~Luchian Deaconu: Românii – captivi ai unor clişee istorice perfide

« ACEST TERIBIL CALVAR AL ROMANILOR »

Campania de presà din Italia a aràtat, dacà mai era cazul, cà dincolo de statutul formal de stat membru al Uniunii Europene, România continuà sà fie tratatà ca o « tarà captivà ».

Românii poartà pe umeri o nedreaptà si nemeritatà povarà a istoriei, ei continuà sà fie prizonierii unor judecàti nedrepte, ai unor clisee perfide, viclene, contrafàcute – « tràdàtori », « lenesi », « hoti », « betivi », « tigani » – care le-au fost atribuite de neprieteni în momente de cumpànà ale istoriei.

Sà continue, oare,  sà planeze asupra românilor blestemul pe care Edgar Quinet l-a definit atât de exact, în 1856, acela cà ei « varsà din abundentà sângele lor pentru cauza dreptàtii si libertàtii în nesfârsite bàtàlii », dar altii culeg gloria, profitul si onorurile, iar ei se aleg doar cu « dezastrele » ?

Este, pentru mine, o întrebare fireascà, din moment ce marele om politic britanic, Winston Churchill, unul din autorii funestei „tranzactii” de la Ialta din 1945 prin care România a fost încarceratà pentru 45 de ani în Blocul comunist, uitase ce declarase, cu doar 25 de ani mai înainte, în Camera Comunelor.

 « Este important – a spus Churchill în 1919 – sà ducem fàrà întârziere ajutoare României, tara care reprezintà marele zàgaz al Europei în aceastà parte a lumii împotriva mareei în crestere a pericolului bolsevismului ». Stia deci, cà românii au fost primii care au înfruntat trupele lui Lenin si Bela Kun, cà atunci luptau contra Wermachtului dar cum le-au fost ràsplàtite sacrificiile imense din cele douà ràzboaie mondiale ?

Peste „darurile” de la Paris si Ialta, cu douà « màrci » : « TRADARE », pusà dupà Pacea de la Bucuresti din mai 1918, si « TIGANI », datà de soldatii lui Hiter dupà evenimentele din august 1944.      Douà clisee perfide, viclene si mincinoase care apasà ca o anatemà, ca un blestem asupra poporului român.

Chiar dacà istoriografia nu a reusit sà se facà auzità sau n-a fost sprijinità în efortul reparator de stergere a acestor « judecàti otràvite », bàtàlia pentru adevàr nu trebuie consideratà încheiatà, oricâte stràdanii si oricâte decenii vor mai fi necesare. Este în joc demnitatea poporului român si dispunem de dovezile necesare sustinerii recursului istoric împotriva acestor sentinte netemeinice, nedrepte si dezonorante.

Iatà câteva dintre màrturiile pe care ni le oferà nimeni altii decât cei cei ce ne-au acuzat si ne-au condamnat.

La doar patru luni dupà ce România fusese constrânsà sà semneze « Pacea de la Bucuresti », în mai 1918, André Weiss, unul din cei cincizeci de membrii ai Academiei de Stiinte Morale si Politice a Frantei, i-a adresat lui Take Ionescu, presedintele Consiliului National al Unitàtii Române, o scrisoare în care afirma :

 

 

« Sà-mi permiteti mie, un bàtrân si statornic prieten al României, sà dau glas profundei mele admiratii pentru oamenii de stat a càror politicà generoasà si clarvàzàtoare a adus tara voastrà alàturi de noi în imensul conflict, si pentru   vitejii soldati care au luptat pentru drept si pentru libertate pânà în momentul când tràdarea a fàcut sà cadà armele din bratele lor invincibile».

Documentul, original, inedit, face parte din Arhiva Coloniei române din Paris, asociatie creatà de miile de români care s-au refugiat în Franta de teama trupelor austro-germano-bolsevice.

Si nu este singura màrturie care dàrâmà cliseul de « tràdàtor » care a fost aplicat românilor.

