~Gh.C. Nistoroiu :”Totalitarismul lui Carol al II-lea,inceputul bolsevizarii Romaniei „

Domnia fanariotă şi scurgerea sistematică de stârpituri şi faliţi în şesul Ţării Româneşti a ţinut 121 de ani… Şi istoria lumii cugetă, deşi încet, însă sigur şi just. Istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării şi a faptei, constituie meritul individual ori al generaţiunii, ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanţ întreg de cauze, rezultat ce atârnă mult mai puţin de voinţa celor prezenţi decât a celor trecuţi.” (Mihai Eminescu –Opere politice , vol. I )

România –destinul Naţiei lăsat gaj

La mijlocul secolului XIX noua aşezare politică a lumii s-a caracterizat din punct de vedere politic prin fermentarea, difuzarea şi cristalizarea ideii Naţionale. Paradoxal este faptul că ideea Naţională a fost propagată de către societăţi secrete (oculte), care prin interdependenţa şi ierarhia lor, constituiau un veritabil organism internaţional.

Privit în esenţă acest paradox, observăm că pentru aceste societăţi secrete principiul naţional nu forma o finalitate în sine, era o formă fără fond Scopul lor, (forma) viza tactica, de a folosi dinamismul centrifugal al ideii Naţionale, pentru a divide mai uşor unităţile politice europene fondate pe concepţii teocratice.

Secolul XX, prelungeşte acţiunea de dezintegrare politică începută în veacul al XIX, prin revoluţiile şi războaiele pregătite în acest scop.

Naţionalismul vehement şi egocentric care stăpânea marile naţiuni îngreuna din ce în ce mai mult o cooperare internaţională.

Se confirmă astfel caracterul dublu, simultan şi alternativ al acţiunii pentru dezintegrare şi reintegrare a societăţilor existente, relevând totodată faptul că masoneria laică pare indecisă. Ea are aderenţă parţială cu cele două tendinţe: cu liberalismul şi laburismul anglo-saxon, cât şi cu materialismul bolşevic. De comunismul rus ea se leagă prin concepţia materialistă cu corolarul său spiritual care este ateismul; pe când de liberalismul anglo-saxon, este ataşată prin raţionalism, individualism şi spiritul libertăţii. Din această structură cu două aspecte s-a născut tendinţa politică numită „a treia forţă”, al cărei scop era de a instaura în Europa un zid între puterea americană şi sovietică.

Reforma agrară şi sufragiul universal, proclamate sub presiunea evenimentelor, a creat ţărănimii oarece bunăstare, care a născut un spirit românesc nealterat, sănătos, însetat de mari năzuinţe. În toiul acestor răvăşiri, frământări şi dospiri de renaştere ale României Mari, se profila de peste Nistru primejdia bolşevică. <<Aceasta devenea cu atât mai mare, cu cât elementele evreieşti infiltrate în toate provinciile româneşti şi cu deosebire în Moldova, Basarabia şi Bucovina şi contaminate de virusul comunist, deveniseră factorii cei mai activi în acţiunea de propagare a acestei doctrine a urii, subminând sub toate formele, consolidarea României abia întregite. Din această pepinieră se recrutau toţi agenţii de disoluţie naţională, care urmăreau extinderea bolşevismului în România>>. (Constantin Papanace –Spre o Democraţie Social Creştină )

Atacurile împotriva instituţiilor fundamentale ale noului Stat: Şcoală, Biserică, Armată, Dinastie erau date sistematic făţiş şi insolent.

O parte bună a intelectualităţii se împotmolea în dialectica searbădă a materialismului istoric, iar noul şi sănătosul suflu al ţărănimii era ademenit spre „ţărănismul” îmbibat în „sosul” poporanismului rus. Suflul sănătos al Ardealului a fost şi el contaminat şi chircit într-o mentalitate regionalistă.

În sectorul studenţesc planul ocultei pus în aplicare prin elementele aservite din diferitele guverne, era dezrădăcinarea şi proletarizarea intelectualilor meniţi să formeze „cadrele revoluţionare de meserie”, care vor răscoli şi îndruma armata proletară din acestă ţară.

