borturile“ româneşti de „boarding houses“ care existau la începutul veacului în America a fost faptul că ele nu erau simple înjghebări economice ale unor săraci pentru unii încă mai săraci, ele au fost adevărate instituţii sociale chiar dacă nu cu acest gând fuseseră întocmite. In „borturi“ imigranţii români au putut să rămână laolaltă, au putut să rezolve împreună problemele ce le înfruntau, s-au putut ajuta când a fost mai greu, au putut să vorbească limba de acasă şi, mai ales, într-un moment critic şi decisiv al existenţei, au putut afla răgazul care să le îngăduie să îşi păstreze, odată cu obiceiurile şi credinţa, identitatea. În istoria căilor prin care modelul existenţial românesc a supravieţuit „borturile“ au fost un modest dar emoţionant exemplu.

După modul în care se organizau, clienţii „bortului“ erau de două feluri: cu „compania“ („company“, „laolaltă“) şi „fulborderi“ (fullboard“, „pensiune întreagă“). Primii plăteau cam 3 dolari la lună pentru pat de dormit, spălatul rufelor (o dată pe lună) şi gătitul mâncării. Ei îşi cumpărau laolaltă mâncare pe care „bortăriţa“ le-o gătea. Al doilea grup plătea cam 9-12 dolari la lună şi primeau „serviciu“ complet. (Salariul mediu al unui român-american era la vremea aceea cam 20-25 dolari la lună). Pensionarii unui „bort“ primeau’ două mese principale pe zi. Micul dejun, care consta din tocană de carne sau ouă cu slănină şi cafea şi cina care consta din tocană de carne şi „zamă“ acră. În plus, ei primeau pentru la lucru o „pailă“ („pail“, „cutie de dus mâncarea“) în care era pâine, două ouă, o bucată de carne friptă sau o bucată de slănină afumată, două mere sau o banană şi o sticluţă cu cafea.

Duminica la micul dejun li se dădeau scoverzi şi cârnaţi cu hrean iar la prânz puteau să cumpere de la „bortaş“ o porţie de „vaca cu viţelul“, un pahar mare de bere şi un păhărel de whiski, pentru cinci cenţi fiecare. În zilele de sărbătoare sau atunci când venea „pedia“ (”pay day“, „ziua de salariu”) „bortaşul“ dădea „cinstea“, un butoiaş de 30-40 de litri de bere.

Un rol special au avut „bortăriţele“ al căror volum de muncă era incredibil. Aceste femei au reuşit să facă tot lucrul şi să crească familii de nădejde.

„Borturile“ au fost primele instituţii ale românilor-americani şi în „prânzitoarele“ lor au fost gândite celelalte instituţii şi s-au zămislit şi au început să înmugurească acele trăsături ce definesc comunitatea până azi.

_______________

Anunțuri