~Trăilă Spăriosu

Documente ignorate: Un punct de vedere despre Românii din Banatul sârbesc necunoscut la Bucureşti

Cu dr. Trăilă Spăriosu

Despre identitatea naţională

De mai multă vreme intenţionam să fac un interviu cu dvs., dle profesor. Nu s-a realizat, însă, din mai multe motive. Bineînţeles obiective. Mai apoi aşteptăm şi vremuri mai bune pentru o întâlnire mai amicală. Pentru o discuţie liberă despre TRĂILĂ SPĂRIOSU – OMUL, mai puţin, despre opera dvs., despre care mai scriau publicaţiile noastre, dar, în care, să fiu sincer, n-am prea întâlnit multe interviuri cu dvs. De ce atâta tăcere?

– Tăcerea provine din două direcţii. Una din partea mea, eu fiind o persoană care foarte greu se lansează în publicitate, ceea ce cineva poate spune că este identic cu modestia, iar pe de altă parte, cei ce se ocupă de interviuri, nu mi-au solicitat aşa ceva. Probabil că au avut motivele lor.

– Probabil! Eu dle profesor, vă propun, iată, un dialog. Un dialog linear, un dialog fără biblioteci, fără citate, fără trimiteri… Pentru început: De unde aţi pornit-o spre Vârşeţ şi, mai apoi, spre Novi Sad?

– La Vârşeţ, ca şi noi toţi, am făcut Liceul românesc, venind din Uzdin, locul meu de naştere. Din doi fraţi, iată eu, cel mai mic, am fost trimis la şcoală, pentru ca averea, după „frumosul obicei de cândva“ să nu se împartă şi să rămână moştenire celui de acasă… La Vârşeţ am făcut cariera de cadru didactic, mai întâi la Şcoala Normală, apoi la Academia Pedagogică, pentru ca ultimii 20 de ani şi la Facultatea de Filosofie, Catedra de Limba Română, din Novi Sad.

Proveniţi, deci, din Uzdin. Ce credeţi, locul naşterii are vreo influenţă asupra caracterului unui om?

– Există o teorie a mediului psihosocial

conform căreia şi locul naşterii are influenţă asupra omului şi a profilului său moral şi caracterial. Anume, relaţiile interpersonale dominante, statutul psihosocial al individului, modelele de comportament promovate, sistemul de valori şi norme etc. toate pot genera un anumit tip de comportament social al persoanei. Dar, din acest punct de vedere ne lipsesc cercetările mai exacte asupra diferenţelor de la un sat la altul în Banatul iugoslav locuite de populaţie românească. La nivelul naţionalităţii, însă, cunoaştem cu toţii care este psihologia românului nostru bănăţean şi aci nu vedem deosebiri în caracterul populaţiei noastre de la un sat la altul.

– Aţi simţit vreodată în suflet vreun mesaj localist, un mesaj de „mare“ uzdinean?

– Fără îndoială că da, dar numai în anumite perioade de vârstă. Aceasta însă când am reuşit să cunosc uzdineanul mai îndeaproape să observ calităţile lui pozitive după cum şi neajunsurile, ceea ce este specific pentru fiecare sat, acum nu mai am sentimentul de „mare uzdinean“. (…)

– Vă trageţi din neamul Spăriosu. Care sunt rădăcinile, lui. Unde, de fapt, încep?

– Din lipsă de date n-am reuşit să stabilesc o completă genealogie a familiei. Dar am constatat, de exemplu, în Tabelul sau Conscripţia celor 192 familii din Padina, prima aşezare a uzdinenilor în părţile noastre, că printre aceste familii se află şi o familie chiar a lui Trăilă Spăriosu, de la care ne tragem toţi ceilalţi Spăriosu (…).

– Dvoastră, d-le Trăilă Spăriosu, sunteţi unul dintre puţinii noştri profesori care o viaţă întreagă şi-au consacrat-o frumoasei chemări de pedagog. Cine v-a îndrumat pe această cale?

– Specialitatea mea este pedagogia şi mă gândesc în primul rând la ştiinţele teoretice ale educaţiei. La liceu am învăţat psihologie şi fîlosofie dar nici n-am auzit de pedagogie. M-am înscris la studiile pedagogice, la Belgrad, sub influenţa unui coleg mai mare. Pentru că la admitere în facultate nu puteam fi supuşi unui examen de pedagogie, noi liceiştii am fost verificaţi şi ambii am reuşit. Aşa am început studiile pedagogice fără a cunoaşte ce este pedagogia.