Tinerii puri din lumea satului, aruncaţi în mizeria şi promiscuitatea centrelor cosmopolite, au fost mutilaţi spiritual, constituind apoi pulberea şi dinamita de care aveau nevoie răufăcătorii profitori. Din acest tineret steril (o parte) s-au recrutat agenţii, care revenind la locurile lor natale vor infesta sănătatea moral-religioasă a satelor.

Clasa conducătoare, intrată în plină descompunere, nu putea combate temeinic primejdiile, fiind cu totul depăşită de noile condiţii de viaţă create de război .

Reflectând profetic dezvoltarea istorică a României Moderne, Mihail Eminescu, concluziona <<La 1821 – începe reacţiunea elementului autohton şi merge biruitor până la 1866. La 11 Februarie 1866 învinge din nou elementul imigrant. Există de atunci o oscilaţie, o mutare a punctului de gravitaţie, când asupra elementelor instinctiv naţionale, când asupra celor instinctiv străine>> (Opere politice, vol.II, pag. 294).

Profesorul Mihail Manoilescu sublinia importanţa salvării prin Elită. <<Până când nu vom avea o elită, nu vom putea păşi la ridicarea Neamului>>.

<<O Românie – Nouă nu poate ieşi din culisele partidelor, după cum România – Mare n-a ieşit din calculele politicienilor, ci de pe câmpiile de la Mărăşeşti şi din fundul văilor bătute de grindina de oţel.

O Românie – Nouă nu poate ieşi decât din Luptă. Din jertfa fiilor săi>>.

Ca o încoronare a unităţii şi integrităţii României Mari, de la 1919, s-a născut Mişcarea Studenţească, anticipată de mult, din adâncurile Naţiei.

Cugetarea lui Dumnezeu trebuia împlinită faptic de Naţiune prin Elita ei.

Războiul de Întregire, a orientat năzuinţa de integritate material-spirituală.

Năzuinţa s-a concretizat în zelul şi lupta Generaţiei de la 1922.

Paralel cu profilul Noii Generaţii, creştea şi pericolul bolşevic extern sprijinit de elemente retrograde interne (oligarhia coruptă).

Mişcarea Studenţească s-a aşezat pe linia destinului românesc, revendicat de Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

Lupta dintre elementul autohton şi elementul imigrant s-a intensificat.

Se impunea imperios astfel crearea unei Elite naţionale.

Sensul şi semnul Renaşterii româneşti a rămas acelaşi: suferinţa. Pentru creştinism, crucificarea este începutul marii biruinţi şi chezăşia tuturor biruinţelor ce vor urma.

Aducerea regelui Carol al II-lea pe tronul României de către ţărănişti

Conform principiului de progenitură ( primul născut ) în linie masculină urma să moştenească tronul României , după Ferdinand I , prinţul Carol .Acesta , mare amator de femei , băutură şi de jocuri de cărţi , fapte permise oricărui muritor de rând dar de nepermis unui viitor cap încoronat avea să scrie în istoria modernă a României primele pagini dintr-o cumplită perioadă de sacrificare a celor mai preţioase valori ale românismului .Cel care a reuşit să-l determine să redea şansa Naţiei la existenţa ei firească , Mareşalul Ion Antonescu avea pe bună dreptate să consemneze în propriul Testament politic :

,, Ne trebuie împăcarea generaţiilor , respectul trecutului , cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor . Ne trebuie respectul vieţii şi al averii , temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor , nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social , ci pentru a le supune toate –din libera lor pornire – marilor comandamente naţionale .”

De ce se ajunsese la aceste imperative înţelegem din mărturiile generalului Averescu , consemnate de Marghiloman în Note politice , vol. III .

Ca prinţ moştenitor al tronului, Carol avea comanda unei mari unităţi militare în război ( deşi era dublat de un comandant priceput ) de unde a dezertat , fugind neînvoit cu Zizi Lambrino la Odesa, unde s-au căsătorit oficial . Această căsătorie a fost anulată de regale Ferdinand şi reina Maria , părinţii săi , în temeiul normelor impuse de Statutul Casei Regale.

