~Bucur Chiriac: „De ce am donat colecţia mea de artă către oraşul natal?“

Îmi amintesc de o vizită mai recentă la pictoriţa Vanda Sachelarie Vladimirescu, în casa căreia am stat cîteva ore;o cunoscusem în casa Margaretei Sterian, prilej cu care mi-a făcut invitaţia de a-i vizita şi atelierul ei. Pictoriţa m-a primit cu simpatie, i-am arătat fotografii cu lucrăr i din colecţia mea şi i-am spus despre intenţia mea de a dona aceste tablouri oraşului mei natal, Buzău. I-am mărturisit dorinţa de a achiziţiona şi o lucrare de-a dînşii. Erau pe pereţii apartamentului zeci de lucrări, mai mici sau mai mari, mi-au plăcut unele mici, dar pictoriţa mi-a spus că poate să ne vîndă numai o lucrare de mari dimensiuni. Preţul cerut era foarte mare, încît am renunţat. Am mai intrat în atelierele unor pictori de la care n-am putu cumpăra nimic deoarece nu vroiau să le vîndă. Printre ei mă gîndesc la Virgil Almăşan, Ion Biţan, Cîlţia Ştefan, Celmare Vasile, Cilievici Marin, Ilfoveanu Sorin, Mariana Petraşcu, Iclozan Semproniu, Dipşe Constantin, Ligia Macovei, Spiru Vergulescu, Vrăneţeanu Ion şi alţii, cu care am avut relaţii bune, care acceptau dialogul şi îmi doream să am în colecţie lucrări de la ei. Tratativele cu aceştia au eşuat nu odată căci nu se îndurau să le înstrăineze, păstrîndu-le în atelierele lor. A fost o mare dificultate, totuşi nu regret , însă am izbutit să intru în posesia unor lucrări ale lui Vincenţiu Grigorescu, Spiru Vergulescu, Mărgineanu Viorel, Sorin Ilfoveanu, datorită prietenului meu de-o viaţă, criticul Cornel Radu Constantinescu, care în vremuri grele, bolnav fiind, din lipsă de bani pentru cumpărarea de medicamente şi a hranei costisitoare pentru diabetul lui rebel a fost nevoit să-mi vîndă aceste lucrări fiind bucuros că vor rămîne într-o casă cu parfum de epocă ,cu o colecţie prestigioasă. Atît el, cît şi Poetul Marin Sorescu sunt cei care zaboveau nu odată în casa din str. Povernei 15-17;de fiecare dată, cînd priveau pereţii apartamentului plini de tablouri se entuziasmau, spunînd că ceea ce văd întrece multe colecţii de artă din Bucureşti, că am strîns tablouri ale celor mai reprezentativi pictori contemporani, că este o lume a frumosului, unde îşi încîntă ochii şi inima şi simt acea linişte sufletească de care au atîta nevoie. Nu odată, mă îndemnau să creez o Fundaţie Culturală, pornind de la colecţia mea de artă, şi să adun în jurul ei oameni de artă, scriitori,muzicieni, cîntăreţi, doplomaţi, medici, profesori, iar periodic să organizez întîlniri, seri muzicale, chiar expoziţii. „Casa , spunea Marin Sorescu, cu tot ce are în ea, să rămînă o casă deschisă publicului iubitor de artă.”

Această dorinţă a lui Marin Sorescu şi a altor intelectuali din Bucureşti de a înfiinţa o Fundaţie Culturală s-a îndeplinit în aprilie 1996, cînd „un grup de oameni de cultură, apreciind eforturile de o viaţă ale poetului şi colecţionarului Bucur Chiriac, care a strîns cu pasiune şi dăruire obiecte de artă plastică, artă populară şi religioasă, a luat iniţiativa înfiinţării «Fundaţiei Culturale Marieta şi Chiriac Bucur» gîndită ca o instituţie de cultură, destinată cultivării gustului pentru frumos, promovării în rîndul opiniei publice a valorii şcolii de artă plastică contemporană din ţara noastră.” Fundaţia are printre membii fondatori pe Marin Sorescu, Mihai Buculei, Grigore Vasile, Marcel Guguianu, Ion Irimescu, Radu Cîrneci, Cornel Constantinescu, Ion Grigore, Dan Hatmanu, Cela şi Costin Neamţu, Alecu Ivan Ghilia, Gheorghe Ciobanu, Horia Cucerzan, Valentin Lipatti, Alexandru Oproescu şi alţii. Am fost surprins plăcut că la această Fundaţie , la întemeierea ei, şi-au pus semnătura pe actul de constituire personalităţi culturale de mare prestigiu care au girat ,prin calităţile lor spirituale, seriozitatea unui asemenea aşezămînt de cultură şi au participat la manifestările organizate de această fundaţie. Cu acest prilej , Marin Sorescu în calitate de membru fondator a donat Fundaţiei o lucrare de pictură din lucrările realizate de el. La fel şi alţi membri fondatori,mi-au oferit asemnea lucrari de pictură. La unele acţiuni organizate în incinta fundaţiei, mai ales la aniversarea zilei mele de naştere, luau parte uneori în jur de 100 de persoane, printre ei miniştri, pictori, cîntăreţi de valoare, actori, profesori, ingineri, diplomaţi, care serbau mai ales un colecţionar care ,cu mari eforturi materiale, întrunind nişte calităţi umane rar întîlnite azi., fără vicii, nefumător, fiindu-i străină băutura alcoolică, care rareori şi-a permis să intre într-un restaurant, care şi-a ajutat permanent familia din oraşul copilăriei, care în viaţă a avut pasiuni nebănuite, s-a dedicat unui scop nobil. A cunoscut astfel o lume azi dispărută în marea ei majoritate, a strîns cu pasiune atîtea valori de artă din ţară, dar a colindat mai toată Europa, vizitînd cele mai mari muzee din Italia, Franţa, Spania, Austria, Germania, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Egiptul, Israel, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Rusia, Elveţia, Letonia, Lituania, Estonia, Moldova şi multe altele, învăţînd să preţuiască valorile de artă din aceste ţări. Din acest periplu s-a reîntors îmbogăţit spiritual din nou acasă. Plecînd în lume cîndva cu mîna goală, copilul care a avut o adolescenţă tristă, care în casa lor nu văzuse un dulăpior de cărţi şi care plecase din oraş la vîrsta de 14 ani, copilul care s-a fotografiat prima oară în viaţă la 15 ani cînd se înscria la Gimnaziul industrial din Buzău, care pusese în picioare primii pantofi la aceeaşi vîrstă, s-a întors.acasă îmbogăţit spiritual,s-a hotărît să lase colecţia acumulată în peste 50 de ani de viaţă şi să o doneze oraşului natal.

