~Constantin Schifirneţ: „Dr. Constantin Angelescu: idei novatoare şi acţiuni de dezvoltare a învăţământului“

În acest studiu discutăm despre unele iniţiative legislative şi acţiuni ale unuia dintre cei mai longevivi miniştri ai învăţământului din România, Constantin Angelescu.

Istoria şcolii reflectă cu certitudine etapele esenţiale ale devenirii instituţiilor de învăţământ în strânsă legătură cu evoluţia epocii moderne. Apariţia şi consolidarea sistemului de învăţământ public românesc a apărut din necesitatea construirii societăţii moderne.

Primii reformatori ai şcolii au fost boieri, şi amintim pe Dinicu Golescu şi Gheorghe Asachi, ei intuind funcţia extraordinară a şcolii în susţinerea valorilor moderne şi în schimbările din societate .

Fără îndoială, şcoala a fost o instituţie fundamentală în ridicarea nivelului de instruire şi de educare a tuturor naţiunilor. Elitele moderne au fost create de şcoală.Să recunoaştem rolul excepţional al burgheziei în susţinerea dezvoltării instituţiei şcolare, propulsând-o în motor al evoluţiei sociale şi culturale moderne.  Modernizarea societăţii româneşti nu s-a produs de către burghezia autohtonă întrucât aceasta era destul de fragilă. Dimpotrivă, în România învăţământul a fost o cale de formare a burgheziei naţionale. Elitele moderne au fost create de şcoală.

Toţi miniştrii învăţământului românesc de după 1864 au stăruit în funcţia civilizatorie a şcolii, dar Spiru Haret şi Constantin Angelescu au reuşit să articuleze un sistem coerent de legi şi de acţiuni despre educaţie şi instruire.

Prin reformele sale, Spiru Haret, ctitorul învăţământului modern din România a urmărit ralierea societăţii româneşti predominant agrare şi ţărăneşti la cerinţele economiei de tip burghez Şcoala este investită de către Haret cu misiunea de a forma la elevi deprinderi specifice unei vieţi profesionale diferite de cea tradiţională agrară. În plus, şcoala are misiunea de a forma conştiinţa despre drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti într-un stat democratic constituţional. Spiru Haret a conceput educaţia şi instrucţia populaţiei ca factori fundamentali de transmitere a cunoştinţelor esenţiale şi de formare a abilităţilor necesare în activităţile practice, în special în acelea specifice mediului agricol.

Pentru o perioadă de un deceniu de după Spiru Haret nu se mai produc contribuţii notabile la schimbări în învăţământ. Preluarea în 12 decembrie 1918 a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii de către doctorul Angelescu marchează o nouă etapă în reformarea învăţământului românesc.

Pe Haret şi Angelescu îi uneşte un destin similar. Amândoi au fost pentru mulţi ani în demnitatea de ministru şi au avut astfel şansa de a pune în aplicare legile lor. Spiru Haret a fost de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice între 31 martie 1897 – 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 – 22 decembrie 1904 si 12 martie 1907 – 29 decembrie 1910. Angelescu a deţinut, cu intermitenţă, portofoliul de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice între 1918 si 1938 (12 decembrie 1918 – 27 septembrie 1919, 19 ianuarie 1922 – 30 martie 1926, 20 iunie 1927 – 10 noiembrie 1928, 14 noiembrie 1933 – 1 ianuarie 1938). Alţi miniştrii ai Instrucţiunii Publice, îi menţionăm doar pe unii dintre ei – V. Conta, T. Maiorescu, D.A. Sturza, Take Ionescu, P. Poni, S. Mehedinţi, P.P. Negulescu, N. Costăchescu – nu au avut posibilitatea punerii în practică a iniţiativelor legislative proprii.

Angelescu este un demn continuator al reformelor lui Spiru Haret. De la marele său predecesor el a învăţat lecţia despre necesitatea reformării şcolii româneşti în funcţie de contextele şi cerinţele reale ale ţării.

