Sambata, 3 ianuarie, la Manastirea Pasarea a avut loc pomenirea de 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a lui Artur Silvestri. Slujba a fost tinuta de Inalt Prea Sfintitul Vicentiu.

Ne-am adunat la mormantul lui pentru pomenirea crestineasca a numelui si a faptelor sale.

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la

In memoriam Artur Silvestri – continuam impreuna activitatea MARELUI OM Artur Silvestri

Artur Silvestri a facut enorm pentru noi, a venit momentul sa facem si noi pentru amintirea lui, pentru cinstirea lui, pentru fapta lui culturala, pentru ideile si opera lui.
In urma cu nici patru saptamani, am cerut colaboratorilor sa compunem impreuna o carte ca o lumina, ca o candela pe care publicand-o, sa-l poata tina in viata. N-a fost sa fie, s-a stins, a plecat dintre noi, atat de repede, atat de neasteptat. Am sufletul plin de durere, dar stiu ca trebuie sa fac aceasta carte, mai multe carti, sa continui ceea ce a fost pentru el misiunea vietii. Am primit si am citit cu emotie si textele trimise, in acele cateva zile, cate au fost inainte de plecarea lui cat si pe cele indoliate. Am fost si raman impresionata, miscata, pentru ca ele confirma ca Romania Tainica, pentru care el a gandit, a visat, a luptat si a dat mult din sanatatea si poate din zilele sale, exista, lucreaza si dureaza.
As vrea sa ordonez putin ideea de actiune :
1. Revistele on-line asa cum le-a gandit si compus Artur Silvestri, continua. Vor gazdui pana in luna Ianuarie inclusiv, numere speciale „Artur Silvestri- in memoriam”, apoi vor continua tematica specifica, drept care, autorii sa continue sa  trimita textele, atat „in memoriam”, cat si conform programelor revistelor.
2. Asociatia Romana pentru Patrimoniu isi va continua activitatea.
3. Editura va continua sa publice.
Pentru ca fondatorul si sufletul acestei uriase miscari culturale si patriotice este de neinlocuit, trebuie sa ne unim eforturile pentru a reusi in aceasta continuitate. Cand spun sa ne unim eforturile, ma gandesc la toti cititorii, colaboratorii, prietenii, dar si la echipa de la centru. Echipa de la centru se compune din : Mariana Braescu Silvestri, Teodora Mindru, Gabriela Chircea, Maria Anghel (telefon/fax : 021.317.01.14, mobil 0744.380.643, mail: anghel.maria@gmail.com) . Pentru ca lucrurile sa fie unitare, toate cele patru persoane de coordonare, vor avea o adresa de mail comuna: mariana.braescu.silvestri@gmail.com, la care de acum incolo vom primi toata corespondeta, toate materialele.
Foarte important !
Asa cum am spus in titlul acestei scrisori, pe care v-o adresez cu multa durere dar si cu multa speranta, doresc sa publicam cat mai repede urmatoarele carti despre si pentru Artur Silvestri:
a. Artur Silvestri – in memoriam– cuprinde toate cuvintele si textele indoliate ale celor care si-au exprimat sentimentele sau vor mai scrie, in legatura cu tragica sa disparitie. Ele sunt o marturie a faptului ca exista acea Romanie Tainica.
b. Artur Silvestri – Fapta Culturala – aceasta carte va cuprinde marturii ale celor care pot sa scrie si pot sa povesteasca despre opera sa de initiator cultural, de fondator al multor reviste, site-uri pentru publicare de carti, despre capacitatea sa de a insufleti, de a pune in miscare o intreaga retea, un imperiu mediatic on-line. Sunt importante scrisorile, amintirile despre discutiile telefonice, fotografiile, incurajarile asa cum fiecare le cunoaste si fiecare le-a trait.
c. Artur Silvestri – editorul sau gradinarul daruit – aceasta carte va cuprinde marturiile celor care au beneficiat de sprijinul generos, sufletist, dezinteresat, pasionat, al „gradinarului” Artur Silvestri care a facut sa vada lumina tiparului zeci si zeci de carti pentru autori pe care de cele mai multe ori nici nu ii intalnise vreodata. Ma adresez acestora care-si cunosc fiecare povestea tiparirii propriei carti sau propriilor carti de catre Artur Silvestri. Ei sunt datori cu aceasta marturisire, cu marturii din scrisorile si conversatiile la ore tarzii de noapte, cu fotografii si cu orice considera ca poate intregi imaginea acestui OM MARE.
d. Artur Silvestri – asa cum l-am cunoscut. Aceasta carte va da posibilitatea si celor care au despre el marturii din mai multe perioade biografice, care i-au fost aproape sau care doar l-au intalnit din cand in cand dar l-au citit si s-a hranit din ideile lui sa poata lasa o marturie, pentru ca asa cum spunea Artur Silvestri importanta dupa ce omul nu mai exista este POMENIREA.
Desigur, nu e nici o problema daca autorii care vor trimite materiale vor trimite pentru doua sau mai multe sectiuni si nici daca intr-un singur articol vor atinge temele a doua, trei carti. Vom proceda cum credem ca va fi mai bine. Sper ca fapta lui mare si emotia la tragica si neasteptata sa plecare dintre noi, cand mai avea atatea lucruri de facut si mai ales bunul Dumnezeu sa ne ajute sa facem ceea ce ne-am propus si sa-i cinstim memoria.
Multumesc cu multa emotie si cu durere vie in suflet tuturor celor care, au participat cu gandul, cu lacrima, cu fapta, cu prezenta si tuturor celor care au scris si care se vor grabi sa scrie pentru cele patru carti, care vor aparea in ordinea pe care le-am enumerat.
Dumnezeu sa ne ajute! Dumnezeu sa-l aiba in imparatia ingerilor !
MARIANA BRAESCU SILVESTRI

