~”Priceperea păstrării unui fel de-a fi în sărbătoare” (ep. I şi II)

I

La întrebarea constantă despre cum sărbătoresc românii de pretutindeni sărbătorile de iarnă m-a talonat un răspuns echivoc. E oare atât de diferit sau atât de interesant ca cititorul să afle că, românul sau cel se mai ţine român în spirit şi tradiţie, indiferent de actul de identitate administrativă la care se revendică, sărbărtoreşte aşa cum a învăţat de acasă, de la părinţi, de la bunici, de la obştea sătească, suburbană sau de la cea din centrul oraşului?… Pomana porcului sau răcoritoare în sanie cu roşu şi alb? Românii din diaspora aleasă sau impusă s-au identificat întotdeauna ca fiind individualişti, eu nu am treabă cu restu’, nepricepuţi, pentru că nedoritori, în a fi uniţi ( aici zîmbesc la comentariile socio-politice care ne spun că suntem dezbinaţi pentru că … aşa ni se cere de la o putere inexistent deasupra graniţelor), vrând prea puţin a se identifica cu un grup al celor de dincolo creîndu-şi un univers propriu, cu valori proprii, fără a da socoteală patriotică nimănui. Crăciunul însă, şi Anul Nou ca tot ceea ce ţine de acest moment chiar pre-creştin la români, e o sărbătoare în care aceste individualităţi se revendică la o formă de reunire în tradiţie, la o formă de respect a ceea ce gestul familiei, al satului şi al oraşului făcea din tată în fiu, sau şi mai bine zis, din mamă în fiică, pentru că tradiţia e mult legată de prezenţa feminină în casa românească din sărbătoare. Românii din diaspora, indiferent de clasa socială sau materială căreia îi aparţin, în momentul de sărbătoare de iarnă îşi pun în viaţa de zi cu zi toată priceperea aducerii aminte a gestului străbun al ospitalităţii, al bucuriei al ştiinţei de a prăznui aşa cum au învăţat. Şi poate această pricepere adunată în câteva zile de sărbătoare rămâne singura legătură profundă cu grupul, în care co-naţionalitatea nu este o bază suficientă pentru a fi împreună în diaspora românească.

II

Pentru că această pricepere se dovedeşte de multe ori mai importantă în diaspora decât în ţară unde societatea de consum este încă setoasă de mitul prosperităţii perpetue vehiculat de monopolul roşu – alb al băuturii răcoritoare oferită de Moş Crăciunul de circumstanţă din sănioară… ( de care lumea de dincolo a început să …. râgâie prea tare…de supra-saturare), înclin să cred că sărbătoarea la românii din afara graniţelor va rămâne un moment idilic, inspirat şi cât se poate de autentic. Românii din afară se adună cu această ocazie, vor să retrăiască poate gesturi netrăite suficient de adânc într-un timp în care mirajul exilului era mai concret decât realitatea unui spaţiu în care se definesc cu greu indiferent de adaptabilitatea individuală şi compromisul colectiv.

Nu cred că asociaţiile culturale româneşti dau tonul aici, oricât de active sunt ele ( şi le aduc aici prinos de recunoştinţă) ci pater sau mater familias din micul cosmos al trăirii româneşti imediate îşi asumă întreaga responsabilitate a perpetrării modelului românesc al

sărbătorii. Nostalgia este inerentă, pentru că sărbătoarea de iarnă e un moment de bilanţ, de trecere dintr-o stare de aşteptare într-una de împlinire. Bucuria momentului acoperă tristeţea amintirii unui Crăciun idilic la foc şi brad undeva sub un troian al existenţei anterioare mai mult construite decât trăite. Cum încercăm să trecem peste acest moment nostalgic şi să creăm un moment de bucurie al nostru, al familiei, al spaţiului intim românesc într-o lume care ne găzduieşte provizoriu occidental? Tocmai făcând apel la această pricepere de a aduce aspectul românesc al sărbătorii în spaţiul în care trăim. Românii din Elveţia, pentru că îmi vine greu a spune comunitate grupurilor de interes cultural românesc care se manifestă regional activ, au avut o condiţie privilegiată prin faptul că nu au fost atât de numeroşi ca şi în alte ţări, că diaspora a fost în principiu una de elită în ţara cantoanelor, unde şi-a putut trăi emigrarea mai uşor decât în alte zone unde a spune că eşti român era…. de multe ori o ruşine ( mai mult o jenă personală decât o privire segregaţionistă a societăţii) Evenimenţial această diasporă este foarte prezentă în momentul de sărbătoare.

_____________________

Cora Saurer Chioreanu, trăieşte scrie şi predă la Berna, Elveţia unde împreună cu soţul ei, Dorin Dragoş conduce organizaţia independentă de promovare a culturii şi limbii româneşti, RO-CHance