Vlad Pohilă: „55 de ani de rezistenţă prin cultură“

Eseu dedicat memoriei luminoase a lui Artur Silvestri

La începutul toamnei lui 1989, am avut o primă  ocazie de a merge la rude în  Ţară… Spre deosebire de Stalin, Hruşciov sau Brejnev, care vedeau în orice tangenţă cu străinătatea (poate cu excepţia Bulgariei şi a Mongoliei) – un pericol pentru edificarea comunismului în URSS, Gorbaciov „ne dădea voie” să mergem, cel puţin în ţările din lagărul socialist, într-un stil cu adevărat liberal, cu o reducere substanţială a formalităţilor şi a umilinţelor. Şi ne mai permitea să schimbăm relativ mulţi bani de cheltuială şi să ducem / aducem destul de multe cadouri… Ştiam de oribila penurie din Ţară, doar că nu puteam să duc într-acolo salamuri sau brînzeturi, iar a lua, în calitate de cadou, nişte icre negre sau de Manciuria era prea de tot scump, în plus, zău aşa, îmi părea că aş recurge la un gest sfidător… Copleşit de dulcele gînd la mult aşteptata vizită în Ţară, mi-am dat seamă că iată se apropie vinerea plecării mele şi nu am nici  umbră de mici atenţii pentru rudele şi prietenii de la Bucureşti. O coadă enormă – căci cozi erau şi la noi, chiar dacă era ceva mai multe libertate! – mi-a dat sugestia salvatoare. Joi dimineaţa, la toate chioşcurile din Chişinău, cele mai lungi cozi nu erau la produse alimentare, ci la… un număr nou al săptămînalului „Literatura şi arta”! Am cumpărat un braţ de exemplare ale acestei reviste; mai aveam o rezervă de exemplare, păstrate „pentru istorie”, ale revistei „Glasul”, ce apăruse clandestin, în acel an, la Riga (Letonia), apoi la Vilnius (Lituania), fiind şi subsemnatul implicat, la modul cel mai direct, în tipărirea primei publicaţii cu litere latine în Basarabia sub ocupaţie sovietică, după interzirea alfabetului latin, în 1945… Cu aceste „daruri spirituale” am şi purces la drum. >>>>