La 22 aprilie 1919, generalul Pélécier, membru al Misiunii militare franceze în România în anii 1917-1919, a sustinut la Paris conferinta România si Marele Ràzboi. Generalul francez a afirmat :

« Se stie cum s-au derulat evenimentele. In pofida atacului român (bàtàliile de la Màràsti, Màràsesti si Oituz din 1917), câteva luni mai târziu, frontul s-a spart. Armata rusà s-a destràmat, a inervenit revolutia bolsevicà si curând dupà aceea a urmat pacea de la Bucuresti.

Pacea de la Bucuresti…este pentru noi semnificatia suferintelor îndurate de eroicul popor român. Ea a fost, o reamintesc aici pentru prietenii francezi, pentru România semnalul unor grave si nemeritate nedreptàti.

Dacà am dorit sà vin astàzi aici pentru a spune câteva cuvinte, este pentru a confirma cà la ora aceasta, ca francez, ca democrat, ca om îndràgostit de dreptate, acum mai mult decât în oricare alt moment, ràmân fidel cauzei române.

Sunt oameni de stat responsabili care au declarat : « Fàrà îndoialà, România a intrat în ràzboi, dar în clipele cele mai grele ea a avut o sincopà ».

Sunt de asemenea oameni care uneori, fàrà sà-si màsoare cuvintele, au afirmat : « România a tràdat ».

Ei bine, vreau sà le reamintesc acestor francezi care au putut sà uite în ce situatii înfioràtoare, în diverse momente ale ràzboiului, a putut sà se afle România.

Dacà a fost cineva care a tràdat, dacà n-a fost Antanta, România este cea care a fost tràdatà chiar în momentul atacului si în lunile de dupà declansarea atacului, atunci când ar fi trebuit sà aibà certitudinea abundentei materialelor si munitiilor. Chiar si noi, Misiunea francezà, când ne-am aflat în Rusia, ràspânditi de-a lungul liniei ferate, am fost neputinciosi sà dirijàm càtre România materialul si munitia de care avea nevoie.

Si apoi, pentru mine mai este un lucru care nu este làmurit : este vorba de conditiile în care a avut loc retragerea armatei ruse si armatei române ; sunt conditiile bàtàliei din Dobrogea de la sfârsitul lui 1916 ; sunt conditiile în care s-a retras armata rusà.

Va trebui sà actionàm pentru a sti, din punct de vedere istoric, dacà generalul Alexeiev a fost obligat sà opereze retragerea asa cum a fàcut-o sau dacà unele din ideile strategice împotriva càrora ne-am ridicat si în Franta atunci când, pentru salvarea tàrii, a trebuit sà ne retragem la bàtàlia de la Marna sau la bàtàlia de la Verdun, dacà generalul Alexeiev n-a càutat frontul cel mai scurt si cel mai solid, predând inamicului tot frotul românesc.

 

 

La fel, mai târziu, în 1918, tràdarea nu este tot atât de evidentà.

Và amintiti de telegramele din mai 1918, atunci când chiar si la Iasi unii si altii se temeau de agitatiile bolsevice. Si când bolsevismul a triumfat, atunci când armata rusà s-a dezorganizat, cine a fost tràdat? Cine a fost abandonat ? »

Pe temeiul acestor dovezi evidente, indubitabile, generalul Pélécier încheia :

« Và implor, oameni de stat din Occident care ati putut sà simtiti de jur împrejurul vostru fortele regrupate ale tuturor prietenilor si aliatilor, care ati putut sà luati în calcul sosirea trupelor americane, care puteati sà grupati trupele engleze si franceze pentru rezistentà pe frontul vostru, và implor !

Un strop de întelegere pentru aceastà tarà latinà, pentru aceastà micà sentinelà pierdutà si invadatà de imensitatea tràdàrii !

Judecati cu mai multà tolerantà pe cei ce se luptarà precum românii în 1918 ! »

O pledoarie mai clarà, mai argumentatà si mai convingàtoare decât aceea a ofiterului francez care tràise si luptase alàturi de ostirea românà timp de doi ani, nu credem cà existà în analele istoriei. Ea este, din pàcate, necunoscutà opiniei publice internationale. Si nu este singura.

