Viorel Roman: In Romania, sunt 1000 de familii care controleaza totul

Intre Romania si Occident exista o cortina; dupa Cortina de Fier a aparut Cortina de Argint. Aceasta nu este neaparat o problema pentru mine, care mai am cativa ani de activitatea la Universitatea Bremen din Germania, ci mai ales pentru investitorii straini. Este o tema foarte larg dezbatuta in presa. Eu cred ca aceasta osmoza intre Romania si Occident va avea loc numai dupa anul 2007, cand Romania va face parte din marele spatiu european. Este vorba de un sistem informal, care este bazat pe mafie, pe gasti si, daca nu faci parte dintr-o gasca, nu ai nici o sansa. Intrucat nu avem un sistem permisibil cu Occidentul, acesta ii trimite pe romani inapoi, acasa, iar noi, cei care venim in Romania, intalnim la tot pasul tot felul de dificultati. Este un cerc vicios, un sistem inchis! S-a crezut ca aceasta ar fi o conspiratie. Toate revolutiile, de la cea franceza pana la cele din zilele noastre, au fost insotite de conspiratii. Aceasta e cea mai usoara forma de a explica un fenomen pe care nu il intelegi. Revolutia romana a fost parte componenta a intelegerii ruso-americane din 1989, prin care s-a luat hotararea desfiintarii Lagarului, inclusiv cel romanesc, refacerii Germaniei si retragerii rusilor in sfera lor de activitate genuino-ortodoxa. Ortodocsii rusi nu mai aveau legitimitatea de a ocupa spatii catolice ori protestante. In acest context, romanii ortodocsi, dar latini, au scapat de administratia directa a Moscovei. Religia este fundamentul tuturor fenomenelor social-politice, este un adevar care a fost escamotat in perioada comunista, in care daca as fi spus o asemenea fraza as fi fost considerat mistic, anti-marxist, reactionar si, cu siguranta, mi s-ar fi inchis orice poarta de la o institutie de invatamant superior. Romanii au un fel de retinere la acceptarea ideii ca religia determina comportamentul politic, social, uman in general, si de aceea incearca sa il ocoleasca. Dar nu numai din aceasta cauza, ci si din cauza complexului de inferioritate fata de cele 10 tari care s-au integrat in 2004 in Uniunea Europeana. Numai Romania, Bulgaria si Serbia sunt lasate pe afara. Bate la ochi ca tarile romano-catolice apartin Occidentului si tarile ortodoxe nu apartin Occidentului. Ele mai au ceva de facut pentru a se apropia de acesta. Religia ortodoxa a fost in perioadacomunista foarte bine protejata. Marxism-leninismul permitea ortodoxiei o dezvoltare fara probleme, iar comunistii au eliminat toti concurentii ortodoxiei. Spre exemplu, Biserica romano-catolica a fost persecutata si cea unita cu Roma- interzisa. Stalin si comunistii au reorientat 2.000 de biserici ale romanilor uniti spre Moscova, iar astazi refuza sa le dea inapoi. Avem de-a face cu o lupta religioasa. Cum se va termina ea, nu stim. Vizita Papei la Bucuresti in 1999, a deschis portile Europei pentru romani. Urmeaza ca ortodocsii romani sa revina in Europa. Dar, asa cum Revolutia romana este deseori explicata prin teoria conspiratiei, si aceasta perioada de tranzitie, care dureaza de 15 ani, nu scapa de aceasta forma de explicatie. Ce inseamna aceasta teorie a conspiratiei? Cineva din umbra decide de ce, cum si cand. E mult mai usor sa explici fenomenele astfel, decat sa te gandesti si sa analizezi care sunt factorii obiectivi care duc la un fenomen si care pot fi consecintele unei anumite conjuncturi. Este clar ca Revolutia romana a avut loc intr-un context geopolitic major. Nu romanii au facut Revolutia, ci tot Estul Europei. Nu romanii fac tranzitia, ci tot Estul Europei. Asemanarile tranzitiei romanesti cu cea din Bulgaria, cu cea din Rusia, bat la ochi. Aceeasi mafie, aceeasi degringolada sociala, aceleasi probleme. Romanii nu sunt chiar atat de originali pe cat par. Daca cititi presa din Bulgaria, veti ramane stupefiati de asemanari. Mafia din agricultura, de pe pietele publice, vinderea diplomelor universitare si a vilelor de protocol, aparitia unor grupuri de interese, sunt identice. Teoria conspiratiei la romani apare din cauza spargerii nucleului dur ortodox al familiei Ceausescu in mai multe familii. E un fenomen normal. Asa incepe democratia, prin crearea mai multor centre de putere. Sub Ceausescu era numai unul. Multi romani ortodocsi vor numai un centru de putere, dar nu mai e posibil. Dupa Revolutie s-au dezvoltat mai multe centre de putere. La ora actuala, in Romania sunt 1.000 de familii care controleaza totul. Aceasta oligarhie trebuie sa intre in concurenta si sa construiasca bazele democratiei, dar se pare ca aceasta intentioneaza sa se unifice si sa-si apere interesele.

(2005)

Prof. dr. VIOREL ROMAN, Universitatea Bremen, Germania

Anunțuri