~Stoica Ion: „Datini şi obiceiuri de iarnă pe Valea Cricovului Dulce“

Într-o evoluţie continuă a lumii contemporane, într-o vreme când factorii naturali sau umani creează puternice contradicţii, „ Sărbătorile Iernii” rămân un prilej de mare bucurie şi …….. întoarcere în timp.

Românii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care prin originalitatea şi caracteristicile specifice leagă vechile  timpuri de cele noi. Tradiţiile vechi poartă cu ele podoabe şi daruri ale pământului, înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu.

Cele mai multe tradiţii sunt strâns legate de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, motiv pentru care, de multe ori, în perioada sărbătorilor de iarnă sunt incluse numai aceste datini.

Vechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou la sfârşitul toamnei, apoi primăvara, motiv pentru care încercările noastre de studiu se întind de la Sf. Andrei până după Bobotează.

Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeşte An Vechi înainte de miezul nopţii, apoi An Nou după ce Renaşte, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată şi casă luminată.

Pentru noi, sărbătorile de iarnă încep la Sf. Andrei, atunci când se celebra Anul Nou Dacic şi când începea prima lună de iarnă. Omul de la oraş îşi va recunoaşte sărbătorile –  cele compatibile cu modul său de viaţă – dar va găsi în demersul nostru şi zilele „ păzite” ale satului, devenite pentru mulţi simple curiozităţi. Acest lucru ne-a îndemnat să nu mai amintim de Filip şi Martini, mai ales că noi, cei mai tineri, vedem lupi şi urşi doar dacă mergem la grădina zoologică şi nu ne mai temem de ei.

În ultimul timp sărbătoarea s-a degradat, a dispărut chiar, oraşul inventând altele, pe care le exportă spre sat. Este o luptă continuă între tradiţie şi modernitate, încercarea noastră fiind legată de dorinţa de a readuce în atenţie sărbători aproape dispărute, fenomen ce s-a accelarat în ultimele două decenii, fiind actualizat mai mult de mass- media.

Sărbătorile nu sunt la fel. Unele sunt mari, ştiute şi ţinute de toată lumea, altele mici, le-am putea spune „ facultative”. Sărbătoarea se ţine în loc curat şi bun, pregătit cu seriozitate de om. Dai cu mătura, ai grijă ce faci cu gunoiul, stropeşti, împodobeşti locul cu vâsc, alungi duhurile rele cu usturoiul. În zilele noastre ne ocupăm doar de decorarea locului unde urmează să aibă loc” festivităţi” (şi nu sărbătoare), cu elemente lipsite de sens (bradul de Crăciun e prezent pretutindeni: restaurante, pieţe, şcoli) sau având elemente dictate de  moda ce se schimbă de la o  epocă la alta(decorarea bradului se face „ cum este moda”, Revelionul „ ţine pasul cu moda”).

La marile sărbători sufletul se primeneşte. Iar primenirea înseamnă nu numai curăţenie, ci şi regenerare. Dimineaţa, la baie, orăşenii îşi aduc corpul la standardul de curăţenie al societăţii în care trăim. În sat curăţenia recurge la mult simbolism. Prin ea sunt îndepărtate, în mod  provizoriu, tot felul de rele. Ţăranul nu face duş tot timpul ca orăşanul, el se spală de câte ori trebuie şi cum trebuie . De fapt, fiecare curăţă ceea ce consideră că este important să păstreze curat: orăşanul se ocupă de piele, ţăranul de suflet. Numai cei care intră cu suflet curat în sărbătoare ies cu el întărit.

In satul vechi totul era simpul. Omul ştia cuvintele, gesturile, obiectele potrivite pentru sărbătoare. Ştia că numai ceea ce era foarte bun pentru el poate fi destul pentru Dumnezeu. Şi mai ştia că orice nepotrivire îi face rău nu numai lui, ci şi grupului.

