~Vladimir Bulat: „Spre neuitare…“

În primăvara trecută scriam despre apariţia unei broşuri care îi aducea în prim-plan pe Arhimandritul Damian (POTOROACĂ) de la Sfânta mănăstire Dobruşa, trecut la cele veşnice în prima decadă a lunii august, deci la scurtă vreme de la editarea publicaţiei. Într-o formă succintă, clară şi plină de savoare (patericală aproape), credincioşii din Basarabia au putut afla detalii şi amănunte despre viaţa acestui monah mult-pătimitor. Pentru prima şi ultima oară. Ce nu se ştie, s-a dus cu el pe lumea cealaltă, mai dreaptă. Memoria luminoasă despre acest părinte a fost pusă, însă, la grea încercare la scurtă vreme de la adormirea acestuia. Cele lăsate de smeritul părinte au ajuns repede să fie terfelite, ridiculizate, minimalizate. Înalta ierahie a plaiului a dispus arestarea, printre altele, a întregului tiraj al cărţii despre fostul Stareţ, iar tot ce a ţinut de el să fie împins în conul de umbră. Textul cărţii a fost declarat „apocrif” care, nu ştiu de ce, în gândirea „profundă” a celor care au declarat-o, „merge împotriva statului şi a Bisericii; ea nu corespunde adevărului„. Desigur, discuţia despre textele „apocrife” este una de nivel înalt teologic, şi nu ne e îngăduit nouă să purtăm astfel de discuţii, dar cum poate o amărâtă de broşură să submineze statul, asta chiar putem să ne întrebăm?! Eu cred că e vorba de ceva mult mai profund aici. De ceva care corodează însăşi esenţa coruptă şi lumească a bisericii contemporane, căci Biserica nu poate fi tulburată cu adevărat de nimic. Au fost de-a lungul istoriei sale zbuciumate, de mai bine douămii de ani, numeroase valuri, erezii, schizme şi strămutări, dar Biserica a rămas neclintită
<!–
D([„mb”,”. Iar Arhimandritul Damian era \u003cstrong\u003eo părticică minusculă a acestei neclintiri\u003c/strong\u003e\n – cel puţin \u003cem\u003easta\u003c/em\u003e\nse poate înţelege din cartea arestată. Or, au înţeles-o şi alţii. Iar\nDobruşa nu era o mănăstire de \u0026quot;protocol\u0026quot;, încerca să se descurce cu\npropriile venituri, mereu modeste, niciodată neîndestulătoare.\nCuvintele puse de părinte în carte puteau contribui la înălţarea\nduhovnicească a celor care le citeau. Ce s-a pus în loc, se poate ceti\nîn documentul emis zilele trecute de stareţia Sfintei mănăstiri\nDobruşa…Dumnezeu este cel care va face lumină în situaţia creată, şi\ncu rugăciunile Arhimandritului Damian, să nu ne smintim de cele care\napar, şi se duc. Ca fumul toamnei. \u003cbr\u003e\n \u003cbr\u003e\n Numai la Dumnezeu este Dreptatea, nicicidecum în gurile celor care vorbesc doar în numele \u0026quot;adevărului\u0026quot;!  \u003cbr\u003e\n \u003cbr\u003e\nP.S. Cred că am găsit pasajul buclucaş (or fi mai multe, oare?) care\nputea să \u0026quot;supere\u0026quot; înaltul cler al bisericii ortodoxe din Moldova. Îl\ntranscriu aci, dată fiind raritatea broşurii aduse în discuţie,\n\u0026quot;arestate\u0026quot; poate definitiv de autoritatea ecleziastică a locului. A\nfăcut-o în \u0026quot;duhul iubirii\u0026quot;, aproape că nu încape îndoială! Iată textul:\n\u0026quot;\u003cfont color\u003d\”#800080\”\u003eEram\nconvins că am învins nebunia ateismului, această degradare spirituală.\nA fost o biruinţă de moment, însă. Comunismul este şi până azi bine\ninfiltrat în biserică. Comuniştii de atunci se infliltrau brutal în\nchestiunile bisericii, iar cei de astăzi o fac mult mai viclean (…)\nCea mai mare greşeală este că biserica în prezent se implică în\npolitică, în condiţiile în care este despărţită de stat. Sper că\nstrănepoţii mei să nu mai fie conduşi nici de comunişti şi nici de\nreprezentanţii altor partide. Va veni vremea celor două \u0026quot;partide\u0026quot;:\nlumesc şi dumnezeiesc. Va exista o singură biserică pe pământ, astfel\ncum există un Dumnezeu în Ceruri. Aşa s-a început şi aşa va fi\nsfârşitul acestei civilizaţii\u003c/font\u003e\u0026quot; (pp.18-19). \u003cbr clear\u003d\”all\”\u003e\u003cbr\u003e\n”,0]
);

//–>
. Iar Arhimandritul Damian era
o părticică minusculă a acestei neclintiri – cel puţin asta se poate înţelege din cartea arestată. Or, au înţeles-o şi alţii. Iar Dobruşa nu era o mănăstire de „protocol”, încerca să se descurce cu propriile venituri, mereu modeste, niciodată neîndestulătoare. Cuvintele puse de părinte în carte puteau contribui la înălţarea duhovnicească a celor care le citeau. Ce s-a pus în loc, se poate ceti în documentul emis zilele trecute de stareţia Sfintei mănăstiri Dobruşa…Dumnezeu este cel care va face lumină în situaţia creată, şi cu rugăciunile Arhimandritului Damian, să nu ne smintim de cele care apar, şi se duc. Ca fumul toamnei.

Numai la Dumnezeu este Dreptatea, nicicidecum în gurile celor care vorbesc doar în numele „adevărului”!

P.S. Cred că am găsit pasajul buclucaş (or fi mai multe, oare?) care putea să „supere” înaltul cler al bisericii ortodoxe din Moldova. Îl transcriu aci, dată fiind raritatea broşurii aduse în discuţie, „arestate” poate definitiv de autoritatea ecleziastică a locului. A făcut-o în „duhul iubirii”, aproape că nu încape îndoială! Iată textul: „Eram convins că am învins nebunia ateismului, această degradare spirituală. A fost o biruinţă de moment, însă. Comunismul este şi până azi bine infiltrat în biserică. Comuniştii de atunci se infliltrau brutal în chestiunile bisericii, iar cei de astăzi o fac mult mai viclean (…) Cea mai mare greşeală este că biserica în prezent se implică în politică, în condiţiile în care este despărţită de stat. Sper că strănepoţii mei să nu mai fie conduşi nici de comunişti şi nici de reprezentanţii altor partide. Va veni vremea celor două „partide”: lumesc şi dumnezeiesc. Va exista o singură biserică pe pământ, astfel cum există un Dumnezeu în Ceruri. Aşa s-a început şi aşa va fi sfârşitul acestei civilizaţii” (pp.18-19).
VLADIMIR BULAT

Anunțuri