SERIE NOUA NUMARUL 1 / DECEMBRIE 2006 , Numarul de Craciun


 

 

EDITORIAL:

DUPA O SUTA DE ANI, DIN NOU „NEAMUL ROMANESC”!

Sa speram ca pe linga noi, cei care ne exprimam clar despre „Neamul Romanesc”, se vor alatura massele, romani din toate paturile sociale. Sa speram ca poporul roman va spune: nu! Nu mai acceptam sa fim manipulati, dusi in eroare si tratati ca niste entitati inexistente, nici de „conducatorii nostri” si nici de un corp artificial, o adunatura de state fara suflet- „uniunea europeana”. Suntem satui pina peste gat, de dominatie straina care timp de 600-700 de ani a incercat sa ne transforme in turci, unguri, nemti. iar atunci cind cu adevarat am fi avut nevoie de ajutorul europenilor din vest sau al americanilor, acest ajutor nu ne-a fost acordat, nici macar moraliceste. Toate statele mari, precum Franta, Anglia, Germania, Spania , USA, Italia, etc., etc., isi apara doar interesele lor personale si nu au nici un fel de raspundere morala sau de alt fel fata de Romania. Cine nu crede ca aceasta este realitatea pura a relatiilor nostre cu restul lumii, se auto-amageste. Noi, romanii, trebuie sa ne prezentam lumii ca o natie de sine-statatoare, mindra de zestrea istorica, mindra de traditiile milenare si de limba frumoasa vorbita in toata regiunea balcanica. Noi, romanii, trebiue sa luptam ca si fratii nostrii din Basarabia, Timoc, Macedonia, Ungaria si Ucraina sa fie tratati cu respect si demnitate umana. Numai in acest mod, noi, romanii vom avea puterea si siguranta ca ne vom putea pastra spiritul daco-geto-trac, spirit care ne-a ajutat sa supravietuim ca natie pina acum. Ar fi pacat, ca pentru promisiunea, nesigura, a unei buna-stari materiale, sa ne vindem sufletul! Un popor fara suflet este tratat ca atare, ignorat, batjocurit, calcat in picioare si pina la urma inevitabil va dispare. Acesta oare sa fie „manifestul” de lupta si ambitia romanului odata cu pasirea in mileniul trei? Romanul trebuie sa spuna „nu” celor care il vand de pomana orisicarui venetic!! Romanul trebuie sa spuna „da” celor care il ridica, acolo, la locul lui meritat istoric!!

 

Dr. DIMITRIE GRAMA, Danemarca

 

Un mare duhovnic ne vorbeste

E O VREME DE PUSTIIRE A NEAMULUI

 

„Prigoane, puscarii, lagare, temnite, izolari, infometari, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut si noi. Nu mai sint atit de grozave. Dar prin ce veti trece voi, aceasta nu a mai fost de la inceputul lumii pina azi”.

„Stiti ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decat un medicament foarte bun pentru sanatatea noastra sufleteasca. Cu cat un popor este mai incercat, cu cat un popor este mai impilat, mai strans si tinut in starile acestea de ispitire, cu atat poporul acesta va fi mai intelept si mai destoinic in a invinge iadul. „

„Politicienii stiu ca intotdeauna Biserica a fost forta si ramane forta unui stat, si de aceea s-au grabit sa o paralizeze. Nu i-au mai dat voie sa lucreze si ne gasim in asemenea haos incat cu greu se va mai putea redresa ceva. „

„S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere inceata a neamului nostru, care va avea o consecinta extrem de grava peste 40-50 de ani, cand s-ar putea intampla sa nu mai vorbim in limba romana, sa nu mai avem unde sa ne inchinam intr-o biserica ortodoxa romana in Moldova de astazi sau oriunde in tara. E o vreme de pustiire a neamului, dar speram ca Dumnezeu nu ne va lasa, asa cum nu ne-a lasat in toate vremurile grele, cand Biserica noastra a fost prezenta in mijlocul poporului, cand Stefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Batran, uniti cu toti calugarii si calugaritele din manastiri pastrau traditia si continuau istoria. Acestia erau ei politicieni? Inainte de toate erau crestini, care stiau sa apere valorile ortodoxiei si implicit ale neamului.”

 

Parintele JUSTIN PARVU, staretul Manastirii Petru-Voda, Neamt

 

CUM INCEPE LICHIDAREA UNUI POPOR?

 

Schimbarile survenite de-a lungul mileniilor pe planeta Pamant au marcat viata, existenta stramosilor nostrii, a poporului nostru Carpato-Dunarean, dar spiritualitatea, tehnologia, continuitatea noastra multimilenara in acest spatiu, nu are dreptul nimenea sa ne-o conteste, aceasta fiind o crima, un act de inalta tradare sau de iresponsabilitate civica fata de patria si poporul nostru. Cum incepe lichidarea unui popor? Se incepe prin a-i sterge memoria: ii distrugi cartile, cultura, religia, istoria si apoi altcineva ii va scrie alte carti, ii va da alta religie, alta cultura, ii va inventa alta istorie (de origine latina, greaca, slavica, dupa momentul politic). Intre timp poporul incepe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur il vor uita si mai repede; limba nu va mai fi decit un simplu element folkloric, care mai devreme sau mai tirziu va muri de moarte naturala. Noile forme „istorice” vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie care le vor indeparta pe cele vechi. Din vechiul strat spiritual vor ramane undeva, la un etaj inferior al cunoasterii, numai citeva expresii, traditii, impresii, fragmente de nume de localitati, munti si ape, fara un inteles aparent. Formele vechi care ,cindva, au ocupat valenta transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi care vor dicta componenta si functia „noului popor”. Asa s-a intimplat si la noi! Dacia a fost cotropita de trupele „internationaliste” ale lui Traian in proportie de numai 14% si ,pentru o perioada istorica foarte scurta, de 165 de ani.86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut ca intr-o asa scurta perioada istorica dacii sa fi invatat latina, fara ca pe 86% din teritoriul lor sa-i fi intilnit pe soldatii romani. Dar daca nu de la romani au invatat dacii latina, atunci de la cine – se intreaba aceiasi demni urmasi ai lui Traian?Herodot relateaza ca cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau tracii. Iar Dio Casius: „sa nu uitam ca Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul ca dacii vorbeau ” latina vulgara”, este „un secret” pe care nu-l stiu decat cei ce refuza sa-l stie. Daca astazi se considera ca 95% din cunostintele acumulate de omenire sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre despre istoria poporului daco-roman pot evolua. Cand ,nu de mult, s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca „prima femeie” a aparut in sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar den aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian. Cand profesoara de arheologie Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai… tacere. Cartile Marijei Gimbutas nu sint traduse in Romania. Cind profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig, in cartea „The Indo-european heritage”, aparuta la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 i.d.H., care isi avea locul in centrul Romaniei de azi, sa nu fim mandri?Cind studiile de arheologie moderna a Universitatilor americaner ne indreptatesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor persoane care nu citesc nici ce spun, inteligent, altii despre noi si nici macar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomiale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Cand am scris „Epopeea Poporului Carpato-Dunarean”, m-am bazat pe astfel de cercetari, dar si pe cartea unei somitati in domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia i se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, „The History of Civilization- The Aryans”. El exploreaza intr-un mod fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Iar intre paginile 176-177 publica si o harta aratand leaganul aryenilor in timpul primei lor aparitii si minune mare, spatiul Carpato-Dunarean este cel vizat. Cind roata, plugul, jugul, caruta cu doua, trei si patru roti apar pentru prima data in lume pe teritoriul nostru, dacic, cind primul mesaj scris din istoria omenirii se gaseste tot pe teritoriul nostru, cind primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelasi spatiu, intr-o perioada cind Anglia abia se separa de continent si din peninsula devenea insula – 6,500 d.i.H., (vezi John North, „A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020, Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara noastra, te deceptioneza. La Primul Congres International de Dacologie,din anul 2000,de la Bucuresti, dl.profesor doctor in istorie Augustin Deac ne vorbea despre „Codex Rohonczy”, o cronica daco-romaneasca insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, „latina vulgara”cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagina se afla scrise circa 9-14 randuri. In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stanga si textul se citeste de jos in sus. Descoperim ca in bisericele vechi, daco-romanesti, cultul ortodox se exercita in limba „latina vulgara”, chiar pina in secolele XII-XIII, cand s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona. Codexul cuprinde mai multe texte, ca Juramantul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o Cronica privind viata voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de note musicale etc. Atunci te miri si te intrebi : ” de ce institute de specialitate ale Academiei Romane au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-romana, latina dunareana” intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult inaintea celui latin al romanilor? Dar, dupa orientarea ideologica ce o au cei sus amintiti, ar fi preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Romana ar fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu atit national, cat international. Dar si ei ,la fel ca si „romanii adevarati”, vajnicii urmasi ai lui Traian de la Deva si Judetul Hunedoara, arata ce inseamna sa-ti dispretuiesti stramosii, trecutul, neamul, patria si poporul . Faptul ca NOI suntem stramosi tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala, abia acceptata, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nu sa cautam contra-argumente. Noi vom continua sa facem dezinteresat aceea ce institutiile abilitate ale statului romin, care traiesc din bani publici, nu fac.

 

Dr. NAPOLEON SAVESCU, New York, SUA

 

HOTIA SISTEMATICA STERGE „MUNCA NATIONALA” DIN ISTORIE

 

Mi-este cu neputinta sa patrund in intimitatea resorturilor ce-au generat multimea gesturilor -in contra firescului-, pe care le-au facut guvernarile postdecembriste. Necunoasterea si inconstienta fara limite a celor pe care poporul prin propria-i vointa i-a desemnat sa-I conduca destinul a depasit imaginabilul, prefigurind reintoarcerea intr-un trecut istoric pe care nu-l dorim reinviat. Unul dintre produsele inconstientei alesilor nostri este si acel manunchi de acte normative care reglementeaza restituirea bunurilor ce fac obiectul studiului de fata, acte in care si-au gasit materializata vointa mai ales uzurpatorii. Munca stramosilor nostri, prin legiuirile strimbe si hotaririle fara de lege ale urmasilor lor este transferata din firesc bun al natiunii, in nefirescul, bun al uzurpatorilor, facindu-ne si mai saraci. Nu este de uitat ca legiuitorul si uzurpatorii au avut si au inca, in justitie, un sprijin consistent, deoarece astazi, din nefericire, personalul din cadrul aparatului a carui menire este intronarea dreptatii prin adevar este departe de a stapini cazuistica prin cunoastere. Necunoasterea, in domeniul ce face obiectul studiului, este atit de crasa, la toate nivelele autoritatilor legiuitoare, administrative centrale si locale, precum si ale justitiei, incit singura cale de-a aseza lucrurile firesc este revenirea la situatia anterioara punerii in aplicare a primului act normativ din manunchiul mai sus amintit. Ramin cu speranta ca cei in masura sa faca dreptate, legiuitor si justitie, nu si-au pierdut in totalitate discernamintul si demnitatea, putind inca sa indrepte lucrurile spre fagasul firesc, care este apararea patrimoniului natiunii romane.”CORNELIU D. POP

Cuvant-inainte la volumul „Studiu privind retrocedarile de bunuri catre cultele religioase maghiare si alti solicitanti

 

 

PANGARIREA CEAHLAULUI

 

 

Daca ati sti macar ce durere mi-a provocat stirea despre pangarirea Ceahlalului prin as-zisa „retrocedare” catre niste „vantuta-lume”… Aici nu este vorba numai de nesimtirea de a „revendica” un loc care pentru orice Roman este sfant. Este vointa fatisa de a murdari, de a injosi, de a lasa orfan, duhovniceste si fizic, acest Neam oropsit. De mult nu am mai avut o asemenea durere sufleteasca. Efectiv ieri as fi voit sa mor! In acea stare de spirit am scris cum am scris. As vrea sa pot lupta cumva. Nu are importanta daca as pierde, dar as vrea sa mor cu sabia in mana! In materialele primite si citite despre Ceahlau, este descris un detaliu al „globalizarii”. „Globalizarea” nu este un fenomen economic, sau nu mai ales unul economic, este o ideologie agresiva, simpla si nespus de hotarata, „revolutionara” , iacobina (caci acest termen nu are doar conotatii „bune”). Din cat inteleg eu, este vorba de crearea unei „elite” ,cat mai mici ca numar, care sa stapaneasca totul, material si spiritual si sa aiba puterea de distruge fizic pe oricine i s-ar opune. Este traducerea la scara globala a conceptului, asa cum este el interpretat de religiosi marginali, al „celor alesi”. In momentul de fata, vremea schimbului de opinii, a „votului”, a trecut. Dreptul se cucereste cu forta. Iar cei care nu vor sau nu stiu sa lupte pierd. Ce se intampla in Romania este inca marunt. In partea de lume in care traiesc sub 1% din populatie stapaneste peste 90% din avutia celei mai bogate tari din lume. Diferentele sunt obscene! Iar acest „model” este promovat in lume cu bomba! Dar mai este ceva. Efectele se vad si se vor vedea inca mai bine in cativa ani. Efectiv un pumn de oameni striga cu disperare si lacrimi adevarul si sunt marginalizati, ignorati si foarte curand persecutati fizic. (Nu vreau sa devin personal, dar am fost numit, in familia mea, ba nebun, ba comunist (?!), ba legionar (?!) Incercand sa spun ca nu pot fi toate in acelasi timp a fost zadarnic. Dar, cum spuneam, asta nici nu are importanta.) Iar restul, toti, sunt complici prin participare la furt, prin slugarnicie, prin lasitate, prin tacere, prin prostie. Cred ca in generatia din care fac parte am pierdut. Dar sunt mandru ca am avut privilegiul sa fiu contemporan cu cativa oameni care au alergat cursa cea dreapta si au biruit intr-o dimensiune care nu va dezamagi niciodata.”Hristos a Inviat” nu inseamna bucuria Invierii, inseamna Slava Crucii!

 

ALEXANDRU NEMOIANU, SUA

 

 

CAT NE COSTA NE-UNIREA ???

