Menuţ Maxinimian: „Colind străbun de pa Valea Ţibleşului“

Prin sate, dar şi în sufletele noastre, răsună colindul,  stelele clipesc pe cer, iar casele plutesc cu gândul spre patria lui Lerui Ler. Pe la la ferestre luminate poposesc îngeri şi copii cu colindul sfânt. Colind din începuturi, când Dumnezeu pe ape se purta cu cerul şi pământul în priviri.  Când ninge mult, ninge sfânt, ninge cu fulgi de argint sub brăduţul aprins ascultaţi ţăranii cum colindă. Ei vesc pe Pruncul din Cer care vine în zori cu flori de zăpadă şi dalbe flori. Lasaţi Crăciunul în casă? Dacă da, atunci vin împreună cu consătenii mei din Dumbrăviţa-Diug, să vă urăm sărbători fericite! Sărbătorile, mai ales Crăciunul, aveau un farmec aparte, farmec care venea din inimile noastre sincere de copii, dar şi tradiţiile îmbinate cu respectul deosebit acordat de întreaga comunitate. Pregătirea începea de fiecare dată cu igienizarea casei, curăţenia sufletului prin post şi rugăciune, armonie şi înţelegere. Aşa se face că aceste zile de sărbătoare erau trăite la cote maxime. Colindul organizat pe grupe de vârstă, primirile prietenoase în aburul cald al cozonacilor şi al pâinii de casă, al colăceilor oferiţi copiilor, constituie momente păstrate cu sfinţenie în amintirea anilor ce s-au scurs. >>>>

Anunțuri
Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Menuţ Maxinimian: „Colind străbun de pa Valea Ţibleşului“