Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Opinii privind moartea lui M. Eminescu“

alexandru-stanciulescu-barda-2thumbnail1. Acum, la 120 de ani de la moartea sa, putem afirma ca Mihai Eminescu a fost ucis pentru convingerile sale politice?

2. Cine are interesul ca si in zilele noastre acest mare poet roman sa fie discreditat?
2009 este anul desteptarii, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o suta si douazeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oara insa, circumstantele reale ale mortii sale sunt puse in discutie publica iar conturul activitatii sale politice si jurnalistice este luat in calcul pentru a deslusi disparitia sa abrupta. Putina lume stie cum a murit Eminescu: lovit in cap in timp ce canta „Desteapta-te romane”! Manualele scolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici „amanunte” continuand perseverent sa descrie circumstanta mortii lui Eminescu ca urmare a imbolnavirii acestuia de o boala venerica. Cine sunt aceia care perpetueaza falsul si alimenteaza mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba romana predau tampenii peste tampenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine ii gireaza, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovati de risipirea zestrei lasata de acesta? Ce fel de stat este statul roman care recompenseaza detractorii lui Eminescu si pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?

Tendinta detractorilor este de a-l cobori in planul discutabilului si al disputabilului. Negatia si denigrarea, „demitizarea” si „prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioada este insa expresia unui alt tip de apetit critic, generat si coordinat de o grupare descalificata moral dar totodata dominanta, inca, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de crestin ortodox, ba nu ar fi meritat sa fie numit poet national, ba nu era „politicaly corect”, ba asa ba pe dincolo. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Opinii privind moartea lui M. Eminescu“

Ion Marin Almăjan: „Ce-i mâna pe ei în luptă?“

ion marin almajan-m.thumbnailSeneca sfătuia pe contemporanii săi  să se ferească de trei rele: ura, invidia, dispreţul. Toate trei fiind caracteristice doar speciei umane. Toate trei străbătând  secolele  fără să sufere vreo atenuare. Dimpotrivă, poate au câştigat în intensitate.

Mi-am adus aminte de sfaturile înţeleptului urmărind, cum o fac adesea, discuţia dintre doi ”formatori de opinie”, publicişti de primă mărime, ba chiar şi scriitori deşi această calitate astăzi nu mai reprezintă nici un chichirez. Scriitori sunt consideraţi sau se autodeclară toţi cei ce şi-au pus numele pe o carte  a cărei valoare  astăzi nu mai are nici o importanţă. Care erau   întrebările adresate, cu obişnuita-i mânie, era să scriu… proletară, dl-ui. Emil Hurezeanu, de  către  C. T. Popescu ?  Ce idealuri au avut românii de-a lungul veacurilor? Care a fost rolul Bisericii Ortodoxe Române în existenţa societăţii româneşti ?

Poate surprins, cel întrebat n-a reuşit să dea un răspuns inteligibil. A bâiguit ceva. Am avut sentimentul că dl. Popescu nici nu aştepta, de fapt, un răspuns. Că, aidoma atâtor altor situaţii, Domnia sa era edificat. Ce a urmat a fost  greu de calificat. Mult mediatizatul gazetar, cunoscut pentru opiniile sale vitriolate  şi vitriolante, duh necruţător al damnării unora şi altora, a emis  o anatemă, la adresa românilor, al căror ideal a fost, de-a lungul vremii, zicea dânsul, aşezarea călare pe situaţie, bizuirea pe noroc şi pe întâmplare. De aici şi concluzia  că suntem, vorba Anei Blandiana, un popor vegetal, adică o masă amorfă, lipsită de voinţă, lipsă de demnitate. Mai susţinea omul cu tichie  că nu am avut martiri şi ar fi  putut să adauge, urmându-l pe dl Patapievici în defăimarea românilor, că pe noi au urinat toţi, de la romani începând şi sfârşind cu sovieticii sau poate cu mai marii  lumii de astăzi. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Ion Marin Almăjan: „Ce-i mâna pe ei în luptă?“