 

 

L-am auzit candva pe cineva afirmand: „Viata e atat de scumpa incat nici nu merita s-o traiesti”. La fel, analistii de la publicatia bucuresteana „Cotidianul” incearca sa ne convinga ca Unirea Basarabiei la Romania ar fi atat de scumpa, incat nu merita sa fie facuta. Ei estimeaza ca Unirea noastra ar costa in jur de 25-30 miliarde de euro. Scump!, zice cetateanul de rand al Romaniei, prea sump! Mai bine colo un adaos la pensie sau la salariu! Caci anume pentru el, om sentimental si cu simtul dreptatii, e scris acest „manifest antiUnire”, o sperietoare, ca uite, domnule, vin basarabenii peste tine si o sa se ruineze Tara, si atunci ce doresti: o Tara Mare si saraca, sau o Tara mica si bogata?! Mai bine renuntam… Dar cum sa estimezi ceva ce nu poate fi estimat in bani?! Dorul, spre exemplu?! Sau Visul?! Cat ne-a costat, ma intreb, dez-Unirea noastra din 1940?! Vietile unui milion de basarabeni, care au fost impuscati, care au murit in inchisorile de langa Polul Nord, in minele de la Inta si din Kolama, in taigaua fara de margini sau intre ghetarii de la Vorkuta, care au fost deportati cu satele si osemintele carora sunt semanate prin toata Siberia, care au fost nevoiti sa-si paraseasca bruma de avere, casele, mormintele parintilor, trecand Prutul ca sa se poata salva, care au ramas, cei care au ramas, fara de limba, fara de istorie, fara de credinta, ele cat costa?! Cat costa cele peste 1000 de biserici si manastiri rase de pe fata pamantului sau prefacute in clozete publice (ca cea de la Cetatea Alba), in case de petreceri, depozite, ospicii, ferme pentru vite etc.?! Cat costa cele cateva milioane de carti stranse din toate bibliotecile basarabene in 1944 si arse public?! Cat costa cimitirele noastre arate, monumentele rasluite, cetatile daramate? Cat costa Sudul mutilat al Basarabiei, Nordul retezat de pe harta noastra, Insula Serpilor s.a., pamanturi daruite in 1940 de catre Stalin Ucrainei?! Cred ca mai mult de 25-30 de miliarde de euro. Acesti bani trebuiesc ceruti, ca recuperare a unor daune materiale si morale de la Federatia Rusa, ca succesoare de drept a statului criminal Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, si cu ei sa se faca UNIREA. In ultimatumul de la 28 iunie 1940, URSS a solicitat de la Romania Basarabia, iar ca despagubire („scoda”), pentru „ocuparea Basarabiei timp de 22 de ani”, ea a mai cerut obraznic si partea de nord a Bucovinei. Noi pentru ocuparea si cotropirea teritoriilor noastre stravechi, pentru decimarea mai multor generatii de basarabeni, pretindem o suma infima, cele 25-30 de miliarde de euro, bani necesari pentru a fi corectata o greseala a istoriei. E de fapt recuperarea unor bani care ne apartin. Academicianul Petru Soltan, fost director al Institutului de Planificare, iar domnia sa stie ce spune, a afirmat ca in perioada 1944-1991 URSS a sustras din haznaua R. Moldova, circa 100 miliarde de dolari. Noi solicitam sa ni se restituie doar a treia parte. Unirea costa prea mult, ne dau de inteles cei 4 analisti. La fel ne spunea conducerea de stat si de partid, va mai amintiti?!, in 1988-1989, ca trecerea la alfabetul latin va costa circa 10 miliarde de ruble (aproximativ 14 miliarde de dolari). Iar revenirea scrisului nostru la alfabetul latin n-a costat nimic. Readaptarea unei masini de dactilografiat la noul „srift” costa 10 ruble si 50 de copeici (e afirmatia dlui Mihai Coscodan, pe atunci vice-prim-ministru pe probleme de cultura, sanatate si… alfabet). Fiecare organizatie, intreprindere, redactie etc. a platit acele 10 ruble si 50 de copeici din fondurile proprii, fara sa le mai solicite de la stat. Cat a costat Unirea din 1918? A valorat ea oare 25-30 de miliarde de euro?! As! Ea n-a costat nimic. Atunci, la moment. Pe urma ea a adus beneficii Romaniei si civilizatiei europene. Cati basarabeni de geniu s-au afirmat in perioada interbelica si ulterior?! De la Constantin Stere, la Eugen Coseriu, de la Antonie Plamadeala la Nestor Vornicescu, de la Leonid Dimov la Paul Goma, de la Stela Popescu la Iurie Darie, s.a., s.a. Poate fi aportul lor estimat in bani?! In 1939 Romania ocupa alaturi de Danemarca locul 6 si 7 in Europa dupa Venitul National. Si asta pentru ca eram impreuna. Solul Basarabiei, considerat de Pirogov si alti savanti pedologi, cu cel mai bogat cernoziom din lume (pe alocuri unele straturi ajungand la 6-7 metri adancime) inca n-a secatuit de tot. Taranul nostru harnic, asistat de o tehnica avansata si de tehnologii performante, l-ar putea face sa-si revina. Intr-o perioada scurta, roadele acestor pamanturi ar putea recupera acele miliarde despre care ni se spune ca ar fi necesare pentru salvarea noastra. Si nu atat pentru salvarea noastra, cat pentru cea a generatiilor de maine, care – izolati de contextul Tarii si al Europei – nu vor avea parte decat de saracie si neviitor. Destinele urmasilor razesilor si darabanilor lui Stefan cel Mare care au protejat fruntariile de est ale romanimii, dar si ale Europei, costa oare chiar atat de mult, incat acestia sa merite sa fie abandonati?! Acest moment al istoriei imi aminteste de scene frecvente in Evul Mediu, cand persoanelor care locuiau la poalele cetatilor li se inchideau portile in nas, din motiv ca navalitorii ar fi prea aproape si ar putea si ei sa patrunda in fortareata odata cu cei care-si cautau in ea refugiu, si atunci – mesterii, plugarii, zidarii erau sacrificati cu tot cu familii, iar batalia cea mare , in care se includeau cu uneltele lor pasnice, o purtau chiar dansii. Am impresia ca acum, cand aproape ca eram cu un picior pe podul suspendat din fata Cetatii, acesta este tras in pripa din fata noastra, motivandu-se ca undeva pe zare se vede praful ridicat de ostile hunilor lui Putin-han. Daca in 1918 bunicii nostri ar fi efectuat calcule asemanatoare, s-ar mai fi unit oare cu Tara – Basarabia, Bucovina, Transilvania?! Norocul lor ca ei n-au avut parte de „analisti”. Dar cat i-a costat pe rusi ocuparea din 1940 a Basarabiei?! S-au speriat cumva dansii de „pierderile” pe care le-ar fi putut suporta, daca tancurile lor ar trece Nistrul in astalalta parte?! Admit ca Unirea Basarabiei cu Romania ar putea sa pretuiasca cateva zeci de miliarde de euro. Acesti bani (daca am ajuns la bani) vor putea fi recuperati in cativa ani din sumele enorme pe care R. Moldova le plateste pentru intretinerea ambasadelor parazitare, pentru salarizarea ministerelor inutile, a enormului aparat administrativ si represiv (securitatea, armata, internele) etc. Basarabia va putea recastiga banii necesari investitiilor alocate pentru eruropenizarea ei prin pozitia geostrategica in primul rand, de care vorbeste si eseistul Andrei Vartic. Am citit nu mai tin minte unde un studiu stiintific care afirma: „Dragostea face rau sanatatii”. E acelasi lucru cu a sustine ca Unirea costa atat de mult incat nu trebuie facuta. E un argument pentru lasi. Sau pentru cei care nu vor sa faca ceea ce ar trebui sa faca si de la care Dumnezeu asteapta sa faca. Motivatii se vor gasi mereu si suficiente, pentru ca sa nu fim impreuna. Iar noi, basarabenii, prin sacrificiul a zeci de generatii, avem niste drepturi la care nu putem renunta: dreptul nostru la Patrie, dreptul de a ne afla in aceeasi tara cu rudele noastre, dreptul la a fi europeni, dreptul de a ne sti cu lumea civilizata, dreptul de a scapa de saracie s.a. A estima in bani vietile si destinele unor oameni e o blasfemie. Ceea ce propun analistii de la „Cotidianul” imi aminteste intr-un fel spusa „patriotica” a lui Stalin care, atunci cand i s-a propus sa faca schimb de captivi: sa-l dea pe generalul Pauls, facut prizonier la Stalingrad, pentru feciorul sau Iacov, care fusese capturat de nemti, ar fi afirmat: „Eu nu schimb un general pe un soldat”. La fel unii „specialisti” in ale integrarii, par a sustine demagogic: „Noi nu putem renunta la UE de dragul Basarabiei”. Iar miile de semnaturi, care sosesc zilnic pe adresa Forului Democrat al Romanilor din Moldova intru sustinerea Initiativei Basescu de integrare concomitenta a Republicii Moldova si Romaniei in Uniunea Europeana parca ar vrea sa zica: „Daca voi nu ne vreti, noi va vrem!”. Pentru ca fara de voi, nici noi nu mai suntem noi!

 

NICOLAE DABIJA, Chisinau

 

 

CE INSEAMNA SA FII IN NEBUNEALA LUMII !

 

Citeam cu ani in urma, ca la Paris, intr-un anumit loc, intr-o disputa intru ale credintei, se prezicea de un oarecare tantos, ca peste o suta de ani nu va mai fi nici o Biblie in lume. Chiar in locul acela, dupa suta de ani trecuta se tipareau milioane de Biblii. Tantosul n-a mai apucat sa-si vada predictia prabusita, el fiind de multa vreme oale si ulcele. Si ca tot e vorba de predictii, un oarecare colonel, ducandu-ma pe Calea Rahovei, cateva etaje sub pamant, ca sa ma invete cum sa-mi cinstesc conducatorul, mai intai cu promisiuni si apoi cu amenintari, mi-a spus ca in 15 ani nu va mai fi nici o Biserica in Romania. Era prin 1973! Cine nu stie sau a uitat, reamintesc ca in anul 1967, Albania se declarase primul stat ateu din lume, gata sa se ia de gat cu toata suflarea de pe mapamond. Doar 6 ani trecusera de cand Enver Hogea poruncise daramarea bisericilor ortodoxe, catolice si moscheile, omorand clerici de-a valma cu credinciosii care marturiseau pe Hristos si Alah. Am vazut aceasta tara martira si pe cativa preoti ortodocsi, ramasi ca prin minune, din 950 ucisi ca-n macelarie. Au trecut 32 de ani si predictia insului care ma ameninta in catacombele Securitatii, nu s-a implinit, ci, dimpotriva. Tot acolo eram lamurit, cum ca, respectivul ar fi stat cu un popa la masa si i-ar fi spus ca nu crede in Dumnezeu si ca preotia o face ca orice functionar. Necrezandu-l, desigur, i-am spus ca inca nu s-a intalnit cu un preot adevarat, ci cu unul pe care si-l inchipuia. Avea si el dreptul la inchipuire! Iar atunci cand mi s-a propus sa ma lepad de monahism, spunand, ba ca-s tanar, ba ca-s destept si de viitor, i-am spus ca-s dispus sa matur noaptea de la Consiliul de Stat pana la Consiliul de Ministri – cum se numeau pe atunci – cand pot frumusel sa ma rog lui Dumnezeu, daca nu se poate sa mai fiu ingaduit in monahism, iar ziua sa ma odihnesc, ca sa nu mai fiu vazut de lume si sa intunec ideologia ateista care bantuia pe Calea Victoriei. Si ca garnitura sa fie deplina mi-a trantit una ca sa mi se taie rasuflarea, ca adica, Maica Domnului n-ar fi Fecioara. Fara sa stau pe ganduri, i-am spus-o direct, sa nu se mai ingrijoreze nici o secunda si sa fie deplin incredintat ca Maica Domnului nu ameninta nici intr-un caz Siguranta Statului Roman, precum nici fecioria sau nefecioria unora sau altora dintre noi. Am inceput cu aceste randuri si citind mai cu atentie materialul publicat in Romania libera, din 9 decembrie 2005, p. 14, sub genericul Neoproletcultismul eclesial – Piesa „Evanghelistii” nu e usa de biserica si scuturandu-l un pic si privindu-l in zare iti dai seama de anumite lucruri clare. Mai intai, o rastire strasnica a Domnului I. Zubascu la toti eclesialii, ca nu s-ar pricepe, daca Piesa nastrusnica, jucata tocmai de curajosii din Tatarasii Iasilor, este sau nu arta? Aici raspunde chiar autorul, atunci cand scrie si pe drept cuvant: „Sa nu uitam ca arta adevarata are o vitala functie catarctica. Cei care ies de la tragediile antice sau de la piesele lui Shakespeare, in care toate personajele sunt ucise pe scena, nu se apuca ei insisi sa comita crime la iesirea din sala de spectacol, ci ajung acasa purificati de pulsiunile nebuloase, dincolo de orice ratiune, care ravasesc periodic fiinta umana. Un crestin adevarat, fie el episcop, mitropolit sau patriarh, nu poate fi decat intarit in credinta de la o asemenea „blasfemie” ca piesa „Evanghelistii” a Alinei Mungiu”. Gura de platina aveti Domnule Ion Zubasu! Cat adevar semanati atunci cand vorbiti despre arta adevarata si ca nici macar nu acceptati mascarile revarsate peste frumusetea acestei lumi vazute. Mai frumos nici ca se poate! Apoi, vazand nastrusniciile de pe scena ieseana, poti iesi afara, intarit in credinta, doar daca esti crestin adevarat, cum afirma Domnul I. Zubasu. Bravos! ar zice si Caragiale. Dar daca in sala ar fi, din intamplare, o droaie de gura-casca, la care le-ar intra musca piesei de-a dreptul pe gatlej si s-ar ineca nitelus de atata „frumusete teatrala”, pe unde s-ar scoate manica manuitoare de condei? N-ar fi cumva, cum zicea Caragiale, curat-murdar, coane Fanica? Urmand firul purpuriu al Domnului I. Zubasu: „Incepem din nou sa punem opere de arta la index”? Cred ca aici nu este vorba de nici o opera de arta in adevaratul inteles al cuvantului, ci doar de o incercare de a arata tocmai contrariul. Si mai cred nestramutat, ca in tara aceasta mai este putina cultura la romanii nostri, de a intelege deslusit ceea ce ar insemna tragediile antice sau piesele lui Shakespeare, la care se face referire. Mi se pare ca alaturarea operelor celebre citate de ceea ce s-a jucat pe la Tatarasi, este o treaba care n-ar incanta pe Eschil, Sofocle si Euripide si cu atat mai putin pe Shakespeare. Si apoi: „aprindem din nou ruguri de carti in pietele publice?” S-avem iertare, dar nu eclesialii au pus carti si alte facaturi artistice pe ruguri. Sa nu se sperie nimeni de aceasta! Sper ca se stie putina istorie. Imi spunea Preotul Gheorghe Savin din satul Cracaul Negru ca l-au silit activistii atei sa arda bogata sa biblioteca, scaldandu-si fata in rauri de lacrimi, iar Fondul Secret nu l-au creat eclesialii. Cred ca nu este prea greu de stiut aceste lucruri si este bine sa nu fim chiar vatamati peste masura. Vai, dar ma infricosez scriindu-se profetic: „Incepem sa-i ardem pe rug inclusiv pe autorii lor care indraznesc, in fond, sa spuna ca nu numai Pamantul, ci, lumea insasi se misca?” Cred ca nu mai este cazul sa amintesc, exact cum e cu arsul pe rug. N-am nici o indoiala! Ma gandesc la bietul Doja cum a fost prajit si de cine, si chiar Giordano Bruno, saracul, ca si el spunea prostimii ca pamantul se misca, iar ceilalti nu simteau nicicum. Dar cine a inceput sa fie ars pe rug, sa avem iertare, Domnule Ioan Zubascu? Din 1990, n-am auzit ca vreun autor cat de cat celebru sa fi fost ars pe rug si cu atat mai putin o opera de arta cat de cat si ea bicisnica! Stie Domnul Ioan Zubascu ce am vrut sa spun prin vorba noastra din Maramures. Chiar sa se creada, asa peste noapte, ca la noi s-ar fi pornit un Holocaust? Cat priveste intrebarea pertinenta: „E arta sau nu e arta ceea ce a scris Alina Mungiu si ceea ce joaca actorii Studioului Tataras din Iasi?” Aceasta intrebare, sper, ca pana la o vreme isi va capata raspunsul potrivit si definitiv. Si mai pe urma, autorul articolului o spune taiat, ca la cea mai fina chirurgie: „Aceasta-i intrebarea – daca e arta sau nu opul despre care e vorba – si la ea nu au cum sa raspunda – ca sa vezi! – nici ierarhii si preotii, nici functionarii publici, pentru ca nu e treaba lor, (sic!) nu au competenta s-o faca in locul criticilor de arta, meseriasii in domeniu.” De o vreme incoace, criticii de arta adevarata si neadevarata, nu s-au prea aratat. Probabil ca n-a venit vremea criticilor de arta si ca nici arta adevarata nu s-a prea aratat in nebuloasa tranzitie de parca am fi prin ceata Tamisei londoneze. Nici pe departe n-as crede ca mai este nevoie de critici de arta atunci cand inlauntrul nostru este atata intunecime si pacat. Si mai mult, nu ma mai mir chiar deloc, cand suntem maturati de ape si scuturati de stihiile naturii, care ne vor inghiti, de-a valma in toate ipostazele in care ne place sa ne aratam istetimea falimentara. O, Doamne: „Ca si lumea insasi se misca? – incet, si totusi se misca!” incheie apoteotic, inscrisul Domniei Sale, Domnul Ioan Zubascu. M-as bucura ca lumea sa alerge, sa fuga de prostie si alte nebunii! Ca misca, se poate talmaci si cu … se taraste! Vai de cozonacul nostru! Cu adevarat, Domnule Ioan Zubascu, Va felicit, daca-mi este ingaduit, pentru adevarul spus in titlu, ca: Piesa „Evanghelistii” nu este usa de biserica! Ce poate fi alta decat usa iadului, pe care nu doresc sa intre nimeni, si daca se poate, nici chiar Satana, care ne inspira uneori la prostii! Daca noi ne intarim band otrava de prin smarcurile Tatarasilor, inseamna ca apele au venit cu rost de sus, sa mai spele intinaciunile care potopesc alcatuirea umana. Asteptam cu rabdare si noi, ca tot omul, vitejii plamadite de tragicienii si shakespearienii nostri, nascuti pe un picior de plai, pe-o gura de Rai! Nu vom ajunge niciodata, si nici nu avem cum sa intinam pe Dumnezeu, oricat am crede aceasta in saraca noastra nimicnicie. Totusi, intre sacru si profan e o mare distanta oricat a incercat Mircea Eliade sa le apropie cumva. Poate ca va rasari lumina si in mintea si inima celor care vor canta, dimpreuna cu ingerii:

Ce adanc si minunat

Mintea mea s-a luminat

De simt, Doamne Dumnezeu

Ce esti Tu si ce sunt eu!

† CALINIC

Episcop al Argesului si Muscelului

 

 

CULTURA TRADITIONALA” – O MARFA CAUTATA IN EUROPA

 

Tema pe care o propunem este deosebit de interesanta si de foarte mare actualitate. Ea ar fi trebuit sa constituie, de multi ani, o preocupare a tuturor guvernelor care „s-au facut” ca pregatesc Romania pentru a adera la Uniunea Europeana. In situatia in care ne aflam, cred ca ar trebui lansat un proiect national de dezbatere la care sa fie atrasi specialisti din disciplinele si domeniile care concura la realizarea obiectivului: sociologi, etnografi (mestesuguri si indeletniciri traditionale, obiceiuri, gastronomie), istorici (monumente de arhitecturŕ, locuri legate de evenimente de interes european), geografi, manageri in turism etc. Punctul de pornire exista, „inventarul” de traditii, obiceiuri, mestesuguri, folclor pe care l-au realizat echipele complexe ale lui Dimitirie Gusti la care s-au adaugat rezultatele cercetarilor ulterioare. Numai ca „reactia originista romaneasca” trebuie sa gaseasca mijloacele si caile pentru a realiza drumul „revolutiei mute” pe care taranii Proventei l-au parcurs fara a intimpina obstacole de netrecut, devansindu-ne cu peste 60 de ani, intr-un timp cit mai scurt. Echipa ar trebui sa fie alcatuita din specialisti de marca, sa realizeze rapid o oferta de produse si servicii traditionale taranesti atractiva, competitiva si de calitate. Redescoperirea filoanelor culturii taranesti, obiceiuri, traditii, mestesuguri, ansambluri corale si de dansuri, tarafuri, jocuri, port, mobilier taranesc, obiecte casnice, ceramica, tesaturi, gastronomie, si revitalizarea lor ar putea sa fie unul din proiectele subventionate din fondurile europene. Tema are implicatii imediate si directe in numeroase domenii. Ministerul Educatiei si Cercetarii ar trebui sa porneasca primul la realizarea acestui obiectiv incluzind in programul anuntatelor Scoli de arte si meserii, discipline pentru mestesugurile traditionale specifice fiecŕrei zone etnografice. Agentia pentru turism, Ministerul Mediului, Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Transporturilor si Consiliile judetene abia asteaptŕ sŕ li se prezinte un documentar care sa prezinte caile si mijloacele prin care Romania sa se prezinte din nou Europei prin una din cele mai caracteristice trasaturi ale ei de pina in 1940, cultura taraneasca.

 

Dr. LUCHIAN DEACONU

 

CINE UCIDE BAILE HERCULANE?

 

 

M-am intors de cateva zile de la colocviile nationale ale revistei resitene „Reflex” coordonate de redactorul sef al acestei publicatii, poetul Octavian Doclin.Sunt dominat de doua sentimente contradictorii: primul nascut din satisfactia deplina pe care mi-a oferit-o programul dens (poate prea dens), consitenta interventiilor, valoarea participantilor, celalat generat de starea unora din cladirile pe care le stiam de o viata si in fata frumusetii carora am adastat de-a lungul anilor, mangaind cu privirea linia arhitecturala inaripata, bogatia elementelor ce impodobesc aceste adevarate perle ale barocului vienez construite de austrieci in secolul al XIX-lea.Datorita apelor termale, peisajului mirific al zonei, dar si frumusetii cladirilor, Baile Herculane au fost in acel timp, alaturi de Baden- Baden, de Karlovy Vary o adevarata perla a imperiului habsburgic, loc de atractie pentru cetatenii cu stare ai Mitteleuropei, in frunte cu Franz Iosef si imparateasa Sisi.Pana tarziu s-a pastrat intact apartamentul in care au dormit la ultimul lor sejur cei doi.Apoi,din prostie, din lacomie, din neglijenta, administratorii bailor din timpul regimului comunist au facut diparute mobilierul, utilitatile, micile obiecte ce tineau de toaleta augustelor persoane.Treptat,cladirile au aratat tot mai ponosite, rar de tot s-a intervenit pentru a opri degradarea lor si atunci s-a facut de catre mesteri care nu aveau nici o pricepere in restaurare. Ce mi-a fost dat sa vad acum insa a depasit orice inchipuire, orice cosmar. Spledidul hotel Traian,din chiar centrul statiunii,alte cladiri din preajma statuii lui Hercules ranjesc spre trecator aratandu-si zidurile pe jumatate daramate, ferestrele goale, fara geamuri, intr-un cuvant aceste edificii, mandria Herculanelor, a Banatului si a tarii, mor in picioare. L-am acostat pe primarul orasului -statiune, dl Ion Oprescu, intrebandu-l cum e posibil sa lase o asemenea zestre din patrimoniul cultural national sa se piarda. Mi-a raspuns ca n-are ce face intrucat cladirile au fost vandute societatii ARGIROM S.A. Nu stiu cine se ascunde sub aceste initiale si nici nu ma intereseaza. Primaria are posibilitatea sa amendeze pe proprietari, consiliul judetean prin directiile sale toate acestea ar trebui sa-si uneasca eforturile pentru a opri chiar si in ceasul al XII-lea moartea Bailor Herculane. Caci, fara aceasta zestre, numai cu hotel Cerna construit dupa primul razboi, cu celelalte hoteluri, ridicate in ultimii 30 de ani, Baile Herculane nu inseamna mai nimic. Am primt din partea primariei Bailor Herculane un elegant pliant in care sunt reproduse cu multa fereala doar fragmente din zestrea veche a orasului. Ce pacat ca primarul, consilierii mai ales, nu inteleg ca odata cu pierderea neasemuitelor comori arhitecturale, Herculanele pierd an de an ceva din blazonul care a adus turisti din toata Europa si din intreaga lume. Cand n-o mai fi nimic vom ramane cu festivalul rachiei si poate al branzei.

 

ION MARIN ALMAJAN

 

 

 

Note din actualitate: „Razboiul Icoanelor”

O MOBILIZARE EXEMPLARA

 

 

Totul incepea pe 20 Noiembrie 2006. Primeam un e-mail din partea ilustrului carturar roman, domnul Artur Silvestri. Era un text din care imi va ingadui sa citez aici: „In urma cu cateva minute, am primit acest apel din partea domnului Bogdan Stanciu, bravul initiator si animator al serviciului de stiri „Altermedia”. El atrage atentia ca exista o cerere, puternic sustinuta de cei ce nu ne sunt apropiati, pentru a se elimina icoanele din scolile romanesti, si ne cere sa reactionam. Am alaturat documentatia primita, pentru a va face o parere. Opinia mea este aceasta, pe care o declar lamurit si imediat: Semnez pentru pastrarea icoanelor in scolile romanesti si indemn pe toti cei ce simt romaneste, organizatii, asociatii, grupuri, publicatii etc. dar si persoane particulare, sa imbratiseze aceiasi atitudine ferma si nediscutabila.”

Fac parte dintre cei care nu au semnat, dar aceasta nu pentru ca eu nu „simt romaneste”. Motivatia mea, pentru a alege deliberat si‚ programatic sa nu semnez, a fost si ramane aceea ca eu cred sincer in valoarea intelectuala a demersului iconoclast. Tot dupa cum mai cred si in gramatica generativa, eliberata prin iconoclasmul imparatilor isaurieni. Limba Romana perfecta a colindelor s-a nascut atunci, in timpurile cele mai iconoclaste ale Romaniei Orientale. Totusi, chiar daca eu nu am semnat, aceasta nu ma impiedica de a saluta mobilizarea exemplara a celor care au semnat, ca raspuns rapid, inteligent, eficient, la agresiunea exercitata zilnic asupra majoritatii tacute romanesti din partea falsei „societati civile”, o „societate civila” ce nu se roaga la altarul zeitei Verecundia.

Prof. dr. TITUS FILIPAS

P.S. Imi iau libertatea sa citez si din sursa „Ziua” din 25-11-2006, urmatorul mesaj public al Doamnei Mariana Nicolesco, soprana, Membru de Onoare al Academiei Romane, Artist UNESCO pentru Pace: „Cea mai limpede definitie a situatiei a fost data, cred, de Radu Varia, spunand ca Occidentul, din care facem parte, e in declin nu din cauza fortei altora, ci pentru ca abdica de la propria identitate. Timpurile profane pe care le traim au ruinat traditiile, au degradat valorile religioase, etica, morala, estetica, familia, scoala. Nu putem continua astfel. Nu cred ca prezenta icoanelor in scoli este, in sine, cel mai important lucru. Cred ca cel mai important e ce vor invata copiii despre semnificatia lor, despre sacralitate, despre simbolul de umanitate, de abandon de sine, de sacrificiu, de dragoste infinita pe care au vocatia sa-l reprezinte. In acest sens, icoanele au rost in scoli”.

 

Un punct de vedere inca actual

 

DEMNITATE INSEAMNA”CUVANT DE SPUS”!

