~Mitropolitul Teofan al Moldovei: Cuvant la intronizare

„Sub semnul şi cu puterea acestor două cuvinte din Scriptură, îndrăznesc a mă aşeza pe scaunul chiriarhal al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Fac aceasta cu încredinţare în mila lui Dumnezeu, pentru ca împreună cu ierarhii, clerul şi credincioşii acestei Mitropolii, să dobândim şi să trăim, ca pregustare încă din această lume, viaţa cea veşnică, adică să-L cunoaştem, prin puterea Sfântului Duh, pe Dumnezeu Tatăl şi pe Iisus Hristos, trimis de El în lume. Cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl, viaţa în Hristos şi dobândirea Sfântului Duh, aceasta este misiunea de astăzi, de ieri şi de mâine a Bisericii, a tuturor vlăstarelor ei şi mai ales a celor sfinţiţi prin harul preoţiei, prin harul arhieriei.

Misiunea aceasta la care sunt şi eu chemat astăzi este deopotrivă uşoară şi extrem de dificilă. Este uşoară pentru că în Moldova arde de veacuri candela sfinţeniei prezentă în viaţa a mii şi mii de sfinţi cunoscuţi şi necunoscuţi, de la pustnicii Neamţului, Putnei   sau Ceahlă-ului până la ierarhii din venerabilele scaune chiriarhale de la Suceava, Iaşi, Roman, Huşi şi Rădăuţi, mulţi dintre ei trecuţi în rândul sfinţilor, de la Voie-vodul Ştefan cel Mare şi Sfânt până la norul bogat de mărturii ale sfinţeniei alcătuit din mulţi preoţi de parohie şi creştini din viaţa de familie, totul măr-turiseşte că în Moldova viaţa creştină a fost şi rămâne intensă. Bogăţia spirituală din România, în special din Moldova, nu trebuie să ne împiedice a sesiza provo-cările la care astăzi este supusă viaţa creştină de la noi şi din alte zone ale lumii. Cântul de sirenă al secularizării pătrunde tot mai puternic în mintea şi sufletul omului de astăzi. Viaţa societăţii, a familiei, a culturii uneori se îndepărtează parcă tot mai mult de legătura cu Dumnezeu. Totul se petrece ca şi cum Dumnzeu nu ar exista şi ar fi absent din viaţa lumii. Consecinţele acestei atitudini apar în diferite forme: secătuire sufletească, goluri lăuntrice imense, risipire interioară. Toate conduc spre plictiseală, tristeţe şi disperare, boli ale veacului. În acest sens, misiunea Bisericii este imensă. Căci poate oare altcineva sau altceva mai bun decât Biserica să înţeleagă şi să lucreze mai eficient, mai real, mai adânc şi mai tămăduitor asupra rănilor omului contemporan? Biserica este spaţiul de speranţă întru regăsirea luminii care în viaţa multora lipseşte. De la necesitatea redescoperii izvoarelor nostre spirituale autentice până la depăşirea complexelor în întâlnirea cu fraţii noştri europeni, de la necesitatea păstrării cu sfinţenie a adevărului de credinţă până la asumarea cu senitătate a dialogului cu modernitatea în toate formele ei, de la participarea la găsirea unor soluţii la nemiloasa problemă a sărăciei până la oferirea unui răspuns tânărului care simte dramatic golul existenţei, Biserica este spaţiul de speranţă, de lumină, în tot timpul, în tot locul şi în orice împrejurare. În cadrul îndeplinirii acestei misiuni de către Biserică, locul arhiereului este esenţial. Luat dintre oameni, pentru oameni, spre cele ale lui Dumnezeu, arhiereul, pe orice treaptă administrativă s-ar afla, este chemat să se facă tuturor toate şi în orice chip, cum spune Sfântul Pavel, să-i mântuiască pe unii. (…)

În strădania sa de propovăduire a Evangheliei iubirii şi iertării, Episcopul are împreună cu el pe preoţii eparhiei, vieţuitorii sfintelor mânăstiri, ostenitorii din cadrul aşezămintelor teologice, culturale, de sănătate sau de caritate, şi pe toţi creştinii mireni disponibili pentru misiune. Preotul este, aşadar, primul colaborator al Episcopului în strădania de a convinge lumea să se lasă cuprinsă de puterea tămăduitoare şi mântuitoare a Evangheliei lui Hristos. Către el, preotul de parohie din satele şi oraşele Arhi-episcopiei Iaşilor, îmi îndrept mai întâi cuvântul şi inima mea în aceste clipe. Cei aproape opt ani de zile ai slujirii în Oltenia mi-au arătat că preocuparea de căpetenie a unui ierarh în misiunea sa este şi trebuie să fie menţinerea, întărirea şi adâncirea legăturii cu preoţii de parohie. Parohiile şi preoţii lor au, fie-care, probleme, provocări, bucurii multe şi încercări nenumărate. Parohia este locul în care Mântuitorul Hristos este împărtăşit credincioşilor în Cuvântul, Trupul şi Sângele Său. În parohie se alcătuieşte pentru omul de azi, însetat de comuniune şi comunicare, loc de întâl-nire, de căldură sufletească, de solida-ritate. În Moldova, după cum se cunoaşte, viaţa de parohie este intensă. Participarea credincioşilor la Sfânta Liturghie este numeroasă, se zidesc biserici. În acelaşi timp, parohiile au şi aici, ca peste tot în ţară, problemele lor datorate plecărilor la muncă în străinătate, scăderii natalităţii, îmbătrâ-nirii şi, trebuie s-o recunoaştem, mai ales duhului lumesc care încearcă să pătrundă în sufletul multora. Preoţii, mai ales cei de la ţară, au de asemenea propriile lor neajunsuri, uneori de ordin material. Ierarhul este chemat aşadar să poarte, împreună cu preoţii eparhiei, crucea misiunii şi bucuria împlinirii ei. Misiunea arhiereului în legătură cu viaţa de parohie, la care se adaugă activitatea de la centrul eparhial, aduce multe bucurii, dar şi nenumărate griji. Toate încearcă să le poarte arhiereul în Duhul lui Hristos. Şi unde să-L dobândească pe acesta în primul rând dacă nu în şi prin sfintele mânăstiri ale eparhiei?

