NR. 5/2011

Ion Petrescu: „Trio purtator de biruinţi (eliberare Ardeal 1919)“

Dezastrul militar şi umanitar din 1916 transformase vechiul Regat într-o Românie Mică. O treime din ţară adăpostea pribegii civili şi rămăşiţele unei armate demoralizate, în timp ce localnicii suportau cu greu milionul de soldaţi ruşi care – ignorând rostul lor acolo – preferau să „lupte” prin pivniţe şi ogrăzi, dar mai ales cu partea feminină a populaţiei. Pe scurt, românii se confruntau cu două ocupaţii: a Puterilor Centrale şi a Aliaţilor reprezentaţi prin ruşii Ţarului Nicolae II.

După încercări teribile (iarnă grea, epidemii fatale, foamete generalizată), primăvara anului 1917 scoate miraculos la iveală o armată refăcută (15 divizii de infanterie şi 2 de cavalerie), iar speranţele reînvie. Încorporarea contingentelor tinere, înlocuirea ofiţerilor incompetenţi, instrucţia temeinică realizată cu instructori militari francezi, sosirea prin Rusia a unei părţi din armamentul şi muniţia plătite din timp Aliaţilor, toate contribuie la „scularea din mormânt a ţării însăşi” după cum bine îşi aminteşte Nicolae Iorga.

Pe 7 iunie 1917 sosea la Iaşi primul batalion de voluntari ardeleni şi bucovineni aflaţi până atunci în prizonierat rusesc iar joi 8 iunie, pe dealul Şorogarilor, cei 1.500 de noi logodnici ai morţii şi ai biruinţei de mâine depuneau jurământ de credinţă, atingând cu fruntea drapelele ciuruite de gloanţe în luptele din Carpaţi şi din Dobrogea, de pe Jiu, Olt şi Neajlov.

Urmează Mărăştii, Mărăşeştii şi Oituzul. Mareşalul Erwin Rommel, autorul cărţii „Infanteria atacă” (1937), descrie victoriile facile din 1916 şi constată duritatea încleştărilor din 1917, fiind rănit grav în luptele din Vrancea (dealul Coşna). Mareşalul August von Mackensen, „spărgătorul de fronturi” ce visa cucerirea Moldovei, lichidarea armate române şi ocuparea grânarului sudic al Rusiei, este şocat de pierderi (răniţii germani umpleau la refuz spitalele, şcolile şi instituţiile publice din Focşani) şi opreşte ofensiva. Prima sa înfrângere într-o carieră strălucită.

Succesul de la Mărăşti nu poate fi însă fructificat. Ofensiva Kerenski dă greş şi armatele ruse bat în retragere, obligând Marele Cartier General ţarist (STAVKA) să ordone abandonarea ofensivei noastre. Pacifismul inoculat de nemţi (fonduri nelimitate pentru propagandă, spioni şi agenţi de influenţă, tranzitarea „microbului” Lenin în tren sigilat pe ruta Elveţia-Germania-Rusia, fraternizări pe toate fronturile ruseşti, inclusiv la noi), guvernele slabe venite la putere după revoluţia din februarie şi ambiguităţile Aliaţilor faţă de o Rusie anarhizată duc la bolşevizarea în masă a armatei ruse, iar revoluţia din octombrie elimină Frontul Oriental. Ruşii vor pacea, semnează Armistiţiul şi încheie Pacea de la Brest-Litovsk, iar armata română – înconjurată de duşmani – este constrânsă să se alinieze, deşi neînfrântă. >>>>

Lucian Marina: „Petru Cârdu ambasadorul culturii române în Serbia a plecat în eternitate“

În dimineaţa zilei de 30 aprilie 2011, subit de la Spitalul din Vârşeţ a plecat în eternitate Petru Cârdu, renumit ziarist şi publicist, poet, traducător, critic literar şi editor.

Născut la 25 septembrie 1952, la Sâmianăş (Barice), s-a şcolit în satul natal şi la Vârşeţ unde a absolvit şi liceul, la secţia în limba română. A făcut studii de literatură iugoslavă şi universală la Universitatea din Belgrad, precum şi de istorie şi teorie a artei, la Bucureşti.