16 decembrie 2008

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la In memoriam Artur Silvestri – continuam impreuna activitatea MARELUI OM Artur Silvestri

Alexandru Nemoianu: „Artur Silvestri ne-a ajutat cu o generozitate şi o gingăşie fără egal“

al-nemoianu-micsoratthumbnailArtur Silvestri face parte din categoria celor care produc substanţa vie în permanenţă. Volumul cantitativ al scrierilor sale este copleşitor, ameţitor. (Cu toată siguranţa, el este dintre cei care produc într-o lună câţi alţii în ani.) Dar încă mai zdrobitoare este calitatea scrierilor sale. De fapt lucrarea lui Artur Silvestri poate fi împărţită în două părţi principale; opera scrisă şi opera cultural-socială.

Opera scrisă este enormă şi ar fi lipsă de bun simţ şi mândrie nebună din partea mea să încerc să o expediez în câteva paragrafe. Dar ce îmi pare a fi esenţial în această operă sunt trei lucruri: o nouă viziune, articularea caracteristicilor noii viziuni, definirea conceptelor şi înţelesului vorbelor (crearea instrumentelor care fac posibil dialogul între cei de acelaşi gând şi credinţă).

Viziunea lui Artur Silvestri stă pe un plan, este egală în valoare, cu cea a celor mai mari personalităţi româneşti, a celor care au „biruit gândul“. Principalul mesaj al lui Artur Silvestri este că modelul existenţial românesc este străvechi, practic post-edenic şi el nu este în nimica inferior altor modele existenţiale. Caracteristica modelului este bine arătată şi la fel de bine modul în care a fost şi este atacat prin modele de import, numite „creole“. Iar conceptele care, cum spuneam, fac cu putinţă dialogul între cei de un gând şi o credinţă, sunt pe cât de interesante pe atâta de frumos rostite; „modele creole“, „banda“, „reconquista“ şi atâtea altele. Opera scrisă a lui Artur Silvestri a crescut galopant. Volumele sale au aparut aproape săptămânal şi sincer, îmi pare că din punctul de vedere al prolificităţii el poate fi asemuit doar lui Nicolae Iorga. Dar la fel de importantă este activitatea lui social-culturală.

Cu o răbdare, persistenţă şi pricepere fără egal Artur Silvestri a „descoperit“ pe acei scriitori români care stăteau împotriva nefastei lucrări a „elitei de mahala“ (sau „bandei“) şi care, toţi oameni cinstiţi sufleteşte, se credeau singuri, izolaţi, înfrânţi.

