NR. 6/2011

Cezar Adonis Mihalache: „Români, nu răsuflaţi uşuraţi!“

Deocamdată, regionalizarea se amână! Acesta ar fi mesajul puterii. Iar opoziţia, ţanţoşă înainte de a fi subtilă şi dibace, ar putea pica îarăşi în plasa desfătării cu nimicul ca factor şi câştig politic major. Nimicul amânării oferite de putere, pe care o fâlfâie mândră, afişând-o ca pe propria-i victorie. Când, de fapt, victorioasă ar fi fost dacă ar fi desfiinţat din temelii conceptul, l-ar fi eliminat din discursul politic şi economic, găsind echivalentului european de la care s-a plecat o altă definiţie. Aşa, laurii se prefigurează a fi aşezaţi tot pe fruntea cu spini ai pecinginii portocalii şi la picioarele pelagrei din cuprinsul maghiarimii politice.

Acum însă, la sfârşitul calamburului maghiaro-cotrocenist, lucrurile pot fi privite şi analizate cu alţi ochi. Nu, nu este un alt context, dar evidenţele au fost despuiate de folia băsesciană, scoţând la iveală mizerabila cuantificare, cinică şi vrednică doar pentru logica de pokerist de timonă, a ideei care a stat la bază ca un şapte veninos. Avertismentul preşedintelui transmis de atâtea ori unei opoziţii mult prea moale, dacă nu de-a dreptul laşă, pentru a fi capabilă să iniţieze măsuri radicale. „Aveţi grijă ce vă doriţi!”. >>>>

Al. Florin Ţene: „Literatura în folosul democraţiei şi democraţia în slujba culturii la români, dar şi în folosul dictaturii comuniste“

I-FIRAVE IDEI DE DEMOCRAŢIE LA ÎNCEPUTURILE LITERATURII ROMÂNE.

În istoria Ţărilor Române democraţia prin cultură a apărut mult mai înainte decât  democraţia promovată de politic.

Însăşi cuvântul  grec demoskratos înseamnând: demos “ popor“ şi kratos  ” putere “,  ne duce cu gândul la faptul că această formă de guvernare este menită să asigure egalitatea cetăţenilor în faţa legii, libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, partriciparea la guvernare prin instituţile democratice, ca parlamentul, votul universal, etc.

Aspiraţiile poporului român spre democraţie a existat aproape dintotdeauna. “Psaltira în versuri” (1673) a lui Dosoftei, tipărită în Polonia la Uniev, este printre primele lucrări literare în care sunt abordate unele elemente democratice, într-o perioadă când “dreptatea umbla cu capul spart “ şi dorinţa de libertate faţă de turci răbufnea în versurile : “Ne-au suit păgânii în ceafă/ Cu rău ce ne fac şi ne cer leafă  ”. >>>>

Comunicat Vatra Românească

De curând, la Bruxelles, iredentismul maghiar s-a dat din nou în spectacol, în încercarea de a lansa în conştiinţa publică internaţională ideea existenţei unui teritoriu maghiar în inima României. În paralel, în Ţară, UDMR face eforturi să treacă prin Parlament, cu orice preţ, proiectul de lege privitor la statutul minorităţilor din România. Constatăm astfel, fără nicio satisfacţie, că temerile noastre, ale celor din Vatra Românească, se adeveresc: iredentismul maghiar este o boală fără leac! Încă nu i s-a găsit remediul! Ba dimpotrivă, în ultimii 20 de ani au devenit tot mai multe şi mai evidente semnele inadaptării clasei politice din Ungaria la exigenţele democraţiei, ale respectului pentru drepturile omului şi ale popoarelor, ale naţiunilor.

Una din cauzele acestei agonii prelungite a imperialismului hungarist o constituie uşurinţa cu care agenţii acestui imperialism desuet, de operetă, au găsit cozi de topor printre partidele şi liderii politici din România, veritabili trădători de patrie şi de neam, care, din diverse motive, inclusiv prin cedare la şantaj, s-au angajat să facă jocul udemerist. >>>>

Lucian G. Costi: „Pledoarie pentru apărarea limbii române (IV-V)“

I.  A DOUA PLEDOARIE

Continuare din numărul trecut

1.  INTRODUCERE LA CEA DE-A DOUA PLEDOARIE

 Dictonul latinesc AUDIATUR ET ALTERA PARS (să fie ascultată şi partea cealaltă) rezumă un principiu fundamental de drept conform căruia nici o persoană inculpată nu poate fi judecată fără o justă audiere, prin care i se dă putinţa să răspundă prin mărturii acuzaţiilor aduse.  Limba română a fost inculpată şi apoi osândită, fără să se dea voie apărării să vorbească.  Acum este timpul apărării ei.

Al patrulea articol din lucrarea AUDIATUR ET ALTERA PARS continuă prezentarea de probe inedite care certifică obârşia românească a substantivului Ispas şi a verbului a ispăşi pe baza dovezilor aduse de Nouă Şcoală de Lingvistică Românească (prescurtat NŞLR) ca şi a metodologiei NŞLR de abordare a problemei originii cuvintelor noastre decretate neromâneşti de către determinările “oficiale”. >>>>

Dimitrie-Sorin Pană: „Linişte de moarte, în Ardeal“

E-o linişte de moarte, în Ardeal

Românii sunt străini la ei în ţară,

Iar tot ce-au moştenit ca ideal

Stă atârnat în funia maghiară.

**** 

Ai noştri semeni, astăzi expulzaţi

Din leagănul prunciei transilvane

Privesc pe rând, către surori sau fraţi

Şi-n taină, glăsuiesc printre icoane. >>>>

Teompa Aviu Ştefan: „Frontul renaşterii naţionale – primul partid de masă“

O perioadă interesantă din istoria politică românească este  reprezentată de anii 1938-1940. Ca noutate absolută, pe scena politică românească se regăseşte un singur partid politic, Frontul Renaşterii Naţionale. Contextul în care s-a ajuns la această situaţie ţine de regimul autoritar al regelui Carol al II – lea.

 Pentru a da un suport politic regimului său, Carol a hotărât să constituie  Frontul Renaşterii Naţionale. Urmărind să dezintegreze vechile partide politice prin atragerea unor cadre în posturi de conducere, Decretul nr. 4321 din 15 decembrie 1938 preciza că Frontul Renaşterii Naţionale era unica organizaţie politică în stat, orice altă activitate politică decât cea a noului partid fiind considerată ilegală. Denumirea de front dorea să indice acel caracter de masă al organizaţiei. >>>>

Nicolae Nicoară Horia: „Rugă pentru cei plecaţi din Ţară“

Vântul geme prin goruni-

Doamne, cum să nu Te doară?

Se duc oamenii din Ţară

La…bătrâni şi la căpşuni…

****

Celor de sus nu le pasă

Că rămân legaţi de Dor

Aici copilaşii lor,

Singuri, singurei Acasă… >>>>