Netemeinicia si absurditatea cliseului perfid de « tràdare » aplicat României poate fi probatà inclusiv prin declaratia datà de primul ministru al Marii Britanii, David Lloyd George, la 16 septembrie 1916, în Camera Comunelor. 

« In momentul când s-a declansat atacul, noi n-am întreprins nimic pentru a veni prin Salonic în sprijinul Serbiei. Rezultatul   a fost cà, atunci când trupele au debarcat n-au putut sà îninteze, iar Serbia a fost înfrântà.

 

Sper cà nu vom accepta ca din lipsà de prevedere o catastrofà asemànàtoare sà se abatà asupra României… Mà gândesc cà echiparea armatei române nu poate sà tinà piept mult timp unui atac austro-germano-bulgar sustinut de sute de tunuri bune si prevàzut cu artilerie grea. Românii au putine tunuri si mà îndoiesc cà aprovizionarea lor cu munitii sà fie suficientà pentru a le permite sà riposteze la un foc continuu de câteva sàptàmâni.

Cer încà o datà cu insistentà Statului Major sà combine cu grijà o actiune colectivà imediatà împreunà cu Franta si Italia pentru a aduce ajutoare României în cazul cà un atac formidabil va fi declansat împotriva ei.

Temerile mele pot fi nejustificate, dar orice gresalà nu poate fi prevenità decât fiind totdeauna pregàtit pentru orice eventualitate »  

Documentele prezentate nu au fost scrise de români, sunt màrturii ale unor oameni de stat si ofiteri superiori englezi si francezi care desfiinteazà « cliseul » perfid si mincinos de « tràdàtor » aplicat pe nedrept poporului român în primul ràzboi modial de neprieteni.

Acestor dovezi indubitabile li se alàturà cele 2784 de cruci ale ostasilor români care au murit în Franta în primul ràzboi mondial, înmormîntati la Dieuze, Soultzmatt, Hagenau, Effry, Assevent, Saint-Quentin, Hirson si în alte localitàti, precum si mormintele celor 60.000 de prizonieri români ràspândite de la Vladivostok la Marea Nordului, de la Murmansk pânà în muntii Anatoliei.

Sunt màrturii care obligà autoritàtile Statului Român sà actioneze pentru stergerea acestei mosteniri nefaste, sà înlàture blasfemia care pângàreste memoria celor 336.000 de soldati morti pe câmpul de luptà, s-o elibereze din captivitatea în care este tinutà de acuzatia de « tràdare » fàcutà de oameni « care nu si-au màsurat cuvintele », cum i-a numit generalul Pélécier.

Dar, din nefericire, peste aceastà povarà istoricà ce persistà de prea mult timp, vin sà se adauge alte sabloane, la fel de perfide si de viclene. 

Timp de câteva sàptàmâni am fost martorii unei campanii otràvite si înversunate împotriva românilor din Italia. Fàrà sà fie vinovati, tuturor românilor li se aplicà un nou stigmat : «campioni ai infractionalitàtii».

Este o absurditate si un act iresponsabil sà transformi infractiunea unui individ sau a unui grup într-un atac nedrept si neteminic împotriva poporului din care fac parte infractorii. Ceea ce au fàcut presa, televiziunea, unii oameni politici, primari, prefecti, carabinierii italieni este revoltàtor, este inadmisibil. Dupà cum, la fel de nedrepte sunt restrictiile introduse de Spania, Marea Britanie si celelalte tàri pentru muncitorii români si nu numai.

De neînteles si de neacceptat sunt si invectivele adresate românilor de indivizi, de grupuri manipulate sau inconstiente la confruntàrile sportive sau cu alte ocazii.

Dar, când astfel de insulte au fost aduse de persoane oficiale, cazul selectionerului echipei de footbal a Bulgariei, nu putem sà nu condamnàm în primul rând lipsa de ripostà a diplomatiei române.

Incotro ne îndreptàm si ce màsuri trebuie luate ?

Pentru cà situatia actualà n-ar trebui sà continue. Pentru cà românii sunt, pe bunà dreptate, îngrijorati de aceastà veritabilà ofensivà denigratoare îndreptatà împotriva lor.

