~Al. Florin Ţene: „Rolul literaturii de după Marea Unire în europenizarea României“

După  Marea Unire din 1918 , aşa cum se cunoaşte, au început să se dezvolte mai toate ramurile economiei naţionale. Prin acest act înfăptuit la Alba Iulia la 1 Decembrie s-a realizat unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.

Un rol important în europenizarea României l-a avut  presa literară  şi literatura care cunoaşte o efervescenţă deosebită din care nu lipsesc polemicile,uneori violente.În acest context se impugn personalităţi ca Mihai Sadoveanu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Mateiu Caragiale, Ion Barbu, Lucian Blaga, Gib Mihăescu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu şi alţii care prin lucrările lor publicate în ţară şi străinătate au avut un rol deosebit în cunoaşterea realităţilor din România pe drumul modernizării.

După  Marea Unire numărul ziarelor cu pagină literară şi reviste literare  se înmulţesc. O parte din ele, prin rezumate traduse în limbi de circulaţie internaţională ,fac cunoscute operele scriitorilor români. Revista Viaţa românească(apărută la 6 martie 1906, dar care îşi încetează activitatea în timpul Primului Război Mondial) ,reapare în 1920 sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu, tot la Iaşi.Dar din 1930 se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată de Mihai Ralea şi George Călinescu. În acea perioadă Viaţa românească pune accentul pe autenticitate şi specificul naţional înţeles ca dimensiune socială  şi europenizarea ca asimilare a spiritului naţional. În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literar cunoscut sub numele de poporanism. În cadrul redacţiei s-au dezvoltat mulţi scriitori, printre care amintim pe Spiridon Popescu, Calistrat Hogaş, Jean Bart, Pătrăşcanu, Mironescu, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Topârceanu şi alţii.

În perioada abordată disputele literare se duceau în jurul modernismului şi al tradiţionalismului. Modernismul denumeşte tendinţa inovatoare într-o anumită etapă a unei literaturi.El apare în literatura secolului XX-lea opunându-se tradiţionalismului proclamând noi principii creaţiei.Acest curent susţinea europenizarea(sincronizarea) literaturii naţionale cu literatura Europei, promovarea scriitorilor tineri, teoria imitaţiei, eliminarea decalajului în cultură, trecerea de la o literatură cu tematică rurală la una de inspiraţie urbană. Cultivarea prozei obiective şi evoluţia poeziei de la epic la liric şi a prozei de la liric la epic.

Eugen Lovinescu ,în literatura noastră, teoretizează asupra modernismului în revista Sburătorul şi în cenaclul pe care-l conducea. Revista lui Lovinescu apare la Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între 1926-1927. Cenaclul Sburătorul are o existenţă mai îndelungată, funcţionând între 1919-1947, când a fost interzis de comunişti.Obiectivele acestei grupări erau: promovarea tinerilor scriitori şi  imprimarea tendinţei moderniste în evoluţia literaturii române. Primul obiectiv s-a realizat prin promovarea unor nume ca: Camil Petrescu, Ion Barbu, Ilarie Voronca, Pompiliu Constantinescu, George Călinescu, etc. Un proces mai îndelungat a cunoscut cel de-al doilea obiectiv. Eugen Lovinescu îşi dezvolta concepţiile sale moderniste în  Istoria civilizaţiei române moderne şi în Istoria literaturii române contemporane. În aceste ample lucrări modernismul lovinescian porneşte de la ideea că există un spirit al veacului XX explicat prin factori materiali şi morali, care cuprinde un proces de o modernizare a civilizaţiilor de integrare într-un ritm de dezvoltare sincronică, teoria imitaţiei care explică viaţa socială prin interacţiunea reacţiilor sufleteşti, principiul sincronismului care în literatură înseamnă acceptarea schimbului de valori a elementelor care conferă noutate şi modernitate fenomenului literar. La revista Sburătorul colaborau, printre alţii, Ilarie Voronca, Ion Barbu, Tristian Tzara şi alţii.

În acea perioadă era promovat şi curentul denumit tradiţionalism, prin care se înţelege, continuarea vechilor valori tradiţionale, insistându-se pe ideea că istoria şi folclorul sunt cele două domenii relevante ce definesc specificul unui popor. Nichifor Crainc ,la aceste două domenii, mai adaugă factorul spiritual, credinţa religioasă ortodoxă care ar fi, spunea scriitorul, elementul esenţial de structură a sufletului ţărănesc din România. Consecinţa acestei teze era că opera de cultură cu adevărat românească trebuia să includă în substanţa ei ideea de religiozitate. Revista tradiţionalistă este Gândirea care apare la Cluj în 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu şi Cucu, din redacţia căreia făcea parte şi Gib I.Mihăescu. În 1929 revista se mută la Bucureşti şi conducerea ei este luată de Nichifor Crainic. Această publicaţie apare până în 1944. Scriitorii care se înscriau în curentul tradiţionalist au căutat să surprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional prin valorile miturilor autohtone a situaţiilor şi credinţelor străvechi. La acest curent au aderat Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dramaturgii Adrian Maniu şi Lucian Blaga. Aici intră Revista fundaţiilor regale care apare lunar la Bucureşti în două serii.Această publicaţie îşi propune să fie cu rădăcini în toate domeniile activităţii naţionale. Primul redactor şef al revistei  Paul Zarfipol,  îi dă direcţia maioresciană. După 1934 conducerea revistei o ia  Camil Petrescu şi apoi Dumitru Caracostea. În această revistă au publicat:gala galaction,, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Hortensia Papadat Bengescu, etc.