Omul politic si medicul Constantin Angelescu s-a impus în spaţiul public românesc şi european datorită, înainte de toate, înaltei calificări profesionale. Cu studii la Facultatea de Medicină din Paris şi cu un doctorat obţinut în Franţa (1897), el a parcurs traseul profesional firesc de chirurg la spitalele Brâncovenesc şi Filantropia. A fost director al clinicii chirurgicale de la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Cu această bază profesională temeinică devine membru al Partidului National Liberal. Aceste date sumare ale biografiei sale stau mărturie pentru  profesionalismul cu care politicianul şi ministrul Angelescu a gândit şi a aplicat amplul program de reorganizare a invăţământului românesc pe baza unor principii moderne preluate din gândirea pedagogică a timpului.

Prin opera legislativă şi activitatea de organizare a şcolii Angelescu a dat un conţinut concret haretismului, curent care a dezvoltat o concepţie originală cu privire la reformarea învăţământului în mediul rural în direcţia ridicării nivelului de cultură şi de putere economică a ţăranului român. După cum vom vedea agenţii acestei schimbări au fost învăţătorii cărora prin lege li s-a creat un status social şi profesional.

În acelaşi fel Angelescu a înţeles rolul fundamental al şcolii în modernizarea României, fiindcă prin învăţământ are loc omogenizarea culturală şi naţională a unei societăţii care, după 1918, a cunoscut reunirea mai multor tipuri de civilizaţii şi culturi moştenite de către Basarabia, Transilvania, Banatul şi Bucovina. Şcolii îi revenea responsabilitatea pentru întărirea unităţii naţionale: „Nici armata, nici organizaţia administrativă şi nici cea economică, oricât de perfecte ar fi, nu ne vor putea aduce consolidarea României noi, dacă străduinţele noastre nu se vor îndrepta mai întâi către trezirea conştiinţei cetăţeneşti”1. Acest rol îi revenea şcolii prin pregătirea temeinică a elevilor cu noţiuni şi cunoştinţe necesare în obţinerea unei calificări concordante cu necesităţile sociale şi economice ale ţării. El a pornit de la un principiu aplicat consecvent în toată activitatea sa:  ,,consolidarea unui neam şi a unei ţări se obţine înainte de toate prin răspândirea culturii în păturile cele mai adânci ale poporului” 2.

Demnitarul nu se mulţumeşte cu afirmaţii ce ţin de birocraţia domeniului. El caută explicaţii la starea reală a poporului român, căruia trebuie să i se ofere un învăţământ adaptat particularităţilor sale. Structura sufletească a poporului român, puternic marcată de influenţele culturale venite din toate zările, a slăbit conştiinţa naţională. Ministrul Angelescu gândeşte proiectul învăţământului românesc în contextul realităţilor naţionale de după primul război mondial: ,să producem unificarea sufletească a întregului neam îndreptat către acelaşi ţel, către aceleaşi năzuinţe, către acelaşi ideal”.

Să urmărim succint câteva dintre marile sale proiecte. Întâi, stăruim asupra legislaţiei şcolare.

1. Legea învăţământului primar şi normal primar, promulgată prin Înaltul decret regal nr.2571 din 24 iulie 1924 şi publicată în Monitorul oficial din 26 iulie 1924.

Legea asigură unificarea învăţământului şi corelarea gratuităţii cu obligativitatea. Învăţământul este organizat pe trepte şcolare: grădiniţă (5-7 ani), curs primar elementar (7-12 ani), curs primar superior (12-16 ani) şi cursuri pentru adulţi obligatorii până la 18 ani sau pentru cei are au şcoala primară neterminată.

Legea include prevederi care vizează realităţi concrete ale României din anii’20 ai secolului al XX-lea. O primă dispoziţie are în vedere asigurarea obligativităţii învăţământului fiindcă în unele provincii, Basarabia şi Bucovina, exista un mare număr de analfabeţi.

Prin această lege învăţământul primar are o durată de şapte ani conform cu cerinţele pedagogiei şi cu nevoile ţării. În lunga sa activitate de ministru, Angelescu a acordat atenţie specială pregătirii viitorilor învăţători3, pe care îi consideră condiţia determinantă în procesul de modernizare din sate.