Trăim într-o lume care se mişcă repede şi se va mişca şi mai repede. Nu ştim cât vom mai rezista şi ce se mai poate salva. Prin ceea ce facem noi, considerăm că mai există salvare. Nu ştim ce vor face ceilalţi. În ceea ce ne priveşte, ne vom agăţa de poveste, povestea nefiind altceva decât un fir prin care primim din trecut putere.  Dacă nu vă trece prin cap o idee mai bună, puteţi să ne urmaţi pe firul poveştii care începe cu Sf. Andrei.

Sân Andreiul este zeul autohton, patronul lupilor, care a preluat din calendarul ortodox numele şi data de celebrare a Apostolului Andrei. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţisarea unui balaur cu cap de lup.Se credea că este ziua când „ îşi vede lupul coada”, atunci când se adună lupii pentru a forma „ haita de iarnă”. Din cauza lupilor au apărut în credinţa românilor strigoii; noaptea este pentru vrăji şi farmece, motiv pentru care se luau diferite măsuri de precauţie¹. Pe Valea Cricovului Dulce în conştiinţa comunităţii au rămas fragmente dispersate din vechile tradiţii suprapunându-se credinţa de a se apăra de strigoi(„metoda usturoiului”) cu obiceiurile de început de An Nou (plantatul grâului, aducerea rămurelelor de măr în casă pentru a în flori până la Crăciun).

Identitatea şi bibliografia Sf. Nicolae sunt puţin cunoscute, deşi poporul îl  ţine foarte drag(în special copiii).Sân Nicoară, cum era cunoscut de ţăranii de la Valea Cricovului Dulce, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au ţesut legende diverse şi unele năstruşnice(coborîrea „moşului” pe horn spre exemplu).Sân Nicoară păzeşte Soarele, care are tendinţa să fugă spre miazănoapte, opreşte apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare că ipostaza de Moş Nicolae, cu obiceiul de a face daruri copiilor² (dulciuri pentru cuminţi, nuieluşe pentru cei neastîmpăraţi, ultima variantă dispărînd în ultimii ani, părinţii considerînd că nu este cazul să mai sugereze şi pedepse pentru încălcarea regulilor) e o inovaţie orăşenească, prefigurînd dărnicia mai substanţială a lui Moş Crăciun.

Sub impactul comercial promovat azi de mass media, Moş Nicolae a devenit eroul copiilor, fiind întâlnit aproape în fiecare casă de pe Valea Cricovului Dulce³.

În sat, Crăciunul face parte dintr-un ciclu de 12 zile (de la 25 decembrie la 6 ianuarie) care asigură trecerea Anului Vechi spre Anul Nou şi este pregătit de un post lung (40 de zile ) pe parcursul căruia licăresc tot felul de sărbători şi sunt multe zile cu harţ. La oraş Crăciunul tinde să se reducă la o zi, Ajunul fiind ocupat cu aprovizionarea iar cea de-a treia zi este rezervată pregătirii …. Revelionului.

În sat sărbătoarea mică nu aduce scăpare. Oamenii societăţilor tradiţionale respectă obiceiul strict, altfel „ se strică pământul”. Crăciunul nu poate fi redus nici la 3 zile, nici la 12. Ce fel de Crăciun ar fi acela fără porc? Iar porcul se taie de Ignat*, care cade în 20 decembrie. „ Pe vremea lu tata, porcul se taie după Crăciun, ca să nu se spurce porcul. Dar de Ignat tot se taie ceva, că trebuie să fie sânge şi să ai carne de Crăciun”.

La tăiatul porcului nu trebuie să fie oameni miloşi deoarece porcul moare greu şi carnea nu e bună. La fel se întâmplă şi cu mielul de Paşte. Această „învie”, „ îl vezi cum mişcă”, de aceea cine are milă să nu stea pe lângă miel.Obiceiul de Ignat suferă transformări inevitabile. În locul celor 2 buşteni şi a lemnelor (paielor) de pîrlit, a apărut grătarul special şi lampa  de benzină.Numărul porcilor tăiaţi tradiţional scade an de an , mai ales după introducerea noilor norme europene.

