~Stoica Ion: „Mitropolia ŢĂRII ROMÂNEŞTI – 650 de ani de recunoaştere oficială“

La sfârşitul sec. al XV-lea, în sud-estul Europei nu mai existau decât două state libere: Ţara Românească şi Moldova, care au rămas în continuare cu un teritoriu distinct, cu hotare bine delimitate, cu propriile lor instituţii. Prin strădaniile domnului Nicolae Alexandru, organizarea bisericească a ţării atinge momentul culminant, mitropolia UngroVlahiei fiind recunoscută oficial de Patriarhia ecumenică  în 1359.

Nu cunoaştem cu numele nici un ierarh muntean până în anul 1359, când este atestat documentar Iachint, care în 1348 era mitropolit de Vicina, iar peste câţiva ani a fost mutat la Câmpulung sau Argeş. Transferarea unui mitropolit de la Vicina în unul din cele două oraşe amintite se explică prin aceea că Vicina aparţinea, de câteva decenii, Ţării Româneşti. Existând un mitropolit la noi înainte de 1359, actul din acest an este privit ca o acceptare a unei stări existente şi nu de creare a unei noi instituţii.

S-au păstrat doua acte privitoare la această recunoaştere, ambele din mai 1359, scrise în limba greacă. Primul este hotărârea sinodului Patriarhiei din Constantinopol, prin care mitropolitul Iachint – fost de Vicina (lângă Isaccea) – era recunoscut ca mitropolit al UngroVlahiei. Al doilea act, este scrisoarea patriarhului ecumenic către domnitorul Nicolae Alexandru, prin care-i aducea la cunoştinţă hotărârea sinodului. Prin aceste  două acte se ratifica un fapt împlinit anterior, cu alte cuvinte, se legalizează situaţia lui Iachint, care fusese chemat ,, cu câteva timp înainte’’ în fruntea Bisericii din Ţara Românească.

Actul din 1359 avea şi o latură politică, pentru că domnul muntean avea nevoie de recunoaşterea statului său de către Imperiul Bizantin.

Jurisdicţia noii Mitropolii se întindea asupra întregii Ţări Româneşti iar reşedinţa primei mitropolii oficiale se pare că a fost la Câmpulung Muscel , unii istorici optând pentru Curtea de Argeş. Dacă reşedinţa primilor doi Basarabi a fost la Câmpulung, atunci în chip firesc, trebuie să admitem că şi reşedinţa mitropolitului Iachint şi a prezumtivilor săi înaintaşi a fost tot în acest oraş.

Fiind recunoscută Mitropolia UngroVlahiei de către Patriarhia ecumenică în 1359, viaţa bisericească din Ţara Românească a cunoscut un însemnat spor duhovnicesc, căci prin strădaniile noilor mitropoliţi erau hirotoniţi diaconi şi preoţi, se sfinţeau biserici şi mănăstiri, se caligrafiau cărţi de slujbă religioasă şi de învăţătură.

STOICA ION

Anunțuri