MANEVRE – Alexandru Leitner-Moruzzi: „Mai avem istorie?“

Ieri, am avut ceva treaba prin zona fostului patinoar artificial 23 August. Am parcat masina, cu chiu si vai, in apropierea bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena, situata acolo unde, candva, era bariera Vergului, apoi Piata Muncii si astazi dracu’ mai stie cum se numeste. Biserica a fost ctitorita in 1943 (fundatia) de Maresalul Ion Antonescu, si ridicata efectiv cu putin inainte de asasinarea lui de catre slugile comisarilor sovietici. Stiam ca acolo este un soclu, cu o cutie hidoasa de tabla in varf, cutie care trebuia sa acopere bustul Maresalului de privirea „licuricilor” la care sug „alesii neamului”. Cand aveam treaba pe la capusa UPC, treceam o clipa prin fata bustului nevazut, cu o strafulgerare pioasa pentru cel care a avut „tupeul” sa vrea sa luam inapoi ceea ce a inhatat hraparetul imperiu sovietic. Probabil ca, asa ca mine, mai faceau si alti oameni care nu-si schimba ideile dupa cum bate vantul si ochiul vigilent al „organelor” a vazut aceasta blasfemie. Si consecintele n-au intarziat sa apara! Ieri, am constatat ca bustul si „masca de fier” au disparut. N-a fost suficient! Placa de marmora care explica existenta monumentului a fost polizata cu peria de sarma si soclul a fost vandalizat cu barosul capitalist, cel care a inlocuit ciocanul socialist. Nu stiu exact cum s-a facut aceasta „eroica” manevra dar, asa cum arata lucrurile, inclin sa cred ca a fost facuta noaptea, asa cum se facea demolarea bisericilor in „iepoca de aur”, poate chiar sub aceiasi ochi vigilenti ante-decembristi. Ca orice treaba romaneasca (adica facuta in dorul lelii), o a doua placa de marmora care vorbeste despre Maresalul Antonescu, a scapat vandalilor „democrati”. A scapat fiindca este situata cam la 5m inaltime, pe frontonul bisericii. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la MANEVRE – Alexandru Leitner-Moruzzi: „Mai avem istorie?“

LUMEA PE DOS – Mircea Popescu(SUA): „Religia Intoleranţei“

Tinerii au decis sa-i extermine pe toti batranii tribului, pentru a nu le mai asculta bodoganeala si sfaturile fara rost. Doar un fiu si-a ascuns tatal. Zvonul masacrului a zburat in toata insula si vecinii au decis sa-i pedepseasca pe ucigasi. „Sa ne restituiti in trei zile capatul de franghie de nisip pe care vi l-am imprumutat”, a fost pretextul. Doua zile si doua nopti nimeni n-a dormit, incercand sa gaseasca solutia. Obosit, fiul s-a destainuit tatalui. „Ca sa nu existe o confuzie, cereti vecinilor un exemplar din restul franghiei care le-a ramas”. A urmat cainta, si iertarea, si pacea.

In Romania lasata de invingatori pe mana rusilor, noii proptiti de straini in fruntea bucatelor au folosit frustrarea unor categorii sociale pentru a instaura teroarea, alienarea spirituala si distrugerea valorilor trecutului. Prin exterminarea sutelor de romani s-a dorit cladirea omului nou, obligat sa vada doar o realitate impusa, obligat sa-si lepede traditiile si morala, obligat sa urasca si sa-i denunte pe toti cei care se opuneau Liniei.

Desi schimbarea regimului in Decembrie ’89, ar fi trebuit sa insemne o scapare din temnita urii, rafuiala care a ocupat prim planul vietii politice s-a rasfrant in societatea romaneasca de acasa si de aiurea.

Intoleranti si orbi continuam sa lipim etichete inveninate pe fruntile celor cu pareri diferite. Prinsi in vartejul unei vendete absurde vedem un dusman in fiecare membru al societatii romanesti, un suspect si un vinovat pentru starea morala, politica sau economica in care ne aflam. Fiecare trebuie stigmatizat, cu exceptia persoanei proprii sau a grupului care ne impartaseste fara discriminare ideile. Patima ne intuneca ratiunea, refuzand sa recunoastem si sa preluam valorile individuale. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la LUMEA PE DOS – Mircea Popescu(SUA): „Religia Intoleranţei“

N.N. Tomoniu: „Ultimii soldaţi ai neamului românesc“

Note de călătorie (1)