Familia l-a căsătorit de urgenţă cu o principesă , Elena a Greciei ,cu care a avut un copil, viitorul rege Mihai I , pe care familia regală ,l-ar fi educat în limba engleză până la şapte ani , când a început a vorbi româneşte .

În 1925 , Carol fuge la Paris dar nu după Zizi Lambrino şi copilul lor ,care oricum primeau o substanţială subvenţie de la săracul stat român, ci după ultima pasiune , Elena Wolff – Lupescu , legătură care , avea să-şi pună în mod nefast ampreta pe întreaga istorie a României , contribuind în mod determinant la adâncirea societăţii româneşti contemporane lor într-o stare de corupţie totală şi mai ales , deschiderea porţilor pe care urma să intre ciuma roşie , bolşevismul în România .

Pentru a putea fi înţeles deplin Carol al II-lea, trebuie să analizăm cu un mic studiu de caz, pe cea care l-a dominat absolut, respectiv Elena Magda Wolf Lupescu, exercitare care a avut cea mai nefastă influenţă asupra României. O amantă de profesie, binecunoscută, fiica unui comerciant evreu, născută în Herţa. Deşi a trecut prin şcoala din Pitar Moş, a schimbat educaţia din şcoală, pe cea din stradă, pe care „a învăţat-o cel mai bine. A cunosut-o Carol la un dineu deocheat oferit de Tăutu . La pretinsul ei caracter de doamnă, Tăutu înfuriat, s-a dus în dormitor şi i-a adus pijamalele „divei” fluturând şi spunând: „Iată zdrenţele acestei târfe, fără obraz!” (Nicolae de Hohenzollern –In umbra Coroanei României) Prin gestul lui spera să-l oprească pe Carol de la nenorocire.

După divorţul de Tâmpeanu, cauzat de fuga cu un colonel, şi după zece ani de desfrâu a deprins de minune meseria de a distruge. Numele ei ajunsese sinonim cu viciul şi corupţia. Se spune că încă din copilărie umbla moartă după plăcerile vieţii. Unii afirmă că, chiar regina Maria, ajutată de Barbu Ştirbey, amantul ei i-ar fi băgat-o sub nas lui Carol. Prinţul Nicolae contestă acest lucru „deoarece Carol era prea plin de păcate ca să n-o găsească singur”. (In umbra Coroanei României ) Când Carol a plecat singur la înmormântarea reginei Alexandra a Angliei, Brătianu a consimţit să plece după el Lupeasca, sperând că astfel nu se vor mai întoarce în ţară, „uitând din păcate, că are de-a face cu un descreierat ce putea oricând, chiar din străinătate, să recurgă la un şantaj de nesuportat.” În Decembrie 1925, Carol anunţă prin scrisoare că renunţă la armată şi nu mai revine în ţară, renunţând la poziţia de prinţ moştenitor al României. „Sittei (Elenei) i s-a spus ceea ce noi ştiam deja de mult, dar pentru ea era o noutate, anume că acest Carol era un dezechilibrat mintal şi, că dacă n-ar fi intervenit mama, el ar fost deferit Justiţiei; dar aşa cum stau lucrurile, nu se poate vorbi decât de o năpastă pentru noi toţi cât şi pentru ţară”. Avea mare dreptate prinţul Nicolae când afirma că cei doi Carol şi Lupeasca s-ar fi găsit oricum şi oriunde. Asemănarea lor imorală era prea izbitoare. Împreună au realizat unul dintre cele mai nefaste şi păgubitoare cupluri, asupra Naţiunii române, „Sunt sigur de un lucru reafirma prinţul Nicolae, că : mama şi tata n-au realizat cât de periculoasă era acea viperă criminală care, împreună cu Carol, a adus numai năpastă peste ţară şi familia mea.” ( In umbra Coroanei României)

Venirea ţărăniştilor la putere în 1928 a fost sub semnul marei crize economice mondiale.Grâul care costa la noi opt lei kilogramul a ajuns la un leu la bursa de cereale , trăgând după el preţul şi la celelalte produse agricole.