Acum „ tăierea porcului” a devenit o „ prolemă  de familie”, neamurile nu mai au timp pentru întâlnirile tradiţionale. Este o mare deosebire între a tăia porcul (respectînd regulile tradţionale – cum îl înjunghi, cum îl pârleşti, cum îl tranşezi, cum faci pomana porcului) şi a-l omorî (atunci când calci ritualul)*.

Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui moş cumsecade, frate mai mic  a lui Moş Crăciun6.Copiii  umblă cu colindul „Bună dimineaţa, la Moş Ajun”, în schimb tinerii porneau colindatul imediat după miezul nopţii(acum se pleacă în seara premergătoare ajunului). Sacralitatea colindului a dispărut. La sate, cetele tot mai mici şi mai rare, îndrăznesc să colinde numai prin vecini.În Moreni, grupuri de colindători merg la profesori cu  greu reuşind să spună câteva versuri şi numai la insistenţele gazdei.În cartierul Tisa, , colindatul tradiţional a fost puternic politizat, guvernanţii oferind daruri tot mai variate(ciocolată,banane,diferite materiale publicitare, covrigi, mere), făcând un adevărat spectacol care se încheie cu foc de artificii!. Simbolistica darurilor e cunoscută colindătorilor şi gazdelor din zonă.Copiii  erau plătiţi pentru serviciul pe care îl făceau prin colind, acum copiii consideră că e o obligaţie să primească, uitând să mai cânte!.

Valea Cricovului Dulce e săracă în repertoriu de colind, multe colinde fiind învăţate la şcoală. Tipologia colindelor9 este necunoscută atât colindătorilor cât şi gazdelor.

Prinşi în vârtejul de zi cu zi, abia în Ajunul Crăciunului, şi, apoi, la masa de a doua zi, ne oprim un pic din goană. Abia atunci ne dăm seama că sărbătoarea Crăciunului e una a bucuriei, a speranţei, a familiei. Cadourile de sub bradul de Crăciun10 sunt minunate dar adevăratele cadouri sunt cele din jurul bradului: e vorba de familia care se adună împreună.

De Crăciun, toată suflarea sărbătoreşte naşterea lui Hristos. În spatele acestei sărbători creştine, specialiştii caută alte sărbători mai vechi11. Şi le găsesc, spre nedumerirea oamenilor care nu înţeleg de ce se strică „ obiceiul nostru strămoşesc”, „ chiar în zilele mari”, când  „ nu ai voie să pui nimic la îndoială”. Oamenii nu acceptă că în vechime, creştinii sărbătoreau Anul Nou tot pe 25 decembrie, ceea ce explică faptul că Anul Nou  actual e numit „Crăciunul cel Mic.”12

De la Sf. Nicolae, pe scările blocurilor din Moreni, apar grupuri de colindători cu Steaua, fapt întâlnit şi în satele unde sunt comunităţi de romi. La oraş, acolo unde obiceiul nu mai are corespondent în semnificaţii, gazdele deschid uşa şi dau câteva monezi vestitorilor. În satele din zona, acolo unde se ştie că se umblă cu Steaua de la Crăciun până la Bobotează, colindătorii nu sunt primiţi13. Obiceiul vrea să amintească de steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite de la literatura creştină până la tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre naşterea lui Isus: Steaua sus răsare, În oraşul Betleem, Trei Crai de la răsărit.14

În perioada comunistă sărbătorile creştine au pierdut mult din intensitate. Pornind de la centru, comuniştii au încercat să înlocuiască pe Moş Crăciun cu Moş Gerilă şi Crăciunul cu Revelionul, fapt reuşit în special în cosmopolita aşezare urbană a Moreniului. Oraşul inventează orice, până şi sărbători. Aşa a apărut Moş Gerilă în Orăşelul copiilor15 şi Revelionul16 la restaurant.

