Elena Buică: „Ape tulburi“

elena_buicaMi se rupe sufletul cand vad ca neamul nostru romanesc, nu de putine ori,  primeste palme peste obraz pentru unele deraieri de la linia moralitatii. Nu de putine ori gandurile ma trimit in urma, pentru a-mi explica aceste cauze.

Parintii vandusera casa in care m-am nascut eu  in comuna Tiganesti-Teleorman, si alungati de nevoi s-au mutat la Bucuresti ca sa fie alaturi de copii. Dorul de leaganul copilariei m-a impingea sa merg din cand in cand pe la fosta noastra casa. Aflandu-ma in curte, mangaiam cu priviri induiosate zidurile casei, priveam scara pe unde alergam in goana mare in pod ca sa imi pun pe mine frumoase rochii din perioada interbelica puse de mama intr-o lada, sa ma impodobesc cu palarii cumparate din Paris si sa ma cocot pe pantofi cu tocuri inalte… Dadeam tarcoale magaziilor mari incarcate candva cu cereale, in care  ne jucam noi copii “scaldandu-ne” ín grau…

-Ai mai venit sa iti vezi casa unde te-ai nasut? Era glasul Lisandrinii de dincolo de gard. Copilarisem cu ea. Vino si pe la noi ca sa iti arat cum avem in casa. Nu mai e cum stii tu.

– Uite, imi arata ea cand am intrat in casa, avem mobila ca la oras. Cam acelas tip de sufragerie, cam acelasi tip de dormitor, perdele etc., cum se aflau pe atunci, standardizate. Ti-aduci aminte cum aveam cand eram noi copii? imi zice ea. Era pamant pe jos, pat facut din scanduri puse pe stalpi de lemn, saltele si capataie umplute cu paie, aveam masa mica cu trei picioare pe care o atarnam in cui dupa ce mancam…

Sigur ca imi aminteam si ma gandeam acum ca, desi comunismul a dat tara inapoi cu multi ani in multe privinte, totusi tehnica si valurile noi ale civilizatiei au adus multe modificari si in lumea satelor. >>>>

Anunțuri
Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Elena Buică: „Ape tulburi“