Artur Silvestri le-a arătat că nu este aşa, i-a adunat la un loc şi a creat astfel posibilitatea zilei de mâine pentru şi întru cultura românească. În acest fel, ca întreg, lucrarea lui Artur Silvestri este simultan un program şi o alternativă în bine.

Că lucrarea lui a biruit pe plan spiritual nu am îndoială, că va birui şi la nivel social-istoric.

La cele spuse mai sus aş dori să mai fac o mărturisire, şi o fac cu dorinţa de smerenie, în convingerea că după cunoştinţa şi conştiinţa mea, ce spun este adevărat.

Artur Silvestri m-a ajutat cu o generozitate şi gingăşie fără egal.

În acest fel relaţia mea cu Domnia Sa este personală în modul cel mai adânc al vorbei.

Cred că între noi există o relaţie care a trecut tărâmul realităţii imediate şi a pătruns în cel al veşniciei, care va fi şi al bunei voiri, comuniunii şi dragostei fără sfârşit, care se duce, din „genune în genune“, în absolut. Eu cred că Artur Silvestri, mai mult decât orice, îşi merită numele de om bun. Într-o vreme şi în împrejurări, în care exemplul personal este treapta necesară spre mântuirea de obşte, Artur Silvestri „ a trudit necontenit“ pentru a apropia cu o clipă „Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu“.

ALEXANDRU NEMOIANU, Missouri, USA

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Alexandru Nemoianu: „Artur Silvestri ne-a ajutat cu o generozitate şi o gingăşie fără egal“

Lucia Olaru Nenati: „Sir Arthur – omul instituţie“

lucia-olaru-nenanti-foto-micsoratathumbnailArtur Silvestri, – căruia în corespondenţa mea cu el îmi era mai la îndemână să-i spun probabil dintr-o subconştientă impresie despre un anume aristocratism al lui – Sir Arthur-este de departe unul dintre cei mai originali şi incitanţi oameni pe care i-am cunoscut, chiar deconcertant uneori, dar neasemeni nimănui. După o dispariţie îndelungată din peisajul public românesc, timp în care şi-a concentrat energiile şi priceperile şi a făcut ceea ce puţini au reuşit, adică avere şi situaţie, el s-a întors acolo unde şi-a lăsat inima, adică în zona culturii. Căci, de fapt, se vede treaba, el n-a fost niciodată un autentic om de afaceri, căci aceia nu fac nimic altceva cu banii lor decât să-i sporească sau să-i consume cu delectări proprii.

Or, Artur Silvestri pare că a făcut banii ca să-i cheltuiască în ceea ce l-a pasionat pe el întotdeauna, cultura. Aşadar, el a conceput şi apoi a pornit să construiască un edificiu care, după temeliile turnate, pare a nu fi mai mic decât Casa Poporului, un imperiu on-line, cu numeroase publicaţii culturale, cu edituri, cu biblioteci, dar şi cu cărţi tipărite pe hârtie (Cuvinte pentru urmaşi, Zoe Dumitrescu Buşulenga – Opera încoronată, Mărturisirea de credinţă literară, Al cincilea patriarh – Prea Fericitul Teoctist, s.a), cărţi lansate în cadrul unor mari întruniri de înţelepţi şi oameni de valoare, cei mai mulţi din stirpea celor de regulă ignoraţi de către „cei care contează“, pentru că au fost mereu ocupaţi să producă valoare autentică şi nu să se mediatizeze pe ei, să-şi facă imagine cum fac mai toţi cei vizibili în ziua de azi. Iar Artur Silvestri a ambiţionat să suplinească, să compenseze ca o autoritate publică această lacună profundă, cronică şi metastazică a autorităţii, care trebuia să observe ea, să recunoască şi să răsplătească aceste valori umane. El, singur (dar având-o alături pe Doamna lui Mariana Brăescu) – şi insolit, ambiţios, tenace şi contrariant, a nutrit uriaşul orgoliu de-a deveni marea instanţă de recunoaştere, identificare şi consacrare a valorilor, zidind o adevărată catedrală axiologică , un fel de „Lista a lui Silvestri“ (cu aluzie la „Lista a lui Schindler“!), cuprinzând oamenii meritului profund dar nerăsplătit de societate.

