Artur Silvestri: O “metropola” fara memorie?

Sa tot fie cam un an si jumatate de cand in lumea de legende aiuritoare a “Romaniei imobiliare” a mai aparut inca un mit stricator de minti, infatisat in forma “modernizarilor” de “metropola” a Bucurestilor. Fiindca la noi cuvintele sunt aruncate de obicei cu frivolitate si propagandistic, cateva disociatii trebuie facute, ca sa ne intelegem mai deslusit.In aceasta tematica, schemele insele de gandire publica sunt gresite caci Bucurestii sunt prin sine o metropola si tocmai acest strat “neconsumat” ar fi trebuit sa se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai insemnate “locuri” din Europa de Est catre care sunt atintite traditional priviri diverse si, in datele ce detine izvorand dintr-o “potrivire de asezare” (ca incrucisare de drumuri negustoresti), ar merita valorificat asa cum merita si este posibil. Dar aici noi, ca procedura, lucram fara “masuri majore” ci in mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive in termen lung si nici macar mediu, daca nu chiar dauneaza. In loc sa cream, prin extensiune, un mare oras comercial de “margine de Imperiu” – ceea ce si suntem, de fapt, dar nu ne dam seama-privind cu perspectiva grandioasa, “metropolitana”, noi corectam la nesfarsit in vatra cu simboluri. Si stricam. Astazi face furori la noi aceasta idee fara noroc a “modernizarii” intelese la nivelul creol al celor ce o agita si incearca a o impune prin excluderea vocilor rationale si categoric mai pricepute. La noi, adica mai rau decat in Africa, “modernizarea” insemneaza “malluri” in loc de piete traditionale sau gari vechi (dar dezafectate ca sa se obtina pe gratis teren scump si cu pozitie excelenta), insemneaza asa-zise “cartiere rezidentiale” care nu sunt decat niste “kibbutzuri de lux” unde, dupa o ploaie sanatoasa de Baragan, “cramele” de subsol se inunda si a caror “viata cotidiana” este de un colectivism de penitenciar; insemneaza “hoteluri de cinci stele” fara parcare si “centre de afaceri” ce strica si structura legiuita a cartierului dar si infatisarea unui oras care nu-i defel atat de lipsit de istorie pe cat ne spune cate un “intelocrat” obraznic; insemneaza “spatiu verde” evaporat peste noapte, unde in locul plantatiilor de copaci cresc sinistrele”plantatii de vile “fara stil si fara viitor; insemneaza piete clasice peste care coboara, ca niste ulii, investitorii ce dicteaza intr-un oras abandonat de autoritate si cedat de cetatenii stupefiati, intimidati sau prostiti; insemneaza “zgarie-nori” in capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa si, in general, o babilonie de Sodoma si Gomora ce isi va trage ponoasele curand. Astfel incat, a vorbi despre “modernizare” in aceste conditii, cand o comparatie elementara cu orice loc asezat din Europa ne aduce concluzia unor desfasurari iresponsabile dar cu adevarat de necrezut,este si inutil si absurd. Altii au clarificat demult interogatii ce apar aici de parca nu ar exista pe nicaieri “experienta verificata” si scheme cu eficacitate daca nu se invoca “solutia logica” si echilibrata. In Viena, ca sa exemplific, daca maine i-ar lua Dumnezeu mintile primarului (ceea ce nu este, insa, cu putinta fiindca acolo toata lumea stie “regula de fier a jocului”) si ar incepe sa croiasca “inchideri de piete” in chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, incheierea ar fi si rapida si previzibila prin demisie obligata in termen scurt. Pe la inceputul acestei veri, in Paris aparuse a doua sau a treia oara o anumita rumoare privind “constructia de cladiri inalte” (neplacute pentru cetateni) dar aceasta avea in vedere cartiere de margine, zone de foste “industrii” ramase indefinite si de fapt corectabile. Acolo nu exista constructie pe teritoriul “Comunei Paris” care sa depaseasca 37 de metri inaltime iar aici noi visam la zgarie-nori ! Modelul meu urban este Barcelona unde “zgarie-norii” nu prea atragatori din Diagonal Mar se ridica aproape de plaja si mai pe la “margine”, in orice caz in locuri de fosta intrebuintare industriala dezafectata si fara macar sa puna in penumbra (nu sa lichideze, ca in Romania) “Orasul vechi” sau traditional, care este, ca pretutindeni in societatile normale, absolut intangibil in esenta lui specifica. Asa ar fi trebuit, la drept vorbind, sa arate si Bucurestii dar despre acestea la noi nu s-a auzit desi sunt multi cei ce calatoresc degeaba pe banii nostri dar o fac, probabil, numai pentru cumparaturi si invarteli. Noi ne plangem pe drept cuvant ca avem un “oras supraaglomerat” si nazuim sa ii descoperim leacuri prin alte adaosuri cand, in fapt, Bucurestii sunt o vietate handicapata de hotie, avand numai un sfert de plaman. Dar si aci avem inca