INCENDIAR – ACUM SE ÎNŢELEGE DE CE A CÂŞTIGAT CINE A CÂŞTIGAT – Mitropolitul Bartolomeu: „Ce ne oferă Europa?“

Am meditat mai adînc la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungeşte, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie ’89, intrînd într-o altă eră. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefineşte drept „Europa” însăşi şi care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni).
În privinţa aceasta, dacă trebuie să fac o paranteză şi vreau să o fac, doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni şi că nu poate fi vorba de o „intrare” a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.
Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitînduse că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a ţării noastre în acest context european.

Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte „balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunarii şi, că, geografic,
>>>>>continuarea aici>>>>>

Publicat în opinii. Comentarii închise la INCENDIAR – ACUM SE ÎNŢELEGE DE CE A CÂŞTIGAT CINE A CÂŞTIGAT – Mitropolitul Bartolomeu: „Ce ne oferă Europa?“

ALEGEREA DE PATRIARH – CE VA URMA? – Gruparea pro-Daniel va începe răfuiala în Biserică prin intermediul CNSAS

Cu 95 de voturi la 66, Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei, a castigat batalia pentru Patriarhia Romana in fata Mitropolitului Ardealului, Bartolomeu Anania, in cel de-al doilea tur de scrutin organizat miercuri, 12 septembrie a.c. In primul tur, din cele 161 de mandate, Daniel a primit 80 de voturi, Anania 62 si Ioan al Covasnei si Harghitei 18 voturi, 1 vot fiind anulat. Castigul i-a fost asigurat lui Daniel prin intermediul majoritatii votantilor lui Ioan, cel de-al treilea candidat aparut ca din joben in urna Sfantului Sinod, in dimineata zilei de 9/12. Din cei 47 de membri ai Sfantului Sinod prezenti la vot, 27 l-au ales pe Daniel al Moldovei in prima sedinta a Sinodului.
Campania pentru implantarea lui Daniel in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane a inceput inca din prima zi a mortii Prea Fericitului Patriarh Teoctist, ca o continuarea a incercarii din ianuarie 1990 de inlaturare a Parintelui Teoctist si ocupare a Scaunului Patriarhial de catre un grup condus atunci de catre acelasi Daniel Ciobotea. Noul patriarh a fost si este favoritul unor grupari internationaliste si cu ramificatii invizibile in structurile statului roman cat si al unor oligarhi cu mari interese materiale si politice legate de Biserica Ortodoxa Romane.

Un exemplu privind implicarea unei grupari condamanate atat de Vatican cat si de Ortodoxie in viata bisericeasca, a fost dat de Sorin Frunzaverde, mason cunoscut
>>>>>continuarea aici>>>>>

Publicat în opinii. Comentarii închise la ALEGEREA DE PATRIARH – CE VA URMA? – Gruparea pro-Daniel va începe răfuiala în Biserică prin intermediul CNSAS

CE E DE FĂCUT? – Răspunde Alexandru Nemoianu: „Nu trebuie să fim abătuţi”

12 Septembrie, 2007
Am aflat despre rezultatul alegerii de Patriarh.Cu siguranta putea fi mult mai bine dar tot nu avem motive sa fim abatuti si mai cu seama nici unul sa ne simtim batuti.”Au castigat o lupta nu si razboiul”.
Cateva lucruri.
Exista o unanimitate de opinie privind caracterul lui „33”.Deci aceasta unanimitate de opinie va lucra impotriva planurilor „mari”.Oricum le va intarzia si va trebui,cel putin o vreme,sa toarne apa in vin.
Nu este putin lucru caci timpul nu este de partea lor.Niciodata.
A existat o opozitie credibila.Oameni care pe fata au avut indrazneala sa se opuna.Iarasi nu este putin lucru.
Necuratul nu poate „lucra” cu opozitie,are nevoie de unanimitate si urale.Altfel planurile lui slabanoage sunt risipite,fiind in fapt iluzie,minciuna.
Ortodoxia nu este „papism” si aici sta marea binecuvantare.Descentralizarea creatoare,egalitatea scaunelor episcopale,fac cu neputinta instalarea raului absolut.Cei „rai” uita asta.In Ortodoxie este necesar consens si asta sta in stare antitetica necuratului care, asa cum ziceam, nu poate lucra decat foarte repede,emotional si superficial(de fapt lacrimogeneria este apanajul superficialitatii, al „mahalalei”,al „neamului prost”)si are nevoie de unanimitate,mai intotdeauna obtinuta prin>>>>>>> Alexandru Nemoianu

Publicat în opinii. Comentarii închise la CE E DE FĂCUT? – Răspunde Alexandru Nemoianu: „Nu trebuie să fim abătuţi”