Aşa se face că la întrunirile organizate de instituţia creată de el, ARP, adică Asociaţia Română pentru Patrimoniu, s-au adunat de fiecare dată, ca la un semn, oameni de a căror existenţă nu se mai ştia sau nu le era observată, unii bătrâni şi firavi şi de-abia mişcându-se, dar venind cât de grabnic puteau la chemarea lui, care a fost pentru mulţi singura sau cea mai importantă distincţie pe care au primit-o acei oameni doldora de merite şi săraci în recunoaştere, ba adesea şi săraci la propriu. El nu le-a dat răsplăţi materiale căci probabil ar fi fost prea greu până şi pentru un om bogat, le-a dat premii platonice şi diplome, dar mai ales, le-a dat ceea ce cei mai mulţi nu mai sperau să primească vreodată: o demnitate a meritului proclamat public şi statuat fără tăgadă. Îmi amintesc, iată, aici de cazul vrednicului cercetător Emil Satco de la Suceava, autor de unul singur al unei lucrări realizabile în mod normal de către un întreg institut de cercetări care să primească salariu ani întregi (desigur, trăgând de timp!), Enciclopedia Bucovinei. Premiul pe care l-a primit la Bucureşti, din mâna lui Silvestri în cadrul unei mari festivităţi de premiere a fost singurul şi cea mai mare răsplată pe care a primit-o pentru marea sa operă, într-un moment care avea să fie ajunul sfârşitului său. Nu poţi să nu simţi bucuria că în acest fel el a fost fericit înainte de moarte datorită iniţiativei lui Artur Silvestri, această instanţă de răsplătire a tuturor uitaţilor şi neglijaţilor acestei ţări, pe care i-a mai şi adunat între coperţile unei mari cărţi numindu-i „Părinţi ai Patriei“ şi îndemnându-i să lase câte o mărturie pentru urmaşii de mâine.

Căci, acum îmi dau seama, Artur Silvestri are ca o obsesie aceasta a patrimoniului pentru viitor, izvorând probabil din acea concepţie religioasă hrănită din belşug de marile întâlniri ale vieţii sale cu acei prelaţi ortodocşi, adevăraţi Ava, precum vlădica Antonie Plămădeală a cărui personalitate a căutat s-o pună cât mai revelator şi convingător în lumină în scrisul său.

Şi câte şi câte altele pe care nici nu le poţi cuprinde cu ochiul liber şi nu le poţi reţine pe toate dar care creează imaginea şi impresia unei desfăşurări de forţe impresionante pornite să trezească energiile amorţite, acoperite de mâlul depresiei şi resemnării, într-o adevărată cruciadă a României Profunde.

Din ţară şi din ţările Europei, din Canada şi SUA, din Australia şi, dacă ar fi români şi pe lună, e sigur că cineva dintre ei, cei cu veleităţi de comunicare şi cu apetenţă culturală ori cu curajul opiniei, ar răspunde „prezent“ şi ar da semne că nu suntem o naţie de somnolenţi, oligofreni sau canalii, că există jur-împrejurul lumii, români care gândesc şi cărora le pasă de ceea ce se întâmplă şi încearcă fiecare după puterile sale să contribuie la îndreptarea lucrurilor.

Iar cel ce ne-a reunit pe toţi în acest fel, Artur Silvestri, a construit cu adevărat un imperiu al comunicării românilor cu românii, de fapt, un forum sau o Agora în care oamenii îşi pot părăsi solitudinile angoaselor moderne şi pot ieşi în „bătătura“ lumii unde să comunice cu ceilalţi. Cred că nu este de loc puţin şi că se cuvine să-i mulţumim celui ce ne-a scos din cochiliile singurătăţilor noastre şi ne-a făcut să nu mai fim fiecare „eu“, ci să fim „noi“ împreună, conştienţi de ceea ce reprezentăm. Aşadar, pentru toate acestea şi nu numai, să ne adunăm acum, toţi aceştia gândurile noastre bune într-o rugăciune pentru sufletul său.