Unul din principalii cumpărători de grâne la acea dată , era Germania dar, din anul 1930 când partidul lui Hitler a început a avea program de guvernare net antisemit , deci cu trei ani înainte de a ajunge la putere , negustorii de grâne din România , majoritatea evrei , au declarat embargou Germaniei şi în România cea bogat dăruită de Dumnezeu a apărut criza de supra –producţie .

Pentru a face faţă acestei crize, pentru stabilizarea leului , Iuliu Maniu şi Ion Mihalache s-au dus la Paris şi au solicitat un împrumut de 120 milioane de dolari – Imprumutul stabilizării – şi s-au adresat bancherilor evrei .

Carol , chiar având un venit substanţial asigurat de statul român, Casa Regală şi moştenirea primită după decesul regelui Ferdinand , fiind un cheltuitor fără măsură realizase o datorie de peste trei sute de milioane franci aur . Cine erau creditorii? Aceeaşi bancheri la care apelaseră şi fruntaşii ţărănişti !

Solicitarea împrumutului de stabilizare s-a făcut cum ştie toată lumea , dar dedesubturile obţinerii nu sunt cunoscute decât de puţini . Corect informaţi de consilierii ţărănişti din ţară , cunoscând amănunţit starea de spirit din România , se pare că bancherii din Paris i-ar fi spus lui Carol :,, Dumneata eşti un falit ! Ne datorezi atâtea milioane de franci aur ! Dacă nu-ţi mai împrumutăm noi, eşti nimeni ! Noi te putem face rege la tronul la care ai renunţat , dar cu o condiţie : să fii omul nostru acolo ! Vei lua-o acolo şi pe soţia nelegitimă , Elena Wolff ! “

Pe de altă parte , guvernanţii ţărănişti s-au împotmolit în tratativele cu împrumutul pentru stabilizarea leului , trativele mergeau greu , iar bancherii evrei din Franţa le-au spus , se pare clar : ,, Nu avem nici o garanţie că România va putea obţine stabilizarea leului , dată fiind nesiguranţa politică de acolo ! Ca să avem siguranţa investiţiilor noastre , trebuie să fie ordine în administraţie şi această ordine nu poate fi garantată decât prin aducerea prinţului Carol pe tronul părintesc ! ,,

Aşa s-a făcut că guvernul ţărănist a acceptat a-l aduce pe Carol al II-lea pe tronul României !

Strâmtorat , Carol a trebuit să accepte să fie rege !

Ţărăniştii au acceptat condiţiile bancherilor din Franţa şi l-au adus pe Carol al II-lea pe tron , dar tronul era ocupat de un rege care , deşi minor , era totuşi regale legal încoronat …

Succesiunea ilegalităţilor şi ignorarea completă a legilor ţării a caracterizat cei zece ani de dictatură carlistă .Odată instalat la putere , pe tronul înaintaşilor săi , regele Carol al II-lea a căutat să se debaraseze chiar şi de cei care-l aduseseră în ţară , precum şi de puternicul partid liberal .

Câtă decadenţă, câtă nevolnicie şi câtă degradare a căzut pe bietul nostru popor sub zodia cancerului de sub Carol II, zis BERILĂ! (Victor Corbuţ)

Nu ne miră deloc caracterul lui Carol, dacă ţinem cont de gena primită de la mama sa, cutremurătoarea regină Maria, atât de convulsionată de seismele pasiunii şi de „pedagogul” Mohrlen alias Schmidt (este evidentă originea), confirmat de medicii Romalo, Mamulea, Carol Davila şi alţii, ca un dezechilibrat psihic şi homosexual, şi care ajunge tutorele prinţului, odrasla era alintată de „mentorul” său „Carol bolşevicul”. (Nicolae de Hohenzollern – In umbra Coroanei Romaniei pag. 40 )

Educaţia” dobândită de la Mohrlen şi de la Duduia confirmă deplin viaţa dezechilibrată-cronic a regelui, care pentru „fericirea şi bunăstarea” noastră ne-a condus destinele Ţării un deceniu. Transformând tânărul Regat într-un Stat poliţist, care a ajuns să depăşească orice limită.

