~Violeta Ionescu: „Rădăcini de peste o sută de ani“

Cum a salvat Anghel Saligny podul de la Cernavodă

Privim îngroziţi şi neputincioşi cum ni se prăbuşesc podurile sub puhoaiele revărsate şi ne tot întrebăm cum şi de ce ni se întâmplă tocmai nouă una ca asta. Dăm vina pe urgia naturii, pe constructori, pe instituţii, găsim vinovaţi. Poate că ar trebui să privim  cum au rezolvat înaintaşii noştri  problema aceasta, că doar calamităţi naturale sunt de când lumea!

După inaugurarea podului de la Cernavodă (14 sept.1895), inginerul Anghel Saligny continua să vină des în zonă, pentru a-şi inspecta opera. Cdor. Nicolae Ionescu-Johnson, care pe atunci era căpitan al portului Cernavodă, povesteşte în “Însemnările unui marinar” (carte-document despre Galaţii anilor 1900, publicată în 1958 şi care ar merita reeditată!) că l-a întâlnit de multe ori şi chiar l-a însoţit cu barca pe sub pod, întrebându-se  ce caută bătrânul savant, care este motivul neliniştii lui.

“Când priveam cu teamă cum se umflă nivelul apelor şi aşteptam sorocul fatal al revărsărilor, a sosit la Cernavodă inginerul Anghel Saligny, îngrjorat şi el de apropiata pornire a apelor. Ceasuri întregi umbla pe podul ridicat de el sau cobora pe dedesubtul lui şi cerceta, parcă ar fi căutat cine ştie ce lucru numai de el ştiut. Mă împrietenisem cu acest bătrânel care, fiind un adevărat savant, îşi dădea silinţa să nu pară. Adesea îl conduceam cu barca pe sub pod şi, urmărindu-l cum îşi plimba ochii cercetători de la un loc la altul, mă întrebam la ce s-o fi gândind bătrânul acesta, a cărui pace nu îndrăzneam să o tulbur cu întrebări nelalocul lor. Dar într-o zi tot mi-am luat inima în dinţi. Şi mi-a răspuns: «Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi, e ca să-i descopăr părţile slabe, greşelle…». «Greşeli? Exageraţi! Toată lumea nu mai conteneşte să vă laude». «Las’ că ştiu eu mai bine ce greşeli am făcut! Este mai ales una pe care nu mi-o iert. Trebuia să fac pe pod o cale dublă, una pentru pietoni şi căruţe, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia». Şi apoi, revenind la ce-l frământa cu deosebire: «Şi acum uite că mă bate Dumnezeu şi cu inundaţiile. Mă tem că dacă vin apele mari o să dărâme terasamentul. Uite cum se mănâncă malul… Valurile o să-l dea gata văzând cu ochi. Leacul îl ştiu eu. Trebuie o plantaţie masivă pe taluzul digului pe care merge linia ferată. Dar unde să găseşti oameni cumsecade ca să-ţi facă o treabă bună?»”

Până seara, căpitanul portului i-a adus bătrânului inginer un grădinar priceput, care  s-a învoit să-i planteze zece mii de puieţi, cu “un leu de bucată, de pus în pământ şi trei săptămâni de îngrijire, până prinde bine”.

Foarte încântat de afacere, Anghel Saligny i s-a confesat lui N. Ionescu Johnson: “«De trei ani mă zbat să fac plantaţia asta şi nu izbutesc. Cum au prins de veste samsarii că vreau să fac o plantaţie, au dat fuga la minister să pună mâna pe lucrare. M-am ţinut cât am putut şi uite că tot le-am tras o cacialma. Le-am tras de sub nas o afacere din care ar fi vârât în buzunar mai bine de o stă de mii de lei…».  După câteva zile întregul taluz a început să se acopere de copăcei tineri, pădure care se vede şi astăzi…”.

Bineînţeles, nici atunci nu lipseau profitorii… Dar Anghel Saligny a ştiut, cu numai zece mii de lei, şi fără să bage nici n leu în buzunarul său, să întărească malul şi să prevină o catastrofă.

Trebuie să amintim că ideea construirii podului de peste Dunăre aparţine regelui Carol I, care, potrivit mărturisirilor ulterioare ale reginei Elisabeta, “nu s-a decis să primească tronul principatului român decât în ziua când, punând rigla pe hartă între Londra şi Bombay, a văzut că România cădea în linie”… La sosirea ei în Bucureşti, regele avea deja pe biroul său planurile lui Anghel Saligny. Lucrarea a fost aprobată prin votul corpurilor legiuitoare în 1885 şi a început în 1890. La inaugurare au participat: regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria, mai multe personaje princiare europene, rude ale Casei regale, şi mult popor. Sfinţirea podului fost oficiată de  mitropolitul primat Ghenadie al României şi de episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos.

Podul de la Cernavodă – considerat la vremea aceea “linia cea mai scurtă între mările nordice  şi ţările din Orient” –  rezistă, iată,  de 112 ani. Dar a trebuit ca, pentru asta, un bătrân savant să apeleze la rădăcini…

VIOLETA IONESCU

Anunțuri