LUCIA OLARU NENATI , Botoşani, România

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Lucia Olaru Nenati: „Sir Arthur – omul instituţie“

Florentin Smarandache: Artur Silvestri a scris „o carte înlăcrimată “ şi sfinţită

-fragmente-

f-smarandachethumbnailVremea Seniorilor, Vol. I, Scrisori de altădată de la ierarhi şi cărturari bisericeşti“, 160 p., Carpathia Press, Bucureşti, 2005.

Un epistolar depănând amintiri din anii 1984-9, sau o „carte de povăţuiri“ cu multe feţe bisericeşti măreţe pentru ortodoxia noastră, precum Patriarhul Teoctist, Nestor Vornicescu (Mitropolitul Olteniei mele), dr. Antonie Plămădeală (Mitropolitul Ardealului), Nicolae Corneanu (Mitropolitul Banatului), Epifanie Norocel (Episcopul Buzăului), Vasile Coman (Episcopul Oradei), Lucian Florea – Tomitanul (Episcopul vicar al Tomisului şi Dunării de Jos), Emilian Birdaş (Episcop de Alba Iulia), Gherasim Cristea (Episcopul Râmnicului şi Argeşului), Arhimandritul Vicenţiu, etc.

Eseurile – povestiri ale autorului curg liniştit în tonuri melancolice, brodate de un scris minuţios ca filigranele unei bijuterii.

La frontiera onirismului:Artur Silvestri, „Apocalypsis cum figuris / Şapte nuvele fantastice şi un epilog“, Centro Culturale Copto-Ortodosso, Venezia, 2005.

Scrierile lui Artur Silvestri din anii 1983-4 par vise cu ochii deschişi: încărcate de mister – aşa cum stă bine unui istoric al civilizaţiilor- şi nebuloasă. Sunetele naturii formează fondul acestor nuvele scurte şi rustice dar mai lirice decât în creaţia lui Galaction. „Farmec neadevărat“, „spirit muzical“, „gesturi hipnotizate“ în cuprinsul lor.

Autorul povesteşte în gând, liniştit, romantic. Predomină descrierea în defavoarea acţiunii. Multă psihologie. Personajele sunt interiorizate, enigmatice, vagi, fără nume (cu rare excepţii), doar umbrele lor reliefate ca într-un teatru cu decor ambiguu.

Adevărate poeme în proză pot fi considerate, amintind romanele sud-americane şi oamenii furaţi de viaţă pe apa timpului …

Vasile Voiculescu prozatorul, dar mai ales Eliade din nuvelele sale fantastice, sunt înaintaşii lui Silvestri.

Un nou gen literar:Artur Silvestri, „Memoria ca un concert baroc / Vol. I: Povestiri reale şi imaginare din Lumea-de-Nicăieri / Vol. II: Ofranda aproape fără grai“, Carpathia Press, Bucureşti, 2004 – 2005.

Autorul relatează, în texte cu metafore înflorind ca nişte ghiocei şi beneficiind de un lexic extins, întâlnirile sale cu diverşi scriitori români din exil, precum Pius Servien (Piu Şerban Coculescu), George Uscătescu, Leon Negruzzi, Paul Lahovary, pictorul Ioan I. Mirea la care locuia când mergea la Paris, Traian Filip, Dinu Adameşteanu, Nicolae Baciu, etc.

Poveştirile – eseuri – memorialistică, tinzând să formeze un nou gen literar, descriu cărţi şi autori, re-evaluează opera lui Pius Servien – parizianul, al cărui jurnal Artur Silvestri l-a descoperit la Paris în biblioteca lui Leon Negruzzi, în sistem amănunţit, atent la gesturi şi mimică, şi colorate de expresii plastice şi gânduri candide.

Volumul II, în acelaşi stil de eseu-memorialistic, trece în revistă locuri sfinte, evocând cu nostalgie mânăstiri din Moldova.