În timpul activităţii sale rodnice de mai mulţi ani, Petru Cârdu a activat pe diverse planuri.

În anii studenţiei a fost membru în redacţia revistei ,,Tribuna tineretului“ iar, apoi şi membru în redacţia revistei ,,Lumina“, a revistei ,,Polja“, în Colegiul de redacţie al publicaţiilor Societăţii de Limba Română din Voivodina etc.  >>>>

Paul Leu: „70 de ani de la declanşarea războiului de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei“

1.Pregătirile lui I. V.Stalin pentru realizarea Republicii Sovietice Mondiale

După colectivizarea forţată, exterminarea culacilor, înfometarea ucrainienilor, deportarea populaţiei neruse, militarizarea industriei, epurarea aparatului represiv etc., I. V. Stalin a demarat, în secret, mobilizarea forţelor armate la graniţa de vest, pentru a ocupa Europa, începând cu: Polonia, Filanda, Estonia, Lituania, Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei etc.

Pentru a-şi subordona necondiţionat structurile de putere în vederea realizării Republicii Sovietice Mondiale, cu capitala la Moscova, dictatorul din Kremlin, în timpul Marii Terori, a ordonat asasinarea a 700.000 de persoane, între care s–au numărat şi circa 38.000 activişti ai PCUS şi ofiţeri, consinderându-i pe toţi conspiratori antisovietici şi spioni germani[i]. >>>>

---

Alexandra Zărnescu: „Martirii de lângă noi“

Pentru cei mai mulţi dintre noi, cuvântul martir are o rezonanţă arhaică, preponderent religioasă. Reprezintă ceva care aparţine altei lumi, demult apuse – în vremuri când unii oameni, deosebiţi, e-adevărat, luptau pentru o idee până la sacrificiul suprem! Evident, luptau contra Puterii abuzive, asupritoare. Iar reprezentanţii Puterii îşi lichidau – moral şi, mai ales, fizic – oponenţii după ce îi torturau îndelungat, prin cele mai diabolice mijloace. În plan religios, istoria Inchiziţiei relevă, în acest sens, exemple antologice: Giordano Bruno, Michel Servet, Jan Hus, Girolamo Savonarola – arşi pe rug –, Galileo Galilei – silit să-şi renege ideile –, Tommaso Campanela – ţinut  în închisoare 30 de ani – şi mulţi alţii. În plan naţional şi social, noi, românii, avem numeroase exemple notorii de martiri, de la Gheorghe Doja, Horia, Cloşca şi Crişan, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu >>>>

Lucian G. Costi: „Pledoarie pentru apărarea limbii române“

I.  PRIMA PLEDOARIE (PARTEA A TREIA) – Continuare din numărul trecut

 1.  INTRODUCERE LA PARTEA A TREIA A PRIMEI PLEDOARII

 Dictonul latinesc AUDIATUR ET ALTERA PARS (să fie ascultată şi partea cealaltă) rezumă un principiu fundamental de drept conform căruia nici o persoană inculpată nu poate fi judecată fără o justă audiere, prin care i se dă putinţa să răspundă prin mărturii acuzaţiilor aduse.  Limba română a fost inculpată şi apoi osândită, fără să se dea voie apărării să vorbească.  Acum este timpul apărării ei.

Al treilea articol din lucrarea AUDIATUR ET ALTERA PARS continuă prezentarea succintă a dovezilor aduse de Nouă Şcoală de Lingvistică Românească (prescurtat NŞLR) ca şi a metodologiei de abordare a problemei originii cuvintelor noastre decretate neromâneşti de către determinările “oficiale”, apoi aduce probe inedite care certifică obârşia românească a lui milă şi a familiei de cuvinte derivate din milă. >>>>>

Aviu Ştefan Teompa: „Înregimentarea tineretului în Straja Ţării (1938-1940)“

Suflete curate şi inocente, tinerii, în general – sunt uşor de îndoctrinat şi de modelat. La început e doar o joacă nevinovată de copil. Într-un sistem diabolic gândit, atent dirijat şi supravegheat, devenirea tinerilor în sensul dorit nu era decât o chestiune de timp. Evoluţia politică spre un regim totalitar s-a reflectat şi în viaţa organizaţiei Straja Ţării.