Care-i rostul în România neo-vasală de astăzi al urmaşilor vitezei Armate Române, ai cărei soldaţi cântând cu arma în mână „Treceţi batalioane române Carpaţii” făcură România Mare, făcură o Românie „dodoloaţă” şi glorioasă cu mareşali care stăteau la masă, de la egal la egal, cu marii mareşali ai Europei? Cât patriotism mai există acum în pieptul soldatului român după ce Armata Română postdecembristă pierdu Războiul Apărării Neamului pe timp de pace, ajungând o tristă armată de mercenari pusă în slujba familiei marelui Yankeu, a consoartei sale Coana Europa şi a Naţiunilor Unite dându-şi jertfa de sânge prin munţii… Afganistanului? Am trecut în această toamnă Carpaţii, spre depresiunea Almăjului, cu scopul precis de a sta de vorbă despre patriotismul neamului românesc cu Constantin Giurgincă, fost profesor al Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza.

Profesorul de limba română Giurgincă locuieşte acum la Petnic, sat brăzdat de râul Craiova, o apă liniştită ce şerpuieşte prin depresiunea dintre Munţii Semenicului şi Munţii Amăjului. Dar pe cât de liniştit fu râul de-a lungul mileniilor, pe atât de zbuciumată fu viaţa locuitorilor acestei zone numită Craina Bănăţeană, craina însemnând „margine de ţară”. Unii zic c-ar fi fost aici marginea Banatului, alţii merg în istorie vorbind de marginea Voievodatului lui Litovoi, alţii se întind şi mai mult în negura vremii zicând că aici se întâlneau teritoriile dacilor, geţilor şi ilirilor după ce romanii se retrăseseră la sud de Dunăre în Dacia Aureliană, la presiunea celţilor şi vizigoţilor. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la N.N. Tomoniu: „Ultimii soldaţi ai neamului românesc“

OPINII – Ion Coja: O nouă escaladare a minciunii, a diversiunii anti-româneşti.

Ruşinoasa Ordonanţă nr 31/2002 prin care s-a produs recunoaşterea oficială a unui pretins holocaust săvârşit de români împotriva evreilor este opera celui mai corupt prim ministru din istoria României. Un politician cu cât este mai corupt, cu atât este mai uşor de şantajat şi manipulat. Indiferent însă de împrejurările care l-au constrâns pe Adrian Năstase să comită un gest atât de potrivnic adevărului, atitudinea clasei noastre politice, care nu a găsit energia şi resursele morale pentru a se împotrivi acestui abuz, nu este mai puţin reprobabilă. Promulgarea Ordonanţei este un gest care descalifică clasa politică din România de azi, dovedind un dispreţ funciar al politicienilor faţă de fiinţa poporului român, faţă de valorile create de Neamul românesc de-a lungul istoriei sale.

La vremea respectivă noi, Uniunea Vatra Românească, precum şi alte voci ale opiniei publice, din Ţară şi din străinătate, am protestat cu toate mijlocele de care dispunem, denunţând acest comportament sinonim cu trădarea de Ţară. Am protestat deoarece avem toate dovezile necesare pentru a respinge odioasa acuzaţie de genocid şi holocaust adusă părinţilor noştri.

Din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici şi azi asistăm la o nouă escaladare a minciunii, a diversiunii anti-româneşti. Ne referim astfel la intenţia de a se ridica la Bucureşti un monument în amintirea evreilor şi ţiganilor victime ale pretinsului genocid efectuat de guvernul ION ANTONESCU. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la OPINII – Ion Coja: O nouă escaladare a minciunii, a diversiunii anti-româneşti.

ATITUDINI – Vasile Zărnescu: „Ex-regele impostor jefuieşte legal România“

Articolul de mai jos a apărut, iniţial, în SANTINELA, nr. 1, 9 decembrie 2005, pag. 6-7.

Deşănţata propagandă promonarhistă s-a accentuat virulent în ultimii trei ani, ajungîndu-se până acolo încît, zilele trecute, premierul Călin Popescu Tăriceanu – din proprie iniţiativă sau, mai degrabă, sub influenţa promonarhiştilor din Guvern şi din Parlament, precum Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ şi Crin Antonescu-Vorbete, cei doi principali „liberali-monarhişti“ (sic) din P.N.L. – a lansat ipoteza ca România să revină la regimul monarhiei constituţionale, iar potenţialul rege să fie expiratul „rege“ Mihai I Trădătorul sau cineva dintre descendenţii săi colaterali.

