~Maria-Eugenia Olaru: „Un tradiţionalism modern“

Între tradiţionalism şi modernitate. România încotro!?

Adevarata adunare a Românilor, Sfânta Biserică, ocrotitoarea noastră şi grabnic ajutătoarea tuturor creştinilor, prin dragostea Dumnezeiască ce se revarsă mereu asupra noastră, aduce cu sine tradiţia şi tot ceea ce avem ca piatră de temelie a întemeierii neamului românesc.

Legătura românului cu Biserica este atât de strânsă încât tot ceea ce s-a creat ca valoare spirituală şi materială are o netăgăduită legătură cu aceasta.

Societatea sătească Românească, apare pentru început în jurul Bisericii, cultivând ideea de întrajutorare reciprocă. Fiecare co-naţionalitate având Biserica sa şi organizându-se în jurul acesteia. Iată că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi nu face diferenţe între noi! Nu învaţă pe unul într-un fel, iar pe celălalt altfel. Legea Lui este una pentru toţi ca şi Cuvântul.

Apar primele publicaţii în limba română, primul tipar fiind cumpărat şi folosit în folosul Bisericii, pentru tipărirea Sfintelor Scripturi şi a cărţilor de rugăciune. Apar primele şcoli în limba română, şcoli în care rolul de învăţător sau profesor îl aveau, la început, preoţii sau călugării învăţati. Învăţătura pornea de la scris şi citit şi, de cele mai multe ori, se efectua pe Sfintele Scripturi, apoi apar primele lecţii de aritmetică şi de gospodărie menite a ajuta creştinilor pentru desfăşurarea unei vieţi mai uşoare, a mai bunei gospodăriri şi organizări a gospodăriei personale, şi a relaţiilor interumane. Apar apoi primele Cămine de Cultură, construite şi întreţinute de creştini pe lângă Biserică, folosite în scopuri practice, nunţi, botezuri, înmormântări, apărând astfel şi întrajutorarea creştină reciprocă la vremuri deosebite, prin gestionarea şi folosirea în comun a unor obiecte de primă necesitate menite a uşura greutăţile ivite la marile evenimente ale vieţii fiecărui creştin. Inventarul comun porneşte de la lingură şi furculită, mese şi scaune, până la instrumente muzicale folosite de fanfarele  sau grupurile muzicale populare  săteşti. Sărbătorile şi clilpele de veselie au fost, mai ales, marile sărbători, praznice rânduite de Sfânta Biserică, prilej de îndestulare şi veselie pentru tot omul creştin. Aşa au apărut jocurile sociale, oina, joc sportiv naţional, sau popicele într-o variantă arhaică cu piese de lemn.

Autoritatea morală, în satul românesc, s-a păstrat neatinsă, tot în sânul Bisericii. Singura valoare de netăgăduit pentru omul de rând este morala creştină, considerată ca scală de valori în jurul căreia se reunesc, consideră şi reconsideră dealungul timpurilor, toate valorile general umane. Este însă adevărat că în timp, în funcţie de factorii economici, politici şi influenţele culturale diverse, de integrarea şi adaptarea la vremuri şi mediu, au existat modificări în concepţia generală, mentalităţile devenind uneori intens materialiste, alteori tinzând spre spiritualizare, uneori cu tendinţe de ultramodernism, alteori intens tradiţionaliste, în funcţie de zonele vulnerabile create de istorie sau de necesităţile primordiale individuale.

În prezent o parte din generaţia tânără prezintă tendinţe ultramoderniste, de multe ori imitând valori de împrumut, care nu rare ori se dovedesc a fi false, sau inadaptabile principiilor şi mătcii spirituale tradiţionale. Ca urmare ele nu sunt profund asimilate şi asimilabile, rămânând doar la nivel de reprezentare, şi vorbind, mai ales, despre dorinţa fierbinte de integrare în grup (chiar imitând unele lucruri!), acestea pierzându-se repede, cel mai adesea după întemeirea unei familii, care, aşezată la locul său, păstrează forme ale modernismului, dar devine clasică şi tradiţională, odată cu reaşezarea noilor valori ale cuplului. Educaţia tradiţională a copiilor a dovedit, întotdeauna, respect pentru valorile morale creştine, specifice spiritalităţii satului şi poporului nostru. Cele Zece Porunci înscrise pe Tablele lui Moise, rămân carta universală a bunului simţ şi reprezintă modalitatea cea mai simplă de locuire armonioasă a comunităţii, fie săteşti, fie orăşeneşti, modalitate de împăcare cu sine şi cu lumea din jur, deci cale spre armonia spirituală a omului. Dar, la nivel individual, apar contorsiuni ale perceperii valorilor şi de aici deviaţii de la morala universală, morala creştină, care dacă apar la unul dintre părinţi intervin în educaţia copilului fiind preluate şi reprezentând falsa zidire, sau falsele valori. Generaţiile vârstnice opun ultramodernismului celor tineri, ultratradiţionalismul şi păstrarea cu tenacitate a valorilor bine cunoscute, poate dintr-o înţelepciune adusă de experienţa de viaţă. Totuşi nu există conflicte grave între generaţii. Se pare că este firesc generaţiilor tinere să nege valorile tradiţionale, pentru ca îndepărtându-se de ele să revină, dar, abordându-le dintr-un alt punct de vedere. Aşa cum tot atât de firesc este ca generaţiile vârstnice să-şi apere propriile valori şi mentalităţi, justificate de reuşita în istorie.

