G.I. Tohăneanu: „Ştafeta generaţiilor”

ABECEDAR DE CUGET ROMÂNESC

CUVINTE DE ÎNŢELEPCIUNE DIN ZIUA DE AZI

culese şi adunate de MARIANA GURZA

_____________________

Părintelui meu îi datorez dragostea şi ardoarea în sensul „material” al cuvintelor cu care mi-am îmbrăţişat şi am cercat să-mi îndeplinesc meseria, cu emoţiile mereu înoite, ale unui perpetuu „debutant”, cum zicea undeva Arghezi.

De la el am aflat şi am reţinut că, în limba latină, profesor înseamnă, lucru mirabil, mărturisitor. Dacă schimbăm prefixele, dăm peste rădăcină în „confesor”. Astfel concepută, „catedra” îşi consolidează poziţia de „altar”.

Cât despre mult lăudata însuşire a „modestiei”, aş spune că am deprins-o, poate am moştenit-o, iarăşi, de la părintele meu. Mă temînsă că ea modestia reprezintă, într-un număr de cazuri, o… „mască”, abil şi onorabil dibăcită, a… ipocriziei, de aceea nu mă bucur când mi se spune că sunt… modest. Oricum, am învăţat de la tatăl meu ceva mai de preţ „modestia”, anume sentimentul stenic şi uman al propriilor margini, al propriilor limite, care constitue condiţia sine qua non a depăşirii de sine, a „dezamăgirii”, sntiment cu atâta intensitate trăit şi evocat de Lucian Blaga. Am impresia greu de… „verificat” că şi el a şi izvodit, în lexicul poetic românesc, verbul corespunzător, care se iveşte într-un scurt poem al primenirii chemat Focuri de primăvară: „îngânând prin văi tăria / sună ramul, sună glia./ Focuri mici, albastre ruguri, /Pomii simt dureri în muguri./ / Prinşi de duhul înverzirii / prin grădini ne-nsufleţim / pe măsură naltă-a firii / gândul ni-l dezamărginim.// Ce-am uitat aprindem iară./ Sub veşmintene ghicim. / căutăm în primăvară / un tărâm ce-l bănuim.”

Prof. dr. G.I. TOHĂNEANU

Anunțuri