Evident, eventuala opţiune pro-monarhică se va face printr-un „referendum naţional“, care va fi falsificat precum cel pentru revizuirea din 2003 a Constituţiei. Acesta să fie scopul abscons al „sistemului ticăloşit“, asupra căruia ne avertiza preşedintele Traian Băsescu?!

Aceste acţiuni extrem de periculoase pentru România republicană mă determină să republic acest material, spre a se vedea mai bine cît de mult a avansat clica de la Versoix în aproprierea averilor la care nu are nici un drept – în afară de „drepturile“ pe care, din solidaritate banditească, i le dă clicocraţia cleptocrată postdecembristă. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la ATITUDINI – Vasile Zărnescu: „Ex-regele impostor jefuieşte legal România“

„SOCIETATEA DE CARTON „-Victor Martin: „Guvernul privat“

Îndemnat cu „Vrei să conduci România. Vino în guvernul privat”, când am deschis un site numit „Guvernul privat”, am crezut că dau peste un „guvern din umbră” ale reacţiunii sau vreun „guvern alternativ” al opoziţiei politice.

Aş! Am dat peste nişte articole ale unor nemulţumiţi privind: „trecerea de la birocraţie la o administraţie în serviciul public”, „serviciile turistice din România, proaste şi învechite, mai scumpe decât în Austria sau Grecia”, „scumpirile în lanţ din energie”, ieşirea satului românesc din Evul Mediu”, „dispariţia căruţelor de pe şosele”, „recordul mondial la numărul de ghişee pentru a-ţi putea plăti o taxă”, „legătura între miliardele de euro din buget şi zidurile surpate din spitale”, „are România nevoie de un model irlandez în educaţie”, „de ce toţi vecinii noştrii au reuşit să facă autostrăzi” şi altele.

Atunci mi-am zis, stai dom’le, că asta e reprezentarea unui guvern „privat”, adică nu e de stat. Adică, cum ar veni, altceva decât guvernul în funcţie, cu reprezentarea lui parlamentară redusă, cu tot. Şi mi-am zis că au dreptate initiatorii: un guvern să fie „de stat” şi să mai avem şi un guvern „privat”, aşa cum avem pensii „de stat” şi pensii „private”. Unul să se ocupe de suprastructura şi infrastructura statului român, iar cel de-al doilea cu structurile private; să fie, aşa, un guvern pe deasupra conducerii executive a statului.

M-am apucat să citesc şi mult m-am mai minunat; nemulţumirile nemulţumiţilor se refereau la guvernarea guvernului în funcţie, nu veneau în întâmpinarea ideii de înfiinţare a unui guvern prin privatizarea noţiunii. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la „SOCIETATEA DE CARTON „-Victor Martin: „Guvernul privat“

AICI AM AJUNS ! Nastasia Maniu: „Eu cu cine votez?!“

Peste circa un an doua luni si jumatate, aceasta cronica maladie, cu puseuri acute din patru in patru ani, va iesi prin depasire de varsta din pubertatea ei intarziata, dublata inevitabil de o inteligenta retardata, si va intra triumfal intr-o varsta rotunda: 20 de ani. Atati se vor implini de la marea si misterioasa, ca sa nu spun intunecata, descatusare din 22 decembrie 1989. Sa ne traiasca! Nu boala, ci democratia pe care visam sa o vedem intrata odata si odata in maturitate. Se pare insa ca „proorocul” politicii postdecembriste, trecutul la cele vesnice Silviu Brucan, n-a fost tocmai un prooroc mincinos, ba, dimpotriva, unul foarte informat, fiind dintre cei care au proiectat mersul anumitor evenimente. Oare aici sa se afle radacina acestei boli? Adica in faptul ca biata (beata) noastra istorie a fost croita, nu dupa voia noastra, ci dupa voia altora, a fost scrisa cu sangele nostru, dar cu mana altcuiva? Nu m-ar mira un astfel de adevar, din moment ce, iata, avem acum o istorie trunchiata, manipulata, uitata, o istorie impachetata, legata cu funda si oferita, din patru in patru ani, drept mita electorala sub forma de mici si de bere, de brichete, brelocuri, brosurele, pixuri, discursuri, manele si alte delicatesuri crosetate in direct pe micul ecran, spre deliciul tuturor. Aceste lucruri „esentiale” sunt, dupa cum banuiesc pana si melcii din crescatorii, perfect inutile in desfasurarea urmatorilor patru ani, intrati subit, pentru majoritatea populatiei, dupa incheierea festinului electoral, intr-o incurabila depresie si intr-o inanitie cronica, pentru ca, dupa alti patru ani, sa se reia totul de la inceput in aceeasi maniera jalnic-penibila. Superba si constanta istorie postdecembrista mai avem, nu-i asa? >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la AICI AM AJUNS ! Nastasia Maniu: „Eu cu cine votez?!“