Nici un cetàtean al României nu trebuie sà ràmânà nepàsàtor în fata acestei campanii de denigrare.

Oriunde s-ar afla, în tarà, dar mai ales afarà, la muncà, la studii, în concedii sau având cetàtenie stràinà, nu este român care sà nu fie îngrijorat, sà nu tràiascà un sentiment de disconfort fatà de situatia existentà.

Perceptia lumii exterioare fatà de români nu este realà, este distorsionatà, este primejdioasà.

Sabloanele mincinoase, perfide, viclene, contrafàcute aplicate românilor nu sunt de ieri sau de alaltàieri, ele vin din istorie si au numeroase cauze. Unele dintre ele ni se datoreazà.

Si, cea mai importantà tine de autoritatea statalà, de presedinte, de parlament, de guvern, de institutii, de clasa politicà, de masmedia.

Politicienii români n-au stiut si nu vor sà învete « Meseria » de a prezenta Tara în Afarà. Pentru cà diplomatia nu trebuie confundatà cu turismul. Diplomatia este o « meserie » de cea mai mare ràspundere care trebuie învàtatà si practicatà cu prefesionalism. Nu emitem, din pàcate, o constatare originalà, afirmând cà diplomatia româneascà a clacat chiar si în cele mai dramatice momente ale istoriei. Si nu ne referim neaparat la prestatia sfidàtoare a deputatului Gyorgy Frunda în Parlamentul de la Strasbourg, când a declarat cà el nu reprezintà România ci etnia maghiarà. Sau la lipsa de reactie a Ministerului de Externe care nu a protestat la atitudinea insolentà a selectionerului Stoicikov, la intonarea gresità a imnului national, la arborarea altor drapele decât cel al României si, mai ales, la tratamentul dezonorant, jenant, sfidàtor care s-a aplicat zeci de ani turistilor români de vamesii unguri sau austriaci dupà 1990.

Grav este cà imaginea distorsionatà pe care România de « pe sticlà » o aratà lumii porneste adeseori, dacà nu chiar în fiecare zi, de la alesi, parlamentari, ministrii, primari certati cu legea, de la mainera neprofesionistà, „originalà”, în care de face politica la noi.

Si nu e vorba de celebrii „322” lansati pe orbità de presedinte.   

Este lipsa de profesionalism a oamenilor politici care nu vor sà învete, continuà sà repete cu obstinatie greselile altora, sau pe înaintasilor pe care si-i revendicà. Politicienilor nostri ar trebui sà li se stabileascà de electorat un Cod de conduità : Greseli politice care nu mai trebuie comise.

Altfel, ei vor continua sà punà în pericol viitorul României.

Pentru cà, ce este reflectarea distorsionatà a Româiei în afarà, pe care o induc europarlamentarii nostri despàrtiti si învràjbiti de « barierele politice » ridicate de presedinte însusi, decât o copie a mostenirii bàtàliei politice surde pentru putere din trecutul nostru ?

Cititi ! S-a întâmplat tot la români, altele erau epoca si politicienii.

I ntr-o cuvântare, în 1926, Nicolae Iorga a abordat chestiunea propagandei diplomatiei românesti în stràinàtate. A început prin a prezenta experienta tràità de diplomatul Constantin C. Angelescu când, sosit la Casa Albà pentru a sustine în fata presedintelui Wilson dorintele de unitate ale românilor, a fost întâmpinat cu « urarea »  : „Domnule, daca ai fi bulgar, te-as asculta, fiindca am credinta ca bulgarii sunt o natiune serioasà, dar d-voastrà nu sunteti.”

Si Iorga conchide: „Aceasta  dovedeste de ce atmosferà ne bucuram noi în momentul acela în America, în cele mai înalte cercuri ; aceasta explicà mai mult decât atâtea alte încercàri nesuccesul unor anume dorinte ale noastre în timpul acelor negocieri din Paris care au dus la alcàtuirea tratatelor pe baza càrora tràim astàzi…”

Avem aici un alt « cliseu » deformat care s-a pus românilor, cu toate cà armata noastrà fàcuse proba vitejiei si a jertfei în luptà.

