Ion Coja: „Adrian Severin recidivează“

Să nu se creadă că am ceva personal cu Adrian Severin. Întâmplarea face să-mi arunc iar ochii pe interviul publicat în Flacăra lui Adrian Paunescu, pe care o citesc din n motive, mai puţin acela că publică interviul directorului cu Adrian Severin. Interviu fluviu şi, pentru mine, imposibil de citit. Dar mătur cu privirea pagina revistei şi-mi sare în ochii ceva ce nu căutam : noi dovezi de… cum s-o numesc ca să nu jignesc pe nimeni? Două dovezi că povestea cu haş doi o nu a fost chiar un accident, ci este valabilă şi concludentă pe mai multe planuri, inclusiv al culturii istorice şi politice. Nu le pot trece cu vederea pentru că Adrian Severin este o voce pe care partidul din care face parte o ascultă cu mult respect, iar acest partid, cu şanse mari de a reveni la guvernare şi de a-l mai pune o dată pe Severinul nostru ministru de externe, deja l-a trimis la Înalta Poartă a Europei să ne reprezinte ca deputat. Ce fel de reprezentant, care consideră că – şi fac astfel prima obiecţie, România nu are nici un interes în Transnistria?! Cum aşa, domnule Severin, nu avem nici un interes într-un teritoriu pe care românii sunt componenta etnică cea mai numeroasă? >>>>

Anunțuri
Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Ion Coja: „Adrian Severin recidivează“