Scopul organizării străjeriei era de scoate tineretul de sub influenţa legionară.  Straja Ţării a devenit o instituţie de stat, a cărui şef suprem mare străjer era însuşi regele. Straja Ţării s-a bucurat de un oarecare succes în rândul copiilor cărora le place să poarte uniforme, să defileze, să se joace de-a soldaţii. Deşi a primit fonduri enorme, Straja Ţării nu a putut deveni o organizaţie solidă pe măsura planului şi dorinţei regelui. Subvenţiile pentru Straja Ţării erau de 0,50% din buget şi se acordau conform art. 19 din Decretul lege nr. 3 445/1937. >>>>

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: „Troiţe pentru eroi“

În satele Malovăţ şi Bârda s-au ridicat două troiţe dedicate eroilor neamului din toate timpurile şi din toate locurile. Cea din Malovăţ este amplasată în curtea bisericii şi a fost ridicată de către familia Dumitru şi Ioana Ciurel. Familia respectivă a realizat şi un piedestal din beton şi o frumoasă inscripţie pe o placă de marmură. Placa a fost executată sub formă de carte deschisă, pe care scrie: „Copil al tinereţii noastre, / Ce-ai crescut pe-acest meleag, Pe-aceste văi, pe-aceste coaste, / Pe unde ţi-a fost ţie mai drag! / Când patria de-atunci / Te-a chemat la datorie, / Ai lăsat aceste lunci / Cu-ntreaga copilărie / Şi-ai plecat cu fruntea sus / Să aperi neamul şi glia / Precum şi crucea lui Iisus”. Este un fragment de pe o cruce de erou din Ştefăneşti (Gorj). Întreaga lucrare a depăşit 25 de milioane de lei, bani pe care familia Ciurel i-a donat cu convingerea că face un lucru util, frumos şi necesar în comună, mai cu seamă că în nici unul din satele comunei nu era un monument dedicat eroilor satului. >>>>

Ileana Costea: „Un californian, cândva, dar veşnic român – Emanuel Tânjală“

“Taranii acestia din satul romanesc, … aceasta este lumea care se tine scai dupa mine, de cand am apucat sa ii cunosc prin anii ‘68. O lume parca abandonata de oricine, o lume care m-a fascinat, pe care am adoptata-o, ei devenind prietenii mei.” – Emanuel Tanjala

 Amintiri despre Emanuel Tanjala

Ca suntem raspanditi  peste tot prin lume; ca azi suntem aici, maine cine stie unde; ca nu ne gasim linistea, ca ne tot re-creem radacini care sunt vesnic rupte si replantate, avem de fapt radacinile in aer, cautand sa respire, ca si noi, un aer de strainatate inecacios, chiar cand vine cu lux si libertate;  ca ne purtam dupa noi amintirile si dorul; ca nu mai stim unde ne este casa, ca poate nici nu avem un camin; ca suntem niste neintegrati si neadaptati, chiar cand suntem bine integrati in lumea noua unde ne-a fost dat sa existam; ca nu mai ne simtim . >>>>

Sorin Dimitrie Pană: „Amnezici pentru… totdeauna“

Ai rămas doar o carte prăfuită de ani
Aruncată-n cenuşa unei naţii apuse,
Răstignită de lupte, sărăcită de bani,
Încă porţi amăgirea unei fete seduse.
****
Îţi lipseşte coperta şi o parte din limbă
Ce-a rămas arestată undeva peste Prut,
În erata de vise toată lumea se schimbă
Noi ucidem  trecutul pentru alt  început.
****
Nu mai porţi amintirea corifeilor ţării
Ale căror sonete  ruginii ne înving,
Mii de lacrimi uitate între algele  mării
Ne evocă trecutul, după care se sting. >>>>