Adrian Botez: „In memoriam ANDREI VARTIC“

adrian-botez-mthumbnailRar mi-a mai fost dat, în viaţă, să văd (din depărtare, pentru că nu am avut bucuria de Duh să-l andrei-vartic.thumbnail flipcunosc direct…”faţă către faţă”…!) un  spirit mai neastâmpărat, mai încăpăţânat scormonitor şi mai uluitor de divers (şi profund!) creator, decât acela al româno-basarabeanului ANDREI VARTIC1! Sărea, cu o naturaleţe uluitoare, de la un studiu bizantin ori renascentist, la problemele informaticii ori fizicii/ spectroscopiei, de la poezie la proză ori eseistică/jurnalistică arzător militantă, de la economie locală la politică mondială, de la tragedia basarabeană multi-seculară (de-acum…), la pierderea suferită de românii toţi (cu efecte, seculare şi…secularizante, probabil, de-acum încolo…!), prin plecarea la cele veşnice a celui de-al Cincilea Patriarh al României,  Preafericitul Teoctist… – de la politica machiavelică a Rusiei/URSS-ului, la scrierea ori punerea în scenă a unor piese de teatru cvasi-geniale, adânc muşcătoare…Şi, în toată această febrilitate de acţiune, ANDREI VARTIC a fost un vizionar – nu şi-a pierdut o singură clipă, măcar, aspra luciditate, nu s-a lăsat înşelat de prejudecăţi ori de aparenţe…Se lămurise, pe pielea lui şi a Neamului lui, şi cu Moscova, şi cu Washingtonul… – cât şi cu trădările penibile ale Bucureştiului… – cât şi cu corul hienelor „globalizării”… – pentru că ANDREI VARTIC a mers, viaţa lui toată, cu verbul eminescian, săpat pe frunte:O, naţie iubită!/Vei înţelege doru-mi, vei şti să-l preţuieşti?/Voi să te văd, iubito! nu fericită – mare!/Decât o viaţă moartă, un negru vis de jele,/ Mai bine stinge, Doamne, viaţa ginţii mele(…)” – cf. Mihai EminescuANDREI MUREŞANU –  Tablou dramatic într-un act). Căci, iată ce zicea ANDREI VARTIC: >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Adrian Botez: „In memoriam ANDREI VARTIC“

Gh. Gavrilă Copil: „Adevărul în cazul îmbolnăvirii lui Eminescu, triumfă!“

Analogii, similitudini cu tratamentul aplicat altor fii ai Neamului Românesc din a doua jumătate a secolului XX

Grafica, George Roca
Se poate dovedi că Eminescu a fost scos din viaţa socială prin tratamentul medicamentos abuziv, administrat cu premeditare?! Da, prim mărturiile celor care au fost supuşi uni tratament similar. Compromişi în faţa colegilor de serviciu, în faţa familiei, rudeniilor, cunoscuţilor. Persoanele supuse unui astfel de tratament, deşi printre noi, sănătoase, au evitat, sau evită să facă mărturiile necesare, poate de teama de a nu reactiva convingerile celor care i-au crezut nebuni. Şi-i mai cred. Cu acelaşi efect de a fi scoşi şi azi din viaţa socială. Alţii au rămas cu dezechilibrări pe planul sănătăţii, pentru tot restul vieţii lor. In Arhivele securităţii, acum la CNSAS, se găsesc datele necesare pentru cercetări, analogii, similitudini cu situaţia lui Eminescu.

Cazul pe care îl prezint nu se poate compara ca intensitate şi dramatism, nici cu al lui Mihai Eminescu şi nici cu al celor internaţi şi reinternaţi, dar, prin acest caz, sperăm să se deschidă un nou domeniu de cercetare, prin analogie cu îmbolnăvirea lui Eminescu. După răpire, Eminescu a fost supus unui tratament medicamentos, cu ţintă clară-dezechilibrarea sănătaţii.  >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Gh. Gavrilă Copil: „Adevărul în cazul îmbolnăvirii lui Eminescu, triumfă!“

Traianus: Poeme

DRAGOSTE LA NESFÂRŞIT Traian Vasilcau TRAIANUS

În memoria lui Artur Silvestri
Dragostea mea pentru voi n-are asemănare.

