Gheorghe Constantin Nistoroiu: Viitorul – Un destin asumat

“Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu; când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu, când îl trădează, să se gătească de pedeapsă” (Părintele ARSENIE BOCA )

 

Pentru a progresa social şi pentru a înainta în istorie, o Naţiune are nevoie de cel puţin o mână de devotaţi până la nebunie şi de curajoşi până la iresponsabilitate. Aceştia sunt singurii în stare şi evident singurii decişi care să zguduie până la deschidere sau sfărâmare porţile ferecate spre îndepărtatul de dincolo de orizont. Aceştia sunt singurii în stare şi singurii decişi care să pună prezenţa umană vie acolo unde s-a proiectat idealul şi care să oblige prin admiraţie mobilizarea generală în serviciul viitorului.” (OCTAVIAN GOGA)

____________________________________________________________

PATRIE – NAŢIUNE – NAŢIONALISM – NEAM – ORTODOXIE

Ceea ce este de la început în Dumnezeu deplin descoperit şi dezvoltat, în lume (Creaţia Sa) se arată pe rând. Dezvoltarea lumii e o descoperire în timp a formelor care există etern.

În ce priveşte pe Om în special, Dumnezeu L-a creat la început Bărbat şi Femeie (Om deplin), a creat pe Adam şi Eva – în ei cuprinzându-se potenţial toate naţiunile. „Acestea sunt descoperiri în timp ale chipurilor care există etern în Dumnezeu” (1)

La baza fiecărui tip naţional acţionează un model dumnezeiesc etern, pe care acea Naţiune are să-l realizeze şi în sine cât mai deplin.

Fiecare om vine cu o schemă originală apriorică, determinată numai în parte de trecut şi în cadrul căreia are să-şi manifeste libertatea creatoare, umplând-o cu un conţinut sau altul. „Modelul ceresc al fiecărui om e modelul omului concret, precizat istoriceşte.” (2). Calitatea naţională a eului omenesc face parte din destinul esenţial al lui.

Naţiunile în devenire, ca şi indivizii în societate, produc, chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea. Orice Naţiune, dar precum şi orice individ, are o misie a îndeplini în omenire, adică a concura, după natura şi geniul său propriu, la triumful ştiinţei asupra naturii, la perfecţionarea înţelegerii şi a simţământului omenesc” (3).

În însăşi constituţia naturii omeneşti a fost impregnat doar Chipul dumnezeiesc. Tot ceea ce omenirea a realizat, de milenii, măreţ, nobil, glorios, genial şi etern (nepieritor), poartă pecetea Naţiunii în sânul căreia s-a înfăptuit.

Naţiunea este o fiinţă separată de aceea a indivizilor. Ea se conservă şi se dezvoltă după legile ei proprii. Vieţile indivizilor, care o compun într-un moment dat, oricât de agitate ar fi, nu-i schimbă cursul. Naţiunea îşi are legitimitatea sa istorică pe care nu o poate tulbura individul, oricât de extraordinar ar fi el. Individul are faţă de Naţiunea sa, ca primă îndatorire, să o înţeleagă. Prin înţelegerea Naţiunii sale, el se înţelege pe sine. Odată ce şi-a înţeles Naţiunea , individul şi-a găsit orientarea spirituală. Iraţionalul nu-l mai întunecă. El ştie care dintre realizările spirituale vor trăi şi care vor pieri. Harul divin s-a transformat pentru el în ideal naţional. De aici înainte, el are o minte deschisă pentru înţelegerea creşterii spiritualităţii în viaţa socială” (4)

Dimitrie Gusti a formulat ca ideal al educaţiei în ce priveşte pe individ: „formarea personalităţii sociale” – singura soluţie ce armonizează socialul cu individualul, cu salvarea şi promovarea amândurora.

Calitatea naţională este însuşi umanul într-o formă generală a sufletului, unde harul se lasă turnat în tiparul sufletului naţional, atingând sublimul acestei calităţi.

Harul se manifestă înnobilând şi înfrumuseţând, sublimând aptitudinile şi conţinuturile de viaţă a fiecărei Naţiuni” (6). Naţionalul are rolul de verigă de legătură dintre fiecare persoană în parte şi umanitatea în întregul ei.

Pe lume sunt trei mari realităţi: insul, Neamul şi umanitatea. Dar una fără alta nu pot exista. Insul există prin Neam şi umanitatea se manifestă tot prin Neam. Insul, afirmându-se pe sine, trebuie să afirme în acelaşi timp umanitatea din sine, iar aceasta e totdeauna determinată etnic”. „Neamul este matca ontologică în care îşi găseşte aşezământ şi existenţă concretă existenţa umanităţii. Şi prin matca aceasta şi în ea existăm noi ca inşi determinaţi. Ea are o adâncime, o originalitate, proprie celor mai permanente realităţi. Rădăcinile insului sunt în sufletul Neamului, sunt în ordinea metafizică a existenţei” (7).