Această dorinţă a întîmpinat multe greutăţi din partea autorităţilor; pătimaşul colecţionar încercînd din răsputeri să valorifice bogăţia lui de valori, a cerut de multe ori sprijin multora pentru a-şi realiza visul său de o viaţă. Această dorinţă a fost împărtăşită întîi de stareţul Mînăstirii Ciolanu, părintele Neofit Smărăndoi, care mi-a făgăduit acordarea unui spaţiu generos, în noua clădire care se construia în incinta mînăstirii. Propunerea a cazut , deoarece Episcopia Buzăului a înfiinţat în acest spaţiu o şcoală de călugări. Mai apoi , în anul 1999, episcopul Buzăului , Epifanie Norocel, s-a arătat entuziasmat să adăpostească colecţia într-o clădire veche, de epocă, după ce va fi mai întîi restaurată. A venit la Bucureşti, a văzut colecţia, a rămas încîntat, dar în final s-a răzgîndit. Mai apoi, directorul şi directorul adjunct al Liceului B.P. Haşdeu s-a oferit să-mi dea o clădire, parter şi etaj, în incinta şcolii, în fosta casă a directorului, pe care am acceptat-o. După cîteva luni, fără să-mi spună nimic, aflu că a fost destinată altor scopuri. Şi iată că , în anul de graţie 2004, după atîtea aşteptări şi deziluzii, Primăria municipiului Buzău, a făcut propunerea ca această Galerie de artă să fie deschisă în clădirea Muzeului de istorie şi artă din Buzău, acolo unde sunt expuse peste 200 de lucrări ale fostului meu prieten, Brăduţ Covaliu, fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, care ,şi la îndemnul meu, fiind totodată şi deputat de Buzău, a fost încîntat de sugestia mea, iar azi operele lui de o viaţă, în marea lor majoritate inedite, sunt etalate cu competenţă într-o aripă a Muzeului buzoian.

Tot acest periplu al vieţii mele, cu multe bucurii şi împliniri se datorează faptului că pronia cerească mi-a hărăzit să am alături de mine pe soţia mea, Marieta, care a fost un sprijin şi pavăză în tot ce am împlinit, căreia îi sunt îndatorat şi-i mulţumesc. Am avut însă şi n ecazuri. Ne-a fost dărîmată o casa în cartierul Militari, pentru a se construi blocuri şi am obtinut cu greu mutarea într-un apartament de bloc cu două camere. După mari eforturi am obţinut cu chirie o casă cu 3 camere, care pînă mai ieri adăpostea colecţia mea de peste 200 de lucrăr i de pictură, sculptură şi artă populară,; dar faptul ca recent a fost dărîmată pentru a se construi un hotel m-a dezechilibratl. Credinţa în Cel de Sus m-a ajutat să mă mut din nou însă într-un apartament de bloc de trei camere, în care am încercat din răsputeri să conserv, în condiţii precare, această colecţie.

Într-o vreme cînd unii prieteni, văzînd necazurile cu care mă confrunt şi bătălia pe care o duceam pentru a găsi o rezolvare definitivă a viitorului colecţiei, mai ales după ce mi-a fost spartă casa de răufăcători, mă îndemnau să vînd lucrările, să-mi văd de sănătate, să mai călătoresc sau să-mi construiesc o casă într-o zonă de munte, eu le răspundeam tuturor cu un NU categoric. Vreau ca un fiu al Buzăului, plecat de acasă cu „mîna goală” să rămînă consecvent în credinţa că umbra mea trecătoare şi peripeţiile mele în această nobilă preocupare de colecţionar să rămînă îndemnuri pentru generaţiile care vor veni şi poate vor urma exemplul unui fiu al Buzăului care n-a trăit degeaba. El s-a întors în leagănul copilăriei cu sentimentul că viaţa a trăit-o în demnitte, cu credinţă şi cu convingerea că marele tăvălug al timpului nu-l va da uitării.

Iată testamentul vieţii mele, pe care îl las buzoienilor.

Terminat azi, 30 noiembrie 2005 şi trimis la tipar.

BUCUR CHIRIAC

Anunțuri