NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Ion Marin Almăjan: „Eminescu-Petofi Sandor, un mesaj pentru mileniul III“

ion marin almajan 2

Comuna Dumbrăviţa ,  aflată la doar câţiva paşi de Timişoara, a trăit duminică 14 iunie un eveniment excepţional. Din iniţiativa Societăţii literar-artistică ”Sorin Titel” din Banat , a Consiliului local şi a Şcolii elementare din Dumbrăviţa au fost ridicate, în faţa şcolii, statuile lui Eminescu şi Petofi Sandor ( realizate de sculptorul Luigi Ştefan  Varga), de la a căror moarte se împlinesc 120, respectiv 160 de ani. BusturiDezvelirea busturilor s-a făcut de către dl. Szyilagyi Geza, primarul comunei. După servicul divin săvârşit de preotul ortodox Ioan Brânzei, au rostit scurte alocuţiuni: Nicolae Danciu Petniceanu, preşedintele societăţii, prof.dr Gheorge Luchescu, scriitorul Ion Marin Almăjan, Szekernesz Janos, preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici,, poeta Mariana Sperlea care alături de soţul ei au fost coordonatorii acestui proiect şi alţii.Întrucât în localitate trăiesc, alăruri  români şi maghiari, elevii dumbrăviţeni au recitat, în română şi maghiară, din creaţia celor doi mari poeţi, iar corul Asociaţiei culturale ”Petofi” din localitatea Sandorfalvi, Ungaria, a susţinut un micro-concert.Manifestarea a continuat cu un amplu simpozion dedicat personalităţii şi operei lui Eminescu şi Petofi Sandor.Au fost subliniate punctele comune ale poeziei celor doi, în primul rând iubirea fiecăruia dintre ei pentru patria şi poporul din care s-au ridicat. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Ion Marin Almăjan: „Eminescu-Petofi Sandor, un mesaj pentru mileniul III“

Maria Ciornei: „Codrul-matricea stilistică a poporului daco-român în opera lui Eminescu“

Maria CiorneiEminescu, prin opera sa rămâne mereu o sursă de cunoaştere, în care se vor găsi şi generaţiile viitoare.

Studiată în adâncimile sale subtile „pline de înţelesuri” prea puţin cunoscute, opera pune în lumină o personalitate de excepţie, ce reface epopeea spiritului românesc de-a lungul vremii, pe coordonatele eternităţii.

Temele, motivele eminesciene pot constitui, fiecare în parte, spaţii de cercetare cu implicaţii adânci în concepţia filosofică despre viaţă a dacilor–români, văzuţi întro fiinţare necontenită, proiectaţi în universalitate.

Codrul dacilor milenari, ori al românilor, după denumirea lor relativ actuală, este o structurare spirituală în acord cu datele eternului.

La Eminescu acesta devine locul de lămurire a unui popor venit din indistincţiune şi ancorat în aceasta.

Dacia profundă, eternă în operele eminesciene este un spaţiu cu dimensiuni mitologice. Acestainstituie un prezent continuu şi închis presiunilor exterioare istorice, un spaţiu în care vorbim de un aparent paradox, de un prezent arhaic.

Acest spaţiu poartă o marcă a spiritualităţii colective, profunde, plină de sensuri, care induc o filosofie de viaţă specifică. Este matricea stilistică a neamului românesc, ca permanenţă. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Maria Ciornei: „Codrul-matricea stilistică a poporului daco-român în opera lui Eminescu“

Gheorghe Constantin Nistoroiu: „Bădiţa Mihail Eminescu profetul bisericii noastre“

EMINESCU„Ţara este în linia întâia elementul naţional şi

că e scris în cartea veacurilor că acest element

să determine soarta şi caracterul acestui stat”

(Domnitorul Matei Basarab)

Măsura spirituală a Naţiunii noastre preaalese este cuprinsă în aceste trei dimensiuni: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Credinţa precreştină şi apoi cea ortodoxă era de fapt şi este viaţa însăşi a Românilor, ce pulsează în cântec, împliniri şi lumină. Nădejdea are acea pecetluire firească, ce îngemănează sublimul surâsului divin, cu susurul sufletelor lor dătătoare de răbdare şi curaj. Dragostea, crescând a devenit acea măsură a necuprinsului, care îmbrăţişează Dorul celui Drag, dătător de frumuseţe, cu miracolul bucuriei şi uimirii celuilalt. Hărăzit de bucuria cerului şi ursitoarele pământului, ca un Înainte mergător, Mugurele de Dumnezeu, Mihail s-a născut la Candelele luminii…

