~Doina Drăguţ – Un „Om Mare”: Mitropolitul Nestor

Ca dreptcredincioasă ortodoxă şi ca scriitoare română, am avut, şi eu, fericirea de a-l cunoaşte pe Mitropolitul Nestor, de a dialoga cu Înalt Prea Sfinţia Sa şi de a fi primită la Palatul Mitropolitan, împreună cu alţi scriitori. Întâlnirile acelea, la care am participat, au reprezentat pentru mine, ca şi pentru cei cu care eram, adevărate momente de revelaţie. Mitropolitul ne îmbia la „bucatele făcute de Maica Aglaida”, lăudând-o, după care ne vorbea despre ceea ce vrea să cerceteze; uneori despre Petru Movilă, alteori despre Tudor Vladimirescu, alteori despre Mănăstirea Căpriana. Avea un farmec specific, chiar şi atunci când silabisea un nume sau altul. Era inimitabil, deşi unul dintre convivi încerca să-l imite: vocal.

     Împreună cu alţi intelectuali din Oltenia m-am implicat, şi eu, întru contracararea detractorilor Mitropolitului Nestor. Am şi scris în acest sens, textele fiind publicate în „Cuvântul libertăţii” şi „Gazeta de Sud”.

     (În paranteză, evoc un moment de generozitate al Mitropolitului Nestor. În primăvara anului 1999 a venit, din SUA, Gheorghe Caraghiaur, fiul prinţului Eugen Caraghiaur şi al prinţesei Aurora, cei care fuseseră primiţi de mai multe ori la Palat. Împreună cu Constantin Dumitrache – soţul meu -, Gheorghe Caraghiaur şi soţia acestuia – americancă – am mers la Mitropolitul Nestor. Am fost primiţi cu căldură şi pentru că d-na Caraghiaur (catolică) voia să se convingă de trăinicia Credinţei Ortodoxe Româneşti, ne-a rugat să-i oferim posibilitatea să vadă şi un lăcaş de cult de aici, din Oltenia. Înalt Prea Sfinţia Sa Nestor ne-a pus la dispoziţie automobilul personal cu şofer cu tot pentru a merge la Mănăstirea Popânzăleşti).

     O situaţie care m-a emoţionat şi care trebuie evocată este următoarea. Era pe 21 mai 1999… Ziua Sf. Mare Împărat Constantin şi a mamei sale Elena… Sărbătoare pe care toţi marii slujitori ai Creştinătăţii o pomenesc. Seara, pe la ora 7.00, sună telefonul. Răspund. O voce: „vorbiţi cu Înalt Prea Sfinţitul !” Urmează o pauză şi: „Ce faci, Doina?, Costache, ce face?” Răspund: „Sărut mâna, Înalt Prea Sfinţia Voastră, Costel este plecat la Potcoava, acasă, şi se întoarce în seara asta! Ce să-i comunic?” – „«Dumitrache Constantin, boier vechi şi bun creştin!» La mulţi ani ! Nestor”. Am rămas interzisă, pentru că era primul dialog la telefon pe care îl purtam. Era în perioada în care, cum spuneam, mai mulţi intelectuali români luaseră apărarea Mitropolitului Nestor împotriva atacurilor unor năimiţi.

     În noaptea de Paşti a anului 2000, împreună cu Constantin Dumitrache (realizator de emisiuni la Radio „Oltenia” Craiova) şi doi operatori de la Radio, am participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova (slujbă înregistrată). IPS Nestor mi s-a părut foarte obosit. Îi dispăruse acea strălucire de pe faţă, pe care o avea de obicei. La sfârşitul slujbei i-a comunicat lui C. Dumitrache că suntem invitaţi la Palat, dar puţin mai târziu, pentru că trebuia să se odihnească. Am înţeles că era obosit şi nu ne-am dus. Înainte de a pleca Acasă, IPS Nestor i-a primit pe cei de la Radio Craiova în altar să-i binecuvânteze, iar pentru mine a declarat: „Să nu se supere Doina, că nu o pot primi în altar, pentru că asta e regula, dar oricând poate veni la Palat la câte un ceas de taină!”

     Ştiam că femeile nu au voie să intre în altar. De la Mitropolitul Nestor am primit multe cărţi cu dedicaţie. Primeam adesea telefoane, soţul meu, şi eu, la ore de noapte, pentru câte un „ceas de taină” sau „un dialog bogat”. Avea mereu cuvinte de laudă pentru emisiunea „Lumina credinţei”, pe care o avea soţul meu la Radio Craiova.

     Pe 5 mai 2000, de Izvorul Tămăduirii… Eram în curtea Mănăstirii Lainici în faţa Noii Catedrale, al cărei ctitor era Mitropolitul Nestor Vornicescu. Înalt Prea Sfinţia Sa oficia slujba în Pridvor, deoarece era prea multă lume şi n-ar fi încăput în biserică. Părea obosit. Şi-a rostit Cuvântul de Învăţătură aşezat în jilţ. Curioasă coincidenţă! Nu avea de unde să ştie că acea slujbă era ultima sa prezenţă acolo la Ctitoria Sa. Ştia însă că, în România, sunt numai câteva aşezăminte bisericeşti care au hramul „Izvorul Tămăduirii”. A venit din Codrii Lăpuşnei la Mănăstirea Neamţu, a trebăluit şi arhierit prin aproape toată România şi a venit să se tămăduiască la Mănăstirea Lainici. Slujba a fost pe măsura personalităţii Mitropolitului şi a soborului de preoţi şi diaconi care l-au însoţit. Nimeni dintre noi, cei prezenţi acolo, nu gândeam că va fi ultima sa mare slujbă.

     Am lăcrimat atunci când am auzit că a trecut la cele veşnice (17 mai 2000). Rândurile de faţă sunt, şi ele, o lacrimă pentru Mitropolitul Nestor. A fost ultima oară când l-am văzut şi l-am ascultat.

     Doina DRĂGUŢ