~Mihai Andrei Aldea: „Ce fac Românii ardeleni?“

Când s-a organizat Mitropolia de la Cluj, o mulţime de ardeleni, mai ales din Sibiu, dar nu numai, s-au agitat. Şi s-au agitat foarte tare. Dar când e vorba de „referendumul” organizat de unguri în aşa-zisa „secuime” (care de mult e deznaţionalizată de Ungaria şi devenită maghiarime), ardelenii dorm.
 De la 1918 şi până astăzi propaganda maghiară nu încetează a ponegri atât pe Români în general cât şi stăpânirea românească în Transilvania, Crişana, Maramureş, Banat. România, statul român şi Românii sunt acuzaţi in corpore şi individual de orice este cu putinţă, de la corupţie la severitate extremă, de la lipsă de preocupare pentru educaţie la controlul extrem al educaţiei, de la delăsare la oprimare. Este evident că nu au cum să fie adevărate toate. Dar principiul „ponegreşte, ponegreşte, până la urmă va rămâne ceva”, funcţionează şi în acest caz.
 Ce face statul român? Ceva – foarte puţin – mai mult decât nimic, dat fiind că UDMR este prezentă în mai toate guvernările.
 Ce fac Românii, mai ales Românii ardeleni?
 Până la 1918 Românii ardeleni luptau pentru apărarea fiinţei naţionale. Luptau pentru salvarea şi creşterea neamului, pentru unitatea Ţării, pentru dezvoltarea unei societăţi şi culturi româneşti. La fiecare acţiune anti-românească a ungurilor, Ungariei sau Austriei Românii căutau a găsi un răspuns, cât mai potrivit atât vremurilor cât şi trebuinţelor naţionale. De exemplu, la sistematica prigoană pentru maghiarizarea numelor, exercitată atât de unguri ca indivizi cât şi ca politică de stat şi culturală, Românii răspundeau prin apelarea la nume imposibil de maghiarizat: Romulus, Traian, Remus, Iulian, Iuliu(s) etc. De multe ori, cei care erau siliţi de funcţionari a-şi maghiariza numele, apelau la toate mijloacele posibile pentru a şi le recăpăta în forma românească. Proteste mai mult sau mai puţin diplomatice faţă de maghiarizarea forţată apăreau în presa românească, deşi de multe ori erau plătite nu doar cu amenzi ci chiar cu închisoare. Într-un cuvânt, se răspundea, pe toate căile posibile, acţiunii anti-româneşti.
 Dar astăzi?
 Nimic, sau aproape nimic.
La toată denigrarea ungurească, Românii ardeleni se arată incapabili să dea un răspuns eficient. Criminalii de război unguri au monumente în felurite locuri din Ardeal, din Arad în Harghita. Românii n-au nimic de zis, nici măcar să facă o amărâtă de plângere la UE. Ungurii o fac şi dacă strănută un Român, acuzându-l de terorism şi război biologic. Dacă ungurii fac apologia terorismului, Românii ardeleni dorm liniştiţi.
 Ungurii au reuşit să acuze România de moartea evreilor pe care ei, ungurii, i-au masacrat în Transilvania de nord-vest, ori i-au trimis în lagărele naziste. Românii ardeleni, chiar şi urmaşii celor ce şi-au dat viaţa pentru a salva o familie evreiască sau mii de familii evreieşti, n-au nimic de zis.
 Ungurii ce au masacrat în Al doilea război mondial sate întregi româneşti nu au fost niciodată judecaţi de instanţele româneşti şi internaţionale. Teribili criminali de război au murit în linişte, lăsând urmaşilor lor principiile oribile după care şi-au trăit viaţa. Faţă de Ip, Trăznea şi celelalte localităţi în care genocidul anti-românesc a atins cote inimaginabile, Românii ardeleni sunt vinovaţi de uitare şi indiferenţă.
 Moştenirea Gojdu, jefuită de Ungaria şi guvernul (ardelean!) de la Bucureşti, nu a stârnit nici o replică la nivel de mase, nici o ridicare a Românilor din Transilvania şi celelalte provincii. Îi preocupă ceva pe Românii ardeleni, în afară de creşterea nivelului de trai? Da, să critice conducerea de la Bucureşti, să acuze Regatul şi regăţenii de balcanism şi, eventual, să viseze, spre fericirea iredentei ungureşti, la cât de bine s-ar conduce un Ardeal autonom. Şi totuşi, politicienii originari din Ardeal sunt mulţi, puternici şi… nu fac prea multe pentru ţară (ce diplomaţi suntem!). Românii ardeleni nu văd asta, nu înţeleg faptul că cei care-i trădează la Bucureşti îi vor trăda şi oriunde altundeva. Singura soluţie ar fi ca ceea ce a fost odată ASTRA, ceea ce au făcut cândva Românii ardeleni fără un guvern naţional să fie din nou pus în practică. În definitiv, dacă un guvern ardelenesc trădează astfel Ardealul, aceasta ar fi singura soluţie.
 Pentru referendumul secuiesc pot exista nenumărate reacţii:

 – lucrări despre genocidul anti-românesc din Transilvania de nord-vest, în engleză, germană, franceză etc, trimise UE şi statelor europene;
 – lucrări despre genocidul anti-evreiesc din Transilvania de nord-vest, în engleză, germană, franceză etc, trimise UE şi statelor europene;
 – lucrări despre genocidul anti-ţigănesc din Transilvania de nord-vest, în engleză, germană, franceză etc, trimise UE şi statelor europene;
 – lucrări despre persecuţiile anti-româneşti – din ultimii ani – ale autorităţilor locale ungureşti din „secuime”, traduse în engleză, germană, franceză etc şi trimise UE şi statelor europene;
 – emisiuni şi articole pe temă în întreaga mass-medie românească;
 – demonstraţii de protest, memorandumuri, memorii şamd.

 Ce fac Românii ardeleni?
 Nimic.
 Iar după ce vor fi puşi în faţa faptului împlinit, vor acuza eventual tot regăţenii sau Bucureştiul că nu le-a împlinit dorinţele pe care nu le-au exprimat, drepturile pe care nu au ştiut să şi le apere. Tristă această generaţie, care se plânge de orice dar nu mai luptă decât pentru bani.
Preot MIHAI-ANDREI ALDEA

Anunțuri