~Antonie Plămădeală

Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria ne apărăm pe noi. Noi suntemprelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră. Timpul se împarte în trecut şi prezent. Numai în speranţă. Trecutul e în prezent pentru că ei sunt prezenţi în noi. şi aşa prezentul lor şi al nostru e trecutul lor şi al nostru, de aceea ne simţim atât de solidari cu ei, cu ceea ce numim trecutul. Vorbind despre trecut, fără să ne dăm seama, întotdeauna întrebuinţăm pluralul la persoana I: Noi am luptat la Călugăreni – zicem; noi am luptat la Plevna– zicem; noi – am făcut unirea – zicem! Vorbim ca nişte nemuritori. Şi suntem nemuritori!

ANTONIE PLAMADEALĂ