~Marina Voicu: „Pledoarie pentru cuvântul frumos“

Oare asa a fost dintotdeauna la noi? Pare ca este la moda, ca românii mai mult sau mai putin literati, sa caute a se remarca printr-un limbaj caustic, agresiv si jignitor. Nu sunt în mãsura sa evaluez pagubele morale, spirituale sau chiar materiale pe care le produc unui popor întreg împunsaturile de penita ale maestrilor gazetari contemporani, dar cred ca acestea sunt enorme. Si ca se întind, ca o molima, peste veacuri si generatii de-a rândul.

Doamnelor si Domnilor

Poate cuvintele mele vor supara pe unii sau pe altii, scriitori si jurnalisti, profesionisti sau mai de ocazie. Poate am atins coarde sensibile ale orgoliului unora? Nu este scopul meu, dar sunt constient ca e posibil ca acestia sa reactioneze în modul în care îsi scriu si articolele. Poate vor încerca sa ma pedepseasca. Si pe buna dreptate… din punctul lor de vedere.

Dupa ce am învatat cât de cât sa tac, marturisesc ca nu mi-a fost usor sa ripostez agresiunii verbale la care suntem supusi. Recunosc deschis ca nu mi-am invatat bine lectia, ca mai am multe de trecut cu vederea.

Totusi nu e chiar asa de usor sa taci atunci când esti asaltat, chiar si indirect, de texte nimicitoare, împestritate de epitete si comparatii care nu numai ca nu dovedesc ceea ce doreste semnatarul lor, dar care sunt profund degradante. N- am de unde sa stiu în ce mod sunt afectati cei despre care scriu acestia. Dar pentru ei însisi, cuvintele si expresiile folosite nu sunt altceva decât propria carte de vizita. Poate acum vreo zece – cinspe – douazeci de ani, chiar as fi admirat maiestria si intransigenta cu care îi nimicesc pe cei care nu corespund normelor stabilite sau adoptate de ei însisi, sau pe care nu-i plac, din vre-un motiv sau altul. Dar asta era cu mult înainte de a fi învatat ce înseamna cuvintele rostite sau scrise, pentru oricine le foloseste, le aude sau le citeste.

Doamne, iarta-i, ca nu stiu ce fac

Eu nu ma voi stradui aici sa-i caracterizez pe acesti oameni, nu lipsiti de inteligenta, sensibilitate si talent retoric, care se straduiesc sa- si amplifice importanta aducându- si singuri osanale. Nici pe cei care, dupa ce-si arunca înversunati pe hârtie frustrarile, se înclina cu “politicoase” plecaciuni în fata cititorului, pe care n-au dorit si n-au reusit sa-l bucure cu nimic, ci dimpotriva. Scopul meu nu este nici sa propovaduiesc pozitivismul lipsit de discernamânt, practicat cu un limitat succes de cei care au atins un anumit nivel de dezvoltare spirituala si credinta, nici lipsa totala de opinie a celor care nu cred în nimic. Si nici nu am venit eu pe aceasta lume sa rezolv conflictele religioase ale unor preoti care blastama pe internet, în numele bisericii pe care doresc s-o reprezinte.

Efectul bumerangului

As vrea doar sa-i rog pe toti mânuitorii condeiului, care publica si scriu cu maiestrie articole denigratoare, sa nu uite de ce arme teribile dispun. Cuvintele si expresiile pe care le scriu pentru a caracteriza indivizi, generatii sau întreaga natiune româna, din care se trag si ei, sunt un amplificator foarte eficient de energie. Stiu ca nu-i mira faptul ca nu ei sunt inventatorii sentimentelor si gândurilor de nemultumire, mânie, dispret, ura, sau alte asemenea. Nici faptul ca au libertatea de a da acestora frâu liber. Dar sunt convins ca daca ar intui macar câta energie distrugatoare produc exprimându-le în cuvinte, daca ar sti ca aceste cuvinte, de care sunt atât de satsfacuti si mândri cã le pot adresa altora, pot ucide, poate nu le-ar mai folosi. Puterea enorma a gândurilor s-a demonstrat stiintific. Primim ceea ce dam si gasim ceea ce cautam. Mai devreme sau mai târziu toti ucigasii sunt pedepsiti. Poate pare fantastic, dar daca cel agresat e mai curat sufleteste decât agresorul, fie el chiar dispretuit, marginalizat si condamnat de dogmele unei anumite religii, sau de tiparele sociale si politice de moment, bumerangul se va întoarce fara a-si atinge tinta.

