~Ilie Bădescu: O ipoteză tragică: triumful mondial al Statului magic. Războiul contra „smeritei cugetari“

1 Preambul metodologic 

Apariţia celui de-al treilea volum al dlui Virgiliu Gheorghe, dedicate triumfului statului magic în lumea modernă a fost ocazia acestui eseu care a fost preluat, mai apoi, în prefaţa volumului respective la solicitarea autorului. Chestiunea este cu totul tulburătoare şi aducerea ei în dezbaterea publică românească datorează enorm autorului acestei neobişnuite cărţi. În ceea ce ne priveşte, n-am făcut alta decât am adăugat reflexiile noastre în marginea cercetării extrem de riguroase cuprinsă în cartea dlui Virgiliu Gheorghe. Vom începe eseul nostru prin a reproduce câteva excerpte din cartea autorului în discuţie: „Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. 

Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de  controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare  robie, in robia mintii. 

Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice,  reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se  comporta ca si cum ar fi dirijat de „altcineva”, ca in starile de somnambulism. De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta  (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc). Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza  prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine” (cf lucrarea pomenită a dlui Virgiliu Gheorghe). Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia „statului magic”, cele doua mari fatete ale erei globalizarii. Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: „Mass-media sau mediul invizibil”, 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander („Four Arguments for the Elimination of the Television”, 1978) si a lui Janne M. Healy, „Endangered Mind”,  1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului
televizual de existenta. 

„Omul acesta nou” pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante  mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar „antiomul”, cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt delimitate de către autorul citat şi completate de propriile noastre reflexii: 

– Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care împărtăşeşte o atare cultură; 

– actul televizual a inlocuit actul religios;  

– tainele au fost substituite de mistere; 

– lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru 

– omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului  teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala. 

„Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul  lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.
Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie,  in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista” (citat din mss-ul lucării dlui Virgiliu Gheorghe), iar această cultură a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea. Umbrela televizuala  capata doua expresii: 

a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;
b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual. Cele  doua totalitarisme – ideologic si magic – induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii
nihilismului. 

2 Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei. Războiul cu smerita cugetare
Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului  si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al  activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman,
s-a ajuns la concluzia ca, „odata ce televizorul este pornit, undele  creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale” (apud ibidem). In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari  savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga
cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei  activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o  radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala. 

Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos. „E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au  descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: „Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru”. Nu! „Eu, eu!”. Eh!… Si atunci
nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai  egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti „ca eu sunt praf si cenusa”, ci: „Eu am descoperit, eu am facut”. Nu zici: „Multumim Domnului, m-a luminat  harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta”. Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul
Sfantului Duh. 

Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu  poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun,
ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu
poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre” (convorbire preluată prin mijlocirea dlui Virgiliu Gheorghe).
Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte,  de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a „religiei televizualului”, in fapt  o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica. Lumea TV este o „casa a zeilor”, ceea ce arata  indeajuns ca lumea este supusa unei masive „revrajiri prin televizionare”. Intr-o atare lume intoarsa pe dos, „televizorul devine templu” si „temei al unei alte sanctificari”, remarcă dl Virgiliu Gheorghe, televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita. 

3 Amputarea memoriei sacre 

Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele  darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se
interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna.  O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii. 

Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului  ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari
nihiliste. 

Memoria sau „aducerea aminte de Dumnezeu” a fost la inceput „simpla si  omogena”, ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. „Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala…  

Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune”. Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei  de sticla. Adevarata vindecare presupune „dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor” si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este  calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor
sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul „bucuriei si al veseliei in suflet”. „Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc,  inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini!  

Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica” (Pr Galeriu). Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea
spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a  dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu. Să reţinem încă o reflexie a Pr Galeriu: „Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o  memorie istorica – acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (…) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul”. „Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt”. „Trei sunt uriasii care ucid sufletul:
Uitarea, Ignoranta si Lenea”. 

Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar  televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar
indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate. 

Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la  dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia  se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre. Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea „iluministilor” a fost aceea sa  creada ca „ratiunea” este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune. 

Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre  alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea. Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate  la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin  urmare, orice act de traire este „invelit” de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane.  Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo.

Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate  zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste. In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de „traire” sub forma unor cadre spirituale, la randul lor  multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un „intreg” spiritual definitoriu pentru acel popor. Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual  al unui popor. Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul
la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin  termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica. Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al  popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi
televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si  de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte,
alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta „intoarcere” se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifur-catia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non
datur. 

Prof. univ. dr. ILIE BADESCU 

PS L-am avut profesor pe autorul articolului. Este o autoritate in domeniul sociologiei.
G. Prepelita