Un articol cu profunde semnificaţii este cel despre organizarea şcolilor şi cursurilor de adulţi. În primul an de aplicare a legii numărul adulţilor incluşi în programe şcolare a fost de peste 730.000.

Prin lege s-a stabilit înfiinţarea de şcoli pentru copii anormali sau cum am spune astăzi copii cu deficienţe.

O decizie cu multe efecte sociale este crearea de zone culturale, aceasta însemnând că toţi absolvenţii şcolilor normale erau obligaţi să facă un stagiu în zone defavorizate.

În timpul ministeriatului doctorului Angelescu din perioada 1922-1926 s-au înfiinţat noi şcoli pornind de la principiul ,,învăţământul secundar nu poate fi numai apanajul unei clase sociale, a celor bogaţi sau a celor de la oraşe, ci trebuie să dăm posibilitatea şi elementelor sănătoase şi bine înzestrate de la ţară, ca să poată urma acest învăţământ” 4.

El era preocupat de ,,răspândirea culturii până în păturile cele mai adânci ale poporului, dându-se oricui putinţă să se înalţe până acolo unde munca şi puterile sale îi permit, punându-se astfel în evidenţă toate valorile pe care ţara le posedă şi de care ea se poate folosi” 5. Pentru profesorul Angelescu, şcoala are un rol decisiv la afirmarea ştiinţei şi culturii: valoarea unui popor se măsoară după contribuţia pe care el o dă culturii şi ştiinţei mondiale”6.

Reformele lui Angelescu pun accentul pe profesor căruia îi incumbă misiunea de model pentru şcoală şi pentru societate. Un învăţător sau profesor nu-şi putea permite în perioada interbelică să abdice de la regulile elementare de evaluare a elevilor. Dacă ne întoarcem în prezent, nu este greu de constatat că una din gravele probleme ale învăţământului românesc de toate gradele rămâne superficialitatea cu care se face evaluarea nivelului de pregătire a elevilor şi studenţilor. Se trece cu foarte multă uşurinţă peste greşeli considerate minore, cum ar fi de pildă, redactarea corectă a unui text sau însuşirea corectă a unor noţiuni. Nu este nimic exagerat în ideea despre generaţia ignorantă cu diplome, dovedită de incompetenţa, slaba pregătire, de conduitele imorale ale multor angajaţi tineri la locurile de muncă.

2. Legea pentru învăţământul secundar adoptată în 15 mai 1928 prevede legătura dintre treptele şi ramurile învăţământului. Conform acestei legi, în învăţământul secundar intrau: învăţământul secundar teoretic (gimnazii şi licee teoretice); învăţământul normal (pentru învăţători); seminariile teologice; învăţământul industrial (gimnazii industriale, licee industriale şi şcoli speciale industriale); învăţământul comercial (gimnazii şi licee); învăţământul agricol, cu şcoli agricole de gradul I şi II şi şcoli de economie casnică de gradul I şi II pentru fete, care aparţin Ministerului Agriculturii şi Domeniilor; învăţământul militar, cu opt ani de studii, organizat de Ministerul Apărării Naţionale.  

Liceul de 7 clase cuprinde două cicluri: gimnazial de 3 ani şi liceal de 4 ani. Se prevede egalizarea condiţiilor de studiu pentru băieţi şi pentru fete, elaborarea programelor şcolare, ţinând seama de toate laturile educaţiei şi de timpul necesar elevilor pentru învăţare, evaluarea elevilor prin examene la sfârşit de an, de admitere, de bacalaureat cu scop de control sau de selecţie pentru învăţământul superior. Specializarea urma a se face in ultimul an al liceului, în secţia literară şi una ştiinţifică.