Esenţială în distingerea unei Naţiuni este structura ei sufletească specifică. Orice factor istoric, geografic, religios, ereditar din această structură sufletească îi determină cursul dezvoltării ei ulterioare, ca împlinire testamentară:

Să nu uitaţi că aveţi de îndeplinit trei datorii mari şi sfinte, pentru care aveţi a răspunde înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor noştri. Aceste datorii sunt: Patria, Limba şi Biserica. Românească este ţara aceasta în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor noştri şi înzestrată cu drepturi româneşti care nu au putut să apună pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei. Limba Română, sufletul Naţionalităţii noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei chiar cu răspunderea vieţii, a fost întotdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări şi nici un drept nu s-ar afla în putere s-o desfiinţeze. Biserica Ţării noastre este Biserica Ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletului nostru. Să vă nevoiţi cu toată virtutea nu numai să apăraţi drepturile, religiunea şi limba patriei noastre, ci să le lăsaţi urmaşilor voştri într-o stare mai înfloritoare decât le-aţi primit”.(8)

Naţionalismul este o politică de afirmare a Naţiei respective concretizată într-un stat naţional, un stat de prestigiu, cu misiune realizată, istorică, culturală, civilizatoare. „Naţionalismul este o nouă etică şi o altă ierarhie de valori. El promovează spiritul naţional înaintea celui cetăţenesc, condiţionează naţional, toate celelalte rosturi statale”.(9)

Naţionalitatea Română, ca oricare alta, are dreptul său înnăscut de a-şi apăra moştenirea istorică

.„ – Când am simţit pe-al ţării trup nepace

m-am răsucit la Putna în mormânt,

şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ

de pe pieptarul meu să vin încoace.

Au mă sminteşte ochiul ce se zbate

Sau nu-mi ajută mintea să dezleg?

Hotarul drept vi l-am lăsat între

Şi aflu acum Moldova jumătate.” (10)

(Daniil Sihastrul – Andrei Ciurunga

Pornind de la definiţia (relativă) a unui popor: un popor este o mare adunare de oameni, care au aceeaşi origine, care mărturisesc aceleaşi credinţe religioase, aşezaţi într-un teritoriu determinat, care vorbesc aceeaşi limbă şi conştienţi de metafizica lor spirituală devin Naţiune. „Naţiunea este ultima raţiune a existenţei noastre, dincolo de Naţiune nu mai avem nimic.”(11)

O naţiune este o realitate propriu zisă, care creează o cultură, o stare de viaţă personală. „Am socotit întotdeauna Naţiunea ca o unitate de vrere, întemeiată pe unitatea pământului, a sângelui, a datinilor şi a soartei, menite să exprime, în felul ei particular valorile universale”.(12)

Fiecare popor îşi are o concepţie specifică despre Patria lui, concepţie născută din urzeala lui spirituală şi care este valabilă numai pentru el. Patria Românilor a fost creată de ei, numai pentru ei şi va fi eternă dacă va trăi religios. Credinţa ortodoxă care ni-L descoperă pe Dumnezeu naşte în Român conştiinţa sa istorică. Conştiinţa istorică trezeşte în noi dragostea pentru Eroii, Geniile, Martirii şi Sfinţii Neamului, dar şi pentru cei mulţi –Ţăranii „oamenii pământului”, care preţuiesc apărarea sărăciei lor mai presus decât viaţa

,,Foaie verde foaie-n fir Plâng şi florile-n zăvoi

Tudore din Vladimir C-am rămas flămânzi şi goi,

N-avem lescaie-n chimir Plânge valea Deşului

N-avem apa pe ce-o bea, Şi apa Gilortului

Sărăcuţ de maica mea! De jalea românului.”(13)

(Poezie populară culeasă de Virgiliu Cercelaru)

Ţăranul cultivă pentru Patria lui, în ţarina mereu mai fertilă a sufletului, numai sentimente nobile şi dezinteresate. Inima lui se deschide ca o floare udată de roua primăverii, înflorită de dragoste şi înţelegere pentru Neamul său, convins că numai iubirea de Dumnezeu face ca soarele să strălucească deasupra Patriei sale. Esenţială în distingerea unei Naţiuni este structura ei sufletească specifică. În acest sens Ortodoxia este un element de bază în arhitectura sufletului românesc. „Toată viaţa unui Neam poartă pecetea religiei sale.”(14).