În perioada interbelică apar şi publicaţii care promovează avangarda. Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit dadaism.Acesta a fost iniţiat la Zurich de Tristian Tzara, originar din România. Scriitorii care scriau în spiritul dadaismuluii îşi exprimau dispreţul faţă de o lume incapabilă să stăvilească barbaria şi crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, tangenţiind cu absurdul. Din acest curent s-au desprins constructivismul şi suprarealismul.Constructivismul de la noi s-a grupat în jurul revistei Contemporanul la conducerea căruia se aflşa Ion Vinea. Constructiviştii promovau ideea necesităţii unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi, conturând natura. La solicitarea lui Ion Vinea au colaborat la revistă Ion Barbu,T. Arghezi, Camil Petrescu, dar şi pictori şi sculptori, printre care şi C.Brâncuşi. În acea vreme au mai apărut reviste constructiviste ca: Integral şi Punct. Tot în acea perioadă, aşa cum spuneam mai sus, a apărut şi curentul suprarealismului ce a fost teoretizat şi promovat de revistele Alge şi Urmuz. Acest curent urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului, al oniricului, al delirului în care spaţiile umane scapă controlul conştiinţei. Dintre reprezentanţii suprarealismului români amintim pe Aurel Baranga, Saşa Pană şi chiar Arghezi, iar pe plan european Louis Aragon, dintre pictori Picasso. După cum se observă literatura, arta română rezonează cu spiritul european.

În perioada interbelică, după actul Marii Unirii de la Alba Iulia romanul românesc atinge nivelul valoric european. Romanul românesc îşi extinde evantaiul tematic, el cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi complexe ce interesează şi cititorul european.Fiindcă multe din aceste romane sunt traduse în limbi europene.Sunt publicate în aceste limbi romane semnate de Gib I.Mihăescu, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu şi alţii.

Apariţa romanului Ion de Liviu Rebreanu în anul 1920 a fost un eveniment editorial. Acesta fiind primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia copleşitoare de viaţă pe care o degaja . Romanele apărute în perioada interbelică continuă inspiraţia rurală prin operele lui M.Sadoveanu, şi L.Rebreanu, dar având valori cu totul superioare şi cu modalităţi specifice. Era  vremea ca romanul românesc să devină afluient al fluviului romanului european. Acum apar romanele cu subiecte citadine în care cadrul de desfăşurare al acţiunii fiind oraşul ce se modernizează împrumutând arhitecura franceză sau germană. Atunci apar creaţiile lui Călinescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu. În acest context se dezvoltă şi problematica intelectualului inegalabil ilustrată de romanele lui Camil Petrescu. Garabet Ibrăileanu este unul dintre acei care intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul.Aici fiind vorba de romanul de creaţii, care prezintă personajele în deosebi prin comportamentul lor, şi romanul de analiză care este  interesat de viaţa interioară de psihic.În acest domeniu teoretic o mare importanţă  conferiunţa lui Camil Petrescu, intitulată “Noua structură“ şi opera lui Marcellu Prust. Din acest studiu s-a desprins o nouă viziune a supraposibilităţilor de cunoaşterte a fiinţei umane în accord cu evoluţia filosofiei şi ştiinţelor.

În perioada interbelică romancierii ,asemeni confraţilor din Europa, experimentează tehnici multiple ale romanului modern. Astfel exista tendinţa de întoarcere la modele tradiţionale precum cel balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El considera necesitatea dezvoltării romanului românesc pe linia studiului caracterului. Romanul interbelic cunoaşte şi alte orientări cum este lirica în opera lui Ionel teodoreanu, estetizanta şi simbolistica la Mateiu Caragiale, Memorialistica la Constantin Stere şi fantastica la Mircea Eliade.

În perioada aceea s-au format marile personalităţi ca Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Brâncuşi. Proza interbelică se dezvoltă prin nuvelistica lui Gib Mihăescu, reportajul prin Geo Bogza şi proza originală a absurdului prin Urmuz deschizătoare de drumuri pentru literatura deceniilor următoare.

În urma acestei sumare analize putem afirma că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut un rol important şi de netăgăduit în dezvoltarea literaturii române şi integrarea ei în marea literatură europeană.

AL.FLORIN ŢENE

Anunțuri