Trebuie remarcată armonizarea dezvoltării tuturor ramurilor de învăţământ. S-a acordat atenţie învăţământului practic şi aplicat. Angelescu a stabilit pentru fiecare nivel al învăţământului competenţe şi sarcini. Gimnaziul a fost investit ca etapă a cărei absolvire dă dreptul  înscrierii la liceu, la şcoala de meserii, la şcoala normală etc. Liceul este conceput ca şcoală de cultură generală, specializarea urmând să se facă la universitate sau în şcoli speciale. Conform avizului din 1934 al ministrului Instrucţiunii, şcoala secundară a fost organizată în două cicluri diferenţiate, independente unul de altul, cu administraţie proprie: gimnaziul, ca şcoală secundară inferioară cu 4 clase şi liceul, ca şcoală secundară superioară cu 4 clase, cu 1 sau 2 ani de specializare. Paralel cu gimnaziile funcţionau şcolile practice pentru crearea micilor meseriaşi, comercianţi, agricultori, viticultori. La sfârşitul celor 4 clase de gimnaziu, elevii susţineau un examen de capacitate în urma căruia cei ce reuşeau se puteau înscrie la liceele teoretice sau practice.

Legile lui Angelescu au rezistat schimbărilor de guverne. Ceilalţi miniştri din perioada interbelică nu au adus modificări de esenţă la legile lui. De pildă, Legea pentru modificarea dispoziţiunilor legii învăţământului secundar, privitoare la examenul de bacalaureat, votată în mai 1929 a inclus numai corecţii de aplicare. Aşa cum a remarcat  ministrul ţărănist Nicolae Costăchescu, reforma propusă de el nu este profundă, altfel spus nu modifică prea mult legea bacalaureatului a lui Angelescu: ,,Noi schimbăm numai condiţiile tehnice”7, opinie ce nu ţinea cont de propunerile privind bacalaureatul ce aparţineau unora dintre colegii de partid ai ministrului, bunăoară C. Rădulescu-Motru, cum sunt acelea privind renunţarea la examenul oral pentru limba şi literatura română sau introducerea filosofiei printre disciplinele de examen.

În anul 1928 C. Rădulescu-Motru poartă o polemică pe marginea reformei învăţământului secundar cu ministrul dr. C. Angelescu. Filosoful aduce argumente de susţinere a ideii transformării învăţământului teoretic în învăţământ tehnic şi a susţinut reducerea numărului de gimnazii8.

Apoi, pornind de la discursul lui C. Angelescu, ţinut pe 18 mai 1928 în faţa Comisiunii instituite pentru programele analitice în care s-a făcut aluzie la criticile lui, Rădulescu-Motru explică motivele pentru care a criticat legea învăţământului secundar: ,,1.legea cea nouă încurajează înmulţirea absolvenţilor gimnaziali teoretici la sate, un fel de proletariat în faşă, foarte primejdios pentru viitorul ţării: 2. Lgea cea nouă consfinţeşte marele număr de gimnazii existente în ţară, ca gimnazii teoretice, în loc de a lăsa din ele jumătate, dacă nu mai mult, ca gimnazii de învăţământ practic, cu altă organizare, aşa cum se prevedea prin proiectul de lege dela 1925. Adică în esenţă critica mea se îndrepta în contra tendinţii de a se universaliza cultura generală în dauna culturii practice de specialitate”9.

Ministrul Instrucţiunii îi răspunde, învinuindu-l de necunoaşterea legii: ,,Această scrisoare arată însă că D. Rădulescu-Motru nu cunoaşte dispoziţiunile legii”, pentru că în lege nu se prevede înmulţirea gimnaziilor, noua lege se adresează numai învăţământului teoretic, iar pentru învăţământul practic se va veni cu o nouă lege. La afirmaţia lui Rădulescu-Motru că sunt mai multe gimnazii decât şcoli practice, ministrul invocă numărul de 170 de gimnazii şi 441 şcoli profesionale10, cifre ce ar depăşi totalul şcolilor teoretice.

