~Eminescu şi Aromânii

un comentariu RGN

Mihai Eminescu a fost personalitatea exemplara a romanilor, care a apreciat corect datele sociale si politice privind comunitatile romanesti din afara frontierelor. Cu privire la romanii sud-dunareni numiti si macedoromani sau aromani, Eminescu scria:
„Cat despre limba macedoromanilor, e azi un adevar cunoscut de toti ca e numai un dialect al limbii dacoromane si ca n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului. Studiile recente ale lui Miklosich au dovedit-o cu toata evidenta. Atat dialectul din Istria cat si cel macedoroman sunt varietati ale limbii dacoromane, cu mici deosebiri fonologice si cu mari si hotaratoare asemanari. Ne ramane numai sa admiram ignoranta grecilor moderni in privirea istoriei si etnografiei unor tari asupra carora pretend a avea drepturi. Daca se afla romani in Macedonia cari vor redesteptarea poporului lor si readucerea lui la constiinta nationala ei au cuvant sa lucreze in acest sens si nu injuriile foilor grecesti ii vor opri. In mozaicul de popoare orientale credem ca e loc si pentru romani si ca nu exista nici o necesitate sa fie anexati la Grecia.” (M. Eminescu, Erori istorice si filologice, 11 august 1882). In alt articol, scris dupa doua saptamani,: „Ni se pare ca mijlocul cel mai eficace pentru a emancipa aceasta populatie latina de influenta bizantina ar fi despartirea ei bisericeasca de greci, ceea ce au facut bulgarii, ceea ce au facut romanii din Banat si granita militara. Biserica rasariteana e nationala; ea nu numai admite, comanda chiar ca serviciul in biserica sa se faca in limba graita de popor. E, o constatam cu durere, o rusine ca in suta a nouasprezecea membrii unui popor de douasprezece milioane aproape sa fie siliti, sub un guvern negrecesc, de-a intrebuinta la scoala si in biserica limba unui stat strain si lor si poporului dominant al osmanilor, si sa fie prada unor agitatii indreptate in contra existentei Imperiului otoman si a insisi existentei lor.” (M. Eminescu, 27 august 1882, Macedoromanii)
Asupra imaginii raspandirii neamului romanesc se pronuntase anterior, in ziarul Timpul, cand arata si faptele care duceau la neimplicarea in salvarea etnica a romanilor: „Nu exista un stat in Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatica pana la Marea Neagra, care sa nu cuprinza bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Ertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odesa si de Kiev.
Pe cand rusii (insa) au cea mai mare ingrijire pentru triburile cele mai neinsemnate chiar, care se tin de marea familie slava, pe cand germanii staruiesc prin autoritatile lor consulare pentru cele mai neinsemnate colonii ale lor din Orient si pe cand fiecare popor apusean dezvolta o deosebita ingrijire pentru nationalii sai din aceste locuri, singuri noi ne zbuciumam in lupte interne pentru cea mai buna forma posibila a organizarii omenesti, neavand un ideal de cultura, ci cel mult idealuri politice care nu stau in proportii cu puterile noastre si cari, in loc de a da nastere la fapte, vor fi cel mult cauza unor aventuri periculoase (…) Pe cand sute de mii de oameni ce fac parte din neamul nostru sunt cuprinse de un adanc intuneric, pe cand mintea lor naturala, curajul lor inascut si iubirea lor de munca ii face vrednici pentru un viitor mai mare, tot pe atuncea noi nu miscam nici degetul cel mic in favorul lor, ci ne framantam in turburari interne, ametiti de orgia palavrelor bizantine si putrezind de vii prin coruptiunea unor parveniti din Fanar, carii sub pretextul a chiar ideilor nationale, irosesc in vant puterile noastre.”, Timpul, III, nr. 211, din 26 sept. 1878, p. 1-2 .

Anunțuri