NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Ion Marin Almăjan: „Eminescu-Petofi Sandor, un mesaj pentru mileniul III“

ion marin almajan 2

Comuna Dumbrăviţa ,  aflată la doar câţiva paşi de Timişoara, a trăit duminică 14 iunie un eveniment excepţional. Din iniţiativa Societăţii literar-artistică ”Sorin Titel” din Banat , a Consiliului local şi a Şcolii elementare din Dumbrăviţa au fost ridicate, în faţa şcolii, statuile lui Eminescu şi Petofi Sandor ( realizate de sculptorul Luigi Ştefan  Varga), de la a căror moarte se împlinesc 120, respectiv 160 de ani. BusturiDezvelirea busturilor s-a făcut de către dl. Szyilagyi Geza, primarul comunei. După servicul divin săvârşit de preotul ortodox Ioan Brânzei, au rostit scurte alocuţiuni: Nicolae Danciu Petniceanu, preşedintele societăţii, prof.dr Gheorge Luchescu, scriitorul Ion Marin Almăjan, Szekernesz Janos, preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Artiştilor Plastici,, poeta Mariana Sperlea care alături de soţul ei au fost coordonatorii acestui proiect şi alţii.Întrucât în localitate trăiesc, alăruri  români şi maghiari, elevii dumbrăviţeni au recitat, în română şi maghiară, din creaţia celor doi mari poeţi, iar corul Asociaţiei culturale ”Petofi” din localitatea Sandorfalvi, Ungaria, a susţinut un micro-concert.Manifestarea a continuat cu un amplu simpozion dedicat personalităţii şi operei lui Eminescu şi Petofi Sandor.Au fost subliniate punctele comune ale poeziei celor doi, în primul rând iubirea fiecăruia dintre ei pentru patria şi poporul din care s-au ridicat. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la NE ÎNTOARCEM MEREU LA EMINESCU – Ion Marin Almăjan: „Eminescu-Petofi Sandor, un mesaj pentru mileniul III“

Maria Ciornei: „Codrul-matricea stilistică a poporului daco-român în opera lui Eminescu“

Maria CiorneiEminescu, prin opera sa rămâne mereu o sursă de cunoaştere, în care se vor găsi şi generaţiile viitoare.

Studiată în adâncimile sale subtile „pline de înţelesuri” prea puţin cunoscute, opera pune în lumină o personalitate de excepţie, ce reface epopeea spiritului românesc de-a lungul vremii, pe coordonatele eternităţii.

Temele, motivele eminesciene pot constitui, fiecare în parte, spaţii de cercetare cu implicaţii adânci în concepţia filosofică despre viaţă a dacilor–români, văzuţi întro fiinţare necontenită, proiectaţi în universalitate.

Codrul dacilor milenari, ori al românilor, după denumirea lor relativ actuală, este o structurare spirituală în acord cu datele eternului.

La Eminescu acesta devine locul de lămurire a unui popor venit din indistincţiune şi ancorat în aceasta.

Dacia profundă, eternă în operele eminesciene este un spaţiu cu dimensiuni mitologice. Acestainstituie un prezent continuu şi închis presiunilor exterioare istorice, un spaţiu în care vorbim de un aparent paradox, de un prezent arhaic.

Acest spaţiu poartă o marcă a spiritualităţii colective, profunde, plină de sensuri, care induc o filosofie de viaţă specifică. Este matricea stilistică a neamului românesc, ca permanenţă. >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Maria Ciornei: „Codrul-matricea stilistică a poporului daco-român în opera lui Eminescu“

Gheorghe Constantin Nistoroiu: „Bădiţa Mihail Eminescu profetul bisericii noastre“

EMINESCU„Ţara este în linia întâia elementul naţional şi

că e scris în cartea veacurilor că acest element

să determine soarta şi caracterul acestui stat”

(Domnitorul Matei Basarab)

Măsura spirituală a Naţiunii noastre preaalese este cuprinsă în aceste trei dimensiuni: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Credinţa precreştină şi apoi cea ortodoxă era de fapt şi este viaţa însăşi a Românilor, ce pulsează în cântec, împliniri şi lumină. Nădejdea are acea pecetluire firească, ce îngemănează sublimul surâsului divin, cu susurul sufletelor lor dătătoare de răbdare şi curaj. Dragostea, crescând a devenit acea măsură a necuprinsului, care îmbrăţişează Dorul celui Drag, dătător de frumuseţe, cu miracolul bucuriei şi uimirii celuilalt. Hărăzit de bucuria cerului şi ursitoarele pământului, ca un Înainte mergător, Mugurele de Dumnezeu, Mihail s-a născut la Candelele luminii…

O legendă culeasă de Valahiel Monahul-Sihastrul de pe Sfântul nostru Munte Rarău, de pe plaiurile Bucovinene, despre naşterea lui Mihail Eminescu ne spune: „Au venit o dată Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfântul Apostol Andrei să vadă Grădina Maicii Sale, în Săptămâna luminată a Invierii, îmbrăcaţi ca nişte ţărani olteni săraci, dar curaţi şi frumoşi la chip. Au colindat pe meleagurile Bucovinei în stânga şi în dreapta, încîntaţi de frumuseţea locurilor, a lăcaşurilor şi dorind apoi să cunoască sufletele oamenilor, au ales la întâmplare casa unor gospodari: el, înalt şi fălos ca un brad, în suman şi iţari albi, cu părul de corb atârnându-i pe spate, ea, frumoasă şi veselă ca o floare, cu cosiţe de aur pe cămaşa lungă înflorată, cu bundiţă şi catrinţă de cicoare, care i-a primit cu dragoste ospătându-i din belşug cu de toate şi odihnindu-i câteva zile, mulţumindu-le apoi că le-a trecut pragul, făcându-le cinstea şi bucuria de a-şi ajuta aproapele… >>>>

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Gheorghe Constantin Nistoroiu: „Bădiţa Mihail Eminescu profetul bisericii noastre“