Se poate constata, totuşi, că în familii extinse bunicii se înţeleg cel mai bine cu nepoţii, deşi tendinţa primilor este de a păstra vechile valori, iar a celor mai tineri de a le înlocui cu noi valori. Se pare că modernismul are nevoie de certitudinile tradiţionalismului, preluând , aşa cum este firesc, valori ale acestuia pe care le aplică într-un mod propriu şi inedit.

Iată că ne confruntăm cu aceleaşi valori privite din unghiuri diferite, aplicate într-un mod personal. Să nu uităm că progresul societăţilor umane este o lungă cale plină de frământări, căutări şi certitudini, care devin palpabile după îndelungi lucrări care amplifică năzuinţele sociale, materializându-le în noi valori ale progresului social.

Izgonirea Sfintei Biserici din viaţa socială s-a făcut prin silnicie de regimul comunist. Prima măsură pentru impunerea unor false valori a fost izgonirea Sfintei Biserici, prigonirea sfinţilor Părinţi, uneori până la  martirat, prigonirea valorilor morale şi sociale pe care Biserica le-a semănat şi cultivat în rândul neamului românesc. Biserica a fost izgonită din Istoria
României, deşi nu s-a despărţit cu adevărat niciodată de ea, fiind una în Sine. Ca să cunoşti istorie la ora actuală trebuie să cunoşti Istoria Sfintei Biserici şi Istoria României şi să faci un efort personal pentru a le aduce împreună dealungul istoriei. Au apărut aşa clase ştiinţifice false, erijate în  valori sociale care au contorsionat relaţia individ – ştiinţă prin implementarea unor falsuri grosolane cu privire la valorile morale şi spirituale, false ştiinţe sociale, false ştiinţe umane, false filosofii, false concepte asupra noţiunilor ce erau deja bine stabilite. Toate acestea pentru frânarea evoluţiei fiinţe omeneşti către calea sa firească, cea rânduită de Dumnezeu.

Se poate spune că modernitatea şi dezvoltarea ştiinţifică a neamului Românesc s-a făcut, cu mare greutate, prin ştiinţa învăţaţilor preoţi şi monahi care au avut şi rolul de Învăţători ai neamului. Aşa a învăţat poporul Român scrisul şi cititul în limba română, aşa a fost învăţată matematica şi alături de toate acestea noile ştiinţie, ştiinţa gândirii, filosofia, aşa cum cei mai mari filosofi ai timpurilor au fost minunaţi creştini, învăţaţi şi învăţători la rândul lor. Nu este oare chemat păstorul să păzească turma sa !? S-a subliniat, chiar în scrierile Sfinţilor Părinţi, că una dintre căile pierzării, rătăcirii de turmă, este neştiinţa sau ştiinţa cea falsă şi proliferarea falselor valori care au dus omenirea în pierzare de nenumărate ori.

Dreptul la cunoaştere nu a fost refuzat omului, ca dovadă numeroasele cuceriri ştiinţifice, numeroasele invenţii care au îmbunătăţit substanţial viaţa, uşurând lucrurile şi aducând împreună cu ele o viaţă mai uşoară, mai liberă pentru gândire şi contemplare.

Nu există ştiinţă fără Cuvântul Dumnezeiesc. Iată că, un tradiţionalism modern este necesar, pentru a împlini spiritualitatea creştină a românului contemporan. Asimilarea adevăratelor cuceriri ale ştiinţei, şi folosirea lor în zidirea şi păzirea turmei, ar reuni, în sfârşit, ştiinţa cu Sfânta Biserică, creatoarea ei. Oare când se va întoarce Ştiinţa Românească, atât de prigonită şi ea, în Sânurile Părinteşti ale Creatoroului ei !? Fără îndoială când va rânduii Dumnezeu!

MARIA-EUGENIA OLARU

Anunțuri