Dragul de mine!

Pot eu sa fiu atât de sigur ca arunc cu piatra în cel mai rau?  Sunt eu cu adevarat mai bun decât cel stigmatizat de mine? Iata doar doua întrebari, la care as vrea sa raspund cu constiinta curata si împacata, înainte de a-i “desfiinta” pe altii. Poate n-ar fi rau sa mai rasfoiesc coalele îngãlbenite de timp ale propriului jurnal. Ati dorit si dumneavoastra s-o faceti?  Sau va e teama de ceea ce veti descoperi?

Fiecare scrie despre el însusi cu indulgenta celui în cauza. Experientele proprii, de orice fel, ne fac mai toleranti. Dar amintirea lor se sterge sau se deformeaza în timp, daca nu au fost consemnate. Chiar daca eu am uitat, urmele lasate de mine însumi pe cararile pe care acum nu suport sa-i vad pe alti, mai exista. Aceasta e singura diferenta.

Hado

Dr. Masaru Emoto, autorul multor carti  pe aceasta tema, defineste Hado ca fiind “sablonul de vibratie intrinseca la nivel atomic al întregii materii. Cea mai mica unitate de energie, bazata pe energia constiintei umane.” Hado creaza cuvintele. Cuvintele sunt vibratii ale naturii. De aceea, cuvintele frumoase creaza o natura frumoasa, iar cuvintele urâte creaza o natura urâta. Aceasta este natura universului.

Cercetatorul japonez a pus în evidenta acest fenomen de înmagazinare a informatiei, prin fotografierea cristalelor de apa înghetata, marite la microscop, înainte si dupa ce acestei ape i s-au spus cuvinte frumoase sau chiar rugaciuni (Va aduce aminte de ceva? Poate de apa sfintita?). Diferenta este enorma. Si anume, cristalele de apa “normala” carora li s-a repetat cuvântul “multumesc”, de exemplu, sunt regulate, simple si frumoase, iar cele carora li s-au spus rugaciuni sunt de o frumusete rara. 

Experimente: “multumesc” si “tâmpitule”

Pe baza acestei descoperiri s-au facut nenumarate experimente, ce demonstreaza forta cuvintelor si a limbajului, ca expresie a constiintei care poate sa schimbe starea substantei.

Importanta limbajului, care este transmitatorul gândurilor oamenilor, s-a evidentiat si în urmatorul experiment la care au participat doua clase de elevi de scoala elementara:

elevilor li s-au repartizat câte doua borcane cu orez fiert. Fiecare elev a primit doua borcane identice, cu continut identic. Tema de casa era ca, dupa ce se întorceau de la scoala, elevii sa le vorbeasca celor doua borcane. Unuia trebuiau sa-i repete de mai multe ori pe zi cuvântul “multumesc”, iar celuilalt cuvântul “tâmpitule”, timp de o luna. Rezultatul a fost uluitor: Orezul din borcanele carora copiii le-au repetat cuvântul “multumesc” avea o culoare portocalie, frumoasa chiar, era aproape fermentat si avea o aroma placuta, de malt. Celalalt s-a facut negru ca taciunele si avea un miros dezgustator, de nedescris.  

Uite-asa si românu’, ca mai tot omu’, pardon, orezu’

Aici se pare ca nu numai apa curata a jucat vreun rol in inmagazinarea informatiei, dar si bacteriile.  Or fi si ele ca si noi (!): muncesc din greu daca sunt iubite si se fac rele daca sunt tratate cu ura.

Desigur ca nu este foarte semnificativ si nu se poate trage o concluzie stiintifica dintr-un experiment condus înafara unui laborator de specialitate… sau poate totusi?! Unii au vorbit semintelor si plantelor din care au iesit acestea. In principiu, rezultatele au fost identice: plantele « hulite », dupa ce ca au încoltit mult mai târziu, au fost firave si au murit curând dupa aceea, pe când cele carora li s-au spus cuvinte frumoase, pline de iubire, au crescut mari si viguroase.

Sunt legate de glie bietele plante! Nu însa si românul. Desi migrarea este un fenomen preponderent economic, aceasta nu este o regula. Poate ca  si cuvintele rele folosite prea des în limba materna si în tara de bastina au depasit limita mortala.

Asa ca…  mai e de mirare de ce si de cine fug unii din România?  

VOICU MARINA,

Rastatt, 21.07.2008

Anunțuri