Ioan Miclău: „Scrieri despre Tigani.“

„Ideologiile jocului «de-a baba oarba»“

Indiferent daca vroisem sa asez aceste randuri de scrisoare sub titlul, “orice boala icneste din interiorul nostru’, adica dupa problematica sanatatii fiecaruia, (cum sunt si eu bunaoara cu reumatismul meu cronic din sira spinarii, fapt pentru care nu ma pot incovoia in fata nimanui),totusi m-am gandit ca prea e general titlu asa ca mi-am amintit de jocul “de-a baba oarba” pe care-l stim toti din copilarie, plus ca se potriveste de minune zilei de azi!

Adica jucatorii il leaga pe unul la ochi cu o basma, uneori se lega alesul singur, dar de cele mai multe ori il leaga ceilalti ca sa fie siguri ca nu mai vede nimic. Aceasta relatarea pusa in joc mi-a venit mai alaltaieri privind la programul TV. cand pe ecran tocmai aparu talentatul violonist si dirijor de orchestra vieneza Andrew Rieu anuntandu-si spectatorii ca urmatorul episod va fi o prezentare de “Gypsy muzic”, adica muzica tiganeasca.

Am sarit de pe scaun aplaudandu-l pentru adevar! Auzi frate a zis “gypsy muzic”, n-a zis “rrommuzic” si nici “maneaua”. M-am gandit fara sa vreau la ai nostri alesi politici si de-ai culturii daca s-au legat singuri la ochi, sau ia legat altcineva in asa fel ca sa nu mai vada nimic, legandu-le si urechile sa nu mai nici auda!? Caci programul acestei formatii musicale vieneze este savurat de intreaga lume si nu cred ca tocmai “ai nostri europeni” sa nu aiba dragul a urmarii aceste concerte!

Intamplator, cautand niste bibliografii despre istoriile antice ale egiptenilor si indienilor ce-m trebuiau, numai ce dau peste o informatie, mai bine zis sugestie pentru cititori sau cercetatori, notata astfel: “Sugested Readings on the Gypsies”, adica o recomandare pentru citit scrieri despre Tigani. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la Ioan Miclău: „Scrieri despre Tigani.“

FARA MENAJAMENTE – Vasile Zărnescu: „Viclenia abrogării sau războiul informaţional al ex-greco-catolicilor“ (3)

3. Cultul ex-greco-catolic: catalizatorul declinului României

În toate materialele, chiar din titlu, ca aici, am subliniat că ceea ce afirm despre „cultul“ ex-greco-catolic este valabil pentru liderii catolici orientali de rit bizantin. Enoriaşii acestui cult sunt, sub aspectul culturii teologice, oameni simpli, care, pur şi simplu, sunt duşi de nas de perversitatea liderilor lor – aşa cum, de altfel, s-a întâmplat tot timpul în istoria acestui cult hibrid. Dovadă este capacitatea acestor lideri în a-i mobiliza pe enoriaşi ca să facă demonstraţii de forţă, trecând chiar la violenţe.

În lucrarea sa, Lanţuri şi teroare, Ioan Ploscaru a proferat tot felul de injurii la adresa Bisericii Ortodoxe Române; la fel a procedat şi Vasile Marcu, în cartea Drama Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-catolică). De altfel, aceste lucrări erau în ton cu agresiunea comisă de liderii ex-greco-catolici şi revărsată ca o avalanşă de noroi în mass media, după cum am relevat în studiile anterioare, tipărite acum un deceniu şi republicate, acum, aici. Apoi, trebuie să subliniez că, în revistele România Mare şi Politica apăruseră, sporadic, în anii ’90, diverse articole critice la adresa „cultului greco-catolic“ legate tocmai de campania antiortodoxă dusă de către liderii ex-greco-catolici, deşi, concomitent, revistele publicau şi materialele lui Viorel Roman, care făcea (ca şi acum, de altfel) o permanentă şi insidioasă propagandă catolică, prin care milita – într-o revistă proortodoxă, cum s-a voit a fi, mereu, revista România Mare – tocmai pentru „unirea cu Roma“, după cum am subliniat în preambulul Lamentatio la studiul „Transilvania în plasa ocultei internaţionale“, precum şi, peste tot, în studiul respectiv şi în altele. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la FARA MENAJAMENTE – Vasile Zărnescu: „Viclenia abrogării sau războiul informaţional al ex-greco-catolicilor“ (3)