Înlocuirea lui Crăciun cu hâtrul Moş Gerilă17 urma să arunce în  uitare Naşterea Domnului. După substituirea numelui, sosirea lui Moş Gerilă a fost deplasată către sfîrşitul anului civil, în loc de 24 – 25 decembrie, copiii au fost puşi să-l aştepte pe Moş de Anul Nou. Această „ întărziere” urma să mute atenţia colectivă de la data de 25 decembrie spre 31 decembrie. Revelionul devenise unica mare sărbătoare de iarnă. Împins în uitare Isus dispărea de pe scena oficială, iar cadenţa tradiţiei era retezată printr-o schimbare a datelor. Între Crăciun, devenit  Gerilă şi Naşterea lui Isus nu se întrezărea nici o legătură.

Crăciunul de astăzi nu o duce nici el mai bine devenind o vedetă suprasolicitată  a zilelor de iarnă, ajungând treptat purtătorul de drapel al unui interes comercial. Moş Crăciun, unchiaşul bonom şi iubitor de copii, pare să devină ceea ce  Moş Gerilă nu reuşise în întregime : o mascotă aureolată de un farmec iernatic aptă să vândă orice oricui, la simpla sa apariţie. Astăzi, peste figura „ românească” a lui Moş Crăciun, s-au suprapus, suverane, trăsăturile unui Santa Claus universal.

Există  sărbători diurne şi nocturne. Dintre nopţi, în timpurile noastre, cea mai puternic şi explicit marcată de ideea de timp este cea dinspre 31 decembrie spre    1 ianuarie. Noaptea în care nu se doarme, Revelion. La oraş, unde oamenii sunt legaţi de calendarul liniar, Revelionul se prezintă ca o gară. Una dintre numeroasele gări, 2009 până în zilele noastre.O gară unde trenul se opreşte pentru o noapte. Oamenii coboară. Şampanie, jocuri de artificii, exuberanţă, paiete…..De dimineaţă, trenul porneşte iar, spre cea de-a 2010 gară, reîncepe cursa pentru timpul liniar şi infinit.

În sat, noaptea e o verigă, mijlocul unui lanţ compus din 12 zile şi 12 nopţi, perioadă în care oamenii lasă totul deoparte şi se ocupă cu seriozitate de timp. Îl restaurează, îl regenerează, într-un cuvânt fac tot ce se poate ca să-l repare – pentru că există semne clare că timpul s-a stricat. Dacă n-ar face-o, s-ar sfârşi lumea. Fără oameni, Timpul ar muri. Stingând lumina, ei închid ciclul unui Timp obosit. Reaprinzând lumina (focul), fac posibil începutul unui alt ciclu.

Satul tot e în mişcare. Nu e vremea de dormit. Varietatea obiceiurilor este foarte mare – de fapt, câte bordeie, atîtea obiceie: tinerii umblă din casă în casă cu urări (Plugul mare 18 încă păstrat la Vlădeni, Dărmăneşti, Adînca), ţiganii colindă cu Vasilcă(Iedera, Caragiale)19, fetele şi feciorii încearcă să-şi cunoască ursitul (Ursei, Iedera), bătrînii iscodesc cum vor fi lunile anului şi recoltele, copiii umblă cu sorcova20 sau pluguşorul21, bătrînii merg la biserică pentru a participa la slujba Sfântului Vasile.

Pluguşorul a avut o soartă vitregă în vremea comunistă. S-a transformat într-o scandare „ oficială”, asurzită ici-colo de mugetul şi clinchetele frenetice ale clopoţeilor. Corul şi pocnetele de bici animau atmosfera de recunoştinţă faţă de conducători şi de realizările oamenilor muncii. În finalul pluguşorului oficial adresat autorităţilor se spunea Sorcova ce transmitea tot un mesaj laudativ. Urările de Anul Nou erau în aceleaşi clişee, adaptate realităţilor:„ Să vă dea Domnul tot ce doriţi!” transformîndu-se în „ Să vă dea viaţa tot ce doriţi!”.

La sat, cu toate transformările impuse de comunism şi de noua structură socio-economică a zonei, Anul Nou menţinea originale datini strămoşeşti.