 

Basel (Elvetia). 19 Aprilie 2003. Acum 3 zile s-a ceremonat intrarea Poloniei, Letoniei, Lituaniei, Estoniei, Cehiei, Slovaciei, Sloveniei, Ungariei, Maltei si Ciprului in Piata Comuna. Adica de fapt, lumea catolica ! Cu citeva luni in urma se ceruse la Muenchen, la intilnirea traditionala a iredentistilor germani, alun-gati din Cehia, ca Cehia sa nu fie primita in Piata Comuna, daca autoritatile cehe nu vor retroceda proprietatile minoritatii germane. Tocmai, la acel timp, aveau loc alegerile in Cehia. Si partidul de gu-vernamint si opozitia au fost la unison, ca la natiuni inchegate. Ele au respins orice cerere in acest sens declarind ca in aceasta situatie Cehia renunta la aderarea la Piata Comuna. Mai mult decit atit, au pus conditia de aderare a Cehiei la Piata Comuna: renuntarea in scris de catre Germania la aceasta cerin-ta ! Planul fostului presedinte ceh Benes, de a alunga minoritatea germana din Cehia, a fost calificat de catre parlamentul ceh ca legal si conform cu hotaririle din Norvegia. Rezultat : Cehia a fost primita in Piata Comuna. Rezultatul Demnitatii. Romania, in aceeasi situatie, nu a alungat minoritatea maghiara din Romania, participanta la cel de al treilea Holocaust din Romania. De ce? In plus Romania retrocedeaza „proprietati maghiare” in Transilvania obtinute de fapt prin falsuri in acte si crime. Esecul minoritatii maghiare din Slovacia a fost total. Slovacia a acordat minoritatii magiare, de cca. 15 % si masata la granita cu Ungaria, numai facilitati referitoare la pastrarea identitatii culturale. Si nu ca Romania, drepturi politice etnice de stat in stat. Rezultat: Slovacia a fost primita in Piata Comuna. Rezultatul Demnitatii. Polonia a pus conditia unei finantari suplimentare a taranilor polonezi pentru a putea face fata importu-rilor de produse agricole din vest, la pret scazut si calitate inferioara. In plus Polonia a refuzat cerintele minoritatii germane, alungate din Polonia, de a i se retroceda proprietari confiscate de statul polo-nez. Rezultat: Polonia a fost primita in Piata Comuna. Rezultatul Demnitatii. Ungaria nu a acordat minoritatilor romane, sirbe, croate, germane si slovace nici un fel de drepturi de pastrare a identitatii culturale etnice. Politica de asimilare este oficiala. Rezultat: Ungaria a fost primita in Piata Comuna. In Letonia , Lituania si Estonia, minoritatea rusa atinge proporti de la 35% pina la peste 50% . Drepturi de pastrare a identitatii culturale nu esista de nici un fel. Rezultat: Cele trei tari au fost primate in Piata Comuna. Rezultatul Demnitatii. Cipru, este impartit ca stat in doua, cu sirma ghimpata, si pe picior de razboi permanent. Si nici vreo sansa de unificare. Deci instabilitate politica totala. Rezultat: Ciprul a fost primit in Piata Comuna. Evident, de ochii lumii, ca nu numai catolici si protestanti sint in aceasta Piata Comuna. Bineinteles ca praf in ochi. Malta si Ciprul sint la nivel economic de tragedie si saracie incredibila. Statul maltez nu e capabil nici macar sa-si cumpere autobuze pentru transportul in comun. Prin podeaua autobuzelor vechi de zeci de ani se poate vedea asfaltul strazii. Economic, numai Polonia si Cehia se ridicau la nivelul economic al Romaniei. Numai ca ele nu au practicat „privatizarea” , „autonomia locala” si implicit acapararea si distrugerea intreprinderilor de catre firme straine. In Germania o astfel de acaparare a unei firme de catre o firma straina se numeste ” preluare dusmanoasa” si nu este aprobata de catre parlamentul german. Distrugerile de firme in Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia , Ungaria si tarile baltice nu au avut nici pe departe masura distrugerilor din Romania. Intreprinderile agricole de stat, gospodariile colective si multe fabrici functioneaza in continuare dupa vechea organizare. Numai termenii au fost modificati. Aceasta a fost tocmai sansa supravietuirii lor economice. Atmosfera vestica dupa largirea Pietei Comune este in Europa de Vest, gri. Se presimte ca viitorul Pietii Comune va fi sumbru. Franta si Germania doresc sa dea tonul in aceasta comunitate, exact cum URSS dorea sa o faca in cadrul CAER-ului. Franta si Germania, tarile care au initiat razboiul din Iugoslavia au incercat, in cazul Irak, o manevra strategica de tip „pace” pentru a-si dovedi „independenta” fata de USA. Manevra soldata cu un esec. Aceasta a condus la o crestere a disensiunilor interne in Piata Comuna. Franta si Germania, „coalitia sefilor”, face din nou o greseala fatala: propune crearea de posturi fixe, de exemplu pentru ministerul de externe al Pietii Comune, care sa exprime spre exterior numai o singura pozitie, indiferent de diferitele pozitii in cadrul Pietii Comune. Evident insa: pozitia lor. Compromise la nivelul de trai vestic nu se vor face. Germania trece prin momente grele. Daca acum 2 ani, 1 Euro era 2 DM, astazi 1 Euro este 1 DM. Conflictele au aparut deja. Se cauta solutii disperate pentru frinarea saracirii. Singurele solutii posibile sint cele din exterior. In acest scop, Romania e pusa inca pe lista tarilor care trebuiesc dezmembrate. Consiliul Europei, bratul de actionare al Pietii Comune incerca sa distruga in continuare cea mai ramas din economia Romaniei. Petrolul trebuie scos din miini romanesti. Se cere privatizarea Petromului cu toate ca firma functioneaza excelent . Se cere privatizarea industriei energetice cu toate ca functioneaza excelent. Se incearca ca tot ce functioneaza bine sa incapa prin privatizzare in miini straine. Cu toate ca in tarile vestice aceste institutii sint de stat. Se cunoaste perfect ca nivelul de gindire al intelectualitatii roma-nesti este infantil si fara vreo sansa de maturizare. Deaceea, Romania trebuie adusa la sapa de lemn. Regimurile fanariote romanesti si irredentiste maghiare sint incadrate in acest proces de sustragere a bogatiilor Romaniei. Primirea Romaniei in cadrul Pactului Atlantic a fost un cadou facut de SUA pentru inalta calificare a militarilor romani din Afganistan. Ma bucur ca vechea mea propunere de infiintare a bazelor ameri-cane pe teritoriul Romaniei a prins viata. Majoritatea tarilor vestice si in plus Cehia au fost impotriva intrarii Romaniei in Pactul Atlantic. Tot asa, dar pe plan economic, Romania trebuie sa colaboreze strins cu SUA. Romania nu are nevoie de Piata Comuna. Ar fi o eroare fatala de a se face compromisuri, in continuare, la propunerile vest-europene care au drept scop numai distrugerea economiei romane. Si asta in numele aderarii Romaniei la Piata Comuna. Desteapta-te Romane din Somnul cel de Moarte!

 

IOAN MUGIOIU, Elvetia

 

 

„Cele ce s-au intimplat nu sunt cele ce trebuiau sa se intimple.”

 

UN DETINUT PINA LA MOARTE . RAOUL SORBAN 1912 -2006

 

Sansa de a trai peste noua decenii nu este data multora. A trai peste noua decenii sanatos, pastrind intelectualitatea si discernamintul ratiunii intact, pina la sfirsit este dat si mai putin. Si din cei putini, doar citiva dintre romanii care au strabatut secolul XX, atit de framintat istoric, au avut o viata personala si sociala tumultoasa precum Raoul Sorban, care a fost de partea concordiei interetnice, dar a luptat pentru drepturile romanilor ardelenii in timpul ocupatiei horthyiste. Pentru inteligenta si cultura sa superioara din care au izvorit nobile idei artistice, umanitare, de dreptate si aparare nationala a fost detinut, un detinut perpetuu pentru ca si-n vreme ce era liber ideile sale au fost condamnate si detinute de cei de la putere. Incarcerarea gindirii inaintate, a ideilor de creiatie si libertate, a demnitatii personale si armoniei sociale este tot o detentie, de multe ori mai greu de indurat. Si din acest acest punct de vedere Raoul Sorban se situiaza printre cei putini si proiminenti. Nu a acceptat detentia spiritului si nici marea tragedie a romanilor ardeleni sub ocupatia ungureasca; s-a opus atunci iar prin scrisele sale a dezvaluit adevarul pentru generatiile viitoare. Chiar daca conjuctura politica si propagandista din Romania paleocomunistilor de la putere, travestiti in orice altceva numai sa nu para romani, chiar daca o buna parte din intelectualii istoriei si culturii romanesti s-au autodecapitat din linguseala si servilism fata de straini, eu totusi sper, am datoria si motive sa sper, ca sfirsitul natural a lui Raoul Sorban va indemna pe unii dintre conationalii nostri de azi si din generatiile viitoare sa continue lupta de eliberare a gindirii incarcerate de dominantii samavolnici de ieri si astazi din Tara Noastra, fie ca sunt autohtoni sau straini.

Personal l-am cunoscut putin pe Raoul Sorban, din citeva scrisori, din citeva telefoane. Din motive pe care acum le regret mult, intilnirea dintre noi, pe care si-a exprimat-o si Raoul Sorban nu a avut loc. Regret enorm, dar a motiva acum nerealizarea ei nu va schimba cu nimic tristetea ce ma cuprins cind mesajul lui Vlad Pohila de la Chisinau mi-a adus vestea mortii sale. Ma consolez , crestineste, cu intilnirea de apoi …

Am inceput sa citesc cu atentie concentrata scrisele lui Raoul Sorban din 1990 cind a publicat eseul „Maghiaromania in doctrina ungarismului” la Editura Globus din Bucuresti, drept contracarare a iredentismul UDMR-ului din Romania si un articol din” Erdelyi Magyarsag „din Budapesta care sustinea incitind: „E o realitate ca viitorul Transilvaniei nu mai constituie o problema interna a Romaniei. Acest viitor este o problema maghiara si germana, o problema slovaca si poloneza, o problema sirba si ucraineana, greaca si armeana, evreiasca si tiganeasca. Este o problema europeana”. Publicata in presa budapestana si raspindita in Transilvania, aceasta fraza antiromaneasca si iredentista a indignat pe orice roman obisnuit la acea data, transilvanean sau nu, cu exceptia lui Ion Marcel Ilici Iliescu si a lui Petre Roman preocupati de puterea politica pe care pusesera mina dupa executarea lui Ceausescu.

Raoul Sorban era una dintre vocile cele mai autorizate cind se vorbeste, istoric argumentat, despre Transilvania fiindca s-a nascut in Transilvania in 1912 s-a educat universitar la Cluj unde a trait in miezul fierbinte al ocupatiei horthyste si a evenimentelor care au urmat dupa aceia pina acum, in anul stingeri sale, 2006. A trait evenimentele,este insuficient spus in cazul sau,trebuie adaugat cum le-a trait si ce a facut. Din imensa sa activitate culturala si politica, artistica si scriitoriceasca am sa ma opresc in acest articol de respect fata de personalitatea sa doar la un segment, la segmentul daruirii sale patriotice, al contracararii decente si rationale a antiromanismului din trecut si prezent. Acest segment este un sentiment deosebit, superior, intilnit la cei loiali fata de obirsia lor, dar necunoscut pseudoelitelor politcice si culturale de la putere.

Raoul Sorban mi-a atras atentia de la inceput, cind clar, decent si argumentat a disecat social si istoriceste noul mimetism euro-democrat al stratului unguresc iredentist din Romania, ce peste noaptea sfirsitului de an 1989, a format UDMR-ul, trecind de la comunismul international la democratia ocidentala, ca dintr-un tren in altul, la fel cum la sfirsitul anului 1944 parintii lor au trecut de la Hitler si Musolini la Stalin si Lenin. Dar nu incadrarea ungurimii intr-o formatiune etnica de unitate a declansat, de fapt, alerta si contracararea, ci mistificatoarea propaganda, contrafacerea adevarului istoric si social pina la aceasta data, segregatia de la Tirgul Mures si din Secuime, pretentiile si privilegiile pretinse, santajul politic cu milionul lor de voturi.

Dupa ce am citit si am prezentat in Jurnal Liber, volumul CHESTIUNEA MAGHIARA aparut in Editura Valahia din Bucuresti in 2001, am primit din partea autorului, Raoul Serban, o scrisoare din care reproduc urmtoarele: „M-a bucurat interesul Dv. pentru Chestiunea Maghiara (sublinierea ii apartine ) carte aparuta in 2001 , dar pina azi nepusa in vinzare ( si aceasta subliniere ii apartine ) Putine exemplare au fost scoase de la tipografie de Gh. Funar; cum ati reusit sa va procurati unul?Aceste rinduri spun mult despre pseudodemocratia paleocomunistilor Iliescu si Constantinescu, a acolitilor lor, despre libertatea de circulatie a ideilor in sensuri opuse, despre detentia adevarului istoric scris in Chestiunea maghiara de Raoul Sorban. Prin aceasta nepunere in vinzare a cartii, detentia gindirii libere si adevarate a personalitatii carturarului Raoul Sorban continua. Autorul este o personalitate marcanta a vietii si culturii romanesti prin activitatea depusa cu stralucire ca pictor, critic de arta, profesor universitar, istoric, publicist si scriitor, plus patru detentii. Si tocmai pentru aceasta valoare de erudit de prestigiu este marginalizat de dominantii si lefegii lor fara vloare si caracter, de marionetele din mass-media damboviteana.

Dupa un timp, am primit din partea sa, cu autograf, un volum de 630 de pagini, INVAZIE DE STAFII, o adevarata fresca istorica transilvana a secolului trecut in care datele autobiografice ne fac sa intelegem mai bine oamenii si istoria acelor timpuri, framintarile si drama vietii autorului, care s-a dedicat culturii, dreptatii si concurdiei sociale pentru care a fost rasplatit cu o permanenta detentie; cind fizica, cind intelectuala.