INCENDIAR SI ACTUAL – Nicolae Baciu: „Spălaţi ruşinea de pe obrazul ţării!“ (1990)

RELUAM AICI UN TEXT INCENDIAR AL LUI NICOLAE BACIU PUBLICAT IN REVISTA ” NATIUNEA” IN 1990 ; OPINIILE MARELUI SCRIITOR SUNT ACTUALE , DIN PACATE , SI AZI :

Recent, renumitul scriitor politic Nicolae Baciu a făcut să parvină în România, sub forma unei scrisori circulare, textul unui articol publicat în ziarul new-yorkez „Universul” căruia i-a adăugat un post-scriptum ce îmbogăţeşte semnificaţia iniţială a intervenţiei gazetăreşti, împlinind-o. Primit şi de redacţia „Naţiunea”, apelul merită să fie cunoscut de cît mai mulţi cititori, acesta fiind şi temeiul publicării integrale a acestei tulburătoare scrisori.

Cînd în urma tragicelor greşeli, făcute de Churchill şi Roosevelt, în cursul celui de al doilea război mondial, şi a dezastruoasei capitulări „necondiţionate” a armatelor române, la 23 august 1944, Stalin a devenit stăpîn pe teritoriul şi destinul României, cei ce s-au pus în slujba puterii ocupante, sau cei ce au crezut că trebuie să o facă, ca să supravieţuiască, s-au grăbit să schimbe numele străzilor, bulevardelor, pieţelor, oraşelor, batjocorindu-le cu nume noi, străine de cinstea, onoarea şi gloria neamului românesc. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la INCENDIAR SI ACTUAL – Nicolae Baciu: „Spălaţi ruşinea de pe obrazul ţării!“ (1990)

CEEA CE SE ASCUNDE – Basarabia: Cereţi acum ca să aveţi ce alege la primăvară

Apel al Consiliului Director al Forului Democrat al Românilor din RM câtre toată clasa politică din opoziţie

Din cauza conjuncturilor politice şi economice amorale ideea europeană şi cea românească este pe cale de a fi compromisă total la alegerile parlamentare din primăvara anului 2009. Camarila partidului comunist, susţinută din umbră, inclusiv cu uriaşe resurse financiare, şi de cea prorusă, şi de mafia economică, a reuşit să creeze mai multe partiduţe de buzunar, rostul cărora este doar să rupă de la electoratul buimăcit cât mai multe voturi, dar fiecare din ele să nu treacă pragul de 6%. Sondajele de opinie, chiar dacă sunt redactate sau cenzurate, reflectă anume acest algoritm electoral al partidului comunist şi al forţelor proruse, care cu numai 20% din voturi ar putea să-şi aleagă în primăvara anului 2009 toată conducerea RM pentru încă 4 ani şi, astfel, să prelungească starea de haos şi de cel mai sărac stat european. Tragic, însă, este faptul că pentru prima dată în noul parlament al RM ar putea să nu fie prezent nici un partid cu un puternic proiect românesc şi european. Cele două partide de opoziţie care ar putea intra în parlament la alegerile din primăvara anului 2009 – AMN şi PDLM – nu adună împreună la ora actuală nici 15% din sufragii şi tendinţa, mai ales pentru AMN, este de adevărată prăbuşire. Această prăbuşire poate fi analizată prin prisma declaraţiilor recente ale lui Serafim Urechean, preşedintele AMN, de aprobare a războiului Rusiei împotriva Georgiei şi a necesităţii rămânerii RM în CSI. Însă, în opinia FDRM, problema este mult mai gravă. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la CEEA CE SE ASCUNDE – Basarabia: Cereţi acum ca să aveţi ce alege la primăvară

