~Şerban Andronescu: „Semne de întrebare”

Sinceră sau nu, teza abolirii parţiale a dogmei este suficient ventilată în România de azi pentru a da de gândit observatorilor. Numai prin prisma ei se explică o serie de fapte de neînchipuit acum câţiva ani: reabilitarea Brătienilor, acordarea de pensii urmaşilor lor şi publicarea unei cărţi a istoricului Gheorghe Brătianu, ucis în închisoare, reabilitarea Mareşalului Antonescu, începutul de gândire să zicem nedirijată la Dumitru Popescu, faptul că Victor Frunză (care şi-a permis să-l critice deschis pe Preşedintele Ceauşescu) e trimis definitiv în străinătate în loc să înfunde puşcăria, faptul că în Tribuna României apare numele unui anticomunist notoriu, Traian Golea (al cărui frate, legionar, fiind trimis clandestin în România, a fost prins şi silit să se sinucidă), faptul că unui Constantin Toiu i se permite să publice o carte curat orwelliană, Galeria cu viţă sălbatică, faptul că Josif Constantin Drăgan publică volumul sarcastic al lui Filip, că se permite difuzarea volumului în ţară, ş.a.m.d.

E instructiv de semnalat şi altceva, într-un context apropiat.

Doi tineri Eugen Ispir şi Nicolae Vlad, azi în USA, se asociază cu alţi tineri în Bucureşti, toţi născuţi şi crescuţi după 23 August şi cer în mod public (adică prin adunări de stradă) dreptul la emigrare. Pentru ca cititorul să înţeleagă dimensiunea actului lor, trebuie menţionat că în vremea tinereţii scriitorului acestor rânduri dreptul la emigrare era permis numai evreilor; dacă românii îndrăzneau să ceară acest drept, ei erau pedepsiţi cu mulţi ani de închisoare; de aceea erau nevoiţi să plece clandestin din propria lor ţară, riscând şi mai mulţi ani de închisoare. Azi, grupul tinerilor care s-au adunat în faţa Direcţiei Generale a Miliţiei şi au cerut să emigreze a fost condamnat la 2 ani închisoare şi ceva de neînchipuit în trecut, cu suspendare! Mai mult li se dă paşaport maro (pierderea cetăţeniei) sunt scoşi din câmpul muncii, iar lui Eugen Ispir chiar i se plăteşte apartamentul, proprietate personală (cu a zecea parte din valoare).

Am stat de vorbă şi cu alţii care nu aparţin acestui grup. Nu tuturor le place să se afilieze unor formaţii existente, găsite aici. Unii nu mai sunt tineri. Unii au renunţat la cetăţenia română din proprie iniţiativă, alţii şi-au păstrat-o, având azi două naţionalităţi. Unii se duc şi se întorc regulat din ţară, alţii nu vor să mai audă de România şi de români. Unii nu sunt activi politic, alţii sunt dar nu spun. Categoriile sunt multe şi diverse – şi reflectă concepţii deosebite în funcţie fie de condiţiile plecării din ţară, fie de experienţele de aici.

ŞERBAN ANDRONESCU

1986