Prima sa detentie, a fost scurta dar bestiala. Desi descendent al unei famili aristrocate din Transilvania, a avut intotdeauna vederi de stinga, iar in studentie a avut rezerve si obiectii fata de studentii legionari, de Miscarea Legionara ceea ce i-a fost fatala in octombrie 1940, la Bucuresti, cind a fost luat de pe strada si dus la sediul Politiei legionare din Splaiul Unirii si batut o noapte intreaga. Durerea nu ia fost doar fizica dar si sufleteasca avind in vedere ca abea sosise la Bucuresti ca ardelean roman refugiat. A fost eliberat datorita interventiei lui Iuliu Maniu , dupa care s-a hotarit sa se intoarca in Transilvania Lui de sub ocupatia horthysta, considerind ca va suporta mai usor prigoana din partea strainilor decit pe cea al conationalilor sai. Ajuns in acest punct, destainuie niste fapte detestabile ale acelor vremuri romanesti. In razboiul dintre oligarhia carlista si Miscarea Legionara, in 21 Septembrie 1939 a fost asasinat Armand Calinescu. Riposta a fost necrutatoare; in fiecare judet s-a ordonat vinatoare de legionari, impuscare pe loc si expunere in locuri publice. Acest ordin abominabil a ajuns la Cluj cifrat, dar din eroare nu au folosit cifrul Sigurantei ci pe cel al Rezidentului Regal din Tinutul Somes, care se afla la Raoul Sorban directorul cabinetului. Dupa descifrare, in prezenta lui si a rezidentului regal, Colonelul Panaitescu a luat ordinul spre executare urgenta cum I se cerea. Printre cei vizati se afla si Profesorul Ion Chinezu. Prin intelegere cu Emil Hateganu s-a hotarit salvarea lui, iar Raoul Sorban l-a transportat clandestin cu automobilul intr-un sat de linga Teius, salvindu-i viata. Acum, in toamna anului 1940 la Bucuresti, dupa arestare Raoul Sorban a aflat ca cel care l-a denuntat politiei legionare ca „element daunator tarii si natiei” nu a fost altul decit Profesorul Ion Chinezu …

Intorcindu-se la Cluj ca functionar al Consulatului Roman, ramine surprins constatind ca vechile sale cunostinte unguresti ii intorc spatele, iar ardelenii romanii au devenit valahi adusi in pragul deznationalizarii si robiei. La pagina 133, da lista prin care ungurimea horthyista a trecut la deznationlizarea romanilor ardeleni in mod rapid, brutal si total. Trebuie reprodusa pentru pseudoelitele politice si cuturale de pe malul bucurestean al Dambovitei. Nu au mai existat pentru un milion si jumatate de romani: universitate, licee, scoli romanesti satesti, teatre si spectacole romanesti, filme romanesti, biblioteci si librarii cu carti romanesti, emisiuni de radio romanesti, lucrari de arta romanesti in muzee. Astazi, statistic traiesc in toata Romania tot un milion si jumatate de unguri si nimic din cele de mai sus nu le lipsesc.(numai la Cluj au 16 facultati unguresti) Ei insa isi manifesta nemultumirea si revolta fata de Trianon, in toata lumea in timp ce romanilor nu li se permite, pe motiv de nou europenism, sa spuna adevarul despre ocupatia horthyista . Chestiunea maghiara a lui Raoul Sorban este o carte inca detinuta, la fel si Furtuna deasupra Ardealului de Aurel Socol …

A doua detentie a lui Raoul Sorban a survenit in Martie 1942 , cind a primit un ordin de chemare la regiment. Surprins , fiindca era inregistrat ca cetatean strain nu maghiar, a crezut ca este totusi numai o greseala care se va indrepta la fata locului. Numai ca odata intrat pe poarta cazarmei a fost arestat, tratat ca un animal, recrutat automat dupa ce a trecut formal printr-o comisie medicala si trimis sub paza inarmata in Ungaria impreuna cu un grup format numai din citiva romani si multi evrei. Din grupul romanesc facea parte Aurel Stanescu, Aurel Socol si Victor Cosma toti trei avocati. Ajunsi la Miskolc au fost incarcerati in penitenciar in care au dormit pe jos, pe paie cu hirdaul de dejecti in mijlocul celulei. Dupa trei luni, au fost organizati intr-un detasament special de pedeapsa si pentru inceput scosi la constructii. Erau peste douasute de evrei si citiva romani. Dupa opt luni de detentie, intr-o zi pe neasteptate cei patru intelectuali romani au fost eliberati si indrumati sa mearga la Budapesta la Legatia Roman sa se stie ca au fost eliberati. Abea dupa 40 de ani Raoul Sorban a aflat de la Mihai Pelin care a fost mobilul eliberarii lor din detasamentul special de pedeapsa din care au supravietuit pina la urma numai opt persoane! Salvatorul lor a fost Ion Antonescu. Informat despre soarta celor patru intelectuali ardeleni intentionat introdusi intr-un detasament special de pedeapsa format din evrei care erau sortiti pieirii, Ion Antonescu a dat ordin sa se aresteze patru intelectuali maghiari din Romania care vor avea soarta celor patru intelectuali romani din Ungaria. Apoi, pe cai indirecte aceasta informatie „intimplator” a ajuns la guvernul horthyist si asa s-a hotarit eliberarea lor. Nu toti tinerii romani au avut o asemenea sansa. La pagina 179, Raoul Sorban scrie: Ungaria a participat la razboiul antisovietic cu o armata — a II –a — compusa din 256.000 de combatanti, dintre care 150.000 erau romani , iar ceilalti proveneau din rindurile altor „nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastroasa infringere, pe plan intern al politicii de maghiarizare, pierderea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii ! Iata un alt adevar din acele vremuri nebune, pe care ungurimea il ascunde, il incarcereaza, in timp ce mass medisti romani, lefegii pe la straini, sunt pusi sa bata cimpii intrarii in NATO si Europa, iar UDMR-ul promite „loialitate ungureasca” celor care ii iau la guvernare si le satisfac segregatia fata de romani prin universitati si autonomie…

Cu toate aceste succese, infringerea hitlerismului si horthismului nu a adus nici o schimbare in gindirea si comportamentul iredentistilor unguri iar marea majoritate a intelectualitatii romanesti nu a invatat nimic din tragedia ocupatiei horthyste, din inginfarea si perversiunea ungurimii. Putini romani asculta, citesc si cerceteaza nenorocirea romanilor ardeleni din acele vremuri. La cei 100.000 de tineri romani , morti sau disparuti, ce au fost incorporati in armata, a II-a, „ungureasca” Raoul Sorban mai aduga la bilant; uciderea a mii de romani ardeleni de catre armata si jandarmeria horthyista, sau chiar de ungurii civili, a 80.000 de romani, barbati si femei, „inchiriati” pentru diverse munci in strainatate, din care au revenit circa 10%, a 400.000 de romani expulzati din Ardealul de Nord (pag.472) Pentru adevarurile pe care le face cunoscute, volumul INVAZIA DE STAFII este incarcerat in tacere de noii culturnici de la Bucuresti, Cluj, Timisoara. Si mai este un motiv: soarta evreilor transilvaneni a fost in mina Budapestei , ori „institutului Elie Wiesel – Soros” din Bucuresti nu-i convine ca acest adevar sa fie consemnat corect in istoria holocaustului. Si fiindca veni vorba de istoria holocaustului, care este predata elevilor din Romania, oare nu se poate face un pic de loc si pentru istoria romanilor ardeleni din aceleasi timp?Si o mica sugestie mass-medistilor ce scriu despre Transilvania, intii sa citeasca si scrisele lui Raoul Sorban,tocmai pentru ca nu este trecuta la bibliografia lor obligatorie.

Dupa intoarcerea din detentia de la Miskolc , Raoul Sorban printre alte activitati personale si sociale este secretar de redactie la Tribuna Ardealului, singurul cotidian romanesc din Ardeal. Consemneaza: „Traiam intr-o zona de margine si practicam noi tipuri de relatii sociale. Vechii mei prieteni maghiari ardeleni, in cei 4 ani ai Diktatului, au evitat cu statornica inginfare – ori teama?- sa-si aminteasca de existenta mea „Tipic! Cu toate acestea, cind unii dintre „vechii prieteni” si-au dat seama de adevarata stare a razboiului, l-au cautat la redactie, ingrijorati, pentru a mijloci o intilnire intre Miklos Banffy si Iuliu Maniu, in care contele aducea un mesaj din partea regentului Horthy. Tirziu in toamna anului 1943, intilnirea a avut loc la Bucuresti, unde Raoul Sorban la insotit pe contele Miklos Banffy, care nu mai era atit de semet ca in Toamna anului 1940 , iar pentru Iuliu Maniu a fost un bun prilej sa-I reaminteasca atrocitatile antiromanesti care s-au petrecut sub ochi contelui fara sa clipeasca.

Odata cu inceputul anului 1944 totul se deruleaza ca un „blitzkrieg” dar in sens invers. In primavara, armata rosie trece Bugul si intr-o luna ajunge la Prut ! Hitler este informat de infidelitatea amiralului calaret; ordona ocuparea militara a Ungariei si schimbarea marionetei. La Cluj, se instaleaza politia secreta germana ce il determina pe Raoul Sorban, cunoscut ca un apropiat al evreilor pe care ii sprijina sa treaca clandestin in Romania, sa paraseasca Clujul pentru a nu fi arestat. Se va intoarce in toamna anului 1944, in Clujul „eliberat si administrat de armata rosie”. Transilvania ramine sub administratia armatei rosii pina in primavara, cind la guvernare, a fost adus guvernul Petru Groza, conform neschimbatei legi istorice: fiecare invingator vine la putere cu marionetele lui !! In aceste citeva luni ungurimea s-a metamorfozat rapid, din horthysta si hitlerista a devenit comunista, apucindu-se sa lustruiasca cismele rusesti cum facusera pina atunci cu cele hitleriste.

Dupa incheierea razboiului, la Cluj puterea este data pe mina comunistilor care in marea lor majoritate erau unguri si evrei pe care Raoul Sorban ii cunostea bine,fiindca el intotdeauna avusese vederi de stinga si se comportase ca atare. Cu toate acestea I se fac o serie de denunturi ce se traduc in lungi anchete cu politia, de data aceasta romana, si o noua detentie, a treia. Urmeaza o perioada foarte critic in viata sa, fiindca tovarasii sai din trecut il abandoneaza. Pina la urma, prin el insusi, revine la linia de plutire dar nu pentru multa vreme. Odata cu instalarea securitatii ca „aparatoare a cuceririlor revolutionare” soarta lui incape pe mina ei. Doua sunt motivele, intii de toate nu avea origine sanatoasa Era mosier, de la Regele Bela al IV-lea, care printr-un document din secolul XIII-lea doneaza trei mosii „nobilului sau amic valah Moise Sorban” ( pag.187) Al doilea, mult mai grav , a fost denuntat ca ar fi agent britanic !! Mai mult nici nu le trebuia pentru a aresta , anchetat, condamna . Ancheta este un fel a spune, pentru ca securitatea este o institutie serioasa, nu-si prea pierde timpul cu vorbaria, tortureaza pina iti doresti singur moartea sau spui tot ce vor ei. Si ei stiu ce vor fiindca deja au aflat de la altii ! Daca supravietuiesti ajungi pe mina „justitiei poporului” care te poate impusca fara sa-si mai piarda vremea cu legatul la ochi. E foarte greu sa le rezisti …

Raoul Sorban a pierdut totul ce vine dinafara , din societatea in care a trait. Intii a fost expropiat, apoi a fost comasat, de la cinci camere la una, a urmat interdictia confesionala era din mosi stramosi grecocatolic, iar la urma interdictia profesionala: din pictor ajunge zugrav. A facut un tur fortat, si a rezistat cum a putut, prin subsolurile securitatii din Cluj, Bacau, Piatra Neamt, Bucuresti si cinci ani inchisoare !! Dar Raoul Sorban nu a pierdut nimic din personalitatea sa, din claritatea mintii sau din spiritul sau uman, ci din contra a devenit un intelept? Din 1945 pina in 1963 nu a publicat nimic, iar despre atrocitatiile ocupatiei horthyste a inceput sa scrie dupa patruzeci de ani ! In schimb a observat si a meditat schimbarea semenilor sai ardeleni, care l-au parasit in ultimile doua detentii si intervalul dintre ele!! A trudit, a citit si pas cu pas s-a intors la viata culturala. A inteles ca, viata nu se poate reface, fiind prins de prezentul continuu al societatii, dar trebuie tinut minte, iar esentialul vietii si al societatii in care traiesti, format din bine si rau, trebuie consemnat, transmis. A ierta, sau nu, este o problema secundara, personala, primordial este a nu uita!! Uitarea este de neiertat!! Asa spun si fac evreii despre holocastul lor. Noua cine ne poate interzice sa uitam sau sa nu transmitem generatiilor viitoare tragedia abominabila care s-a numit ocupatia horthyista in Nordul Ardealului (din Septembrie 1940 pina in Octombrie 1944)

La fel ca Raoul Sorban, la fel ca evreii, trebuie sa ne impotrivim celor ce ne cer sa uitam tragedia noastra provocata de straini de-a lungul istoriei noastre, sa nu admitem detentia adevarului nici pentru toate promisiunile lumii.

Il regretam pe Raoul Sorban, dar ca sa se odihneasca in pacea eterna, noi, romanii, trebuie sa urmam pilda inteleptului neobosit nonagenar.

 

CORNELIU FLOREA,
Winnipeg, Canada

 

 

 

DIN EXPERIENTA ISTORIEI….

 

Daca a venit vremea unei noi desteptari la romani, atunci din experienta Istoriei, ar trebui sa invatam ceva! Va trebui sa invatam a fi parte unitara in ceea ce se cheama „unitate in diversitate”, adica sa invatam a valorifica specificul nostru national, scoala si gandirea proprie, fara a copia pe nimeni! Sigur, intotdeauna a stiut Romania, a lua ce e bun si folositor din experienta altor tari, vecine sau mai indepartate, dar de aci si pana a ajunge la fenomenul de a te atinge de identitatea ta, este o alta poveste. Este nuanta unei fante cazande in afara regulei, ce ne atentioneaza ca suntem la un orizont neprielnic, poate la o varianta a acelui protocronism de care amintea dl. Gratian Cormos, in „ANALIZE SI FAPTE” si a cartii ce urmeaza a se scrie !

De-alungul istoriei, am mai experimentat noi asemenea fenomene, ce pot fi adunate in vechiul si arhicunoscutul proverb: „Pestele mare inghite pe cel mic”, dar, inainte de a ne acoperi cu proverbe de tot felul, sa ne vedem pe noi insine in propria noastra istorie! Sa identificam adevarul realitatilor, din trecut si prezent, fara rasuciri maestre si filosofii politice, uneori de-a dreptul mioape inspre viitor. Trebuie sa invatam din istorie, chiar daca nu ne plac, adevaruri ale greselilor ce noi le-am comis, nimeni altcineva, si de care sa tinem cont spre a nu le repeta !”

Sa luam un exemplu, bunaoara, din ceea ce se cheama „victima politica”. Victima politica a fost Al. Ion Cuza, victima politica a fost Mihai Eminescu, la fel Nicolae Titulescu, Nicolaie Iorga, etc, astea doar din istoria moderna, deci apropiata. Iata la finele secolului XX, odata cu caderea comunismului, sistem copiat in totalitate, avuram iar o victima politica, in persoana lui N. Ceausescu. Sa recunoastem specificul si traditia de viata a fiecarui popor, dar oricum, specificul nostru romanesc, nu gasea suport in idea „colhozurilor rusesti”! Sa observam un aspect economic, azi foarte interesant. Oare, solul nostru fertil nu ar creste capsunile cele mai frumoase din lume ? La noi nu creste cartoful tot asa cum creste pe dealurile stancoase ale Germaniei? Muntii, padurile, campiile, apele, subsolul, sunt bogatii din care ne-am hranit si ne-am format specificul nostru de viata si cultura. „Unitate in diversitate”, asta este de fapt si idea europeana, sa nu ne adormim cu vise, cum am spus mai sus, ci sa invatam a ne chivernisi viitorul, sa ne valorificam specificul national, dar sa nu se creada ca dupa „integrare”, toti europenii isi vor revarsa bunurile lor peste noi !” Interesant si paradoxal, tot cerem poporului sa invete, dar cand vor porni conducatorii sa invete? Aceasta ar fi noua desteptare!