DE CE TREBUIE SA DEVENIM SOLIDARI ? Ionuţ Ţene: „Frăţia Ortodoxă“

Anunţarea , cu catva timp in urma , de către IPS Anania, în zi de liturghie, a re-înfiinţării Frăţiei Ortodoxe în Ardeal, ca şi un for de dezbatere publică pe teme majore ale societăţii româneşti, cu participarea unor universitari şi intelectuali clujeni, este salutară. În fapt, se revine la tradiţia interbelică, din anii 30, de a se realiza o înfrăţire între Biserica Ortodoxă şi mediul universitar clujean, în vederea oferirii unor modele şi repere morale pentru societatea noastră. Poate ar fi bine ca IPS Anania să nu se rezume numai la mediul academic şi universitar, care, iată, zilele acestea, prin câţiva reprezentanţi de marcă, s-a delimitat de iniţiativa Mitropoliei Clujului. Frăţia Ortodoxă ar trebui să se comporte ca o organizaţie deschisă tuturor intelectualilor ardeleni cu convingeri creştine. Sensul „frăţiei”, în aspect organizaţional, ar fi bine să fie perceput în mod paşoptist, de unitate şi acţiune în mode larea şi moralizarea societăţi i româneşti. Pentru această lucrare civică, IPS Anania are un rol hotărâtor, aproape testamentar, să reînvie „rugul aprins” al credinţei în inima intelectuală şi universitară a cetăţii. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la DE CE TREBUIE SA DEVENIM SOLIDARI ? Ionuţ Ţene: „Frăţia Ortodoxă“

SOLUTII ACCESIBILE – Maria-Eugenia Olaru: „Un tradiţionalism modern“

Între tradiţionalism şi modernitate. România încotro!?

Adevarata adunare a Românilor, Sfânta Biserică, ocrotitoarea noastră şi grabnic ajutătoarea tuturor creştinilor, prin dragostea Dumnezeiască ce se revarsă mereu asupra noastră, aduce cu sine tradiţia şi tot ceea ce avem ca piatră de temelie a întemeierii neamului românesc.

Legătura românului cu Biserica este atât de strânsă încât tot ceea ce s-a creat ca valoare spirituală şi materială are o netăgăduită legătură cu aceasta. Societatea sătească Românească, apare pentru început în jurul Bisericii, cultivând ideea de întrajutorare reciprocă. Fiecare co-naţionalitate având Biserica sa şi organizându-se în jurul acesteia. Iată că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi nu face diferenţe între noi! Nu învaţă pe unul într-un fel, iar pe celălalt altfel. Legea Lui este una pentru toţi ca şi Cuvântul.

Apar primele publicaţii în limba română, primul tipar fiind cumpărat şi folosit în folosul Bisericii, pentru tipărirea Sfintelor Scripturi şi a cărţilor de rugăciune. Apar primele şcoli în limba română, şcoli în care rolul de învăţător sau profesor îl aveau, la început, preoţii sau călugării învăţati. Învăţătura pornea de la scris şi citit şi, de cele mai multe ori, se efectua pe Sfintele Scripturi, apoi apar primele lecţii de aritmetică şi de gospodărie menite a ajuta creştinilor pentru desfăşurarea unei vieţi mai uşoare, a mai bunei gospodăriri şi organizări a gospodăriei personale, şi a relaţiilor interumane. Apar apoi primele Cămine de Cultură, construite şi întreţinute de creştini pe lângă Biserică, folosite în scopuri practice, nunţi, botezuri, înmormântări, apărând astfel şi întrajutorarea creştină reciprocă la vremuri deosebite, prin gestionarea şi folosirea în comun a unor obiecte de primă necesitate menite a uşura greutăţile ivite la marile evenimente ale vieţii fiecărui creştin. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la SOLUTII ACCESIBILE – Maria-Eugenia Olaru: „Un tradiţionalism modern“

CONCLUZII ACTUALE – Mircea Popescu(SUA): „Importanţa unui organism de reprezentare a societăţii civile româneşti“

( Dintr-un articol pe care l-am scris in 2000)

Dupa 11 ani de la destramarea comunismului, societatea romaneasca traieste momente de degringolada. Drumul care trece prin calvar provocand spaime si suferinte, nu duce nicaieri; romanii sunt mai separati ca oricand atat in tara cat si in comunitatile raspandite in intreaga lume; Romania ramane destramata cu perspectiva trasarii odata pentru totdeauna a granitei estice pe Prut ; zvonurile despre autonomizare pe baza dezvoltarii economice mai mult sau mai putin dezvoltata a unei zone sau alta sunt imprastiate ca o amenintare voalata; partidele politice , prea ocupate cu satisfacerea clientelei deja imbuibate, nu gasesc timp sau nu stiu sa raspunda la problemele societatii romanesti.