Ca un Arhanghel a coborât din cer” scria presa partizană, în iunie 1930. Cu adevărat presa partizană a făcut o profeţie, dar se cuvine o mică corectură: „Ca un Arhangel a căzut din cer”, ca şi prima creatură Lucifer, instaurând întunericul peste România, în care s-a născut.

În celebra sa carte <<Comment epouser un roi>>, George de Berea, eminentul biograf, tratează aventura celebrilor amanţi.

O femeie diabolică şi un instrument eficace, în mâna unei puteri străine, cu un scop bine definit, de a pune mâna pe destinul ţării. Pentru a-l putea „ocroti” pe prinţul subjugat îi propune renunţare la tron şi fuga în străinătate. În aparenţă ea pare dezinteresată de partea materială, simulând marea pasiune sentimentală, dar cum şi iubirea incită la nobleţe, îi cere un mic dar: Castelul Beleme din Normandia, unde îşi va elabora toate proiectele gloriei de mâine, într-un triumvir-parteneriat: Lupeasca- Puiu Dumitrescu- Carol, privind coroana României. „Pentru zelul ei „lipsit” de ambiţii proprii”… Magda Wolf, a primit la încoronarea discipolului ei „en gage de reconcialoation un collier d’emerande, de 4 millions de dollars”. (Filon Verca –Pe meleaguri străine,pag 98)

Obiectivul principal era (cel atât de râvnit de societăţile secrete) bolşevizarea ţării .

Odată Carol instalat pe tron , l-a numit prim-ministru pe profesorul recunoscut pe plan mondial , marele patriot dar şi marele naiv om –politic , visător , exploatându-i dragostea de ţară , folosindu-i numele , Nicolae Iorga . Acesta , alături de A. C. Cuza , rectorul Universităţii din Iaşi , a ţinut trează conştiinţa naţională decenii întregi şi acum considera că această grea misiune va fi cel mai mare aport al său pe altarul patriei . Din păcate , atras în sânul camarilei regale şi a Elenei Wolff-Lupescu , numele marelui savant avea să ofere un nefast gir acestora . Cu aprobarea guvernului său a venit la Bucureşti Charles Rist , delegat al marii finanţe internaţionale , care controla toată economia României şi toate plăţile : salariile preoţilor , ale învăţătorilor , ale tuturor salariaţilor ţării , soldele ofiţerilor şi mai cu seamă cheltuielile de înarmare …

Corupţia şi sărăcia la care a fost supus poporul român în perioada dictaturii carliste este un subiect extrem de important şi de vast ce trebuie tratat cu multă seriozitate atât de istorici cât mai ales , de sociologi deoarece înţelegând acea perioadă se pot concluziona multe adevăruri ale prezentului românesc .

Cert este faptul că din acea perioadă a rămas înrădăcinată convingerea că guvernele compuse dintr-un conglomerat de partide , de indivizi cu concepţii contradictorii , aşa –zisele guverne de convenţie , aduc nenorocire pe capul poporului , fiecare membru răufăcător al guvernului de coaliţie putând să se disculpe dând vina pe partenerii de coaliţie , ţara fiind ca o societate anonimă de al cărui faliment nu răspunde nimeni niciodată şi nu este mai ales nimeni pedepsit .

Între timp Elena Wolff –Lupescu şi-a format o adevărată ,, curte regală ,, , având o suită formată din politicieni zeloşi , generali ambiţioşi precum şi din afacerişti speculanţi ai necazurilor poporului român , care funcţiona cu ajutorul unor organizaţii speciale pentru combaterea ideilor naţionale , care izvorau şi creşteau vertiginos tocmai din cauza nedreptăţilor sociale , a jafului practicat de camarila regală .

Adevăratul rol al Elenei Wolff- Lupescu nu a fost , aşa cum se crede , doar acela de amantă a lui Carol al II-lea , fiindcă este lucru ştiut că acesta întreţinea legături de dragoste ocazionale şi întâmplătoare cu diferite femei care îi ieşeau în cale , acest fapt nu o supăra pe Lupeasca , fiindcă adevăratul ei rol era acela de supraveghere a tuturor acţiunilor regelui , acţiuni pe care le raporta celor de la Paris , cu ajutorul cărora ajunsese rege.