 

 

IOAN MICLAU, Australia

 

 

 

DESPRE VALOAREA FUNCTIONALA A ISTORIEI SI A STIINTEI ISTORICE

 

Dupa un efort de o viata, in plan didactic si stiintific, de cautare si formulare a adevarului istoric, gandesc ca am ajuns un slujitor onest al muzei Clio. Din aceasta postura, ce ar fi de transmis celor de azi, atat de incercati, precum si celor de maine, care vor fi porniti mai intai, sa ne judece, acum, cand lumea dar si stiinta istorica se afla la cea mai grea cumpana a existentei lor? Lumea, pentru ca Fortele raului o imping in deriva. Stiinta istorica, pentru ca aceleasi forte, intelegand ca, in calitatea ei de calauza a vietii, a vietii firesti, le deconspira planul simbolic in fata lumii, ii ataca din toate pozitiile statutul de stiinta, spre a nu le mai „incurca” implinirea visului lor himeric si drumul spre o asa-zisa „Noua Ordine Mondiala”. Este, cred, de subliniat si de transmis, la aceasta cumpana, ca un S.O.S., venind din Codul invataturilor batrane, cuvant clar si testamentar pentru pretuirea si apararea valorii functionale a istoriei si a stiintei istorice. Experienta „omului de rand”, onest si iubitor al binelui, bazata si pe memoria colectiva; deopotriva, reflectiile istoricului profesionist si responsabil, bazat pe efortul lui indelungat de cautare a adevarului istoric, ii determina, si pe unul si pe celalalt, in situatii grele, sa traga „semnalul” de pericol, fiecare in felul lui. Iar pentru momentele de mare cumpana, si unul si celalalt pot sa atentioneze „regimurile ticalosite” – precum un profesor de odinioara, iubitor de istorie – ca: „Istoria tine in mana sa cumpana dreptatii, cu care, cumpanind faptele fiestecaruia, slaveste pe eroi iar pe mormantul tiranilor scrie cu sangele popoarelor osanda veacurilor”. Politica, precum se stie, reprezinta stiinta si arta conducerii unei societati / comunitati umane, iar cea mai fireasca societatea umana a fost si este NATIUNEA – principala permanenta a istoriei. Dupa cum cel mai important organism de dezvoltare si aparare a societatii – un ansamblu de institutii aflate in conexiuni complexe – a fost si este STATUL NATIONAL SUVERAN. Intr-un asemenea cadru se angajeaza cele mai firesti si reciproc benefice raporturi de colaborare intre politica si stiinta istorica, conditionate insa de respectul fiecareia pentru independenta celeilalte. Politica sprijina dezvoltarea stiintei istorice, ii remite si ii solicita chiar proiecte si directii de cercetare, dar ii este interzisa imixtiunea in actul de creatie stiintifica. La randul ei, stiinta istorica prin datele, si interpretarile si concluziile sale consiliaza politica dar nu poate avea pretentia ca ofera acesteia singurul izvor pentru actul de decizie politica, fiindca nu are acces la cele mai recente documente care ajung, strict deocamdata, la cunostinta liderului si impun sau nu oportunitatea unei decizii. In conditii de profesionalism si de perfecta buna credinta, intre parteneri, cei doi se pot intelege foarte bine. Inteleasa si respectata, stiinta istorica isi poate dovedi functionalitatea. Dimpotriva, alterarea acestor raporturi poate avea urmari grave, chiar deosebit de grave (dupa caz) si pentru stiinta istorica si pentru interesul national; mai larg – pentru interesul umanitatii. De pilda, studiul profesional si responsabil al istoriei – deci, nu opinii ad-hoc, pe izvoare si „doctrine” alese -, cu deosebire al Epocii moderne, in care inca ne aflam, impune concluzia ca aceasta epoca a fost conceputa si s-a derulat ca epoca a natiunilor suverane si a Statelor lor nationale independente! ca epoca a victoriei finale a natiunilor impotriva Fortelor raului: Fortele de dominatie (zonala sau planetara). Ca, de asemenea, natiunile, asa cum i-au constituit ele si cum au ramas pana azi, ca natiuni etno-lingvistice, cu constiinta de sine si vointa politica, nu pot fi transformate, la „recomandarea” cuiva, in asa-numite natiuni civice. Si nici Statul national, expresia suprema a vointei politice a oricarei natiuni, nu poate suporta aceeasi „mutatie genetica” spre a deveni un asa-numit „Stat civic si multinational”.

Sa ne amintim ce au spus mari inaintasi ai nostri despre natiune si Statul ei national:

Simeon Barnutiu: Natiunea – „intransa ne-am nascut, ea este mama noastra”.

Nicolae Balcescu: „Natiunea este forma cea mai dezvoltata, cea mai completa a raselor… ea este legitimitatea popoarelor”.

Nicolae Iorga: „Cea mai fireasca societate omeneasca e natiunea”. Sau: „Natiunea este o fiinta nationala si organica: tot ce se gaseste intransa nu se desparte de dansa ci colaboreaza la viata ei”.Iar privitor la raportul natiune – stat national: „Mai e natiunea. Ea nu se poate umili pentru totdeauna si nu se poate nimici nici de-alungul sutelor de ani. E lucrul primordial si plastic. De la dansa vine totul. Ea intinde Statul in ceasurile bune, in ceasurile rele il resoarbe, il ascunde in misterul ei sacru pana la o alta tresarire in afara, ca arborele care-si intinde vlaga in toamna pentru o noua primavara.”

 

 

Conf. univ. dr. G. D. ISCRU

 

 

 

 

O „METROPOLA” FARA MEMORIE?

Sa tot fie cam un an si jumatate de cand in lumea de legende aiuritoare a „Romaniei imobiliare” a mai aparut inca un mit stricator de minti, infatisat in forma „modernizarilor” de „metropola” a Bucurestilor. Fiindca la noi cuvintele sunt aruncate de obicei cu frivolitate si propagandistic, cateva disociatii trebuie facute, ca sa ne intelegem mai deslusit.In aceasta tematica, schemele insele de gandire publica sunt gresite caci Bucurestii sunt prin sine o metropola si tocmai acest strat „neconsumat” ar fi trebuit sa se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai insemnate „locuri” din Europa de Est catre care sunt atintite traditional priviri diverse si, in datele ce detine izvorand dintr-o „potrivire de asezare” (ca incrucisare de drumuri negustoresti), ar merita valorificat asa cum merita si este posibil. Dar aici noi, ca procedura, lucram fara „masuri majore” ci in mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive in termen lung si nici macar mediu, daca nu chiar dauneaza. In loc sa cream, prin extensiune, un mare oras comercial de „margine de Imperiu” – ceea ce si suntem, de fapt, dar nu ne dam seama-privind cu perspectiva grandioasa, „metropolitana”, noi corectam la nesfarsit in vatra cu simboluri. Si stricam. Astazi face furori la noi aceasta idee fara noroc a „modernizarii” intelese la nivelul creol al celor ce o agita si incearca a o impune prin excluderea vocilor rationale si categoric mai pricepute. La noi, adica mai rau decat in Africa, „modernizarea” insemneaza „malluri” in loc de piete traditionale sau gari vechi (dar dezafectate ca sa se obtina pe gratis teren scump si cu pozitie excelenta), insemneaza asa-zise „cartiere rezidentiale” care nu sunt decat niste „kibbutzuri de lux” unde, dupa o ploaie sanatoasa de Baragan, „cramele” de subsol se inunda si a caror „viata cotidiana” este de un colectivism de penitenciar; insemneaza „hoteluri de cinci stele” fara parcare si „centre de afaceri” ce strica si structura legiuita a cartierului dar si infatisarea unui oras care nu-i defel atat de lipsit de istorie pe cat ne spune cate un „intelocrat” obraznic; insemneaza „spatiu verde” evaporat peste noapte, unde in locul plantatiilor de copaci cresc sinistrele”plantatii de vile „fara stil si fara viitor; insemneaza piete clasice peste care coboara, ca niste ulii, investitorii ce dicteaza intr-un oras abandonat de autoritate si cedat de cetatenii stupefiati, intimidati sau prostiti; insemneaza „zgarie-nori” in capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa si, in general, o babilonie de Sodoma si Gomora ce isi va trage ponoasele curand. Astfel incat, a vorbi despre „modernizare” in aceste conditii, cand o comparatie elementara cu orice loc asezat din Europa ne aduce concluzia unor desfasurari iresponsabile dar cu adevarat de necrezut,este si inutil si absurd. Altii au clarificat demult interogatii ce apar aici de parca nu ar exista pe nicaieri „experienta verificata” si scheme cu eficacitate daca nu se invoca „solutia logica” si echilibrata. In Viena, ca sa exemplific, daca maine i-ar lua Dumnezeu mintile primarului (ceea ce nu este, insa, cu putinta fiindca acolo toata lumea stie „regula de fier a jocului”) si ar incepe sa croiasca „inchideri de piete” in chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, incheierea ar fi si rapida si previzibila prin demisie obligata in termen scurt. Pe la inceputul acestei veri, in Paris aparuse a doua sau a treia oara o anumita rumoare privind „constructia de cladiri inalte” (neplacute pentru cetateni) dar aceasta avea in vedere cartiere de margine, zone de foste „industrii” ramase indefinite si de fapt corectabile. Acolo nu exista constructie pe teritoriul „Comunei Paris” care sa depaseasca 37 de metri inaltime iar aici noi visam la zgarie-nori ! Modelul meu urban este Barcelona unde „zgarie-norii” nu prea atragatori din Diagonal Mar se ridica aproape de plaja si mai pe la „margine”, in orice caz in locuri de fosta intrebuintare industriala dezafectata si fara macar sa puna in penumbra (nu sa lichideze, ca in Romania) „Orasul vechi” sau traditional, care este, ca pretutindeni in societatile normale, absolut intangibil in esenta lui specifica. Asa ar fi trebuit, la drept vorbind, sa arate si Bucurestii dar despre acestea la noi nu s-a auzit desi sunt multi cei ce calatoresc degeaba pe banii nostri dar o fac, probabil, numai pentru cumparaturi si invarteli. Noi ne plangem pe drept cuvant ca avem un „oras supraaglomerat” si nazuim sa ii descoperim leacuri prin alte adaosuri cand, in fapt, Bucurestii sunt o vietate handicapata de hotie, avand numai un sfert de plaman. Dar si aci avem inca multe concluzii deficitare si asa-numite „dezbateri publice” (de un formalism criant) cu caracter pompieristic. Aud frecvent cum se invoca „spaima de suprasolicitarea” de viitor cand astazi chiar orasul este aproape inutilizabil si creeaza un gen de maladie sociala ce nu se descrie (caci supara) dar se cunoaste prin efect. Insa aceste formulari stereotipe se fac, in mod paradoxal, tocmai in ideea de a crea o aglomeratie si mai irezolvabila decat aceea de azi, gasindu-se solutia aberanta de a se construi „pe verticala” de parca „potopul de omenet” pur si simplu si nu functiunile aproape blocate ale acestui ansamblu ar fi motivul capital. Astfel apar aceste siruri nesfarsite de „dezvoltari”, „blocuri de apartamente de lux” si „parcuri rezidentiale” ce sufoca tocmai Orasul vechi aparand, insa, drept solutii inevitabile si „modernizare”. Acestia sunt bani aruncati pe fereastra, de fapt un vast program de extragere de bani din buzunarul celor ce vor plati irational, organizat cu inteligenta in genul „hartiei de prins muste”. Totul se intemeiaza pe doctrina „consumului dirijat” si se desfasoara in felul unei campanii publicitare de proportii unde participa in forma de sindicalizare institutii, domenii si personagii dintre cele mai diferite. Dar, de obicei, ca sa se ascunda „conspiratia”, se invoca „mari investitii ce innoiesc”, expuse privirii publice precum margelele de sticla pentru indienii ocupati de conquistadori. La drept vorbind, acestea au o insemnatate minima si nu rezolva mai nimic ci, din contra, complica o realitate in sine foarte iritanta. Nu voi discuta strict despre ceea ce se invoca in mod curent (desi „Hotel Novotel” reprezinta exceptia ce confirma regula) fiindca ar fi necesar pentru fiecare obiectiv un dosar separat iar aici astfel de documentatii au, pare-se, un caracter mai secret decat Cartile sectante si, deci, nu avem inca „material de examinare publica” (dar vom avea). Constructiile megalomanice de la noi trebuie examinate nu in felul unui „program bucurestean de dezvoltare” (asa cum se face in mod gresit si luand in serios ceea ce este vizibil absurd) ci mai degraba in contributia la „rau” si ca aport fara precedent ce aduce greutatin incalculabile pe umerii firavi ai unui organism imbatranit si aproape neputincios. Acesta va fi nu „viitorul luminos” al Bucurestilor ci sfarsitul lui dramatic. Dar intr-o tara unde „carpeala” este aproape notiunea emblematica si unde lipsesc proiectele pe picior mare dar realiste iar cele ce se fac se fac de catre fosti soferi sau „aprozaristi” pusi pe invarteala nu poti nadajdui la mai mult. In aceasta materie, noi ar trebui sa pornim de la ceea ce avem si putem dezvolta fara a obtine stricaciuni, dezechilibru si situatii conflictuale fara iesire, ceea ce insa se face cu repeziciune uimitoare ce ne arata planul premeditat anterior si bine incheiat in articulatiile lui irationale. Totul incepe de la „croiala” si de la lipsa de strategii de ansamblu.Intr-un oras unde parcurile cad sub securile taietorilor nocturni de plantatii, tocmiti ca sa elibereze terenurile ravnite, unde Stapanirea improprietareste pe cate un cumparator de „drepturi” cu „loc de blocuri de lux” in valoare de aproape 100 de milioane de Euro si unde aerul a devenit irespirabil iar locuitorii -concentrati silit ca intr-o cursa de soareci nu se poate imagina „concentrarea” ci „extensiunea”, care, in orice caz, va trebui facuta curand, dar dupa ce s-a risipit atata banet si cei ce au organizat „Marele Joc” se vor retrage cu buzunarele pline. Caci maladia Bucurestilor imaginati, stramb si co-interesat, de cei ce il proiecteaza astazi nu este atat „distrugerea patrimoniului” (fiindca aceasta e o tema inexistenta pentru astfel de categorii parazitare) ci „esecul investitional”, banii multi ce se arunca pe apa Sambetei. Maine, cand va fi evident ca am construit fara rost si printr-o „filosofie de concentrare” ce sufoca creaturile vii de orice fel, intareste schizofrenia colectiva si astupa vechile „artere si vene” centenare de „utilitati” ale Comunei, va deveni, in sfarsit, evident ca solutia este in „largire” si, deci, in repartizare mai echilibrata a unei poveri comune acum de nesuportat. Mult din ce se cladeste acum isi va pierde din valoare si isi va arata caracterul formal si amagitor astfel incat „asezarea de preturi” -ce va veni- va ruina pe unii si ii va imbogati pe cei care, astazi, cunosc efectele si participa la accelerarea lor. Bineinteles ca Orasul clasic, acolo unde totusi va mai apuca sa se conserve, isi va pastra valoarea imobiliara. Nicaieri in Europa „traditionalul” nu ruineaza.

