Napoleon Săvescu: „Artur Silvestri se află acolo, în al nouălea cer“

Departe de mine să fiu aşa de elocvent şi articulat cum este preotul şi profesorul Damian. Am să încerc să-l descriu în cîteva cuvinte aşa cum am avut plăcerea, onoarea şi cinstea să-l cunosc.

Am primit un telefon acum cinci ani, cinci ani jumate de la o persoană, o secretară spunându-mi că “domnul Artur Silvestri ar dori să mă întâlnească.”

În două cuvinte, nu-mi aduc aminte exact cum mi l-a prezentat însă mi s-a părut interesant subiectul, în special că, lângă mine se afla un prieten care se numeşte Nicu Spiroiu, gen. Nicu Spiroiu. Şi eu am spus: “Măi Nicule, tu ai auzit de persoana asta?” Zice: “Da, am auzit”. “Vrea să mă întâlnească.” Şi am hotărât să mergem împreună undeva între parcul Ioanid şi Ştefan cel Mare, undeva acolo pe o străduţă mică, lăturalnică, ştiu că ne-am parcat maşina cu greutate şi am găsit sediul.

Am întâlnit o un bărbat slab cu barbă care se uită pe deasupra ochelarilor – cum să spun eu? – peste care cărţile cădeau, într-o cameră plină, plină de cărţi. Sigur, primul lucru care pentru mine contează când mă duc în vizită la un prieten sau un cunoscut… mă uit repede să văd nu ce covoare are în casă, nu ce bijuterii… mă uit să văd domn’e omul ăsta are cărţi? Şi ce fel de cărţi? Cum este şi prietenul meu, Doru Damian.

Şi mi-a făcut plăcere. M-am uitat aşa fugitiv să văd titlurile cărţilor. Nu-mi amintesc dar ştiu că erau destule cu subiect bisericesc. Împreună cu generalul Spiroiu am discutat şi am înţeles că este interesat de subiectul care pentru mine reprezintă prima sau a doua pasiune a vieţii, cum vreţi să spuneţi. Dacă medicina, care spun eu, că e prima, a doua ar fi problema dacilor. Aş fi incorect să spun că medicina e prima şi dacologia a doua, pentru că le iubesc la fel. Am discutat şi am crezut că asta o să fie totul.

S-a întâmplat ca anul următor să aibă loc festivitatea ARP şi a premiat magazinul pe care noi îl publicăm, “Dacia Magazin”. Sigur, a fost o plăcere, o onoare, o cinste să stim că acest lucru a avut loc. >>>>

Anunțuri
Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Napoleon Săvescu: „Artur Silvestri se află acolo, în al nouălea cer“