O legendă culeasă de Valahiel Monahul-Sihastrul de pe Sfântul nostru Munte Rarău, de pe plaiurile Bucovinene, despre naşterea lui Mihail Eminescu ne spune: „Au venit o dată Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfântul Apostol Andrei să vadă Grădina Maicii Sale, în Săptămâna luminată a Invierii, îmbrăcaţi ca nişte ţărani olteni săraci, dar curaţi şi frumoşi la chip. Au colindat pe meleagurile Bucovinei în stânga şi în dreapta, încîntaţi de frumuseţea locurilor, a lăcaşurilor şi dorind apoi să cunoască sufletele oamenilor, au ales la întâmplare casa unor gospodari: el, înalt şi fălos ca un brad, în suman şi iţari albi, cu părul de corb atârnându-i pe spate, ea, frumoasă şi veselă ca o floare, cu cosiţe de aur pe cămaşa lungă înflorată, cu bundiţă şi catrinţă de cicoare, care i-a primit cu dragoste ospătându-i din belşug cu de toate şi odihnindu-i câteva zile, mulţumindu-le apoi că le-a trecut pragul, făcându-le cinstea şi bucuria de a-şi ajuta aproapele… >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Gheorghe Constantin Nistoroiu: „Bădiţa Mihail Eminescu profetul bisericii noastre“

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Opinii privind moartea lui M. Eminescu“

alexandru-stanciulescu-barda-2thumbnail1. Acum, la 120 de ani de la moartea sa, putem afirma ca Mihai Eminescu a fost ucis pentru convingerile sale politice?

2. Cine are interesul ca si in zilele noastre acest mare poet roman sa fie discreditat?
2009 este anul desteptarii, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o suta si douazeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oara insa, circumstantele reale ale mortii sale sunt puse in discutie publica iar conturul activitatii sale politice si jurnalistice este luat in calcul pentru a deslusi disparitia sa abrupta. Putina lume stie cum a murit Eminescu: lovit in cap in timp ce canta „Desteapta-te romane”! Manualele scolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici „amanunte” continuand perseverent sa descrie circumstanta mortii lui Eminescu ca urmare a imbolnavirii acestuia de o boala venerica. Cine sunt aceia care perpetueaza falsul si alimenteaza mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba romana predau tampenii peste tampenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine ii gireaza, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovati de risipirea zestrei lasata de acesta? Ce fel de stat este statul roman care recompenseaza detractorii lui Eminescu si pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?

Tendinta detractorilor este de a-l cobori in planul discutabilului si al disputabilului. Negatia si denigrarea, „demitizarea” si „prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioada este insa expresia unui alt tip de apetit critic, generat si coordinat de o grupare descalificata moral dar totodata dominanta, inca, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de crestin ortodox, ba nu ar fi meritat sa fie numit poet national, ba nu era „politicaly corect”, ba asa ba pe dincolo. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Opinii privind moartea lui M. Eminescu“

Ion Marin Almăjan: „Ce-i mâna pe ei în luptă?“

ion marin almajan-m.thumbnailSeneca sfătuia pe contemporanii săi  să se ferească de trei rele: ura, invidia, dispreţul. Toate trei fiind caracteristice doar speciei umane. Toate trei străbătând  secolele  fără să sufere vreo atenuare. Dimpotrivă, poate au câştigat în intensitate.

Mi-am adus aminte de sfaturile înţeleptului urmărind, cum o fac adesea, discuţia dintre doi ”formatori de opinie”, publicişti de primă mărime, ba chiar şi scriitori deşi această calitate astăzi nu mai reprezintă nici un chichirez. Scriitori sunt consideraţi sau se autodeclară toţi cei ce şi-au pus numele pe o carte  a cărei valoare  astăzi nu mai are nici o importanţă. Care erau   întrebările adresate, cu obişnuita-i mânie, era să scriu… proletară, dl-ui. Emil Hurezeanu, de  către  C. T. Popescu ?  Ce idealuri au avut românii de-a lungul veacurilor? Care a fost rolul Bisericii Ortodoxe Române în existenţa societăţii româneşti ?

