~Insula şerpilor

Când cerul este limpede, orizontul fără ceaţă şi soarele spre asfinţit, păzitorul, cu pielea feţei ca dubită de vânt şi soare ducându-şi zilele în farul din Sulina, îţi arată spre răsărit o dungă scurtă, albicioasă, cu o scânteiere slabă în vârful unui turn, ca un horn.

Cu ochiul liber abia o poţi desluşi. Prin luneta de marinar, îţi apare ca un vapor alburiu plutind pe luciul depărtat al Mărei.

E Insula Şerpilor, legendara Leuke, Insula albă a grecilor. Taina depărtării te atrage; te îmbie să o vizitezi şi mitica descriere pe care o dau cei vechi începând cu Arctinus din Millet. Era mai cunoscută lor decât nouă de azi, de şi nu o despart de Sulina nici 50 km, aproape distanţa dela Bucureşti la Ploeşti.

Aşa e cu noi. E mai uşor să organisăm escursiuni în ţinuturi depărtate, dar e peste măsură de greu de a întreprinde mici drumuri în cuprinsul graniţelor noastre.

Fie care se întreabă: Ce avem de văzut? Merită cheltuiala?

Nimănui nu i se pare straniu paradoxul, că ştim toate col­ţurile din lume, dar nu ne înfiorăm la frumuseţile, fie şi sălba­tece, ascunse în ţară.

După două ceasuri şi jumătate de drum plăcut, plecând de la Sulina când marea e liniştită, te trezeşti în apropierea stâncei de piatră ce abea se înalţă cu vreo 20 şi ceva de metri, dea­supra nivelului mării. E ca şi I. Popina, din lacul Raselmului, asvârlită însă în mijlocul mării. E mărturia rămasă din prăbuşirea Dobrogei, căci temelia insulei este alcătuită din pietre ce nu se deosebesc de acele din nordul dobrogean.

Când marea e furioasă, marginea insulei este încinsă cu un colac de spumă, ieşită din sbuciumul valurilor lovite de îm­prejmuirea priporoasă, numai stânci, ce o înconjoară din toate părţile. Aşa lămuresc unii numirea veche: Insula albă.

De aceia şi acostarea vaporaşului e grea. E silit să ancoreze la larg, căci colţii de piatră, înegriţi de îmbrăcămintea algelor, sunt ace primejdioase chiar pentru pântecele cu păreţii mai groşi ai torpilorului.

Scheletul rupt în bucăţi al unui vapor asvârlit de furtuni prea sproape de insulă, îndeamnă Ia precauţiune.

Insula e pustie sau aproape pustie; nu e numai depărtarea care împiedică de a fi populată ci şi pământul inospitalier, stân­că arsă de soarele de stepă, puţin stropită de ploaie şi acope­rită unde şi unde cu un strat subţire de pământ roşcat, mereu uscat.

Pe ea îşi duce viaţa numai păzitorul farului şi câţiva grăni­ceri, ca exilaţi. Cu ei se mai află 2â3 capre şi un biet mă­găruş, stăpân plaiurilor, dar nemulţumit că rabdă adesea de foame, trăind mai mult flămând.

În colo e domnia pescarilor albi, larii, păsări gălăgioase, cu glas piţigăiat, mereu în miş­care. Prin contrast, lângă ei, împărţindu-şi domeniul stân-celor dela margine, unde îşi depun primăvara ouăle şi se odihnesc noaptea, stau câr­duri de cormorani uricioşi, negri ca tăciunile, gata la pradă.

Printre stânci se soresc şerpi tot negri, nevătămători, a că­ror pieliţi de năpârlire lucesc la tot pasul în bătaia soarelui. Să se fi dat numele insulei după ei ?

Peste vară insula pare ca arsă, de altfel ca şi dealurile din Dobrogea, ca şi insula Popina a Raselmului. Soarele ste­pei o dogoreşte repede, iar umbra copacilor nu se ştie ce e. Numai primăvara cât mai e împodobită cu câte-va sdrenţe din scoarţa verde, presărată cu puţine floricele de românită, nalbă, părăluţe galbene de păpădie şi alte plante cu flori, micuţe, puţine, comune.

Abea se pomenesc vreo 40 de specii, cele mai multe din lu­mea necăjită a regnului vegetal, căreia îi e greu să aleagă. Tre­buind să-şi ducă viaţa, o duc ori unde şi cum pot. Nevoi sunt pretutindeni şi la toate fiinţele. Omul, aiurea factor important de răspândire a plantelor, aici prea puţin a influenţat. Cele câteva prăjini de secară sămănată la Ioc mai adăpostit, e tot ce se poate scoate ca hrană, în anii mai prielnicii, din această insulă pietroasă, gazdă rea pentru ogoare mai întinse.

În schimbe bucăţica de pământ de care se leagă, în legendele popoarelor străvechi, amintirea fe­ciorului lui Peleu, eroul din Iliada.

Prin aceasta e mai des pomenită în literatura veche decât ori care altă parte a României.

La rugămintea făcută de Tethis, mama lui Achile, o insulă singuratecă a răsărit în largul. Pontului Euxin, aproape de gura bătrânului Istru.

Pe ea trebue să locuiască eroul troian. Un templu i s-a rădicat, iar larii, pasările albe ce trăesc şi azi în cârduri mari, erau slujitorii lăcaşului sfânt. În fiecare zi, desdedimineaţă, Cârduri de cormorani uricioşi sboară Ia larg, îşi moaie aripele în valuri, stropesc podeala templului, pentru ca tot cu aripele să-o măture.

Aşa povesteşte Flaviu Arrian.

Legenda e repetată de toţi. Euripide o foloseşte în piesele Andromaca şi Iphigenia în Taurida.

Vremea şi imaginaţia o amplifică. Achile se arată în vis celor ce se scoboară pe insulă, iar celor care plutesc, li se înfăţişează pe valurile mării.

Aici, pe Insula Leuke, e locul de nuntă al lui Achil cu fru­moasa Elenă. „Veniră însuşi Neptun şi Amphitrite, Nereidele toate şi Fluviile şi Demonii toţi câţi se aflară în Pont şi Meotida.“

Pe această insulă avură loc răsboaiele lui Achile cu Ama­zoanele, fiicele lui Mart, care ş-au găsit sfârşitul în valurile fu­rioase ale Pontului Euxin, temut de lumea navigatorilor.

Zărită din drumul Corăbiilor rare ce ies din Sulina, apucând spre Constanţa, Insula Şerpilor se pregăteşte de somnul nopţii, învăluită în zabralnicul subţire de ceaţă. Pustie acum ca şi odată, ea nu atrage. Singură în întinsul Mării Negre, la intrarea periculoasă a zonei unde crivăţul ridică talazuri primejdioase, de insula de piatră se leagă închipuirea bogată a rarilor navi­gatori ce se rătăceau spre gurile Istrului. „jupiter scoate pe cei pioşi din adâncurile întunecate, căci virtutea nu cunoaşte pe Ereb (Infernul)“.

Astăzi stă părăsită ca şi pe vremea călătoriilor lui Herodot. La răstimpuri destul de mari, un vaporaş duce de mâncare paşnicului ce îngrijeşte ca lumina farului să sclipească de cum se înserează. Imensitatea mării îl înconjoară.

Doar pescăruşii albi, neogoieţi, cât îi ţin de urât, când glasul lor nu e acoperit de furiosul sbucium al valurilor, ce fac să ploaie asupra insulei stropi de apă sărată, tovarăşii arşiţei de stepă în stârpirea podoabei vegetale.

Anunțuri