Cazul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este unul cu totul aparte. De la o margine la cealaltă, regiunea este presărată de sfinte mânăstiri, cu rolul lor de stâlpi de rugăciune care susţin pământul şi-l unesc cu cerul. Împovărat cu crucea preocupărilor administrative, a ispitelor care vin de la trup, de la lume şi de la demoni, arhiereul îşi poartă adesea paşii către sfintele mânăstiri. Aici gă-seşte odihna sufletească după care tân-jeşte inima lui, de multe ori obosită de vieţuirea în cetate. Şi atunci când se află în cetate, dar mai ales atunci, în tumultul şi frământarea ei, ierarhul are nevoie de sprijinul venit prin rugăciunea călu-gărilor şi călugăriţelor din mânăstiri. Rugăciunea mânăstirilor pentru arhiereul lor în toată vremea, dar mai ales în ceas de cumpănă şi încercare, este văzută de Sfântul Ioan Gură de Aur ca o datorie fără de care viaţa monahală nu poste fi concepută. Toţi cei dedicaţi vieţii monahale, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, toţi cei care trăiţi pe vârful munţilor, ascultaţi-mă: este o datorie imperativă să-i ajutaţi cu abilitatea, cu rugăciunea, braţul, mintea, unitatea şi mai ales dragostea voastră pe episcopi în cârmuirea bisericilor. (…) Viaţa mânăs-tirească, precum şi misiunea preoţilor de parohie este şi trebuie să fie în legătură continuă cu şcolile noastre teologice. Facultatea de Teologie, Seminariile teologice şi alte forme de învăţământ teologic îşi împlinesc menirea numai în cazul în care urmăresc creşterea duhov-nicească şi intelectuală, precum şi dobândirea experienţei misionare de către viitorii preoţi, profesori de religie, asistenţi sociali, ostenitori în domeniul artei sacre etc. Întrepătrunderea dintre teologia academică şi sfinţenie, dintre cultură şi rugăciune, dintre folosirea mijloacelor moderne de misiune şi fundamentarea permanentă pe baze biblice şi patristice a lucrării Bisericii constituie rolul prioritar al învăţă-mântului teologic, în mod special. Preiau de la Prea Fericirea Voastră sarcina coordonării acestei slujiri şi-L Îl rog pe Dumnezeu să-şi arate puterea Sa, lumi-nându-mi mintea, întărindu-mi voinţa şi adâncindu-mi credinta întru împlinirea voii Sale”.

Şi acum, un gând aparte adresez poporului lui Dumnezeu, cler şi cre-dincioşi, din binecuvântata Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei. În faţa acestui sfânt popor, renumit pentru evlavia şi credinţa sa, rostesc cuvintele Sf. Gri-gorie de Nazianz: „Iată, sunt gata să te slujesc, obşte sfântă şi vrednică de Hristos …. Mă ai acum în puterea ta. Însoţeşte-mă cu rugăciunile tale şi ajută-mă cu sfaturile tale.

Încredinţat, cum spune Sfântul Pavel, că puterea lui Dumnezeu în slă-biciune se desăvârseşte, încep lucrarea de slujitor al Bisericii lui Hristos din Mi-tropolia Moldovei şi Bucovinei. Chem în ajutor rugăciunea Sfintei Prea Cuvioase Maicii noatre Parascheva, a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, a Sfântului Paisie de la Neamţ, a sfinţilor Mitropoliţi ai Moldovei, Varlaam, Teodosie şi Dosoftei, a Părinţilor Paisie şi Cleopa, şi a tuturor bine-plăcuţilor lui Dumnezeu din acest pământ atât de bogat în sfinţenie. Întărit cu rugăciunile lor, aflat în împreună-lucrare cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel şi cu întregul Sfânt Sinod, ajutat de colaboratorii de la centrul eparhial, de preoţii din parohii, de vieţuitorii sfintelor mânăstiri, de ostenitorii învăţământului teologic şi de toate braţele disponibile pentru lucrarea Bisericii din rândurile credincioşilor, mă încredinţez Prea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru a sluji Biserica din Moldova şi Bucovina, după prea sfântă voia Sa. Amin! Aşa să fie!”

Anunțuri