Voi avea ocazia să donez şi aceste volume interesante, semnate de scriitor, la Biblioteca Universităţii Arizona din Tempe, unde am format o colecţie specială cu multe publicaţii şi documente româneşti – pe lângă cele străine.

FLORENTIN SMARANDACHE , SUA

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Florentin Smarandache: Artur Silvestri a scris „o carte înlăcrimată “ şi sfinţită

Cezarina Adamescu: „Un poem numit Artur Silvestri“

cezarina-adamescu-5-corolar stralucit al unei vieţi de excepţie dăruite culturii şi neamului românesc-

Există oameni, la auzul numelui cărora, inima-ţi tresaltă fără voie şi se umple subit de o bucurie şi o emoţie fără seamăn.

Există oameni care, în clipele cheie ale vieţii tale – apar providenţial, şi-ţi oferă cheia unei mari dileme.

Există oameni – puţini, ce-i drept – care se implică. Şi cărora le pasă. Le pasă de semenul lor.

Există oameni care, fără să şovăie şi chiar dacă nu te cunosc, te iau de mână şi te trec puntea peste hăul căscat sub picioare.

Ei au, aici, pe pământ rol de soulguard – păzitor de suflete sau custode. Ei au o grijă preventivă, ca nimeni să nu cadă.

În mod cu totul gratuit, pentru că harurile nu se pot cumpăra sau vinde.

Şi mai există oameni – şi mai puţini – pe care, dacă-i cunoşti, fie şi virtual, nu mai poţi să te lipseşti de prezenţa lor. Benefică. Stenică. Luminătoare şi luminoasă. Discretă. Ne-ce-sa-ră! Im-pe-ri-oa-să!

Sunt oameni la care te raportezi mereu pentru că, eforturile tale se canalizează spre efortul lor colectiv, uriaş, copleşitor şi te atrag precum „marele fluviu“ care „îşi adună apele“.

Există oameni Modele. Cărora nu le poţi, chiar dacă ai căuta cu lumânarea, să le reproşezi nimic. Oameni-efigii. Oameni-icoane.

Mutatis-mutandis, rolul nostru nu e de a ne închina la aceştia, de a-i idolatriza, ci, de a-i admira, a încerca să-i imităm, să le urmăm exemplul.

Pentru că am avea doar de câştigat.

Averi nemăsurate cu talerul.

Averi depozitate în suflet.

Avuţii pe care, orice terezie, oricât de trainică, nu le poate cuprinde, pentru că se revarsă, dau pe afară.

Dintotdeauna „magiştrii“, au întemeiat şcoli, curente, grupări, cu zeci, sute sau mii de discipoli. Au întemeiat ordine, nu neapărat religioase. Au avut emuli care le-au continuat lucrarea.

Indiferent cât de greu şi-au dus existenţa, indiferent de piedicile imense, indiferent de crucea pe care au purtat-o pe umeri. De câte greutăţi şi pravile s-au lovit, oricâte ziduri au avut în faşă şi oricâţi duşmani i-au atacat prin spate. Eu au reuşit să rămână verticali. Să se ridice din marasmul cotidian şi să se înalţe, odată cu edificiul la temelia căruia şi-au pus inima, sângele, sudoarea şi lacrima. Edificiul menit să dăinuie pentru că se sprijină pe jertfe. Singurul care contează. Singurul trainic, în pofida vulnerabilităţii umane.

Şi nu în zadar, fiindcă numele lor a rămas înscris – arc peste milenii – în memoria neamurilor. Nu numai a neamului. Numele lor a rămas la picior de altar.

Însemnele nobile ale unei astfel de persoane sunt invizibile cu ochiul liber. Îţi trebuie dioptrii speciale.

Există oameni cu vocaţie de martiri, care-şi asumă responsabilitatea faptelor altor persoane, din care cauză se trezesc năduşiţi şi în frisoane. Care suferă alături de cei mulţi şi pentru cei mulţi.

Există oameni care suferă când văd că sub ochii lor este tăiat un arbore falnic; este dărâmată o casă; o biserică; o clădire de patrimoniu. Că se strică echilibrul ecologic, cu distrugerea parcurilor şi a vegetaţiei. Care îşi atrag asupra lor toate exasperările existenţiale legate de un regim strâmb şi distructiv, de o conducere oarbă, surdo-mută şi şchioapă, care diriguieşte soarta omenetului din fotoliu, ghiftuită de toate bunătăţile lumeşti.