Responsabilitatea noastră pentru Neam, pentru viaţa naţională, trebuie asumată numai prin căldura cuvântului şi frumuseţea faptei. Tăria şi veşnicia Neamului constă în cheagul şi solidaritatea membrilor săi, într-o dragoste vie,către tot românul cu care convieţuieşte. „În fratele meu mă aflu eu însumi.”(15).

Creştinul-Român este un Supra-Român, un vizionar al totalităţii naţionale, un spirit lucid care absoarbe şi reflectă toate valorile Neamului.

O Lege-avem străbună

Prin veacuri de furtună

Ea n-a putut s-apună

Strivită de păgâni

Ne-a fost Cel-Sfânt Tărie

Şi-n veci o să ne fie:

Sus inima Români!”(16) (Sus inima, George Coşbuc )

Conştiinţa istorică a unui popor, sentimentul misiunii sale în lume sunt factorii de care depinde mărirea sau căderea lui.

Istoria se naşte doar în spiritul Elitelor care pot intui, din miile de forme ale vieţii naţionale, populare, colective, istorice, trăsăturile fundamentale ale conştiinţei istorice. În „Legile Frumoase” (Belanginele) Zamolxis a pus „vorbele frumoase care fac să se nască în sufletele oamenilor înţelepciunea, legea ospitalităţii, „legea îndatoririlor fiecărui membru al comunităţii”, „legea omeniei”, totalizate în „obiceiul pământului” cunoscut de vecini ca „Ius valachicum” sau „legea strămoşilor” dătători de „legi şi datini…” (17).

Sufletul Thracic e capabil de a crea un imperiu, dar e incapabil de a i se supune. Herodot însuşi remarcase aceasta: „Dacă ar avea un singur Domn, şi ar fi uniţi între dânşii, ar fi de neîntrecut, de neînvins şi, aşa cred eu, cei mai puternici dintre toate popoarele…”(18). Spiritul de libertate al thracului, este un corolar al idealismului său. „Sufletul românesc dezvăluie insensibilitatea la tristeţile vieţii, devine un principiu superior de armonie, de pace, de integrare în cosmos: ataraxia marii înţelepciuni.”(19).

Dacă Codrul a fost Leagănul Românului, sânul i-a fost Biserica – acel Acasă exhatologic. Nae Ionescu vorbea de Biserica Ţăranilor. Ţăranii sunt chiar Biserica. Dumnezeu devine de-al locului, de-al casei. Dumnezeul nostru. Este necesar deci să ni-L asumăm, să devină al nostru, al meu, al tău, al tuturor şi astfel Patria devine Dumbrava Minunată în care sălăşluieşte Dumnezeu cu Sfinţii Săi. Prin mistica naţională se creează un om nou, omul virtuţilor cardinale şi creştine, erou, martir, preot, ascet, geniu. Pentru Români în special ortodoxia a devenit conştiinţa naţională. Pentru ca o naţiune să pătrundă în viaţă, să ia contact cu celelalte naţiuni care o înconjoară, pentru ca ea să-şi valideze şi în afară, nu numai înăuntru, forţa ei de existenţă, puterea ei de expansiune, puterea de creaţie, ea trebuie să se transforme într-un Stat. De la popor, la Naţiune, la Stat, este un acelaşi fir conducător.

Statul, prin organizarea lui, şi credinţa religioasă prin forţa ei lăuntrică vor tempera egoismul individului”democrat”, făcându-l să suporte solidar cu Neamul lui bucuriile şi greutăţile lui.”(20). Înţeleptul nostru, al secolului XX, Petre Ţuţea, în ierarhia virtuţilor consideră că trebuie întâi să fii creştin şi abia apoi român. Situarea Bisericii deasupra Statului e un lucru nu numai firesc dar chiar ideal. „Eu îl imit pe Oliveira Salazar care a pus Biserica creştină deasupra statului….Morala creştină într-un Stat creştin.”(21). Orice politică trebuie să ducă Naţiunea spre Dumnezeu fiindcă: “singura bază pe care se poate clădi un Stat este Dumnezeu. Dumnezeu origine Dumnezeu punct de ajungere…”(22). Dumnezeu e singurul criteriu, singura realitate care ca ideal poate polariza în direcţii convergente aspiraţiile Naţiunilor. „Fără Dumnezeu, orice sistem social, fie el cât de perfect ca formă, e un uriaş sicriu în care rânjeşte moartea.” afirmă Mircea Vulcănescu. (23). Pentru marele savant Nicolae Paulescu, Naţionalismul e adevărul natural, iar creştinismul e adevărul supranatural. Natural şi supranatural nu se exclud ci se completează. „Naţionalismul e un instinct natural de iubire înrădăcinat în fiinţa omenească. Naţionalismul e „iubirea naţională care leagă între dânşii pe membrii unei naţii”, în timp ce „creştinismul e remediul dumnezeiesc (pe pământ) al tuturor patimilor”. (24). Creştinism şi Naţionalism verificate ştiinţific de savant, se verifică cu o îndoită putere, biologică şi spirituală, pusă în slujba conservării şi desăvârşirii vieţii naţionale. Fiecare Naţiune este un tot, fiecare Naţiune a ieşit din frământările ei istorice, cu însuşirile şi trăsăturile ei caracteristice.