Pasul următor a fost implicarea ei în treburile interne ale ţării , în numirile în funcţii mari , în avansările la gradul de general şi numirea protejaţilor în posturi cheie ale vieţii administrative şi de stat . Cert este că ,în spatele ei a existat un for perfect informat şi cu mare experienţă în psihologia maselor şi a dorinţei de parvenire a oamenilor mediocrii .

Decăderea vechilor partide a devenit evidentă la începutul anului 1938 , după ce Guvernul liberal Tătărescu nu a mai reuşit să obţină majoritatea în pofida vestitei << zestre guvernamentală >> care oferise intotdeuna ponderea hotărâtoare în toate alegerile ,, libere ,, .

Criza care izbucnise astfel urma să ducă la anularea totală a echilibrului în viaţa politică a ţării . Moştenirea marilor partide nu putea revenii decât Mişcării Legionare .

Demiterea lui Octavian Goga (10 februarie 1938 ) şi constituirea unui nou guvern sub preşedenţia patriarhului Miron Cristea au marcat , falimentul democratiei româneşti interbelice , România intrând într-o lungă perioadă , 51 de ani de dictatură.

Marea durere este aceea că după ce adusese românului în dar tot ceea ce avea mai odios specia umană,prin atragerea capului Bisericii Ortodoxe Române în capcana nemerniciei lumeşti Carol al II-lea încerca să îndepărteze acest Neam atât de încercat şi de ultimul chezaş al adevăratei valori , sprijin şi speranţă că dreptatea va învinge .

Sub guvernul patriarhului Miron Cristea se cristalizează transformarea Statului Român într-un stat poliţienesc. Un decret regal înşiră o nouă serie de crime, printre care se enumera şi cântatul, când i s-ar putea da o interpretare politică. Puterile Anonime pregăteau scena (cu binecuvântare ierarhică) pentru execuţia Tineretului Român. „Carol (al II-lea), care înjosise toate partidele şi toate instituţiile Statului, prin dezbinare şi corupţie, alesese pe Capul Bisericii Ortodoxe Române pentru a scrie paginile cele mai ruşinoase ale ruşinoasei sale domnii.” (Mihail Sturza-România şi Sfârşitul Europei . Amintiri din ţara pierdută- pag.133)

Constituţia din 1923 a fost suspendată iar la 27 martie 1938 a fost promulgată o nouă constituţie care îi dădea posibilitatea monarhului să guverneze până la detaliu încălcând principiul ,,Regele domneşte dar nu guvernează”. Parlamentul , guvernul şi chiar puterea judecătorească au fost subordonate regelui Carol al II-lea . S-a instituit Consiliul de Coroană , ca organ consultativ , au fost dizolvate partidele politice iar breslele , concepute ca organizaţii profesionale cu caracter guvernamental , au înlocuit sindicatele .

Înfiinţarea Frontului Renaşterii Naţionale ( 16 decembrie 1938 ) << unica organizaţie politică în stat >> , a marcat pentru prima dată în istoria României , legiferarea partidului unic , făcându-se un pas decisiv spre totalitarism . Presa şi radioul au fost puse în slujba lui Carol al II-lea şi a regimului său . Parlamentul ales în iunie 1939 s-a dovedit o instituţie incomodă, iar Carol al II –lea i-a redus durata sesiunilor astfel încât acest Parlament a funcţionat numai două luni , la 5 iulie 1940 fiind închis de rege .

Statul modern român aruncat din Forţa dreptului în dreptul forţei s-a transformat într-un Stat poliţienesc.

Rezultatul nefast al politicii interne (social, economic, cultural) precum şi slaba diplomaţie externă, a aţintit privirile şi a deschis pofta Statelor mari spre noi cuceriri.

Crimele politice au alimentat din plin, distrugerea unităţii naţionale.