3. Legea asupra învăţământului particular prin care se stabilesc scopul şi categoriile de şcoli particulare, administrarea şi funcţionarea acestora, limba de predare etc.din 22 decembrie 1925 proiectează cadrul de organizare al şcolilor instituţionalizate „în afara statului”, cu deschidere spre „educaţia şi instrucţiunea în familie”. Această lege propune un ansamblu de norme pedagogice unitare, comune cu cele valabile în cazul şcolilor publice, de stat. Menţionăm numai art. 39 care prevede: ,,Oricare ar fi limba de predare a unei şcoli particulare, limba română, istoria românilor şi geografia României se vor preda în limba română în toate şcolile de orice grad şi categorie, începând din clasa a III-a primară, în numărul de ore stabilit prin regulament. Aceste materii nu se pot preda decât de profesorii calificaţi şi care cunosc limba română”.

Angelescu a intuit rolul fundamental al relaţiei şcolii cu familia, pentru că familia este grupul în care copilul cunoaşte procesul de socializare primară, fundamental în evoluţia lui ulterioară. Continuând iniţiativa legislativă a lui Simion Mehedinţi, ministrul Instrucţiunii în 1918, nefinalizată însă, Angelescu  înfiinţează Comitetele Şcolare prin decretul lege nr.3138 din 23 iulie 1919. Aceste Comitete şcolare, înfiinţate pe lângă fiecare şcoală, aveau  misiunea de a aduna fonduri pentru construirea localului şi îşi asumau responsabilitatea administrării şcolii.

C. Angelescu a rămas definitiv în istoria învăţământului românesc nu doar ca autor al numeroase legi, dar şi ca agent social în edificarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţământ. Pentru atingerea acestui scop demnitarul a făcut din construirea de localuri şcolare o problemă a statului român prin pledoaria cu toate mijloacele pentru ideea că şcoala este de interes naţional. În perioada ministeriatelor sale au fost construite circa 12.000 de localuri de şcoală.

Un singur domeniu nu a fost legiferat sub oblăduirea lui Angelescu, cel al învăţământului superior. În 22 aprilie 1932 este adoptată legea învăţământului universitar sub ministeriatul lui N. Iorga, care era, în acelaşi timp, prim-ministru.

Ideile şi acţiunile lui Angelescu au avut parte de critici, şi de aceea el răspunde în 1939 în lucrarea Evoluţia învăţământului primar şi secundar în ultimii 20 de ani, la aceste obiecţii cu fapte şi idei prin care caută să dovedească falsitatea lor. Impulsul dat învăţământului teoretic îl explică prin imperativul formării elementelor de conducere ale vieţii publice şi a specialiştilor. Argumentul cel mai puternic este acela că în comparaţie cu alte ţări numărul liceelor din România era cu mult mai mic. Aceeaşi motivaţie este adusă şi astăzi când se discută despre învăţământul românesc.

La acuza privind lipsa de finalitate practică a studiilor el precizează: ,,Şcoala nu creează funcţionari; ea dă cultură generală sau cultură specială în raport cu menirea ei, iar pentru funcţionari de care statul are nevoie el trebuie să şi-i recruteze în urma unei preparaţii ulterioare a candidaţilor în şcoalele speciale sau în urma unor examene stabilite după categoria de funcţiuni de care statul are nevoie”11. O clarificare pertinentă a funcţiilor şcolii, acuzată ieri ca şi azi că ar fi responsabilă de mărirea numarului de funcţionari: ,,Şcoala e obligată să dea cultură, şcoala nu este obligată să dea funcţiuni”. 12

Prin legea învăţământului secundar a fost creat un tip nou de liceu, a suprimat o mare parte din clasele paralele, a limitat numărul elevilor în clasă – 50 în gimnaziu, 40 în liceu  – a prevăzut examene serioase la sfârşitul fiecărui an, examen riguros la trecerea din gimnaziu în liceu şi examen de bacalaureat. Din anul 1925, anul reînfiinţării bacalaureatului şi până în 1928, interval în care Angelescu a fost ministru, proporţia celor reuşiţi la bacalaureat a fost sub 50% dintr-o promoţie. În perioada 1929-1933 sub un alt ministru al Instrucţiunii au obţinut titlul de bacalaureat până la 75% dintre absolvenţii de liceu. După preluarea Ministerului Instrucţiunii de către Angelescu în răstimpul 1934-1938 proporţia bacalaureaţilor a scăzut până la sub 50%. De pildă în anul 1935 doar 31% dintre candidaţi au luat examenul de bacalaureat. Vom observa că reformatorul român concepe dezvoltarea învăţământului, cu deosebire a celui secundar şi universitar, prin performanţe de înaltă calitate. Acţiunile şi ideile sale se înscriu într-o viziune coerentă asupra evoluţiei şcolii către o cuprindere a unui număr mare de elevi şi studenţi, prevâzând astfel dezvoltarea învăţământului de masă. Masificarea învăţământului este o consecinţă a procesului de masificare din societatea industrială şi postindustrială.