Cum de-am ajuns aici si incotro ne indreptam? Motivul principal il constituie lipsa de coeziune a natiunii. Iar ca sa se ajunga la aceasta stare de natiune fara centru de gravitate, comunismul sovietic sub forma internationalismului proletar a actionat pentru a distruge elementele de baza ale unitatii: credinta, statul national si simbolul unitatii. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la CONCLUZII ACTUALE – Mircea Popescu(SUA): „Importanţa unui organism de reprezentare a societăţii civile româneşti“

„LUPI IN BLANA DE OAIE ” – Vlad Protopopescu: „Bădiliţa din nou la lucru“

Dl. Cristian Bădiliţă nu se dezminte. Înarmat cu ştiinţa « patrologică » pe care a achiziţionat-o la Universităţile papistaşe, « revizitează » pentru beneficiul nefericiţilor « ortodoxişti » care nu au avut norocul d-sale de a se bucura de bursele de care d-sa s-a bucurat, ereziile catolice pentru a demonstra, a câta oară?, « necinstea morală şi intelectuală » a criticilor « ortodoxişti », rezultat al « obsesiei » ortodoxului pentru « demascarea şi distrugerea CELUILALT » (unul din acele « catchwords » ale pseudodezbaterilor de azi – orice critică înseamnă « ură pentru CELĂLALT »). Dar mai ales pentru a sublinia apăsat ignoranţa ortodoxilor « ortodoxişti » (nu ca d-sa ortodox catolicist). Ne face o lungă lecţie de istorie a controverselor dogmatice, sărind bineînţeles peste puncte cheie ale argumentaţiei (îndemnându-i pe cei interesaţi « să mai citească »). Există desigur numeroşi ortodoxi care au citit, chiar mai mult decât d-sa, şi care nu au ajuns la aceleaşi concluzii (cum se poate vedea din comentariile la arguţiile d-sale). Bineînţeles aceştia sunt lăsaţi de o parte. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la „LUPI IN BLANA DE OAIE ” – Vlad Protopopescu: „Bădiliţa din nou la lucru“

REFLECTII – Ioan Miclău: „Calea Luminilor!“

Privesc la norii tulburi, privesc la oameni tulburi, apoi la pomii din gradina mea. Incerc filosofia omului simplu din popor, pentru ca cu cei din cultura si educatia de azi nu ai ce filosofa. Totul e ceva de nedescris, pare un intuneric ce se stratifica spre a atinge neaparat punctul de rupere a norilor. Aceasta rupere are sa fie, vorba lui Nemoianu, apropierea de adevar, iar eu o numesc „Calea luminilor”. Pomii din gradina mea, unii sunt asa de batrani incat li se usuca crangile, nu

mai dau nici fructe. Primul semn care ma face sa sesizez uscarea este ipotenta si lipsa de seva din care sa inmugureasca noi frunze/idei vorbind despre oameni. Aceasta ma face sa ma gandesc la noi si tinere plante, care rasar in gradina mea/Tara, caci despre aceasta gradina vorbesc, asadar ma preocupa grija de cresterea acestor tinere mladite ce vor aduce in continuare rod si infrumusetarea gradinii dadatoare de viata!

Se apropie ruperea, vanturile sunt si mai aprige, si inteleg limpede ceea ce ne avertizeaza Adrian Botez, despre acea agresiune mondiala contra tinerilor, contra acelor mladite cu misiunea naturala si sfanta a asigura continuitatea vietii gradinei , a ingrijirii radacinilor/traditiilor Neamului Romanesc, caci noi suntem pomii gradinei romanesti. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la REFLECTII – Ioan Miclău: „Calea Luminilor!“

VREMEA PROSTILOR – Iulian Gavriluţă: „Naţionalismul la zid… incultură crasă!“

Confuzie, neştiinţă sau zel?

În ultima vreme, cîţiva teribilişti au afişat pe gardurile şi indicatoarele din municipiul Buzau hîrtii cu semnul „Crucea celtică” şi îndemnul „Fii naţionalist” sub semnătura unui aşa zis grup de acţiune „Skinheads Buzău”. Nu a fost prima şi cu siguranţă nici nu va fi ultima oară cînd , după o bere , tinerii îmbracaţi în negru şi cu lanţuri fac aşa ceva.