 

 

Dr. ARTUR SILVESTRI

Fragment din vol.”Exercitii de exorcism social”,sub tipar

 

 

 

 

„POPOR DE SLUGI”?

 

Evenimentele si comentariile din jurul datei de 15 martie mi-au reamintit in repetate randuri de sintagma imprimata din copilarie maghiarilor, determinandu-le, de obicei pentru intreaga viata, perspectiva din care ii privesc pe romani – „popor de slugi”. Ea a reaparut in prim plan, alaturi de alte dragalasenii la adresa poporului roman, in ultimele sase luni, pe milioane de harti, steaguri, declaratii, chemari, etc., pana si pe hartia de impachetat, raspandite in Ardeal de promotorii enclavizarii etnice si organizatori ai evenimentului din 15 martie, fara ca unui singur, fost sau actual, presedinte, ministru, procuror, politist, politolog, etc. roman sa I se fi incruntat macar o spranceana.(Adevarul de Cluj, 9 martie 2006) Recapituland performantele reprezentantilor poporului roman, nu este greu de constatat, oricate „circumstante atenuante” si „motivatii” s-ar aduce, ca acestia se complac fara remuscari sau stingheriti de „anormalitate”, in acest rol. Cea mai bine informata persoana din stat, care le vorbea romanilor de demnitate si domnia legii, il invita la Cotroceni pe primarul Odorheiului, rasist cunoscut prin manifestarile sale nu numai in Romania, ci si in Elvetia si Franta (datorita scandalului provocat prin atacurile abjecte atat la adresa bisericii greco-catolice, a romanilor in speta, cat si a Fundatiei „Basel Hilft”). Il onoreaza intoarcandu-i vizita pentru a-i multumi ca nu a proclamat „autonomia” secuilor ( de fapt „independenta” fata de statul roman) ci numai „manifestul” prin care cereau acelasi lucru. Nu comenteaza nici ceea ce a spus Tökes la Odorhei („ne-au luat pamantul, sa ne dea autonomia”- desi prin „retrocedarile” a sute de mii de hectare de padure „secuilor” li s-au refacut conditiile composesoratelor strict etnice, specifice zonei in evul mediu); nici declaratia involvarii Bruxelles-ului in chestiunea autonomiei sau, a conditionarii intrarii Romaniei in UE de catre Budapesta. Defileaza prin fata statuii „secuiului de fier”(zis ratacitor), fara sa observe ca, deoarece oficial a fost interzis, acesta reproduce trasaturile lui Wass Albert (dupa constatarea, remarcata nu numai in Romania, ci si de ziarele maghiare, vezi „Magyar Nemzet”, 24 mai 2004). Uita sa-l intrebe pe primarul purificarii etnice cum se simte purtand pentru prima oara esarfa tricolora si nu gaseste de cuviinta sa spuna un cuvant despre discursul negru de resentimente al vice-premierului si presedinte UDMR, adept declarat, impreuna cu Seful delegatiei Romaniei la Bruxelles, al aceluias mare patriot maghiar Wass Albert (ale carui merite – rasist criminal condamnat atat in tara cat si in strainatate – sunt binecunoscute). Aprecierile si laudele pentru diplomatia cu care Presedintele a dezamorsat un eventual conflict (cine a crezut in zecile de mii de vadimisti gata de lupta?), si pentru cum le-a spus-o secuilor: „veti avea atata autonomie cat va avea si Craiova”, au fost aproape unanime. Ca si cum toti acestia n-ar fi stiut ce inseamna „autonomia secuiasca”, indiferent de legile romanesti si declaratiile Presedintelui. Unii politologi (nu de mult consilieri ai lui Vadim), care au intotdeauna lucruri foarte inteligente de spus, afirma ca tensiunile legate de problema autonomiei ( „secuiesti” dar cu maghiari puri) sunt datorate „intolerantei romanesti si grabei maghiarilor. Pentru ca de fapt subsidiaritatea, autonomia, totul, si in acest caz, ar fi „normale si democratice.” Daca n-ar fi ramas la generalitati si ar fi precizat, adaugand celor de mai sus inevitabila diferenta specifica, potligologul ar fi ajuns la „democratia etnica” bazata pe rasa. In cazul careia nu ne indoim ca intre secui si maghiari, de mult un trup si un suflet, va exista intelegere si egalitate deplina, dar numai atat. De aceea suntem tot atat de convinsi ca in „secuime”, atata timp cat Wass Albert va fi idolul, iar promotorii filozofiei acestuia unii ca Szasz Jenö, Tökes, Marko sau Frunda nu vom putea vorbi de democratie. A te preface ca nu stii aceste lucruri face parte din mentalitatea de sluga. Daca Presedintele ar fi fost ceea ce afirma admiratorii sai, ar fi cerut de mult instaurarea legii pe intreg teritoriul Romaniei si mai ales in inima ei, in interiorul curburii Carpatilor. N-ar fi permis etnicistilor fanatici sa zburde nestingheriti nici la Bucuresti, nici in Covasna si Harghita si nici la Bruxelles. Si n-ar fi ajuns sa se-mbratiseze nici vesel si nici diplomatic cu ei, la Cotroceni sau in orasul luptei pentru puritatea sangelui. Daca cel dintai slujitor al statului ar fi abordat conform imperativelor interesului national si a prerogativelor Sale, problema, si daca respectul Constitutiei si Legii ar fi devenit insuportabile pentru UDMR, acesta hotarand iesirea de la guvernare, Presedintele avea alegerile anticipate pe care le dorea. Iar daca de teama unor alegeri anticipate, in care, fara ajutorul fratesc al PSD, risca sa rateze pragul fatidic de 5%, UDMR ar fi hotarat sa ramana la guvernare, n-o putea face decat conditionat de renuntarea la politica strict etnicista, de santaj si provocare. Daca Presedintele ar fi fost… Un alt eveniment al lunii martie, ce pare a trece aproape neobservat, este modul incredibil in care gasesc de cuviinta sa trateze Biserica Ortodoxa Romana, alti reprezentanti de frunte ai poporului roman, tandemul alcatuit din premier si ministrul de externe. Pentru a-si justifica cedarile in fata santajului Budapestei privind chestiunea „Gojdu”, acestia incearca prin presiuni nedemne sa smulga BOR, proprietarul de drept, acceptul la un targ murdar. O spune „nevinovat” (la TVRi) unul din sustinatorii celor doi ministrii, D-l Armand Gosu, redactor la „22”. Domnia Sa se arata foarte afectat de faptul ca BOR nu intelege avantajele, logica aranjamentului, deoarece „daca afacerea nu iese asa cum vrea Budapesta si cum au promis Tariceanu si Ungureanu, relatiile maghiaro-romane vor avea de suferit si intrarea in UE ar fi periclitata.” Logica tipica celor pregatiti sa intre in UE in patru labe, taras, logica de slugi. Care gasesc „avantaje” intr-un aranjament nedemn, de cca un miliard de dolari, in detrimentul romanilor ortodocsi ( peste 85% a populatiei din Romania). Cei mai indreptatiti sa raspunda acestei logici perverse, sunt desigur romanii obisnuiti, si sper ca nu o vor face doar ortodocsii, pentru a dovedi tuturor si mai ales alesilor investiti cu dreptul de a servi poporul roman, ca nu sunt si nu pot fi tratati drept slugi. „Urii de sine”, „frivolului scepticism national”, „lasitatii, nepasarii, arbitrariului”, „lipsei de substanta, laxismului inimaginabil, inconsistentei generalizate”, „gelatinei”, lipsei unui „minim de caracter” (Cioran), sper ca majoritatea romanilor sa le serveasca o lectie de verticalitate. Pentru a-si regasi speranta intr-un parlament curatat de gastile complice ale dispretului si urii fata de ei.

 

GHEORGHE OLTEANU, Germania

20.03.2006

 

 

 

 

IN ROMANIA, SUNT 1000 DE FAMILII CARE CONTROLEAZA TOTUL

Intre Romania si Occident exista o cortina; dupa Cortina de Fier a aparut Cortina de Argint. Aceasta nu este neaparat o problema pentru mine, care mai am cativa ani de activitatea la Universitatea Bremen din Germania, ci mai ales pentru investitorii straini. Este o tema foarte larg dezbatuta in presa. Eu cred ca aceasta osmoza intre Romania si Occident va avea loc numai dupa anul 2007, cand Romania va face parte din marele spatiu european. Este vorba de un sistem informal, care este bazat pe mafie, pe gasti si, daca nu faci parte dintr-o gasca, nu ai nici o sansa. Intrucat nu avem un sistem permisibil cu Occidentul, acesta ii trimite pe romani inapoi, acasa, iar noi, cei care venim in Romania, intalnim la tot pasul tot felul de dificultati. Este un cerc vicios, un sistem inchis! S-a crezut ca aceasta ar fi o conspiratie. Toate revolutiile, de la cea franceza pana la cele din zilele noastre, au fost insotite de conspiratii. Aceasta e cea mai usoara forma de a explica un fenomen pe care nu il intelegi. Revolutia romana a fost parte componenta a intelegerii ruso-americane din 1989, prin care s-a luat hotararea desfiintarii Lagarului, inclusiv cel romanesc, refacerii Germaniei si retragerii rusilor in sfera lor de activitate genuino-ortodoxa. Ortodocsii rusi nu mai aveau legitimitatea de a ocupa spatii catolice ori protestante. In acest context, romanii ortodocsi, dar latini, au scapat de administratia directa a Moscovei. Religia este fundamentul tuturor fenomenelor social-politice, este un adevar care a fost escamotat in perioada comunista, in care daca as fi spus o asemenea fraza as fi fost considerat mistic, anti-marxist, reactionar si, cu siguranta, mi s-ar fi inchis orice poarta de la o institutie de invatamant superior. Romanii au un fel de retinere la acceptarea ideii ca religia determina comportamentul politic, social, uman in general, si de aceea incearca sa il ocoleasca. Dar nu numai din aceasta cauza, ci si din cauza complexului de inferioritate fata de cele 10 tari care s-au integrat in 2004 in Uniunea Europeana. Numai Romania, Bulgaria si Serbia sunt lasate pe afara. Bate la ochi ca tarile romano-catolice apartin Occidentului si tarile ortodoxe nu apartin Occidentului. Ele mai au ceva de facut pentru a se apropia de acesta. Religia ortodoxa a fost in perioadacomunista foarte bine protejata. Marxism-leninismul permitea ortodoxiei o dezvoltare fara probleme, iar comunistii au eliminat toti concurentii ortodoxiei. Spre exemplu, Biserica romano-catolica a fost persecutata si cea unita cu Roma- interzisa. Stalin si comunistii au reorientat 2.000 de biserici ale romanilor uniti spre Moscova, iar astazi refuza sa le dea inapoi. Avem de-a face cu o lupta religioasa. Cum se va termina ea, nu stim. Vizita Papei la Bucuresti in 1999, a deschis portile Europei pentru romani. Urmeaza ca ortodocsii romani sa revina in Europa. Dar, asa cum Revolutia romana este deseori explicata prin teoria conspiratiei, si aceasta perioada de tranzitie, care dureaza de 15 ani, nu scapa de aceasta forma de explicatie. Ce inseamna aceasta teorie a conspiratiei? Cineva din umbra decide de ce, cum si cand. E mult mai usor sa explici fenomenele astfel, decat sa te gandesti si sa analizezi care sunt factorii obiectivi care duc la un fenomen si care pot fi consecintele unei anumite conjuncturi. Este clar ca Revolutia romana a avut loc intr-un context geopolitic major. Nu romanii au facut Revolutia, ci tot Estul Europei. Nu romanii fac tranzitia, ci tot Estul Europei. Asemanarile tranzitiei romanesti cu cea din Bulgaria, cu cea din Rusia, bat la ochi. Aceeasi mafie, aceeasi degringolada sociala, aceleasi probleme. Romanii nu sunt chiar atat de originali pe cat par. Daca cititi presa din Bulgaria, veti ramane stupefiati de asemanari. Mafia din agricultura, de pe pietele publice, vinderea diplomelor universitare si a vilelor de protocol, aparitia unor grupuri de interese, sunt identice. Teoria conspiratiei la romani apare din cauza spargerii nucleului dur ortodox al familiei Ceausescu in mai multe familii. E un fenomen normal. Asa incepe democratia, prin crearea mai multor centre de putere. Sub Ceausescu era numai unul. Multi romani ortodocsi vor numai un centru de putere, dar nu mai e posibil. Dupa Revolutie s-au dezvoltat mai multe centre de putere. La ora actuala, in Romania sunt 1.000 de familii care controleaza totul. Aceasta oligarhie trebuie sa intre in concurenta si sa construiasca bazele democratiei, dar se pare ca aceasta intentioneaza sa se unifice si sa-si apere interesele.