– Paralel cu munca pedagogică dvs. aţi desfăşurat şi o prolifică activitate ştiinţifică. Aţi publicat un număr mare de lucrări de cercetare, lucrări de specialitate, lucrări publicistice… Ce ne puteţi spune despre cuprinsul acestora?

– Până în prezent am publicat 13 titluri de carte/ manuale şcolare, îndrumătoare pentru învăţători, metodici, istorie a învăţământului nostru, studii/ şi mai mult de 300 de articole, cercetări, comunicări etc. Toate se pot grupa în: lucrări care ţin de problematica literaturii didactice, de popularizare a ştiinţei educaţionale, de practica pedagogică de la noi şi de trecutul istoric şi prezentul învăţământului românesc din Banatul iugoslav.

– Aţi făcut, deci, numeroase cercetări privind trecutul şi prezentul învăţământului nostru românesc din Iugoslavia. Care este părerea dvs. despre viitorul lui?

– În mai multe rânduri mi-am exprimat opinia cu privire la viitorul învăţământului românesc din Banatul iugoslav. In fond sunt pesimist pentru că şi datele oferite până azi ne arată o stare îngrijorătoare. Ne confruntăm cu o evoluţie negativă a învăţământului – reducerea numărului de elevi, iar cauzele sunt cunoscute, să nu le mai repetăm. Cred că este un proces care depinde numai şi numai de părinţii elevilor, iar conştiinţa naţională la majoritatea absolută a acestora este la pământ şi nu văd ieşire. Nu sunt convins că măsurile de propagandă naţională, de convingere a părinţilor din mai multe puncte de vedere, pot ajuta, de vreme ce aceştia sunt astăzi conduşi de alte cerinţe, alte criterii şi alte greutăţi şi necesităţi (…).

– Ce ne puteţi spune despre activitatea oamenilor noştri de ştiinţă. Despre cercetările socio­culturale, în genere, la nivelul etniei noastre?

– Să privim lucrurile şi din acest punct de vedere în mod real. Avem câteva studii de strictă specialitate, dar nu în domeniul social. Oamenii noştri de ştiinţă nu mai au răbdare de studii îndelungate, de amploare. Cunoaştem cu ce tematică vin în comunicările lor, la sesiunea sau la simpozioanele noastre sau chiar peste hotare, care nu necesită timp îndelungat de cercetare. Problematica socială foarte greu se cercetează şi oamenii nu se avântă în acest domeniu. Cel mai simplu este studiul documentelor de arhivă (…).

– Unii oameni de ştiinţă, dar mai cu seamă statisticienii, de aici, apreciază că până la jumătatea secolului următor românii din Iugoslavia vor „dispare“ complet. Există vreo şansă de a ne opune acestui proces?

– Am citit şi eu previziunea statistică într-o teză de doctorat susţinută la Novi Sad cu privire la viitorul nostru. Nu este recomandabilă preocuparea cu viitorul într-o stare cu totul imprevizibilă în toate domeniile cum e cea de azi. Dar dacă avem în vedere desfăşurarea lucrurilor de până în prezent atunci, cu adevărat, vom ajunge într-o asemenea stare, dar când se va întâmpla dispariţia totală nu cred că putem, nici chiar statistic prevedea. Avem în faţă asimilarea noastră, reducerea numărului de populaţie, căsniciile mixte, natalitatea la fel de mică, fapte evidente, care constituie un proces, se pare, inevitabil, o legitate a desfăşurării sociale. Nu cred că putem frâna acest proces. Nu există modalităţi sau instrumente de stopare şi nici chiar de încetinire – în afară de unele cazuri şi în anumite etape – a acestui proces de dispariţie. Cu cât integrarea noastră în sânul majorităţii populaţiei este mai mare cu atât şi procesul de asimilare şi dispariţie a unei comunităţi este mai mare. în studiul meu IDENTITATEA NAŢIONALĂ am explicat cum se petrece dispariţia unei comununităţi naţionale.

(preluat din LIBERTATEA, nr. 31 (2981), 31 iulie 1999, p. 11)

Anunțuri