~Adrian Botez: Sergiu Celibidache

„Încă un geniu de recuperat, pentru învierea neamului metafizic românesc: Sergiu Celibidache“

SERGIU CELIBIDACHE (1912-1996) a fost un Socrate al MUZICII: refuzul său de a-şi înregistra concertele provine din respectul sacral faţă de Logos-ul Orfic.

A fost un mare dirijor, dar, în primul rând, un filosof şi un educator-pedagog/Maestru (în sensul iniţiatic-oriental al cuvântului), de o severitate îmbinată, miraculos, cu un umor şi cu o ironie, de o fineţe incredibilă, niciodată înveninată(deşi greu de suportat, uneori…), totdeauna constructivă. Şi construcţia/reconstrucţia Sufletului Muzicii-Logos Divin, prin fiecare ucenic, era la fel de miraculoasă, precum sinteza dintre sever şi rafinat, filosof şi muzician, dirijor şi demiurg: i-a învăţat pe studenţii săi, cu o răbdare supra-umană, că, dincolo de părerile aleatorii/trecătoare ale lumii contemporane, există Esenţele Eterne ale Fiinţei, dintre care se desprinde „Speranţa prin Muzică: Grădina lui Dumnezeu este imensă şi, totdeauna, roditoare, prin Sunet!”

Cu cât tempoul este mai lent, cu atât nuanţele sunetului sunt mai bogate. Dar până unde să-ţi asumi încetinirea? „Asta vei rezolva-o numai TRĂIND muzica!” – spunea Maestrul. Muzica-Logos, Muzica-Sens al Existenţei, Modalitate de A FI…Trebuie ca Dirijorul să dezintegreze stavila/zidul dintre Sunet şi Muzică. Adică, dintre egoismul închircit şi fudul („Să nu-ţi arăţi/exhibi personalitatea, ci să arăţi/revelezi Firescul Unic!” – deci, SMERENIE, RITUALICĂ, ÎN TEMPLUL MUZICII…) – şi imensitatea infinită a Nuanţelor Creaţiei Divine! Dirijorul este Aristocratul Absolut şi Demiurgul, cel care „dă impulsul şi soluţia” – de fapt, Dirijorul este cel care unifică/armonizează Aerul (de fapt, Elementul Celest-AER!), în care plutesc şi se zbat impulsurile personalităţii sonore (egoiste şi neînţelegătoare de unitatea Originii…) ale fiecărui intrepret. Şi Celibidache-Orficul cerea ucenicilor săi să nu „dea din mâini”, ci să organizeze „dreptunghiul din dreptul inimii” – să refacă, deci, miracolul Creaţiei-Logos (ca Ordine, Armonie, Expresivitate Infinită).

Avea, în jurul său, pe lângă ucenici – oameni de infinită credinţă, ai lamaseriilor din Tibet…Nu i-a păsat, niciodată, în anii din urmă ai vieţii, de plebeele „păreri” (ale criticii – care, prin impostura ei, prin pretenţia ei de cunoaştere, fără nicio bază spirituală, îl înmărmurea, pur şi simplu… – şi nu răspundea, niciodată, „orbilor” breughelieni): Celibidache căuta (şi afla!) certitudini, Adevărul Hristic Unic, Soluţia Unică a Regăsirii Ritualice (prin Ritualul Muzicii) a Sinelui, ca Sine Divină – nu „democraţia” năucilor. „Vei vedea, spunea el ucenicilor, că trebuie să trăieşti muzica, prin sesizarea bătăliei contrastelor…pe care contraste să le uneşti…coincidentia oppositorum…în orice început, să vezi sfârşitul, şi în orice sfârşit, începutul…să ajungi la acea fază în care să nu mai ai alternativă, la soluţia firească, aceea a Adevărului Unic al Fiinţării Tale…tu eşti Muzica…Nu eu am descoperit existenţa muzicii în toate – ci chiar Omul Începutului ştia asta: uită-te cum muzica însoţeşte tot ce are omul esenţial, în fiinţarea lui: naşterea, nunta, înmormântarea…M-am rugat lui Dumnezeu să nu greşesc prea mult…Dumnezeu s-a îndurat de mine…totul mi se confirmă!”

Lumea occidentală (unde şi-a petrecut cea mai mare parte din existenţa sa creatoare – şi ale cărei limbi le stăpânea, cu maxim rafinament expresiv, dar niciodată, el, socraticul, n-a considerat suficient „expresivul” limbilor occidentale, pentru a-şi asuma riscul sfaturilor scrise…) a asistat, uimită, excedată şi, de multe ori, agasată, foarte puţin înţelegătoare, la „fenomenul Spiritual CELIBIDACHE”. Cum şi la „fenomenul Spiritual BRÂNCUŞI” – …n-are cum înţelege occidentalul – Lumina Orientului/Răsăritului…Sunt atâtea incompatibilităţi, care parcă cresc şi se înmulţesc, tot mai mult, între lumea care apune, şi cea care se profilează, tot mai clară, dar şi tot mai singulară, în limpezimea Luminii Ei Veşnic Proaspete, a Înţelegerii ei Ritualico-Dumnezeieşti…Celibidache a avut ucenici, însă, şi prin ei Adevărul Hristico-Orfic se va duce mai departe. Indiferent faţă de orice mode, aţintit doar spre coincidenţa absolută a Începutului cu Sfârşitul…întru Adevărul Dumnezeiesc al Re-Armonizării Lumii. Geniul lui Celibidache lucrează, pe deasupra de timp şi vremi, la schimbarea/metanoia Fiinţei Omului/Lumii. El, moldoveanul din Roman, este, în eternitate/economia Creaţiei Dumnezeieşti, unul dintre STÂLPII ÎNŢELEPCIUNII TRANSFIGURATOARE DE COSMOS..

prof. dr. ADRIAN BOTEZ

Anunțuri