 

 

Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea Bremen, Germania

 

 

 

 

FRUMOASA ADORMITA SAU BISERICA SUB ANESTEZIE

 

 

A fost odata ca niciodata, mai bine nu s-ar mai fi povestit asa, o Frumoasa (deoarece Biserica la noi este de gen feminin, desi Trupul lui Hristos este de genul neutru, sa fie aceasta un semn de androgenism edenic?) ca nimeni alta cu o mostenire mai tare ca piatra si mai duioasa ca Miorita si Luceafarul. Dupa ce veacuri la rand Ea ne-a purtat pe „aripile lui Pegas” mustind a duhovnici si teologi de cel mai inalt soi domnesc, acum odata cu deschiderea portilor universitare de peste noapte, ca un adevarat „cal troian” au patruns si agamitii si dandanchii acolo unde se intra doar o data pe an, si nu fara de jertfa(re-creare!) in Sfanta Sfintelor. Lipseste acel timp al memoriei ciclice, acea „Oglinda” Tarkovschiana care te face sa te vezi exact asa cum esti, gol de hainele imparatului, adulate de contemporani. Altfel nu-mi pot explica ce s-a intamplat cu Frumoasa de a adormit brusc (a palit-o somnul!) acum cand se cere o mai treaza trezvie. „Cavalerul tristei figuri” ranjeste astazi obraznic de dupa catapeteasma rupta sau tocita de scolastica gaunoasa si se expune cu nerusinare ridicolului si neintelegerii omului recent fie prin prea-preocuparea de un cult neinteles, necatehizant, fie prin non-actiunea si indiferentismul clerical grosolan. Cele mai noi cuceriri ale stiintei, ale culturii, ale literaturii ii lasa rece pe prea-latii clerici de contrabanda. Nimic nu misca „iconostasurile”, adica bardahanele umplute cu sarmale si vin domnesc, spre o mica iesire din jugul administrativ al „furcilor caudine” oficiale. Cateva lamentari sub pseudonume pe spatiul virtual al internetului, cativa calugari renegati cu crucea in mana, altii sub poala ascultarii de ei insisi si cam atat. La atata scofala se rezuma protestul Frumoasei adormite. In rest, pregatiri pentru lupta cea rea de amplasare strategica in vreo tabara insuflata de „vantul a-sfant” din viitoarea rascoala patriarhala. „Calcaiul lui Ahile” este prezent la toti si la toate din tabere, dar ce te faci ca unii sunt cu totul, numai calcai? Cine stie sa priveasca in valtoarea apelor neduhovnicesti ale Frumoasei poate intrezarii „Chipul Meduzei” viitoare cu toti arhi-serpii fara de inima porumbeilor agatati de capul Ei. Unde esti tu Boca Duhovnicule? Unde esti tu Sandule Tudor, rugule aprins? Unde esti tu Gafencule Noule Mucenic? Unde esti tu El Sabio de la Rohia-Steinhardt? Unde esti tu Staniloaie Cel Mare? Unde esti raiule de Cleopa? Unde esti tu Argatu postului si al rugaciunii? Unde esti Galeriu cel Jertfelnic? Si lista ar putea continua la nesfarsit…Acesti adevarati „Colosi din Rodosul romanesc” au adormit, pentru ca in vremurile din urma cei buni pleaca si timpul celor rai se arata. Timpul acestora a fost important nu pentru numarul anilor, adunatura de cifre ireale ci pentru starea care au dat-o, pentru memoria lor sacra si pentru ucenicii adevarati ai lor care vor fi la sfarsit mai mari ca cei dintai de vor arde ca aceia. Din pacate observam la zenit cum se inalta rusinos si blestemat „Complexul lui Oedip” al noilor teologi si recentilor culturalnici. Ucid pe tatal lor (neamul romanesc)si se casatoresc cu mama lor placerea si desfraul mandriei de sine. Frumoasa ca prim cap al bicefalului bizantin a fost indelung curtata de celalalt cap ala celuiasi blazon si in sfarsit plictisita si fara support interior(cineva zicea: „Da, Hristos a zis ca portile iadului nu o vor birui – Biserica – dar portile raiului?”) s-a lasat sedusa de acesta si a intrat cu totul in „cutia Pandorei”. Acum este santajata de al doilea cap si nu mai poate da inapoi, desfraul trebuie sa mearga pana la capatul armaghedonial. Desfranata in Apocalipsa lui Rozanov Vasili este Biserica care curveste cu Puterea (calareata!). Desi au acelasi trup, format din bietii cobai ce-si zic ba credinciosi ai Bisericii nationale, ba cetateni ai Romaniei UEuropenizate, totusi culmea prostitutiei este acea „onanie de prestigiu” (Tutea Petre) care o face de vreo 50 de ani incoace cu singurul si propriului sau trup slabanogit. Ca in acea intamplare cu maestrul Michelangelo care cauta un model pentru a-l picta pe Hristos si mergand prin piata vede un tanar cu trasaturi angelice pe care il convinge sa-i pozeze. Putin mai tarziu ajunge la imaginea lui Iuda si cauta iarasi un model prin aceiasi piata, un model urat, schimonosit de rautate gaseste imediat dar cand il pune pe scaun ca sa-l picteze nu poate de timpul rasului a aceluia ales. Il intreaba de ce rade, si acesta ii spune ca nu se poate abtine, deoarece primul model a fost tot el, acum angelicul trecand in grotesc dupa o viata de huzur si promiscuitate. Deci iata acelasi model in timpuri diferite, ros de patimi. Similar cu Frumoasa Adormita, care din cap egal, al Bicefalului, trece in calareata ordinara, in Desfranata apocaliptica. Pare insinuos, pare fantastic? Este crudul adevar! Scandalizez, se prea poate, deci suntem vii! Curva, Desfranata este cea care odinioara era Frumoasa (daca vroia sa „salveze lumea” – Dostoievschi) dar a adormit in somnul ratiunii si in patucul cu saltele relaxa al moliciunii caldicele omorand (avortand) copiii si Fetii-Frumosi acestui neam. Parastasul Ei a inceput si vine navalnic catre sfarsit. „Eu nu caut, eu gasesc” zicea Picasso, cati mai au aceasta „tensiune de mers pe fir intins”, cum zicea Sf. Grigorie de Nyssa? „Drumul Damascului” de azi e plin de gropi scolastice si capcane cu arome de spaga si s-ar cuveni asfaltat si desfundat de „noii mucenici” cu mandate de rabdatori, dar cine sa o faca (Paralelism sugubat despre Biserica Paralela!)? Este timpul, sau inca il mai asteptam?Timpul este atunci cand visul lumii se pune in acord cu fapta vitejilor. Nici Dumnezeu Atotputernicul nu are tupeu sa sileasca pe omul liber daca acesta nu vrea, caci s-ar nega pe sine Insusi si ar viola libertatea care vine tot din Atotputernicia Sa. Odata, la un curs, Avva Galeriu, celui ce i-a lipsit putin sa nu devina Patriarh (era un Patri-arh in tot cuvantul biblic, dar si un gentleman si chiar un cavaler de vita nobila) spunea de „marirea omului” caruia Creatorul i-a pus in mana Viata si Moartea, sa aleaga. Pe langa aceasta, nici Dumnezeu nici dracul nu pot interveni, ce-si alege omul liber aceia are, ceilalti doi sunt titani neputinciosi. Era un timp supra-mundan cand il ascultai impreuna cu „abisalele” ce le izvodea necontenit. In fond timpul nostalgiei esentelor de viata il traieste fiecare in felul sau, important este ce ramane si ce pune in practica, altfel este strigare in pustiu si „vanare de vant” (Phoenix). Ma intreb daca aceste randuri, memorii vii ale cosmosului, vor misca vreo piatra de suflet sau imi racesc degetele de pomana pe tastele calculatorului? Recuperarea timpului pierdut si a spatiului risipit se face in frumusetea cat mai este a Frumoasei care asteapta un Fat Frumos[ori o Il (El, Elohim, Elohe) eana Co-san (sanctus) zea (Zamolxe) na] sa o sarute liturgic (nu mumificant) si sa o trezeasca din somnul ratiunii („care va naste monstri” cu anteriu si fara). Suntem predispusi la superficialul poleit cu asa-zisa civilizatie de bun simt, un fel de ” politycal corect”, pax americana. „Fetele lui Ianus” palesc in fata acestor noi concepte new age-iste de facatura talmudica si ar trebui macar intelese ca „haine vechi, second hand”, nu fardate, deci falsificate, ci dezvelite, pentru a le vedea rusinea toata lumea dez-dumnezeita de astazi. Cine mai este pregatit sa ia astazi „furcile caudine” fie si in dos, pentru adevar si dreptate? (Dreptate, ochii plansi vor sa te vada!) Prea-latii doctoranzi, doctori docenti, care nu sunt „fara de argintii” iudei? Culturalnicii academicieni cu cravate franceze la gat din loje bombastice? Muncitorii manelisti de azi? Taranii navetisti dez-taranizati de arhetipul lor cosmic? Tinerii capsunari ce-si duc zilele in mandrie prin cotloanele europene? Institutorii, invatatorii, profesorii, universitarii fara de diploma bunului simt romanesc ce-si rod ciolanele pe aiurea si maraie pe sub catedrele lor cand cineva ii contrazice sau ii pune la cititul alfabecedarului vietii? Studentii dupa un chef orgiastico-masochist stropit cu aburii alcoolului din pasta de dinti si pufoaica de pe la camine, mai au ei chef de revolta? Haida-de ! A mai ramas careva? Protesteaza cineva? se abtine cineva? Vazusi in Piata Universitatii plina de gay si gay-tze, cine protesteaza, cativa idealisti verzi, cateva babe intre doua colive de la biserica, un popa amestecat prin multime si cam atat. Frumoasa in timpul acesta face conferinte de presa in somnu-i si se va trezi si Ea intr-un inceput de sfarsit cu o perna de gay in cap sau sub cap, dar va fi prea tarziu, mult prea tarziu. Marsul spre Europa naste idioti si idioate (ca sa fie egalitate intre sexe !) ce-si etaleza rusinile si sterpeziciunile. „Nu stilul cultural determina atitudinea morala a omului, ci invers!” zice nu Berbecul din Dealul Tomisului, ci „Apostolul” Tarcovski, in „Motivul Timpului in filmele lui Andrei Tarcovski”, un adevarat Eisberg din pacate prea putin cunoscut, dar caruia prea putini ii sunt vrednici sa-i „descalce legaturile sandalelor” metafizice romanesti. Cine se mai apleaca astazi pentru modelul „calusarului”, pentru arta lui de a imbina cumintenia neamului cu ce mai mare „arta martiala” a „dasnsului sau sacru”. Sau care ochi se mai opreste pe liniile si combinatiile de culori de pe portul acestui frumos neam de viteji?”Arta sacra ortodoxa este expresia vizuala a dogmei transfigurarii”, zice Leonid Uspensky. Acest fabulos adevar este incrustat cu litere si culori in portul romanesc care are cea mai mare varietate de culori, admirabil si ne-intamplator combinate. Este cosmologia lumii scrisa pe camasa taraneasca veche si pe itzarii lui. Si ce mai pui ca au fost afierosite prin munca si sudoare si nu rareori prin sacrificiu. Nici vreun destept nu s-a gasit sa cerceteze serios acestea, sau sa faca obiect obligatoriu la scoala de studiu, in loc de „Romeo si Julieta” sau „Don Juan”, sau Esca si Marius Tuca, modelatori de opinie. Care opinie, monser? Comunismul a castrat aceasta vivacitate a neamului si noi prin scursurile calailor vrem sa mai dam o palma neamului. Smerenia nu este prostie si lasitate, am mai spus-o. Cand Mantuitorul statea palmuit, a fost demn, l-a intrebat pe Palmuitorul jidovesc : „Daca am gresit, dovedeste-mi, daca nu, de ce ma palmuiesti ?” Cine mai are coloana verticala astazi?Zicala : „Capul plecat, sabia nu-l taie….” este citata trunchiat, poate de toiagele igumenice, dar intreaga suna cam asa : „Capul plecat, sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede”. Hai, fiti sinceri, ca la spovedanie, nu va place mai mult proverbul intreg, decat trunchiat? Si atunci de ce nu strigati de pe acoperisuri?”Cel ce intelege frumusetea coloanei drepte, ajunge la intelegerea arhietipului Celui Drept!”, parafrazare nu prea reusita a mea la cuvintele Sfantului Grigorie de Nyssa („Cel ce intelege frumusetea icoanei – Evdochimov – ajunge la intelegerea arhietipului”). Probabil ca acel cap plecat se va apleca si mai mult, din ce in ce mai mult, pidosnic de mult, pana ce un bocanc ii va calca fata pentru totdeauna (aluzie la imaginea omenirii in viitor) si astfel se va ineca in propria lui teorie smerenica. Nu mai sunt de acord si nici timpurile nu am au rabdare sa cugetam ca in vremurile primelor veacuri crestine ca, sangele martirilor rodeste alti credinciosi sau martiri etc, acum sangele trebuie protejat in prima faza si facut in asa fel incat din caldura lui sa emane energii, cuvinte care sa schimbe constiinte si sa mute pietre din loc. Mai folositor este sa actionezi in duh, decat sa te retragi letargic. Samson, Ghedeon (ca profeti si atat!) trebuie sa renasca din neamul nostru! Acum este vremea actiuni binecuvantate, a cuvantului ziditor, care zideste tocmai pentru ca este viu, si mai de folos este o ceata de marturisitori vii, decat una de morti marturisitori(nu stiu cine a zis, dar a zis bine: „Un sfant trist este un trist sfant!”). Pentru ca suntem muritori, vom plati oricum odata acest pret, dar pana atunci sa nu dormim in caminele noastre caldicele cu facturi platite si cablu TV, ci sa iesim la Armaghedon . Timpul acestuia este mereu! Sa trezim Frumoasa adormita, daca nu printr-un sarut de rugaciune, atunci printr-o galeata de apa aruncata drept in fata, sau fie si printr-un bat la fund. Ramanem noi la ale noastre in continuare? Sa nu fie! Amin! „Cine nu stie ce este, de unde este si incotro merge, este un zero absolut care vine din zero absolute si se indreapta tot spre un zero absolut, adica un nimeni enorm!”

Acelasi pentru cei care ma stiu,

Oricine pentru altii,

 

Pr. IULIAN GAVRILUTA

____________________________________________________

NEAMUL ROMANESC„este un proiect experimental apartinand de Grupul”INTELECTUALII PENTRU MEMORIE„. Revista apare saptamanal,incepand cu data de 15 Ianuarie 2007,sub conducerea unui comitet de redactie . Opinii,articole si puncte de vedere pot fi trimise la adresa de e-mail:neamul.romanesc@gmail.com

Anunțuri
Publicat în opinii. Comentarii închise la SERIE NOUA NUMARUL 1 / DECEMBRIE 2006 , Numarul de Craciun