Poate surprins, cel întrebat n-a reuşit să dea un răspuns inteligibil. A bâiguit ceva. Am avut sentimentul că dl. Popescu nici nu aştepta, de fapt, un răspuns. Că, aidoma atâtor altor situaţii, Domnia sa era edificat. Ce a urmat a fost  greu de calificat. Mult mediatizatul gazetar, cunoscut pentru opiniile sale vitriolate  şi vitriolante, duh necruţător al damnării unora şi altora, a emis  o anatemă, la adresa românilor, al căror ideal a fost, de-a lungul vremii, zicea dânsul, aşezarea călare pe situaţie, bizuirea pe noroc şi pe întâmplare. De aici şi concluzia  că suntem, vorba Anei Blandiana, un popor vegetal, adică o masă amorfă, lipsită de voinţă, lipsă de demnitate. Mai susţinea omul cu tichie  că nu am avut martiri şi ar fi  putut să adauge, urmându-l pe dl Patapievici în defăimarea românilor, că pe noi au urinat toţi, de la romani începând şi sfârşind cu sovieticii sau poate cu mai marii  lumii de astăzi. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Ion Marin Almăjan: „Ce-i mâna pe ei în luptă?“

Adrian Botez: „In memoriam ANDREI VARTIC“

adrian-botez-mthumbnailRar mi-a mai fost dat, în viaţă, să văd (din depărtare, pentru că nu am avut bucuria de Duh să-l andrei-vartic.thumbnail flipcunosc direct…”faţă către faţă”…!) un  spirit mai neastâmpărat, mai încăpăţânat scormonitor şi mai uluitor de divers (şi profund!) creator, decât acela al româno-basarabeanului ANDREI VARTIC1! Sărea, cu o naturaleţe uluitoare, de la un studiu bizantin ori renascentist, la problemele informaticii ori fizicii/ spectroscopiei, de la poezie la proză ori eseistică/jurnalistică arzător militantă, de la economie locală la politică mondială, de la tragedia basarabeană multi-seculară (de-acum…), la pierderea suferită de românii toţi (cu efecte, seculare şi…secularizante, probabil, de-acum încolo…!), prin plecarea la cele veşnice a celui de-al Cincilea Patriarh al României,  Preafericitul Teoctist… – de la politica machiavelică a Rusiei/URSS-ului, la scrierea ori punerea în scenă a unor piese de teatru cvasi-geniale, adânc muşcătoare…Şi, în toată această febrilitate de acţiune, ANDREI VARTIC a fost un vizionar – nu şi-a pierdut o singură clipă, măcar, aspra luciditate, nu s-a lăsat înşelat de prejudecăţi ori de aparenţe…Se lămurise, pe pielea lui şi a Neamului lui, şi cu Moscova, şi cu Washingtonul… – cât şi cu trădările penibile ale Bucureştiului… – cât şi cu corul hienelor „globalizării”… – pentru că ANDREI VARTIC a mers, viaţa lui toată, cu verbul eminescian, săpat pe frunte:O, naţie iubită!/Vei înţelege doru-mi, vei şti să-l preţuieşti?/Voi să te văd, iubito! nu fericită – mare!/Decât o viaţă moartă, un negru vis de jele,/ Mai bine stinge, Doamne, viaţa ginţii mele(…)” – cf. Mihai EminescuANDREI MUREŞANU –  Tablou dramatic într-un act). Căci, iată ce zicea ANDREI VARTIC: >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Adrian Botez: „In memoriam ANDREI VARTIC“

Gh. Gavrilă Copil: „Adevărul în cazul îmbolnăvirii lui Eminescu, triumfă!“

Analogii, similitudini cu tratamentul aplicat altor fii ai Neamului Românesc din a doua jumătate a secolului XX

Grafica, George Roca
Se poate dovedi că Eminescu a fost scos din viaţa socială prin tratamentul medicamentos abuziv, administrat cu premeditare?! Da, prim mărturiile celor care au fost supuşi uni tratament similar. Compromişi în faţa colegilor de serviciu, în faţa familiei, rudeniilor, cunoscuţilor. Persoanele supuse unui astfel de tratament, deşi printre noi, sănătoase, au evitat, sau evită să facă mărturiile necesare, poate de teama de a nu reactiva convingerile celor care i-au crezut nebuni. Şi-i mai cred. Cu acelaşi efect de a fi scoşi şi azi din viaţa socială. Alţii au rămas cu dezechilibrări pe planul sănătăţii, pentru tot restul vieţii lor. In Arhivele securităţii, acum la CNSAS, se găsesc datele necesare pentru cercetări, analogii, similitudini cu situaţia lui Eminescu.

Cazul pe care îl prezint nu se poate compara ca intensitate şi dramatism, nici cu al lui Mihai Eminescu şi nici cu al celor internaţi şi reinternaţi, dar, prin acest caz, sperăm să se deschidă un nou domeniu de cercetare, prin analogie cu îmbolnăvirea lui Eminescu. După răpire, Eminescu a fost supus unui tratament medicamentos, cu ţintă clară-dezechilibrarea sănătaţii.  >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Gh. Gavrilă Copil: „Adevărul în cazul îmbolnăvirii lui Eminescu, triumfă!“