Naţionalismul s-a născut sub flamura lui Tudor Vladimirescu şi s-a constituit în stat român naţional la 24 Ianuarie 1859. Constituţia trebuie să fie expresia cea mai autentică a statului naţional, dar ea trebuie izvorâtă din necesităţile organice ale Naţiunii. Naţionalismul are fond autentic personal, încât se detaşează de orice altă naţiune înconjurătoare. Naţionalismul e un sentiment cu care te naşti. „Strămoşii noştri considerau Naţionalismul ca fiind o funcţie a Bisericii ecumenice adică a lumii ortodoxe.”(25). În conştiinţa adevăraţilor creştini sălăşluieşte convingerea nestrămutată că sufletul se împărtăşeşte de veşnicie, doar în sânul Naţiei. „Patria – care-ţi asigură hrana trupului; Neamul care-ţi dăruieşte hrana minţii; şi Biserica – care-ţi asigură hrana sufletului”. (26), spunea bădia Traian Trifan – o pildă de smerenie aproape absolută.

Pe plan sufletesc, creştinul (omul înnoit) trebuie să fie făclie călăuzitoare pe cărarea vieţii sale, iar pe plan istoric „să caute înrudirea cu „dacii nemuritori” fraţii Românilor – şi cu toţi cei care s-au jerfit pentru păstrarea adevărului creştin în viaţa Neamului, sfătuit şi de Şaguna (Mitropolitul) ca organizator” (27) să ajungă la înţelegerea Tainei din Carpaţi:

Cerul întins e poiana albastră cu oi lucitoare

Singur Zamolxis le paşte şi-n râul cu ape –n vâltoare

El le adapă doar noaptea, ca nimeni să nu i le vadă

Leul năprasnic şi Ursul zadarnic râvnesc după pradă”(28)

Din sufletul popular al Răsăritului izvorăşte universalismul creştin, iar Ţările Româneşti şi Voievozii lor au dăruit întregul orient, oferind cadrul credinţei universale şi veşnice. „Noi ortodocşii – spunea profesorul Kartaşov – avem fiecare câte două patrii: una e patria legăturilor de sânge, iar cealaltă e patria comună: Biserica ecumenică a Răsăritului. „Sunt aici în patria mea spirituală (se afla în România în 1939), fiindcă sunt în Ortodoxie, care e Patria noastră ecumenică” (29).

Într-adevăr Creştinismul ortodox aparţine deopotrivă fiecărei naţii şi poate aparţine deopotrivă tuturor raselor, popoarelor şi naţiunilor. Şi tocmai fiindcă aparţine tuturor în egală măsură, ne putem simţi cu toţii în ortodoxie ca în Patria noastră comună sau ca în Patria noastră ecumenică. „Orice popor, pentru a se putea întări să pună baza unei existenţe durabile, mai înainte de toate are trebuinţă neapărată de o Patrie, de un pământ de care să se lege cu sângele şi viaţa sa, la care să ţină din toată puterea şi dragostea inimei sale” (30).

Nouă Românilor, Neamului nostru, ca şi oricărui neam din lume Dumnezeu ne-a sădit o misiune. Dumnezeu ne-a hotărât un destin istoric, o chemare:

Fraţilor ! Câţi n-aţi lăsat să se stingă în inimile dv. Sfânta dragoste de către Patrie, aduceţi-vă aminte că sunteţi părţi ale unui Neam, şi, câte bunătăţi aveţi, sunt răsplătiri din partea Neamului către strămoşii noştri pentru slujbele ce au făcut. Ca să fim şi noi vrednici acestei cinstiri ale Neamului, datoria netăgăduită avem să uităm patimile cele dobitoceşti şi vrajbele care ne-au defăimat atât încât să nu mai fim vrednici de a ne numi Neam. Să ne unim cu toţii împreună, fieştecare după destoinicia sa, câştigarea şi naşterea a doua a dreptăţii noastre.” (31), suna buciumul dreptăţii, din pieptul lui Tudor Vladimirescu – Domnul Ţăranilor.

Prof. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU teolog, licenţiat în filozofie, drd istorie
Preşedintele Fundaţiei Ecumenice ”Sfântul Apostol Andrei”

Anunțuri