multe concluzii deficitare si asa-numite “dezbateri publice” (de un formalism criant) cu caracter pompieristic. Aud frecvent cum se invoca “spaima de suprasolicitarea” de viitor cand astazi chiar orasul este aproape inutilizabil si creeaza un gen de maladie sociala ce nu se descrie (caci supara) dar se cunoaste prin efect. Insa aceste formulari stereotipe se fac, in mod paradoxal, tocmai in ideea de a crea o aglomeratie si mai irezolvabila decat aceea de azi, gasindu-se solutia aberanta de a se construi “pe verticala” de parca “potopul de omenet” pur si simplu si nu functiunile aproape blocate ale acestui ansamblu ar fi motivul capital. Astfel apar aceste siruri nesfarsite de “dezvoltari”, “blocuri de apartamente de lux” si “parcuri rezidentiale” ce sufoca tocmai Orasul vechi aparand, insa, drept solutii inevitabile si “modernizare”. Acestia sunt bani aruncati pe fereastra, de fapt un vast program de extragere de bani din buzunarul celor ce vor plati irational, organizat cu inteligenta in genul “hartiei de prins muste”. Totul se intemeiaza pe doctrina “consumului dirijat” si se desfasoara in felul unei campanii publicitare de proportii unde participa in forma de sindicalizare institutii, domenii si personagii dintre cele mai diferite. Dar, de obicei, ca sa se ascunda “conspiratia”, se invoca “mari investitii ce innoiesc”, expuse privirii publice precum margelele de sticla pentru indienii ocupati de conquistadori. La drept vorbind, acestea au o insemnatate minima si nu rezolva mai nimic ci, din contra, complica o realitate in sine foarte iritanta. Nu voi discuta strict despre ceea ce se invoca in mod curent (desi “Hotel Novotel” reprezinta exceptia ce confirma regula) fiindca ar fi necesar pentru fiecare obiectiv un dosar separat iar aici astfel de documentatii au, pare-se, un caracter mai secret decat Cartile sectante si, deci, nu avem inca “material de examinare publica” (dar vom avea). Constructiile megalomanice de la noi trebuie examinate nu in felul unui “program bucurestean de dezvoltare” (asa cum se face in mod gresit si luand in serios ceea ce este vizibil absurd) ci mai degraba in contributia la “rau” si ca aport fara precedent ce aduce greutatin incalculabile pe umerii firavi ai unui organism imbatranit si aproape neputincios. Acesta va fi nu “viitorul luminos” al Bucurestilor ci sfarsitul lui dramatic. Dar intr-o tara unde “carpeala” este aproape notiunea emblematica si unde lipsesc proiectele pe picior mare dar realiste iar cele ce se fac se fac de catre fosti soferi sau “aprozaristi” pusi pe invarteala nu poti nadajdui la mai mult. In aceasta materie, noi ar trebui sa pornim de la ceea ce avem si putem dezvolta fara a obtine stricaciuni, dezechilibru si situatii conflictuale fara iesire, ceea ce insa se face cu repeziciune uimitoare ce ne arata planul premeditat anterior si bine incheiat in articulatiile lui irationale. Totul incepe de la “croiala” si de la lipsa de strategii de ansamblu.Intr-un oras unde parcurile cad sub securile taietorilor nocturni de plantatii, tocmiti ca sa elibereze terenurile ravnite, unde Stapanirea improprietareste pe cate un cumparator de “drepturi” cu “loc de blocuri de lux” in valoare de aproape 100 de milioane de Euro si unde aerul a devenit irespirabil iar locuitorii -concentrati silit ca intr-o cursa de soareci nu se poate imagina “concentrarea” ci “extensiunea”, care, in orice caz, va trebui facuta curand, dar dupa ce s-a risipit atata banet si cei ce au organizat “Marele Joc” se vor retrage cu buzunarele pline. Caci maladia Bucurestilor imaginati, stramb si co-interesat, de cei ce il proiecteaza astazi nu este atat “distrugerea patrimoniului” (fiindca aceasta e o tema inexistenta pentru astfel de categorii parazitare) ci “esecul investitional”, banii multi ce se arunca pe apa Sambetei. Maine, cand va fi evident ca am construit fara rost si printr-o “filosofie de concentrare” ce sufoca creaturile vii de orice fel, intareste schizofrenia colectiva si astupa vechile “artere si vene” centenare de “utilitati” ale Comunei, va deveni, in sfarsit, evident ca solutia este in “largire” si, deci, in repartizare mai echilibrata a unei poveri comune acum de nesuportat. Mult din ce se cladeste acum isi va pierde din valoare si isi va arata caracterul formal si amagitor astfel incat “asezarea de preturi” -ce va veni- va ruina pe unii si ii va imbogati pe cei care, astazi, cunosc efectele si participa la accelerarea lor. Bineinteles ca Orasul clasic, acolo unde totusi va mai apuca sa se conserve, isi va pastra valoarea imobiliara. Nicaieri in Europa “traditionalul” nu ruineaza.

 

Dr. ARTUR SILVESTRI

 

Fragment din vol. ”Exercitii de exorcism social”, sub tipar

Anunțuri