Cetele Plugului Mare dispăruse de mult din zona nordică a regiunii, se mai menţinea în apropierea Moreniului prin 1992 („ La Adînca se mergea cu Plugul cu cai când eram eu mic”) şi a devenit o obişnuinţă („ aşa am pomenit”), lipsită de orice semnificaţie şi ritual(Dărmăneşti, Vlădeni, 2008).

Principalul obiect simbolic al obiceiului este plugul, frumos împodobit, la fel ca şi caii care îl trag („ La Adînca, până în 1993 în locul plugului a apărut un tractor frumos împodobit, mergând pe stradă fără să aibă plug cu el, încît se închinau femeile mai în vârstă”că văd o asemenea minunăţie).

Ceremonialul, extrem de simplu şi fără semnificaţii (nu am pomenit să  mai tragă brazdă, zic câteva urări şi apoi aşteaptă să fie ospătaţi sau să primească bani” ), aduce în atenţie străvechi obiceiuri legate de perpetuarea şi regenerarea lumii vegetale22.

Pluguşorul, practicat până acum două decenii în toate satele de pe vale, reprezenta prima manifestare reprezentativă. Reuniţi în grupuri de 3-5 persoane, în ziua de 31 decembrie după ora 10, ceata de băieţi, avînd cu ei buhai, bice, clopoţei, luau la rând casele satului, spunînd urări de belşug gazdelor. Textul pluguşorului este un adevărat imn în versuri închinat agricultorilor.

În zona noastră, jocurile cu măşti cunoscute sub numele de căluţi23 sunt reprezentate de capră24 şi urîţi. La Ursei, Vişineşti, Valea Lungă, jocul caprei, încă prezent, reprezintă mai mult un dans frenetic, care se execută de sute de ori în fiecare casă colindată, fiind un mesager al fertilităţii şi fecundităţii (lipseşte mesajul textului, tot mai mult simplificat şi fără semnificaţii).  În Moreni capra apare după Ignat, fiind practicată de tineri veniţi de la sute de km (în 2008 din Vrancea) sau din alte zone etnografice(Moroieni de Dâmboviţa).

La Ursei, acum câteva decenii apăreau urîţii, cu scopul de a crea buna dispoziţie între vecini. Lunînd cojoace şi căciuli întoarse, improvizînd versuri licenţioase, urîţii mergeau de obicei la casele familiilor tinere, acolo unde se sărbătorea Revelionul. Urîţii   făceau tot felul de şotii şi ghiduşii, găsind soluţii ad-hoc pentru a crea buna dispoziţie în bucătărie sau în tindă, afară sau în casă.

În noaptea Revelionului, în ziua Sf. Vasile, la Iedera şi Caragiale „ vine Vasilca”. Grupuri de ţigani, cu o recuzită adecvată(din care în ultimii 20 de ani a dispărut capul de porc frumos împodobit), colindă satele prezentînd peripeţiile porcului sacrificat.

La biserică, bătrînii şi femeile ascultă slujba Sf. Vasile. Ţăranii cred că Sf. Vasile este tânăr şi chefliu. Îi arde de petrecere pentru că este primul din an. Probabil acesta este motivul lipsei tinerilor de la slujbă. Începe un an nou cu speranţă şi cu iubire.

Sărbătorile de iarnă nu s-au terminat încă. Vine Bobotează şi orice sărbătoare începe din Ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. Multe obiceiuri25 s-au pierdut, Boboteaza rămînînd cu sfinţirea apelor26. Se face aghiazma mare la apă „ în gârla Bezdedelului”, „ între gîrle la Colanda”, la fîntîna din curtea bisericii, în găleţile cu apă aduse de oameni. Oamenii iau aghiazmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas. Acum se curăţă lumea de tot ce nu e curat. La această festivitate extrem de importantă pentru viaţa spirituală a creştinilor participă mulţi membrii ai comunităţii ortodoxe, majoritate absolută în zonă. La Bobotează frigul atinge puncte extreme dar „ Sfântul Ion botează gerul”, aşa că frigul se mai înmoaie.