De fapt, substratul perceptiei false nu viza poporul ci pe politicienii vremii.

De aceea, marele istoric sublinia cu amàràciune si îngrijorare modul neprofesionist de abordare a propagandei externe de guvernul român, comparându-l cu diplomatiile tàrilor aliate sau vecine. „Jugoslavii – spunea Iorga – au avut o foarte frumoasà propagandà în timpul nenorocirilor lor celor mari. Ce a fost mai nobil în poezia lor, în trecutul lor, aceasta o înfàtisau ei acolo. Nici nu se stia de existenta mai multor partide sârbesti atunci, pe când, dacà e vorba de propaganda pe care am fàcut-o noi în timpul ràzboiului, s-a stiut totdeauna cà sunt douà partide în tarà si s-au simtit si urmele acestei mentalitàti” .

Rivalitatea politicà dintre liberali, conservatori si conservatori-democrati a fost una din cauzele slabei propagande externe de atunci.      Nicolae Iorga afirmà: „Când a început ràzboiul, n-aveam nici un mijloc de informatie pentru stràinàtate. Nimic. Nu exista o singurà tarà de pe lume care sà fi fost mai putin înzestratà cu material de informatie decât cum era România în 1914. Dar noi am avut, de la 1914 la 1916, doi ani în care trebuia sà pregàtim douà lucruri: munitii materiale si munitii morale, si n-am avut nici unele nici altele…- si conchide – Este, astfel, o comedie propaganda noastrà: pe când ar fi trebuit sà fie un capitol important dintr-o dramà serioasà, ea este un incident ridicol dintr-o comedie proastà.”

Un alt om politic, prea putin cunoscut, dar „Om politic”, senatorul caiovean Aureliu Eliescu, adresându-se politicienilor prezenti la sedinta de constituire a Consiliului National al Unitàtii Române de la Paris, la 6 septembrie 1918, a lansat un îndemn la asanarea vietii plitice românesti.Un principiu care este obligatoriu oricând se discutà de România, de interesul national.  

« Trebuie, asa cum e drept, ca pe locul pe care-l atribuiti politicenilor sà aparà adevàratii factori ai românismului. Acoperiti politicienii si partidele pentru a làsa sà aparà realitatea pe care o cer deopotrivà adevàrul si adevàratii prieteni, oamenii acestui popor care a stiut sà apere nationalitatea urcând, vreme de saisprezece secole, cel mai teribil calvar ; acesti martiri, acesti eroi nationali care, cu pretul vietii lor, ne-au pàstrat si patria si nationalitatea noastrà. Si, mai aproape de noi, sà putem sà-i vedem pe cei de la 1859, care au stiut sà sacrifice toate ambitiile personale pentru a realiza Unirea ; sà putem vedea Academia pàstrând traditia vechilor cronicari care n-au fàcut niciodatà distinctie între români si, mai presus de orice, au situat întotdeauna aceastà universalitate românà în fruntea revendicàrilor noastre nationale.

Ascundeti politicienii pentru a se putea vedea sutele de mii de români morti începând din 1916 si care ne dau dreptul sà pretindem unitatea noastrà nationalà .

Credeti cà pentru partidul liberal sau pentru cel conservator a refuzat pàrintele Lucaciu sà fie Primatul Bisericii româno-maghiare ?Sau, cà pentru partid, a preferat sutelor de mii de franci pe care i-ar fi primit în fiecare an închisoarea si toiagul exilului ?

Credeti cà pentru partidul liberal sau pentru cel conservator au murit, spânzurati, mii de români în Ungaria ?

Si, când stim cât de putini erau membri de partid în raport cu masa cetàtenilor, am dreptul sà và întreb : sutele de mii de morti care au càzut începând din 1916 erau din partidul liberal sau din cel conservator ?

Nu, domnilor, nu sunt nici partidele nici politicienii cei care au fàcut si au suportat ràzboiul, România liberà este cea care s-a sacrificat pentru a împlini datoria sacrà de a-i elibera pe fratii sài oprimati ; noi, ceilalti, cei care am apàrut la suprafatà, nu suntem decât reprezentantii vremelnici ai curentului national.

