~Angela Bîrsan: „Singuri, doar cu Dumnezeu”

Daca ar fi dupa inima mea, acum n-ar trebui sa vorbesc. Doar sa tac gandindu-ma la verbul A Face. A face e inceputul. A face pentru sine, a face pentru familia ta, a face pentru neamul tau inseamna a face pentru Dumnezeu. Asadar, intrebarea e: sa tac, sa vorbesc doar cu mine insami, sa ridic turnul de fildes si sa ma inchid in el sau sa vorbesc in ideea verbului A Face si nu doar a vorbi golit de sens si de continut? Aici , in acest spatiu, A Face inseamna A Fi. Daca se vor imputina facatorii de lumina si dreptate, noi, cei de aici cui vom ramane? Dar acum, cui suntem? Cu cateva zile in urma, concetatenii nostri au fixat, in beton, un panou cu inscriptia Tinutul Secuiesc. Un afis urias, o poarta secuiasca.  Ei spun: panou publicitar. Eu spun : marcaj teritorial. Daca tot au pus o poarta ma intreb in cat timp vor pune si gardul…Gardul de sarma ghimpata si cainii pe noi! Pana la urma nu e vorba decat de putere. Nu puterea prieteniei, nu puterea blandetii, nu puterea convietuirii ci e vorba de ceva subtil, insinuant, asemeni unui aisberg cu adancuri negasite. Puterea simbolica… Putere primara, inaintea celei politice, economice, sociale , culturale. Aici e tara mea. A cui? A mea, a lor sau A Noastra? Eu spun a mea, a noastra…Ei spun doar atat: a mea. Cumva, si unii si altii suntem straini de acel Aici, Acasa la mine, senin, duios, calm…. Aici, Acasa la mine este indarjit si punem semne: spunem Izvoru Muresului sau Marosfo….Miercurea Ciuc sau Csikszereda? Aici e rosu –alb –verde sau rosu –galben –albastru? Aici , ” Desteapta-te romane” incepe sa fie doar un ecou. Aici, la mine acasa, in tara mea, limba romana e o limba straina. E limba pe care o aud mai degraba in mine decat in jurul meu. De ce, Doamne, Budapesta pare la o azvarlitura de bat iar Bucurestiul pare sa se fi mutat in Tibet? Primim tot mai multe sfaturi „intelepte” : ” nu spune…nu mai are nici un rost; vorbesti in vant; taci, capul plecat sabia nu-l taie; va trece si asta; nu te baga, stai deoparte; priveste ca un spectator dar ai grija sa ai bagajul facut….”Putere simbolica? Ma doare sa incep sa cred ca e o batalie aproape pierduta… Nu stiu Imnul tarii mele pana la capat pentru ca nu l-am auzit niciodata  cantat pana la capat de atatea ori incat sa-l invat. Nu se canta la scoala…e subversiv…sa nu deranjeze… Dar am in minte miile de glasuri care canta de sarbatori sau in orice zi ca o singura zi, ca o singura voce, Imnul Ungariei si cel Secuiesc…

Ma doare si tresar cand, de Ziua Nationala a tarii  mele steagul meu e in restriste, de numarat pe degetele de la doua maini iar de 15 martie numai cerul nu e rosu –alb –verde. Ma doare sa-mi traiesc Tara intr-un soi de ilegalitate, fara Imnul meu si fara steagul meu, doar in gand, ca pe un soi de abstractie razvratita… Ma doare, ma doare, ma doare!!! Pe aici obisnuiesc sa vina in scurte incursiuni de pedepsire, condamnare, amagire….mai ales amagire, mai marii tarii mele…
Ma pedepsesc pentru ca eu asa zic si asa cred ca aici e Tara Mea. Fac incursiune de cucerire de voturi , o data la patru ani, poate nu la fel de des ca tatarii peste
Moldova lui Stefan…Nu lasa urme insangerate! De fapt aici nimic nu se vede ci se tadeaza discret. Nu ticaie nimic…E ca un ceas electronic ascuns intr-o bomba….Spuneam ca nu lasa urme insangerate, cai morti pe campul de lupta si femei cernite ingropandu-si dragii lor. Aici lasa in urma tacere, abandon, izolare…Unii dintre noi au trimis jalbe  la Bucuresti! Intrebati-i de cate ori li s-a raspuns la ele, cand li s-a raspuns, cum li s-a raspuns…Avem un Presedinte! Nu stiu daca e mai intelept decat cei care au fost pana acum sau ce care ii vor urma. Dar a venit in trei ani de patru ori aici iar pe mine, romanul lasat de izbeliste in patria altei limbi, m-a ignorat…Nu mi-a dat nici macar binete daramite sa ma mai intrebe cum imi e… Ce-I drept, eu sunt romanul de rand, din multimea aceea cenusie numita popor! Si suta aceasta de mii de romani din Harghita si Covasna este tot poporul lui! Dar daca  nu a catadicsit sa se uite la poporul sau macar sa-I fi dat binete pastorului spiritual…N-a fost sa fie! Dar vin  alegerile. Ar trebui sa facem precum razesii lui Stefan, sa ardem campurile, sa otravim fantanile, simbolic vorbind… Sa-I ignoram si noi pe ei, chiar asa putini cati suntem! Sa nu-I mai lasam sa dea sentinte pe seama noastra ci sa fim obraznici, sa nu le mai cerem dreptul la a ne simti Acasa la noi, in Tara Noastra! Sa dam noi sentinte caci doua sunt marile judecati ale omului: cea a lui Dumnezeu si cea a poporului tau! Ma doare ca nu ma intreaba nimeni, pe mine, romanul imputinat la numar aici, ce mai fac! Ma doare ca nu ma mai intreba nimeni de ce am lacrimi in ochi pentru tara mea!

Angela Birsan

Anunțuri