Constantin Angelescu a făcut efortul pentru combaterea unor idei sau concepţii eronate despre organizarea unui învăţământ practic eficient, dar el însuşi constată după 20 de ani lipsa de receptivitate din partea multor părinţi faţă de acest tip de învăţământ.

O altă obiecţie  se referă la reglementările lui Angelescu privind asigurarea egalităţii de instruire între fete şi băieţi.  În ceea ce priveşte pregătirea fetelor, Angelescu ţine să remarce relevanţa mai mare în România a culturii femeii decât în alte ţări. ,,căci dacă educaţiunea tineretului este un patrimoniu al familiei […] în ţările cu civilizaţie înaintată, apoi la noi popor tânăr în plină evoluţie, cu o masă ţărănească precumpănitoare, educaţiunea nu a avut nici timpul nici posibilitatea să facă parte din sufletul şi din manifestările exterioare ale acestui popor de ţărani”13. Mai mult, femeia are un rol special în cultivarea sentimentului naţional. De altfel demnitarul are o concepţie modernă asupra relaţiilor dintre bărbaţi şi femei: ,,În societatea modernă femeia nu poate fi pusă pe picior de inferioritate în raport cu bărbatul; ea trebuie să aibă aceleaşi năzuinţe şi în multe cazuri ea poate aduce servicii societăţii mai mari decât bărbatul, dar aceasta nu o împiedică nici de a fi bună mamă, nici de a fi bună gospodină, însuşiri inerente sufletului feminin”14.

Cu această viziune a înfiinţat sute de şcoli profesionale de fete şi de menaj. Astăzi nu putem spune decât că ministrul Angelescu a avut dreptate fiindcă a fost un vizionar confirmat de politicile şcolare actuale axate pe egalitatea deplină între fete şi băieţi.

Om practic Angelescu a decis  măsuri adecvate unor contexte de fiinţare a şcolii româneşti. De exemplu, în perioada 1933-1937, din cauza lipsei de săli de clasă, s-au organizat la toate şcolile primare, cursuri în aer liber în grădina şcolii sau în curtea şcolii.

O latură mai puţin cunoscută a marelui om al şcolii a fost organizarea învăţământului pentru minorităţile naţionale, dovedind o o foarte bună cunoaştere a cerinţelor grupurilor minoritare. Nu ezită să dea replică la pretenţiile reprezentanţilor unor minorităţi ce excedau cadrului legal. În Discursul rostit în şedinţa Senatului de la 7 iulie 1931 relativ la Legea învăţământului secundar, Angelescu îi argumentează unui parlamentar maghiar Iosif Sandor, care reclama discriminarea maghiarilor cerând că şcolile maghiare să aibă o libertate absolută. În temeiul unei documentaţii ample, parlamentarul român îi aminteşte  colegului maghiar toate restricţiile şi interdicţiile legilor maghiare impuse românilor în Transilvania înainte de 1918: ,,Şi am dat importanţă deosebită istoriei şi geografiei României, precum şi limbii române, pentru ca ţara aceasta trebuie să fie o ţară unitară. Toţi să privim în această direcţiune. Nu mai este adimisibil ca unii să privească către Budapesta, alţii către Moscova. Acţiuni centrifuge nu mai putem admite în această ţară.”15

Dregătorul învăţământului românesc a făcut un management total al şcolii, fără să neglijeze aspectele extracuriculare. A impus ca în fiecare şcoală să existe cantine, ca şcolile să fie dotate cu băi. A pus accent pe obligaţia fiecărei şcoli, a fiecărui profesor pentru igiena elevului. A dispus ca fiecare elev să aibă completată fişa medicală la începutul anului şcolar. A urmărit consecvent situaţia precară a copiilor săraci, şi le-a distribuit gratuit cărţi şi îmbrăcăminte. S-a preocupat permanent de asigurarea salariilor corpului didactic primar, adăugând noi gradaţii la cele existente.