Tot meritul este al poporului si stràinii care ne sunt prieteni apreciazà acest popor. »

 Politicienii de azi ar trebui sà cunoascà si sà respecte aceste adevàruri sfinte, nepieritoare.

Dar, desi s-au scurs de atunci 90 de ani iar noi ne pregàtim sà întâmpinàm anul de gratie 2008, constatàm cu stupoare cà interesul national nu mai încape în conceptul omului politic din România de azi, cà fiecare « grup politic » vorbeste la Strasburg sau la Bruxelles, nu mai amintesc de Bucuresti, despre interesele popularilor, liberalilor, social-democratilor, maghiarilor, cà nu este nici cea mai micà deosebire, altele sunt doar personajele, denumirile partidelor si pozitia României,  între rivalitatea politicà dintre Bràtianu si Take Ionescu care a avut urmàri tragice si ireversibile pentru sutele de mii de români deznationalizati, si discordia si anarhia  politicà alimentatà de presedintele Bàsescu.

Iar consecintele disfunctionalitàtilor produse de politica învràjbirii si disolutiei nu sunt si nu pot fi decât fatale pentru Tarà.

Sà vinzi pe nimic petrolul, sà arvunesti  bunàstarea si viitorul copiilor anului 2005, este o crimà de neconceput si de neiertat.

Sà nu faci nimic pentru a stopa jetul de injurii si ofense care se revarsà peste români, transfigurati în « tigani », « deligventi », « criminali », « betivi », « tràdàtori », « prostituate », « infractori », « handicapati » este o abdicarea impardonabilà de la misiunea pe care ti-a încredintat-o electoratul de a-l reprezenta si a-i apàra demnitatea, interesele, dreptul de a fi egalul celelalte popoare ale Europei.

Sà nu initiezi si sà sustii programe care sà stopeze campania de defàimare promovatà cu inconstientà de mas-media care nu-i mai reprezintà decât pe criminali, pe hoti, pe prostituate, pe cei viciosi, sau clanul celor care s-au îmbogàtit din jefuirea avutiei nationale este nu doar o încàlcare a legii, o sfidare a bunului simt, este tràdare, este un atentat la morala crestinà, la viitorul poporului român.

Sà nu vezi sau sà taci când poporul tàu este insultat, blamat, calomniat, în conditiile în care toate statele au acceptat Declaratia Europeanà a Drepturilor Omului si Cetàteanului este ca si cum ai recunoaste cà acesta este statutul pe care ti-l asumi.

Diplomatia româneascà este inexistentà. Statul român nu mai functioneazà. Milioanele de români obligati sà-si câstige cinstit existenta peste hotare sunt pradà nepàsàrii, lipsei de ràspundere si indolentei institutiilor Statului.

Sà facem sà ni se audà vocea ! Sà ne organizàm si sà actionàm pentru a opri acest spectacol desuet de falsà democratie ! Sà nu-i làsàm pe cei ce nu ne reprezintà sà vorbeascà în numele nostru ! Sà protestàm împotriva acestui veritabil tembelism statal !

Suntem liberi, avem drepturi ! Sà le apàràm !

Demnitatea de român nu este un dar ! O avem sau nu avem ! Nu ti-o apàrà stràinul ! Si nici màcar cei pe care i-am ales ! Noi am gresit alegându-i !

Ne-a promis sà ne-o redea domnul presedinte Traian Bàsescu în 2005, domnii Ion Iliescu si Emil Constantinescu mai îninte, si uite unde ne-au adus !

Este timpul sà ne dezmeticim !

Pânà acum istoria a fost un calvar din care românii nu s-au ales decât « dezastrele » ! Si ale naturii, si ale istoriei !

A sosit clipa ca românii sà fie egalii celorlalte popoare, sà se bucure de « gloria, profitul si onoarea » tàrii si muncii lor !

Este timpul sà se împlineascà profetia marelui prieten al poporului român : Edgar Quinet !

dr. LUCHIAN DEACONU, istoric

Anunțuri