Ion Di La Vidin: „Principiul naţional român”

Ideea de a scrie a venit încă de când eram copil. Eu sunt născut în Bulgaria, dar neamul meu avea un nume al nostru – românesc – diferit de al bulgarilor şi atunci, copil fiind, împreună cu ceilalţi colegi de şcoală îi întrebam pe vârstnici de ce se întâmplâ acest lucru pe care îl consider aşa: o criminalitate naţională. Din 1938 am început să mă despart complet de Bulgaria mai ales după ce am absolvit Liceul Român din Sofia. Mama şi cei apropiaţi îmi spuneau tot timpul: „Noi suntem români” – idee ce mi-a fost insuflată ca un îndemn tainic şi hotărâtor în viaţă pentru zilele ce au urmat.

Dragostea de carte am avut-o de mic pentru că părinţi îmi spuneau că doar aşa pot răzbi în viaţă – „Puiule, tu eşti român, nu trebui să-i asculţi pe bulgari. Să nu uiţi niciodată că eşti român”.

În drumul vieţii mele am avut ca obiectiv principal Principiul Naţional Român pentru că sunt român şi trebuia să-mi călăuzesc paşii către un drum românesc. În viaţă am fost un mare optimist, drept pentru care nu am avut dificultăţi în atingerea obiectivelor pe care mi le-am propus; aceasta probabil se datorează si faptului că mare parte din ceea ce am realizat este aici, în Franţa, nu în Bulgaria.

Cartea mea – Sacra Tribalia – a fost răspândită foarte repede in lumea occidentală, deoarece sunt convins că toţi copii o lecturează cu plăcere fiind încântaţi să-şi cunoască istoria.

Celor care vor veni după noi le spun din suflet să vorbească, să cânte şi să plângă româneşte pentru că aceasta este lecţia vieţii si faptei mele.

Eu sunt aici, la Paris, am îmbătrânit, au trecut mulţi ani peste mine, dar românii mei sunt acolo, în România, şi mă simt rău că nu pot să merg să schimb câteva vorbe cu ei; dar vor lectura aceste rânduri şi vor înţelege că noi românii niciodată nu ne uităm originea.