Ea va rămâne-ntr-o zi numai pasăre-n zbor.

Ieri mă-ngânam cu trecutul ce astăzi mă-nfloare

Şi nu ştiam că mă duc să vă fiu viitor.

Dragostea mea pentru voi n-are timp de-a se plânge.

Ea va rămâne-ntr-o zi  tril de taină,sonor.

Ieri mă jucam cu prezentul ce astăzi mă-nfrânge

Şi nu visam că mă duc să vă fiu viitor.

Dragostea mea pentru voi nu cunoaşte hotare.

Ea va rămâne-ntr-o zi astru izbăvitor.

Ieri cochetam cu eternul ce azi mă răsare

Şi nu credeam că mă duc să vă fiu viitor. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Traianus: Poeme

Maria Vaida: „O şoaptă a muntelui Ceahlău“

troita mareIn localitatea Ceahlău, judetul Neamţ s-au adunat peste 300 de persoane pentru comemorarea a 6 luni de la trecerea în nefiinţă a scriitorului Artur Silvestri. Acolo s-a înaltat o troiţă în memoria celui care a apreciat frumuseţea neasemuită a României Tainice şi considerat locul acesta mirific drept unul de suflet, situat chiar in inima Munţilor Ceahlău, pe malul Bistriţei, descoperit odinioara din motive de rătăcire a drumului prin nămeţi, după cum mărturiseşte adorata soţie a scriitorului: Mariana Brăescu Silvestri, care s-a preocupat să fie împlinită datina aşa cum se cuvine. Locul era uimitor sub lumina unui soare blând, oamenii pregăteau troiţa, puneau flori de jur-împrejur, casa era plină de oaspeţi (unii veniţi din Canada ori Franţa, alţii din toate colţurile ţării); două autocare sosiseră de la Bucureşti. Alături l-am zărit pe tatăl îndurerat al scriitorului… O tristeţe mută am citit în ochii domniei sale, consternat de întâmplarea tragică a morţii fiului său… Nu găseşti cuvinte prin care să poţi consola aici două fiinţe îndurate: văduva şi tatăl poetului. Imaginile pe care le-am selectat sunt mai grăitoare decât orice cuvânt. Patru preoţi au sfinţit troiţa, doamna Brăescu a dat pomana cuvenită sătenilor care au venit în număr impresionant în frunte cu primarul comunei, profesorii şi învăţătorii din sat, copiii şi pensionarii. A fost prezentat filmul realizat de Cleopatra Lorinţiu şi Mariana Brăescu Silvestri referitor la viata şi opera imensă a scriitorului. Acţiunea a continuat cu acordarea premiilor ARP (fericiţilor scriitori de la Iaşi: Cătălin Bordeianu şi Valentin Ciucă), urmată de  lansarea cărţii Cleopatrei Lorinţiu: Artur Silvestri –  Vocaţia Căii Singuratice şi a volumului colectiv Artur Silvestri– Mărturii tulburătoare, precum şi a lucrării postume : Artur Silvestri: Zile de neuitat. Frumuseţea lumii cunoscute. Numeroşi invitaţi au evocat personalitatea fascinantă a regretatului  prieten al  nostru: Gabriel  Artur Silvestri. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Maria Vaida: „O şoaptă a muntelui Ceahlău“

Ioan Miclău: In memoriam Artur Silvestri – „Vestirile mari“

025Vestirile mari vin adeseori,

Cu scris de lumina

Pe tampla,

Pe flori!

Din zare un nimb tricolour

Pe crestet de Munte apare…

Drag Munte

De dor!

O! cat il iubea Poetul divin –

Crescut pe Ceahlau

Artur fericitul,

Cu suflet senin!

Vestirile mari vin adeseori,

Asemeni vestirei Mesiei

Din vremuri,

Vin apriori!

Vin flacari din vise visate,

Prind cantec in ramuri de fag:

“Duceti si voi

Din cele lasate!”

Caci sufletu-mi partea si-o cere,

Acum si in vecilor veci,

Ceahlaul sa-mi dea

Inviere! >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Ioan Miclău: In memoriam Artur Silvestri – „Vestirile mari“