Există VOCI AUTORIZATE, CLARE, VOCI DE STENTOR, care nu pot fi înăbuşite. Pentru că, în cele din urmă, adevărul iese precum untdelemnul de mir, la suprafaţă.

E bine de luat aminte, chiar dacă greu poţi să ţii pasul cu ei.

Există oameni care-şi asumă purtatul Crucii precum Simon din Cirene, pe Via Crucis. N-a lepădat-o, n-a refuzat-o. Nu s-a dezis de ea,

Există oameni atât de altruişti încât se dau pe sine drept jertfă-de-ispăşire pentru binele comunităţii, al neamului lor.

Există oameni pe care, dimensiunile temporale şi spaţiale nu-i încap şi spiritul lor se revarsă spre zările, cele patru.

Există. Să ne bucurăm împreună că există oameni, cărora le putem strânge mâinile, mângâia obrazul, şterge lacrima, împărtăşi bucuria ori tristeţea, fiind siguri că ni se vor alătura şi se vor cumineca şi ei cu pâinea şi vinul tristeţilor şi fericirilor noastre.

Există oameni care ne oferă dreptul la APARTENENŢĂ. Dreptul la demnitate umană. Dreptul la conştiinţa de sine.

Există oameni cu inima pe dinafară. Ei pot fi cel mai lesne loviţi, striviţi, vânaţi, ochiţi direct în inima care şi-a deschis uşile – patru –, vraişte – să primească întreaga omenire!

Există oameni care-ţi insuflă curaj atunci când inima ta e cât un purice. Oameni care, ca şi samariteanul milostiv din parabola evanghelică, te ridică din ţărână, te şterg de praf, te conduc la primul punct de ajutor. Îţi plătesc consultaţia, îţi cumpără leacuri, vitamine pentru suflet, şi când văd că te-ai înfiripat cât de cât pe picioare, promit să se întoarcă, să vadă dacă-ţi merge bine. Şi totul din spirit de caritate.

Există oameni care nu te vor părăsi niciodată. Pentru că ei nu ştiu să părăsească.

Există oameni a căror demnitate se asemuieşte cu a bradului care, se înalţă vertical, străpungând cu vârful său verde, a binemirositor, azurul.

Oameni care împrăştie-n jur, bună mireasmă de pace, iubire, speranţă.

Nu sunt cuvinte potrivite pentru aceşti oameni – câţi vor mai fi –, desigur puţini. Însă, faptul că ei există, te îndreptăţeşte să speri că nu e totul pierdut.

Există oameni care-ţi induc o participare emotivă faţă de tot ce se întâmplă în jur. Care te îndeamnă, chiar dacă nu manifest, să iei atitudine.

Există oameni care-ţi transmit fluidul lor cald, freatic, de la inimă la inimă. E o transfuzie de la om la om, o transfuzie cu Lumină. Primeşti, respiri sângele acestei Lumini prin pori, şi o dai mai departe.

Există oameni care privesc dincolo de personalitatea lor, care au dioptrii speciale pentru ceilalţi.

Există oameni care, loviţi de vânturi, de tumultul de ape cu aluviuni, de uragane, rămân precum pietrele de râu, înrădăcinate în albia neamului.

Un râu nu poate fi nicicum strămutat nicăierea.

Există oameni cu rol de ghizi spirituali, înarmaţi cu Lumină care arată de departe drumul în noapte.

Există oameni, aşa cum spunea Pr. Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda – „condamnaţi la nemurire!“

Există oameni despre care poţi spune cu deplin temei că ţi-au oferit doar clipe de graţie.

Un astfel de om providenţial a fost distinsul Prof. Dr. ARTUR SILVESTRI.

S-au spus/scris atâtea lucruri remarcabile despre acest „Mecena al culturii neamului românesc“ – scriitor, istoric al civilizaţiilor, promotor cultural, personalitate cu activităţi enciclopedice. (Sabin Bodea).