Lovitura de stat concepută de Carol al II-lea, era de fapt în folosul puterilor oculte care l-au adus la putere. Acum trebuia să plătească serviciul făcut.

Politica internă şi externă aflată sub directa supraveghere a lui Carol al II-lea, a fost cea mai nefastă şi totodată începutul marii Tragedii naţionale.

Fiecare faptă a sa trebuia urmată sau concretizată printr-o infamie: a creat un guvern în suprema sa svârcolire regală, cu mari personalităţi – eroi ai primului război mondial, care au consfinţit întregirea, tocmai pentru a denigra definitiv monarhia, şi o parte a Elitei româneşti.

Bilanţul crimelor sale directe şi indirecte prin politica, prigoana şi dictatura regală conduce spre un rezultat parţial de cca 86.400 de victime.

Este mult? Este puţin? Istoria se va pronunţa.

Autorul moral al mutilării graniţelor României din vara lui 1940 a fost (este) Nicolae Titulescu.

Carol n-a uitat nimic şi n-a învăţat nimic. A venit plin de datorii, plin de ură şi de aviditate.

România anului 1940 – Ospăţul Trădătorilor

    Faptul că toţi factorii politici abdicaseră în mâinile lui Carol al II-lea, îi era

binecunoscut lui Hitler. Lovitura de stat, fusese concepută în vederea chestiunii externe; era în urma presiunilor cercurilor de stânga franceze şi britanice că Guvernul Goga fusese alungat.

În planul Barthou-Beneş-Titulescu, de încercuire, imobilizare şi distrugere a Germaniei, România ocupa un loc hotărâtor. O cooperare militară a Sovietelor cu Franţa şi Cehoslovacia, nici nu se putea imagina fără cooperarea României. O rezistenţă armată din partea României, la trecerea trupelor Sovietelor, ar fi obigat imediat Polonia să intre în acţiune: agresiunea sovietică reprezentând casus faederis fundamental al alianţei Româno-Polone. Iugoslavia ar fi intrat în luptă şi desigur Ungaria împinsă de Germania.

Se ştia foarte bine războiul abia început se va sfârşi cu Sovietele luptând alături de Apus: fapt care explică de ce nu s-a declarat război Uniunii Sovietice, cu toate că invadase Polonia, alături de Germania şi pentru care motiv nu ne-au fost garantate graniţele noastre răsăritene, nici cele ale Poloniei.

Se mai ştie că Hitler n-a dorit niciodată un război cu Polonia nici cu Franţa sau cu Marea Britanie, ci împotriva comunismului bolşevic.

Germania se oferise în 1934 de a garanta toate hotarele noastre, inclusiv, şi mai ales, hotarele noastre răsăritene, cu singura condiţie ca să ne legăm a le apăra noi înşine, oferindu-ne, în acelaşi timp, de a ne înarma, în vederea acestei apărări”. (Mihail Sturza- România şi Sfârşitul Europei . Amintiri din ţara pierdută- pag.147)

Propunerea evident că a fost respinsă de către << patriotul >> Carol al II-lea şi ascunsă opiniei publice româneşti .

În schimb , prin contribuţia substanţială a lui Nicolae Titulescu , cel care fusese cu grijă studiat şi manevrat de sovietici încheie în anul 1936 acest pact cu Sovietele :

,, Protocolul semnat de Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov privind pactul de asistenţă mutuală între România şi U.R.S.S.

(Montreux, 21 iulie 1936)

1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca de ex. în tratatul cehoslovac sau francez), care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european.

2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din cele două ţări se va face numai când Franţa va fi intrat în acţiune.

3. Guvernul U.R.S.S. recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea guvernului regal al României, la fel cum guvernul regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în U.R.S.S. fără o cerere formală a guvernului U.R.S.S.