Sistemul de organizare si conducere ale invatamantului de toate gradele în perioada interbelică avea la bază o legislaţie coerentă, gândită şi aplicată în bună parte de ministrul Constantin Angelescu. Principiul său managerial era cel al unei administraţii centralizate a învăţământului. Orice post didactic din întregul învăţământ românesc era ocupat numai cu aprobarea Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor.

 Pentru creşterea calităţii învăţământului primar el a decis crearea în fiecare an a 2000-3000 de posturi de învăţători. A înfiinţat noi şcoli normale şi a militat consecvent pentru repartizarea numărului optim de elevi (20-30) pe fiecare învăţător şi a urmărit selecţia severă a învăţătorilor. La examenul de capacitate din anul şcolar 1936/1937 ţinut în centre regionale au reuşit doar 50% dintre absolvenţi: ,,Interesul învăţământului este să introducem în şcoală elemente bine pregătite din toate punctele de vedere. De aceea acest examen de selecţie este foarte necesar”

Datorită stăruinţei sale s-au produs schimbări esenţiale şi în învăţământul liceal. Constantin Angelescu a înfiinţat un mare număr de licee şi gimnazii, unele dintre ele fiind desfiinţate de către miniştrii de altă orientare politică. I s-a reproşat, după cum am menţionat deja, că în perioadele sale de ministeriat s-a dat o prea mare importanţă învăţământului teoretic şi o insuficientă atenţie învăţământului practic, efectul fiind orientarea absolvenţilor către funcţii bugetare, marindu-se în acest fel proletariatul intelectual.

Pentru o mai bună pregătire a cadrelor didactice a fost înfiinţată în 27 februarie 1926 Secţia Pedagogică Universitară pe lângă Universitatea Bucureşti16. Învăţătorii şi institutorii trebuiau să frecventeze întâi un an pregătitor de completare a liceului, urmând cursuri special instituite cu profesori ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe, precum şi cu profesori din învăţământul secundar stabiliţi de Minister. La terminarea cursurilor, candidaţii dădeau un examen de bacalaureat special, valabil numai pentru Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe, secţiile matematică, fizică şi ştiinţe naturale.

Şcolile normale, pe lângă activităţile lor obişnuite de curs, aveau şi activităţi extraşcolare. Pentru uniformizarea tuturor provinciilor româneşti şi dezvoltarea sentimentului naţional şi a culturii româneşti la sate se organizau echipe de elevi ce aveau misiunea de a merge la sate să ţină şezători duminica, împreună cu profesorii şcolii. Se dădea o atenţie deosebită cursurilor pentru adulţi, excursiilor şcolare şi şezătorilor săteşti. Se ţineau şi cursuri la cazărmile militare pentru soldaţii analfabeţi şi pentru cei ce doreau să înveţe limba română.

Ministrul Angelescu a intuit printre primii impactul extraordinar al mijloacelor de comunicare în masă cu instrucţia şi educaţia copiilor şi tinerilor, şi a luat, în acest sens, decizii privind achiziţionarea lor de către şcoli. Astfel din 18 aprilie 1934 toate şcolile au fost obligate  să aibă un aparat de radio. În şcolile de toate gradele li se permitea elevilor să vizioneze filme, după ce acestea aveau avizul favorabil al Comisiei de Cenzură.

Examinarea, fie şi succintă, a câtorva dintre legile şi acţiunile ministrului C. Angelescu arată limpede dimensiunea sa de ctitor al învăţământului românesc modern. Rămâne ca un studiu despre toate componentele activităţii sale de demnitar să aducă mai multe argumente pentru opera sa de reformator al şcolii.   

CONSTANTIN SCHIFIRNEŢ  

Anunțuri