Ioan (Ion) este unul dintre cele mai comune nume la români. Patronul spiritual al celor care poartă acest prenume este Sf. Ioan Botezătorul care se serbează în 7 ianuarie.27

„ Iordănitul”  cu o puternică manifestare la Iedera, obicei păstrat şi la Caragiale, Ghirdoveni, Vlădeni, este un obicei în care creştinismul se îmbină cu obiceiul bucuriei bahice a tinerilor. Pierderea credinţei în vremea comunismului a făcut ca evoluţia obiceiului Iordănitului26 să- şi piardă semnificaţia, preotul fiind tot mai puţin consultat  de către cetele de flăcăi. Creşterea populaţiei a făcut ca numărul cetelor să sporească, preoţii oferind pentru iordănit doar două cădelniţe. Atunci rudarii şi-au făcut cădelniţe, au plecat cu Iordănitul luând prin surprindere comunitatea. În felul acesta se poate vdea deplasarea în spaţiu geografic a obiceiului spre Colobaşi şi Tisa, în condiţiile simplificării la maxim a obiceiului.

Cu Iordănitul obiceiurile de iarnă s-au  terminat pentru omul de azi ce locuieşte la sat. Bătrînele mai cinstesc moşii de iarnă, pomenindu-le numele la slujbă şi făcîndu-le pomeni, atât în bisericile satului dar şi în cele din Moreni.

Cum românul e destul de receptiv la nou şi suficient de curios din fire, a adoptat fără prea mare rezerve o nouă sărbătoare – fie ea şi de import! –  chiar dacă Sf. Valentin înseamnă mai degrabă comerţ şi distracţie. Aşadar de Sf. Valentin – transformat în

Zeu al   îndrăgostiţilor – tot românul cheltuieşte şi se gheftuieşte.

Ca un răspuns semnificativ naţional, de vreo 10 ani a fost reinventat Dragobetele(„ mama îmi povestea de Dragobete dar nu mai ştiu nimic, chiar dacă  am depăşit 80 de ani”), sărbătoare considerată Cap de Primăvară. Omul a scăpat de teama iernii, a nopţii care tot punea stăpînire pe lume. Soarele străluceşte iarăşi, florile apar la marginea pădurii, sărbătorile iernii vor reveni peste câteva luni, atunci când timpul ca parcurge un cerc complet. Şi astfel cercul sărbătorilor cu dată fixă se va închide.

Sărbătorile de iarnă se pierd pentru că trăim alte momente ale dezvoltării omenirii. Uneori nu mai înţelegem, când înţelegerea lasă de dorit, ne rămâne respectul. Există oameni care păzesc sărbătorile. Cât şi cum pot. Pierderile sunt enorme, dar a mai rămas destul. Să refuzi schimbarea ar fi o sminteală. Mai important decît să te opui schimbărilor şi uitării este să găseşti un mod eficient de a exploata cea mai rămas.
_____________

NOTE
1. Anexa 1

2. Anexa 2

3. Idem

4. Anexa 3

5. Nicolau, Irina, „ Ghidul sărbătorilor româneşti”, Editura „ Humanitas”

6. Anexa 4

7. Anexa 5

8. Idem

9. „ Interes public”, Nr. 90/ 22-23 decembrie 2007, p. 2-3

10. Anexa 6

11. „ Panteonul românesc” în „ Ziua”, 24 decembrie 2004

12. http://www.Crestinortodox.ro/Sărbătorile de iarnă în tradiţia populară

13. Anexa 7

14. http://www.timpolis.ro/Sărbătorile de iarnă ale românilor, pline de obiceiuri străbune

15. Anexa 8

16. Anexa 9

17. Anexa 10

18. Anexa 11

19. Anexa 12

20. Anexa 13

21. Anexa 14

22. http://www.Hand-made.ro/decembrie.html. „ obiceiuri de iarnă la români, 31 decembrie – 7 ianuarie, România

23. Anexa 15

24.Anexa 16

25. Nicolau, Irina, Idem

26. Anexa 17

27. Anexa 18.

STOICA  ION, Moreni