4. La cererea guvernului regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la est de Nistru, după cum, la cererea guvernului U.R.S.S., trupele române trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul U.R.S.S. la vest de Nistru ,,

Hitler ştia foarte bine că Mişcarea Legionară a lui Codreanu, tânără, dinamică, eroică se ridica împotriva lui Carol în chestiunea precisă a raporturilor cu Uniunea Sovietică. <<Faptul că regele Carol a ucis pe Corneliu Codreanu 36 de ore după reîntoarcerea sa în ţară, de la Londra, unde fusese chemat pentru a primi sfaturile şi poruncile Forţelor al căror rob era, prin patimile, cupiditatea şi ambiţiile sale, nu putea însemna decât un lucru: AntiMunchenul triumfase cu Statele Unite împingând la război şi cu Franţa târâtă spre el, Marea Britanie se pregătea de război şi România îşi dăduse consimţământul la acest plan: înţelegere indispensabilă în dispozitivul general de acţiune al acestor forţe>>. Mihail Sturza- România şi Sfârşitul Europei . Amintiri din ţara pierdută- pag.143)

Trevor-Raper, istoric britanic de la Universitatea din Oxford, un investigator oficial al documentelor capturate Guvernului Socialist – Naţional German, scria:

<< S-a spus că adevăratul război al lui Hitler a fost împotriva Apusului şi că s-a hotărât a lupta împotriva Rusiei numai pentru a rupe blocusul ce Aliaţii îl impuseseră Germaniei; că războiul împotriva Rusiei a fost numai o neplăcută necesitate tactică în lupta cea serioasă împotriva Apusului… Eu cred că adevărata luptă a lui Hitler era împotriva Răsăritului… Războiul care a izbucnit în 1939 a fost declarat de Marea Britanie… Războiul din Apus a fost pentru Hitler un război impus>>.

După cedarea fără luptă la sfârşitul lui Iunie 1940, Sovietelor, Basarabia şi Nordul Bucovinei, Carol al II-lea i-a trimis pe Gigurtu şi Manoilescu la Bergof, pentru a intra în graţiile lui Hitler, subliniind că regele a adoptat un ideal politic şi social aproape de cel naţional socialist.

Hitler le-a dovedit chiar şi în cele mai mici amanunte că era la curent cu istoria Mişcării Legionare, sfârşind cu uciderea lui Codreanu şi cu aceste cuvinte:

Ceea ce nu voi ierta niciodată regelui vostru este faptul de a mă fi silit să-mi schimb politica faţă de Rusia Sovietică.” (Mihail Sturza- România şi Sfârşitul Europei . Amintiri din ţara pierdută- pag.142)

Se poate concluziona deci , că ceea ce a determinat semnarea mult comentatului pact Ribbentrop –Molotov , abia la 23 august 1939 fusese determinat de atitudinea evident pro-sovietică a lui Carol al II-lea şi a camarilei acestuia formată în totalitate de elemente bolşevice .

Protocolul adiţional secret la Pactul de neagresiune semnat de Molotov şi Ribbentrop la 23 august 1939

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două parţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor lor respective de interes în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următoarul rezultat: […]

3. În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.

23 august 1939

Pentru Guvernul Germaniei, Reprezentantul plenipotenţiar

J. RIBBENTROP al Guvernului U.R.S.S.,

V. MOLOTOV

Trebuie să înţelegem măcar acum , că vreme de decenii românii au fost inoculaţi cu ideea că guvernul de atunci , biete marionete manipulate atent de Carol al II-lea , nu avea de ales în faţa agresivelor pretenţii ruseşti . Adevărul l-au adus la lumină doar istoricii care s-au apropiat de el fără idei preconcepute , mânaţi de sincera dorinţă de a reda acestui Neam dreptul de a ştii măcar cine au fost trădătorii şi vânzătorii de glie străbună .

Ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de către Sovietici a fost o tragedie mai mare decât cele pe care aceste ţinuturi le-au trăit în cursul zbuciumatei istorii a Moldovei. „Răspunderea acestei tragedii o au înainte de toate, factorii răspunzători ai politicii noastre externe din 1931 până în 1939.” (Mihail Sturza- România şi Sfârşitul Europei . Amintiri din ţara pierdută- pag.147)

__________________________________________________________________________________

Nota autorului : tratarea acestor subiecte o voi face într-un ciclu de studii dedicate totalitarismului si consecinţelor lor