Fie că-s o problemă socială sau doar vor să atragă atenţia asupra lor cu orice chip, teribiliştii în cauză se manifestă conform perceptului înscris în codul lor de comportament. Ieri, totuşi, jandarmii ce păzesc instituţia Prefecturii au reţinut un tînăr în vîrstă de 21 de ani care lipea astfel de afişe menţionate mai sus. Vrînd probabil să dea un exemplu, lucrătorii instituţiei menţionate l-au reţinut pe tînăr, întocmindu-i actele premergătoare pentru săvîrşirea infracţiunii de: „confecţionare…răspîndire şi deţinere în vederea răspîndirii de simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe”, conform prevederilor O.U.G. 31/2001 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist ori xenofob. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la VREMEA PROSTILOR – Iulian Gavriluţă: „Naţionalismul la zid… incultură crasă!“

Cezarina Adamescu: „Provincia Moldova – leagăn de sfinţi şi de martiri ai credinţei“

Medicul preot Martin Benedict face parte, fără doar şi poate, din pleiada de sacerdoţi care au înfruntat cu eroism, iubire şi sacrificiu dus până la extrem, grelele încercări la care a fost supusă Biserica Romano-Catolică. Şi mai cu seamă, dintre cei care, hirotonisiţi în clandestinitate, deşi nutreau o iubire arzătoare pentru Isus Cristos rămas în Sfânta Taină a Euharistiei, nu au putut să-L celebreze oficial, din pricina absurdităţii regimului totalitar. Acesta a fost sacrificiul lor cel mai cumplit, de a nu-L putea oficia liturgic pe Cel căruia îi închinaseră viaţa, munca, persoana, aspiraţiile.

Isus Cristos le spusese ucenicilor la Cina cea de Taină atunci când a instituit Sacramentul Euharistiei şi i-a învăţat şi pe ei să consacre Pâinea şi Vinul drept Trupul şi Sângele Noului Legământ, care trebuiau gustate „ în amintirea Mea” : „Cu mult dor am dorit să mănânc Paştile acestea cu voi înainte de a suferi;” (Lc. 22,15). Isus le-a dat apoi a înţelege că, vor avea de suferit mult pentru acest sacrificiu făcut de El.

Ori, a fi preot şi a nu putea să oficiezi Sfânta Liturghie Euharistică este, credem, supliciul cel mai groaznic pentru un sacerdot. E ca şi când ţi-ar fi fost smuls din mâini de o forţă brutală ostilă, diamantul, darul cel mai preţios, darul vieţii. Din mâini, dar nu şi din ochi, auz, inimă, simţire. Omul poate vedea cu ochii minţii, poate auzi glasul Domnului. Poate avea în inimă mărgăritarul de nesmuls de mână umană, pe Isus Cristos. Dumnezeu are nenumărate Căi de a se face prezent în noi. Şi atunci, nimeni nu ni-L poate lua din suflet, din inimă, din întreaga noastră fiinţă, oricât de multe piedici ni s-ar ridica în faţă.( despre vol. EUSEBIO BEJAN, SILVESTRU BEJAN, OCTAVIAN BEJAN, „Medicul preot Martin Benedict. Istoria unui frate franciscan fără tunică”, Editura Serafica, Roman, 2007 ) >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la Cezarina Adamescu: „Provincia Moldova – leagăn de sfinţi şi de martiri ai credinţei“

ATITUDINI – Năstase Marin: „Simţul istoriei“

Poate un savant pedant ar defini simţul istoriei prin acea capacitate a omului care analizează/studiază evenimentele/fenomenele cotidiene prin prisma continuităţii lor în timp, în scopul descifrării tendinţelor de evoluţie/involuţie şi a consecinţelor.

Poate un literat ar spune că omul cu simţul istoriei trebuie să fie un Ianus care priveşte permanent şi simultan spre trecut şi viitor.

Poate, alt literat ar găsi o metaforă fericită pentru această sintagmă sau alt învăţat ar defini-o mai clar şi mai concis.

N-am să caut cu lumânarea această definiţie. De fapt, nici nu mă interesează, pentru că oricare dintre noi ştie că omul cu simţul istoriei gândeşte întotdeauna în perspectivă spre deosebire de cei cu ochelari de cal şi cu miopie istorică. De regulă, miopia istorică se produce în circumstanţe agravante de nepăsare, egoism sau de interese meschine şi lăcomie. >>>>

Publicat în noutăţi. Etichete: . Comentarii închise la ATITUDINI – Năstase Marin: „Simţul istoriei“