„Umanist de excepţie, cel care din punct de vedere al prolificităţii este asemuit doar cu Nicolae Iorga“ (Alexandru Nemoianu-Michigan, SUA).

„Ne înalţă parcă într-o altă ordine, aceea a miraculosului, a harului“ (Acad. Prof. Dr. Zoe Dumitrescu Buşulenga).

Dar trebuie reamintită, în chip deosebit, în legătură cu personalitatea copleşitoare a Prof. Dr. Artur Silvestri, – în primul rând, MESERIA DE OM.

Există oameni care, prin tot ce fac, în timpul vieţii lor, devin ISTORIE.

Şi, suntem încredinţaţi cu deplin temei, că un astfel de om este şi va fi veşnic Dr. Artur Silvestri.

CEZARINA ADAMESCU, Galaţi, România

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Un poem numit Artur Silvestri“

Viorel Roman: „Omagiu lui Artur Silvestri“

viorel-romanArtur Silvestri (1953-2008) a fost o personalitate cu activitate enciclopedicã – jurnalist, scriitor, istoric, editor, fondator de organizatii culturale si cetãtenesti, filantrop -, de aceea nu este deloc usor de a-i caracteriza opera, mai ales in lumea din ce in ce mai specializata din zilele noastre.
Nãscut într-o familie de negustori aromâni din partea mamei si de boieri olteni, din familia Iancu Jianu. Strãnepot al Mitropolitului Simedrea, ultimul mitropolit al Bucovinei izgonit de pe scaunul mitropolitan de la Cernãuti de invazia rusã el a fost un patriot roman, crestin ortodox, promotor al “protocronism”-lui un demn urmas al ilustrilor înaintasi.
Dupã studii filologice la Bucuresti se specializeazã în arheologie in Italia si istoria culturii la Sorbona. Doctor în Litere la “Trinity Bible Research Center”, University of Madras, doctor honoris causa la Institut d’Estudis Historics Medievals de Catalunya. Un savant care pe de o parte, alãturi de Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu, cerceteaza “Literatura proto-românã”, descoperind pe scriitorului proto-român Martin de Bracara (sec. VI), opera voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV), si pe de alta parte cultiva intens legãtura cu intelectuali contemporani din occident, oferindu-le o platforma publicistica, o placa turnata in cele peste zece publicatii electronice, ale ARP – Asociatia Romana pentru Patrimoniu. Personal am profitat din plin de generozitatea, de prietenia dezinteresata lui Artur Silvestri.
Am publicat in saptamanalul NATIUNEA, dupã Revolutia din decembrie 1989, in vremea când el era redactor sef, si ne-m continuat colaborarea, dupã ce pe lângã activitatea de expert in domeniul imobiliar, a infiintat ARP-ul.
Cu prilejul decernãrii unui premiu ARP, mi-am amintit ca intr-o discutie in care ne confruntam opiniile in eterna disputa intre pãgânism si crestinism, intre occident si ortodoxie, i-am povestit de împãratul roman, care auzind de o noua religie se minuna: „crestinii se iubesc înainte de a se cunoaste?!”
A meditat si m-a rugat sa reiau aceasta idee in fata celor prezent la manifestatia culturala organizata de el si de sotia sa, scriitoarea Mariana Braescu-Silvestri. Si cu acest prilej mi-am dat seama ca religia crestina, in forma sa originala, ortodoxa este axa întregii sale opere enciclopedice pusa in întregime in folosul oamenilor.
La trecerea in eternitatea a marilor personalitatii ale neamului, fãcea tot ce se putea pentru a publica o carte despre cel dispãrut.
Sa ne reamintim de Patriarhul Teoctist, de Raoul Sorban. Artur Silvestri iubea fara sa-i cunoascã pe copii cãrora le dona carti la Bibliotecile Scolare, pe autorii romani pribegi din lumea larga pe care-i promova in publicatiile si editurile sale.
Si toate acestea fara nici un interes material.

VIOREL ROMAN, Bremen, Germania

Publicat în noutăţi. Comentarii închise la Viorel Roman: „Omagiu lui Artur Silvestri“