~Alexandru Stănciulescu-Bârda: Protopopul, „cel dintâi dintre preoţi“

Continuăm şi de data aceasta cu câteva referinţe la noul Regulament de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi vom vorbi despre protopop sau protoiereu. Cele două cuvinte au aceeaşi semnificaţie, numai că cel dintâi vine din slavonă şi al doilea din greacă. Ele înseamnă ,,cel dintâi dintre preoţi”. Protopopul conduce preoţii dintr-un protopopiat sau dintr-o protoierie. Protopopiatul sau protoieria este unitatea administrativă bisericească, care cuprinde mai multe parohii, uneori numărul acestora fiind chiar de o sută. Aşadar, protopopul este cel dintâi dintre preoţii unui protopopiat, îi conduce, îi controlează, îi îndrumă  şi-i reprezintă pe aceştia.

Când eram elev la seminar, în primii ani, a venit protopopul Drăghici de la Strehaia şi ne-a ţinut o conferinţă pe o temă oarecare. Era un om înalt, bine legat, împodobit cu toate însemnele gradului: culion şi brâu roşu, cruce cu lanţ galben, gros şi lucitor… L-am ascultat cu atenţie toţi elevii şi profesorii de la seminar. La urmă, ne-a spus că putem să-i punem întrebări. Nu ştiu dacă întrebarea care i-am pus-o a venit de la mine sau aghiuţă mi-a şoptit-o la ureche, dar ştiu că am ridicat mâna, mi s-a dat cuvântul şi am zis: ,, –Vă rugăm să ne spuneţi şi nouă ce aţi făcut de v-a pus protopop?” Bietul om a avut o reacţie neprevăzută. A roşit şi s-a fâstâcit, parcă l-am fi descoperit cu pantalonii desfăcuţi. S-a uitat în jur şi parcă i s-a încleştat gura. Directorul seminarului, Părintele Constantinescu, om mai în vârstă şi uns cu mai multe alifii, a intervenit rapid şi a salvat situaţia penibilă în care se intrase: ,,-Păi, dragă, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit l-a pus pe părintele protopop pentru merite deosebite!” Imediat s-a schimbat subiectul discuţiei şi lucrurile au rămas aşa, în coadă de peşte, cum s-ar spune. Au trecut de atunci aproape patruzeci de ani şi mărturisesc că încă n-am aflat răspunsul la acea întrebare şi, sincer să fiu, nici alţii nu l-au aflat. Mereu protopopii au fost numiţi ,,din oficiu”. Desigur, ierarhul a ştiut de ce i-a pus în acea funcţie şi care le-au fost ,,meritele deosebite”, dar în sufletul nostru, al preoţilor de rând, întotdeauna a rămas un sentiment de nedumerire, de umilire, de lehamite de cele mai multe ori, ca să nu spun mai mult. Nu că  cei numiţi nu ar fi fost preoţi demni de tot respectul. Nici vorbă de asta, ci metoda de numire a lor le era defavorabilă şi dumnealor, şi preoţilor, dar şi ierarhului. S-o luăm pe rând. Cel care era numit protopop din oficiu, nu avea niciodată posibilitatea să demonstreze în faţa preoţilor din acel protopopiat ce a realizat de a atras atenţia şi admiraţia ierarhului. De fiecare dată preoţii au rămas cu convingerea că protopopul respectiv nu a fost decât un pion de şah manevrat din umbră de cele mai multe ori de anumite instituţii sau persoane din afara sau din interiorul Bisericii. Felul de a fi numiţi i-a lipsit de credibilitate în faţa preoţilor. De  cele mai multe ori preoţii s-au ferit de protopopii lor, n-au avut încredere în ei. I-au socotit adevărate curele de transmisie, observatori sau chiar informatori. Poate oamenii nu erau în realitate aşa ceva; poate erau cinstiţi şi de bună credinţă, dar îndoiala şi neîncrederea nu o puteau înlătura din sufletul preoţilor. Pentru preoţii de rând, această metodă de numire a protopopului a fost umilitoare şi jicnitoare. Mai mult, această metodă a tăiat aripile celor ce au vrut să realizeze ceva în preoţie, au vrut să se evidenţieze cu adevărat. Poate au fost preoţi mult mai vrednici decât protopopul ales de ierarh, dar nu a fost băgaţi în seamă. Acel preot s-a simţit umilit şi marginalizat. Această metodă a alungat din viaţa bisericească două aspecte foarte importante pentru progresul instituţiei: competiţia şi competenţa. Atâta vreme cât nu au fost nişte principii cunoscute şi clare de selecţie a acestor cadre, principii care să stimuleze competiţia şi competenţa, dezgustul şi nemulţumirea au fost la ele acasă, prăpastia dintre centrele eparhiale şi preoţimea de rând a crescut vizibil. Cu siguranţă că unele practici de la curtea bizantină medievală nu mai erau valabile pentru secolul douăzeci şi unu! Metoda aceasta de numire a protopopilor este dezavantajoasă şi pentru ierarhi. Oricât ar vrea să fie de corecţi, de obiectivi şi imparţiali, ierarhii vor fi acuzaţi de preoţii lor de subiectivism şi nedreptate. Vor fi acuzaţi că s-au lăsat prea repede influenţaţi sau forţaţi să pună în acea funcţie pe unul sau pe altul, ca urmare a unei intervenţii sau alteia. Desigur, pe această temă se poate comenta mai mult.

Propun următoarea metodă  de alegere a protopopilor, în spiritul interesului  general al Bisericii: alegerea acestora de către preoţii din protopopiatul respectiv. Preoţii care doresc să candideze, să-şi depună dosarele. Acestea sunt verificate de către centrul eparhial şi, la data stabilită, în şedinţă publică, prin vot deschis sau secret, să fie ales protopopul pentru următorii patru ani. Ierarhul recunoaşte şi confirmă în funcţie pe protopopul respectiv. Fiind ales de masa de preoţi, folosul va fi evident pentru toate părţile. Preoţii vor avea bucuria că au fost consultaţi, că şi-au exprimat voinţa, că au ales pe cel mai potrivit dintre ei, care să-i reprezinte. Între preoţi se va instaura mai multă încredere şi mai multă frăţietate, ştiind că peste alţi patru ani vor avea un nou cuvânt de spus. Vor fi aleşi preoţii cei mai buni, care sunt cunoscuţi tuturor ca exemple de vrednicie preoţească. Fiecare dintre preoţi se va strădui, prin studii şi realizări pastorale, misionare, culturale, într-un cuvânt, prin întreaga activitate să se remarce, să devină iubit şi respectat de confraţi. Ierarhul nu va mai putea fi acuzat de influenţe obscure, subiectivism, favoritism, nepotism sau alte isme, iar protopopul îi va fi un colaborator de nădejde, competent şi demn. Însuşi protopopul va fi scutit de sentimentul penibil, pe care-l simte un om de bună credinţă, că  a fost numit pe criterii arbitrare, discutabile, ci nu pe baza meritelor sale adevărate. Alegerea protopopului de către preoţii din protopopiatul ce urmează a-l conduce ar  reda cu adevărat demnitatea protopopului respectiv, ierarhului şi preoţilor. Ierarhul nu trebuie  să se teamă de preoţii săi, fiindcă toţi slujesc aceleiaşi Biserici şi Aceluiaşi Dumnezeu.

ALEXANDRU STĂNCIULESCU-BÂRDA

Anunțuri